Cînd îl revăzu, Mark arăta palid şi slab, şi tuşea încă; întrebîndu-l de sănătate, el o întrerupse aproape furios.
— Mă simt perfect, răspunse el tăios şi schimbă subiectul, l-am recitit pe Blake. Şi începu să vorbească despre Căsătoria cerului şi a iadului. — Blake era un om civilizat, foarte civilizat, insistă el. Civilizaţia reprezintă
armonie şi perfecţiune. Blake a reuşit să înţeleagă şi să armonizeze totuclass="underline" raţiunea, sentimentul, instinctul şi viaţa trupească. Barbaria duce la dezechilibru. Poţi să fii un barbar din punct de vedere intelectual şi fizic. Un barbar al sufletului, al sentimentelor şi al senzualităţii. Creştinismul ne-a sălbăticit sufletul, iar acum ştiinţa ne sălbăticeşte şi intelectul. Blake a fost ultimul om civilizat.
Vorbi despre greci şi despre etruscii goi şi bronzaţi, de pe frescele din cavouri.
— Ai văzut picturile în original? o întrebă el. Ah, dacă ai şti cît te invidiez!
Ce. atavism! (germ.)
111
Mary se simţi teribil de ruşinată. Văzuse mormintele pictate de la Tarquinia, dar cît de vag şi le amintea! Vechi şi ciudate opere de artă, asemănătoare nenumăratelor opere de artă antică pe care le privise cu conştiinciozitate împreună cu mama ei, acum un an, în timpul unei călătorii în Italia. îşi pierduse timpul şi nu reţinuse nimic. Pe cînd, dacă Mark şi-ar fi putut permite să meargă în Italia. .
— Erau, evident, civilizaţi, spuse el mai departe, ştiau să trăiască armonios şi din plin, cu întreaga lor fiinţă.
Vorbea cu un fel de pasiune, ca şi cum ar fi fost furios pe lume sau, poate, pe sine. — Sîntem cu toţii barbari, începu el, dar îl întrerupse un acces violent de tuse.
Mary aşteptă să-i treacă atacul. Se simţea neliniştită şi în acelaşi timp jenată şi ruşinată, ca şi cum ar fi surprins slăbiciunea unui om care de obicei se căzneşte să şi-o ascundă. Nu ştia ce să facă: să-l consoleze pentru criza de tuse sau să pară că n-a observat-o. Mark îi rezolvă dilema, referindu-se chiar la aceasta.
— Apropo de barbarie, spuse el, cînd accesul se domoli. Vorbea dezgustat, cu un zîmbet crispat şi furios. —
Aţi auzit vreodată ceva mai barbar ca această tuse? într-o societate civilizată n-ar trebui să existe aşa ceva.
Mary îşi exprimă simpatia şi îi dădu sfaturi, dar Mark rîse nerăbdător.
— Leit cuvintele mamei, spuse el, leit. Voi, femeile, sînteţi toate la fel. Cotcodăciţi ca nişte găini după puii lor.
— Gîndeşte-te cît ai fi de nefericit dacă n-am cotcodăci. Peste cîteva zile, deşi avînd unele temeri, o duse pe Mary s-o
cunoască pe mama lui. Temerile se dovediră neîntemeiate, căci Mary şi doamna Rampion nu părură să întîmpine vreo greutate în a stabili un contact spiritual. Doamna Rampion, o femeie de vreo cincizeci de ani, se ţinea încă
bine; avea o expresie de demnitate calmă şi de resemnare. Vorbea încet şi liniştit. Mark ieşi din cameră să
pregătească ceaiul; mama lui începu să vorbească despre el. Pentru prima oară expresia i se schimbă.
— Ce credeţi despre el? întrebă ea, aplecîndu-se spre oaspetele ei. Privirea i se lumină brusc.
— Ce cred? rîse Mary. Nu sînt destul de competentă ca să-i judec pe cei ce-mi sînt superiori. Evident, e cineva, cineva important.
Doamna Rampion îi dădu dreptate şi zîmbi de plăcere.
— E cineva, repetă ea. Asta am spus şi eu întotdeauna. Figura îi deveni gravă. De-ar fi mai voinic. Păcat că n-am putut să-l cresc în condiţii mai bune. A fost întotdeauna debil. Ar fi 112
trebuit crescut mai cu grijă decît am făcut-o eu. Nu, nu mai cu grijă. Am fost cît se poate de grijulie. Mai comod, mai sănătos. Dar nu mi-a dat mîna. Clătină trist din cap. Asta e.
Suspină uşor şi se lăsă pe spate; rămase tăcută, cu braţele încrucişate la piept şi cu privirea aţintită în jos.
Mary nu răspunse. Nu ştia ce să răspundă. Se simţea rînd pe rînd ruşinată şi nefericită.
— Ce crezi despre mama? o întrebă Rampion, pe cînd o întovărăşea spre casă.
— Mi-a plăcut, răspunse Mary. Mi-a plăcut foarte mult. Chiar dacă m-a făcut să mă simt atît de mică, de inferioară şi de meschină. Cu alte cuvinte, am admirat-o şi mi-a plăcut din cauză că am admirat-o.
Rampion era de aceeaşi părere.
— E într-ade,văr admirabilă. E curajoasă, voinică şi rezistentă. E însă prea resemnată.
— Resemnarea ei mi s-a părut minunată.
— N-are dreptul să fie resemnată, răspunse el încruntîndu-se. N-are nici un drept. Cînd ai dus o viaţă
ca a ei n-ai dreptul să fii resemnat. Ar trebui să se revolte. N-o face din cauza blestematei de religii. Ţi-am spus că-i bigotă?
— Nu, dar am bănuit cînd am văzut-o, răspunse Mary.
— Săvîrşeşte o barbarie cu sufletul, continuă el. Mama e prea inimoasă şi se gîndeşte doar la viitor. Prezentul, trecutul, corpul şi intelectul nu contează pentru ea, importante sînt sufletul şi viitorul. între timp se resemnează. Poate exista ceva mai barbar? Ar trebui să se revolte.
— Eu aş lăsa-o aşa cum e, spuse Mary. O să fie mai mulţumită. Iar dumneata te poţf revolta cît doi.
Rampion rîse.
— Am să mă revolt de-o să ajungă pentru milioane, spuse el-
La sfîrşitul verii, Rampion reveni la Sheffield, iar peste un timp familia Felphan se mută în sud, la casa lor din Londra. Mary îi scrise prima. Se aşteptase să-i scrie el, dar Mark n-o făcuse. Nu exista nici un motiv serios ca el sâ-i scrie. Mary sperase totuşi că va primi o scrisoare; cum nu primi însă nici un rînd, fu decepţionată. Trecură
mai multe sâptămîni; în cele din urmă îi scrise ea interesîndu-se de titlul unei cărţi despre care îi pomenise în discuţiile lor. Pretextul era pueril, dar îşi atinse scopul. Mark îi răspunse, ea îi mulţumi, şi corespondenţa se înfiripă.
De Crăciun, Rampion veni la Londra; i se primiseră nişte articole la ziare şi era mai bogat ca niciodată — avea zece lire
de cheltuit. N-o înştiinţa pe Mary de sosirea lui pînâ în ajunul plecării.
— De ce nu m-ai anunţat din vreme? îi reproşa ea cînd auzi de cît timp se află la Londra.
— N-am vrut să-ţi cad pe cap, răspunse el.
— Ştii bine c-aş fi fost încîntată.
— Ai prietenii tăi; „Prieteni bogaţi", voia să spună zîmbetu! său ironic.
— Dar nu eşti unul din prietenii mei? îl întrebă ea ignorîndu-i aluzia.
— îţi mulţumesc pentru aceste cuvinte.
— Şi eu îţi mulţumesc că eşti astfel, răspunse ea fără afectare sau cochetărie.
Pe Mark îl mişcă sinceritatea mărturisirii ei. Ştia, fireşte, că Mary ţinea la el şi-l admira. Dar între a şti şi a ţi se spune e o mare diferenţă.
— jmi pare rău că nu ţi-am scris din timp, spuse el, apoi regretă cuvintele; căci erau ipocrite. Nu din teama de-a fi prost primit o evitase, ci din mîndrie. Nu-i dădea încă mîna s-o scoată la un restaurant, şi nu voia să primească nimic.
îşi petrecură după-amiaza împreună, într-o fericire nebună şi exagerată.
— Dacă m-ai fi anunţat, îi repetă ea cînd trebuiră să se despartă, n-aş fi aranjat întîlnirea plicticoasă
de astă-seară.
— Ai să te distrezi, o asigură el, reluînd tonul ironic cu care făcuse toate aluziile la viaţa ei ca membră
a clasei înstărite.
Expresia de fericire îi dispăru de pe faţă. Se simţi brusc iritat că fusese atît de fericit în tovărăşia ei.