seama că nici ea n-ar fi spus ceva mai nimerit. în colţul buzelor lui Mark flutura încă un zîmbet ironic. „Ce proşti trebuie să ne creadă", se gîndi Mary.
Veni rîndul mamei ei.
„O piesă excelentă", fu înlocuit de „cu totul încîntătoare", ceea ce era la fel de rău şi de deplasat.
Cînd doamna Felphan îl invită la ceai, Rampion vru să o refuze — dar astfel încît să nu pară necioplit sau obraznic. Atît că era cam ridicolă. Un fel de Mecena localnic, cu fustă, făcînd pe patroana artei, la două ceşti de ceai şi o felie de cake cu prune. Rolul era caraghios. în timp ce Mark ezita, Mary reînnoi invitaţia.
— Te rog să vii, insistă ea; ochii şi zîmbetul ei exprimau un fel de amuzament, un regret, o scuză. înţelesese absurditatea situaţiei. „Ce să fac, nu pot decît să mă scuz", păreau că spun ochii ei.
— Vin cu multă plăcere, spuse el întorcîndu-se spre doamna Felphan.
Aluzie la Shakespeare, supranumit „Lebăda de pe rîul Avon".
108
Ziua hotârîtă sosi. Cu veşnica lui cravată roşie, Mark Rampion veni în vizită. Bărbaţii din casă plecaseră la pescuit; îl primiră Mary şi mama ei. Doamna Felphan încercă să fie la înălţime. Pe Shakespeare^ul din orăşel îl interesa desigur teatrul.
— Vă plac piesele lui Barrie? întrebă ea. Eu le ador. Continuă să vorbească. Rampion tăcu. Numai tîrziu, cînd
doamna Felphan renunţă să mai discute cu el despre teatru, găsindu-l prea taciturn şi o delegă pe Mary să-i arate grădina, Mark îşi descleştă gura.
— Mă tem că mama dumitale m-a găsit foarte necioplit, spuse el în timp ce se plimbau printre boschetele de trandafiri, de-a lungul aleilor netede, pavate cu dale de piatră.
— Deloc, protestă Mary, cu amabilitate exagerată. Rampion rîse.
— Mulţumesc, spuse el. Sînt sigur însă că mama dumitale n>a găsit necioplit. Şi asta fiindcă am fost într-adevăr necioplit. Am fost necioplit,ca să nu fiu mai necioplit. Am preferat să tac decît să-mi spun părerea despre Barrie.
— Nu-ţi plac piesele lui?
— Dacă-mi plac? Mie?
Se opri şi se uită la ea. Sîngele îi năvăli în obraji. Mary se întrebă dacă nu făcuse q gafă.
— O astfel de întrebare nu se poate pune decît aici, spuse el, arătînd cu mîna florile, micul bazin şi fîntîna arteziană, terasa înaltă, florile de pietriş crescînd printre dale, şi în fund casa în stil georgian, cenuşie şi severă.
Coborîţi însă cu mine în orăşel şi întrebaţi-mă acolo. Căci acolo, jos, simţim direct realitatea, nu ca aici unde între noi şi ea se află o pernă de aer. Trebuie să ai un venit sigur de cel puţin cinci lire pe săptămînâ ca să-ţi placă
piesele lui Barrie. Dacă însă munceşti din greu, Barrie e o insultă.
Se lăsă tăcere. Se plimbau printre trandafiri, printre acei trandafiri de care Mary simţea nevoia să se, desolidarizeze sau să se scuze. O desolidarizare sau o scuză ar fi fost jignitoare. Un căţel de vînătoare alergă
greoi spre ei pe potecă. Mary îl strigă: animalul se aşeză în două labe şi făcu sluj la ea.
— Cred că îmi plac animalele mai mult decît oamenii, spuse Mary, apărîndu-se de căţelul ce se juca stîngaci cu ea.
— Animalele sînt cel puţin fireşti, nu trăiesc pe perne de aer ca cei cu care ai dumneata de-a face, spuse Rampion, legînd sensul vag al observaţiei ei de conversaţia anterioară.
Concepţia lui despre lume o uimi şi o încîntă.
— Mi-ar plăcea să mai cunosc oameni ca dumneata, spuse ea, oameni adevăraţi, fără perne de aer.
109
— Să nu vă închipuiţi c-am să fac pe ghidul de la agenţia Cook\ răspunse Mark ironic. Nu sîntem o grădină
zoologică, să ştiţi, şi nici băştinaşi ciudat îmbrăcaţi; nimic de genul ăsta. Dacă vreţi să faceţi un tur prin cartierele sărace, pentru a vedea condiţiile de viaţă, adresaţi-vă parohului.
Mary se înroşi pînă în vîrful urechilor.
— Ştii bine că nu la asta mă refeream, protestă ea.
— Sigur? Cînd eşti bogat e greu să nu te referi la asta. O persoană ca dumneata nu-şi poate închipui ce-nseamnâ să fii sărac. Exact ca un peşte. îşi poate închipui un peşte cum poate fi viaţa afară din apă?
— Dar n-o poţi descoperi dacă încerci?
— E o mare prăpastie la mijloc, spuse el.
— Poate fi trecută.
— Da, cred că poate fi trecută, recunoscu el cu îndoială. Continuară să se plimbe şi să discute printre trandafiri; apoi
Rampion, după ce se uită la ceas, îi spuse că trebuie să plece.
— Ai să mai vii?
— Ce sens mai are? întrebă el. Parcă-i o vizită de pe-o altă planetă, nu?
— Eu n-am avut impresia asta, îi răspunse ea şi, după o scurtă pauză, adăugă: Bănuiesc că ne găseşti pe toţi foarte proşti, nu?
II privi. Mark ridică din sprîncene, gata să protesteze. Mary nu-i îngădui să fie politicos.
— Fiindcă, evident, sîntem proşti. Groaznic de proşti. Rîse amar. La oamenii de felul ei prostia era mai degrabă o
virtute decît un defect. Dacă erai prea inteligent riscai să nu fii gentleman. Inteligenţa nu reprezenta o garanţie.
Datorită discuţiei cu Rampion, se întrebă dacă nu exista altceva, preferabil certitudinii de a fi un gentleman.
Alături de el nu se simţea cîtuşi de puţin mîndră de prostia ei.
Rampion îi zîmbi. îi plăcea felul ei deschis. Era sinceră. Nu devenise, cel puţin deocamdată, o răzgîiată.
— Parcă eşti un agent provocateur care încearcă să mă tragă de limbă să spun ceva grosolan şi subversiv despre clasele de sus, o ironiza el. De fapt, părerile mele nu sînt deloc subversive. Oamenii ca dumneata nu sînt mai stupizi ca alţii. Adică, nu sînt mai stupizi prin natura lor. Sînteţi victimele felului vostru de viaţă. V-aţi închis într-o carapace, v-aţi pus ochelari de cai. Prin naştere, o broască-ţestoasă nu poate fi mai proastă ca o pasăre.
1 Agenţie internaţională de voiaj cu sediul principal la Londra.
110
Trebuie însă să recunoşti că felul ei de viaţă nu-i de natură să-i dezvolte prea mult inteligenţa.
Se întîlniră de mai multe ori în vara aceea. De obicei se plimbau prin landă. „E ca o forţă a naturii, se gîndi el, privind-o înfruntînd cu capul plecat vîntul umed. O mare forţă fizică." Atîta energie, forţă şi sănătate erau măreţe. Cînd fusese mic, Rampion avusese o sănătate precară, fiind veşnic bolnav. Admira calităţile fizice pe care nu le avea. Mary era ca o zeiţă campestră. într-o zi i-o spuse. Lui Mary îi plăceau complimentele.
— Was fur ein Atavismus!' aşa obişnuia bătrîna mea guvernantă să spună despre mine. Cred că avea dreptate. Sînt, desigur, o victimă a atavismului.
Rampion rîse.
— Sună caraghios în germană. Dar nu-i deloc absurd. Un atavism — iată ce ar trebui să fim. Atavisme —
cu toate perfecţionările moderne. Primitivi inteligenţi. Fiare cu suflet.
Era o vară umedă şi rece. în dimineaţa zilei hotărîte pentru întîlnirea următoare, Mary primi o scrisoare de la el.
„Dragă domnişoară Felphan", citi ea, şi văzîndu-i pentru prima dată scrisul simţi o plăcere ciudată. „Am răcit prosteşte. Vă rog să mă iertaţi — eu nu-mi iert, căci nu pot să vă spun cît sînt de scîrbit şi de furios pe mine — şi să mă scuzaţi că trebuie să amînăm pe săptămîna viitoare întîlnirea noastră de azi."