— Au destule sentimente pentru a se amuza, preciza ea: poate nu suficiente pentru a fi fericite. Dar e cert că n-au atît de multe sentimente ca să devină nefericite. Iată de ce merită să fie atît de invidiate. Mai ales dacă sînt inteligente. Philip Quarles, de pildă. Un exemplu autentic de zînă. Molly se lansă în obişnuita ei descriere a lui Philip. „Zoolog aî ficţiunii, un elf savant, un Puck ştiinţific", iată cîteva din epitete. Pe cel mai reuşit îl uitase însă. începu să-î caute cu disperare, dar epitetul o evita. Datorită lapsusului intervenit în toiul discuţiei, ca şi eforturilor ei disperate de a-şi aminti, portretul theophrastian1, făcut de ea lui Philip, urma să
apară în lume, văduvit de data asta de trăsătura cea mai reuşită, şi chiar niţel ratat în ansamblu. — Pe de altă parte, soţia lui, încheie Molly, oarecum jignită că Burlap nu zîmbise atît de des cum s-ar fi cuvenit, e exact opusul unei zîne. Nu-i nici elf, nici cuită şi nici deosebit de inteligentă. Molly zîmbi condescendent. — Un om ca Philip o găseşte desigur puţin nepotrivită cu firea lui, ca să nu spun mai mult.
Continuă să zîmbeascâ satisfăcută. Philip avusese un faible2 pentru ea, şi îl mai avea încă. Scrisorile lui erau atît de amuzante, aproape la fel de amuzante ca ale ei. (Quand je veux briller dans le monde — lui Molly îi plăcea să
citeze din complimentele soţului ei — Je cite Ies phrases de tes lettresy).
— Sărmana Elinor, e cam plicticoasă uneori, urmă ea. Totuşi, orice s-ar spune, e o persoană extrem de încîntătoare. O
alt ^e 'a Teophrast (372—287 î.e.n.), scriitor moralist grec, autor printre e|e al Caractere/or. Sensul în acest caz e de portret foarte caracteristic. ■ 3 O slăbiciune (fr.).
Cînd vreau să strălucesc în societate.. citez fraze din scrisorile tale (fr.).
95
cunosc de cînd eram mică. E încîntătoare, fără să fie însă o Hypatia1.
Molly avea impresia că Elinor fiind destul de proastă nu pricepea că Philip nu putea fi atras decît de o femeie la fel de inteligentă ca el, o femeie cu care să discute de la egal la egal. Da, fusese destul de proastă ca să nu observe, cînd Molly îl întîlnise, datorită lui Elinor, cît de captivat fusese Philip de ea, destul de proastă ca să nu fie nici măcar geloasă. Pentru Molly absenţa geloziei reprezenta un fel de insultă. Nu că ea ar fi fost în stare să
provoace vreo gelozie întemeiată. Nu se culca cu bărbaţii altor femei, mulţumindu-se a întreţine doar o conversaţie cu ei. Unii ţineau totuşi morţiş să facă o conversaţie cît mai lungă, asta era sigur, iar unele soţii fuseseră într-adevăr geloase. Mărturisirile nevinovate ale lui Elinor o incitaseră să fie mai mult decît gentilă cu Philip. El însă plecase într-o călătorie în jurul lumii mai înainte ca să aibă loc o discuţie temeinică. Conversaţia, anticipa Molly, avea să fie reluată cu plăcere la întoarcere. „Sărmana Elinor", îşi spuse ea, cuprinsă de milă.
Sentimentele ei ar fi fost mai puţin creştineşti, dacă ar fi ştiut că „sărmana Elinor" observase admiraţia din y
privirea lui Philip mai înainte ca Molly să-şi fi dat seama, şi atunci îşi jucase, perfect conştientă, rolul ei de tălmaci şi intermediar. Nu avea mari speranţe sau temeri că Molly va înfăptuit, miracolul transformării lui Philip.
Nu te îndrăgosteşti nebuneşte de o femeie-megafon oricît de nostimă, de frumoasă şi de plinuţă ar fi ea (căci gusturile lui Philip erau cam demodate), şi oricît de atrăgător ar fi posteriorul ei. Singura speranţă era ca pasiunea stîrnită de formele pline şi drăgălăşenia lui Molly să nu-şi găsească un corespondent în conversaţie (căci conversaţia, după cum aflase Elinor, era tot ce acorda vreodată Molly); atunci sărmanul Philip avea să se înfurie şi să fie nefericit, stări propice creaţiei literare.
— Evident, continuă Molly, un bărbat inteligent nu trebuie să se căsătorească niciodată cu o femeie inteligentă.
Iată de ce mă ameninţă Jean tot timpul cu divorţul. îmi spune că-l stimulez prea tare. „Tu ne m'ennuies pas assez"2, zice el. De fapt 'are nevoie de une femme sedalive3, şi cred că are dreptate. Philip Quarles a fost înţelept.
închipuiţi-vă un om-zînă, inteligent cum
1 Hypmia "(370—415), filozoafă şi matematiciană greacă, celebră pentru elocinţa şi frumuseţea ei.
' Nu mă plictiseşti destul (fr.). 1 O femeie calmantă (fr.).
96
e Philip, căsătorit cu o femeie-zînă la fel de inteligentă ca el. Lucy Tantamount, de exemplu. Ar fi un dezastru, nu?
— Lucy ar fi un dezastru 'pentru orice bărbat, fie el zînă sau nu. Ce părere aveţi?
— Nu, vă mărturisesc că mie îmi place Lucy, zise Molly recurgîr.d la stocui ei secret de fraze theofrastiene.
îmi place cum ştie să plutească prin viaţă în loc sâ-şi tîrască picioarele, îmi place cum zboară din floare în floare
— ceea ce e poate o descriere cam prea botanică şi poetică a lui Bentley, a lui Jim
. Conklin, a sărmanului Reggie Tantamount, a lui - Maurice Spandrell, a lui Tom Trivet, a lui Poniatovski, sau chiar a tînărului acela francez, care scria piese, cum îl cheamă? cît şi a multor altora pe care i-am uitat sau de care nu s-a aflat niciodată. Burlap zîmbi; toată lumea zîmbea la acest pasaj. — Oricum, Lucy zboară, de ici-colo, deşi trebuie să recunoaştem că face prăpăd prin flori. Burlap zîmbi din nou. — Nu se alege însă decît cu distracţia. Vă spun drept, o cam invidiez. Aş vrea să fiu şi eu zînă şi să plutesc prin aer.
— Lucy are mai multe motive să vă invidieze, spuse Burlap, clătinînd din cap cu aerul lui adînc, subtil şi creştinesc.
— Să mă invidieze fiindcă sînt nefericită?
— Cine-i nefericită? întrebă Lady Edward, răsărind ca din pămînt în faţa lor. Bună seara, domnule Burl,ap, continuă ea fără să mai aştepte răspunsul.
Burlap îi mărturisi că muzica îl plăcuse foarte mult.
— Tocmai discutam despre Lucy, spuse Molly d'Exergillod, întrerupîndu-l. Amîndoi erau de părere că este o zînă. E atît de diafană, de aeriană.
— Zînă? repetă Lady Edward cu accentul ei canadian. Mai degrabă spiriduş. Nici nu vă puteţi închipui ce înseamnă să creşti un astfel de spiriduş. Lady Edward schiţă un gest de scepticism. Vă asigur că uneori mă
sperie.
— A, da? spuse Molly. Eu aveam impresia că şi dumneavoastră, Lady Edward, aveţi ceva de zînă.
— Poate, recunoscu Lady Edward. Dar n-am să ajung niciodată un spiriduş.
— Şi-acum? spuse Lucy, în timp ce Walter lua loc alături de ea în maşină. Părea că-l provoacă. — Şi-acum?
Taxiul porni. Walter îi ridică mîna şi i-o sărută. Iată răspunsul la provocarea ei.
97
— Te iubesc. Asta-i tot.
— Mă iubeşti, într-adevăr? Se întoarse spre el şi în penumbră îi luă faţa în mîini şi-l privi cu atenţie.
— Mă iubeşti cu adevărat? repetă ea; în timp ce vorbea, clătina încet din cap şi zîmbea. Apoi, aplecîndu-se, îl sărută -pe buze, Walter o îmbrăţişa, dar «a se desprinse. — Nu, nu, prostestă Lucy, şi recăzu pe locul ei din colţul maşinii. Nu.
Walter o. ascultă şi se retrase. Se lăsă o tăcere. Parfumul lui Lucy mirosea a gardenie; o mireasmă dulce şi tropicală, simbolul parfumat al fiinţei ei, îl învălui. „Ar fi trebuit să insist, îşi spuse el. Cu brutalitate. Să o fi sărutat întruna. Să o fi silit să mă iubească. De ce n-am făcut-o? De ce?" Nici el nu ştia. Nu ştia nici de ce-l sărutase, afară de cazul că voise să-l întărite, să-l facă s-o dorească cu mai multă violenţă, să-l transforme definitiv în sclavul ei. Nu ştia nici măcar de. ce, conştient de toate acestea, o mai iubea. „De ce? De ce?" se întreba întruna. Ca un ecou al gîndurilor lui, vocea ei se auzi brusc.