— Nu uita să nu mai eşti bogată, insistă el. Nu-ţi poţi permite să arunci o pereche de pantofi buni.
N-o să putem cumpăra alţii pînâ la întoarcere.
Luaseră cu ei o sumă mică pentru cheltuieli şi făcuseră legămînt ca în nici un caz să nu cheltuiască mai mult.
— Pînă la întoarcere, repetă el.
— Ştiu prea bine, răspunse ea enervată. Am să mă deprind să merg în picioarele goale.
Şi merse în picioarele goale.
— Mi-a fost dat să am un suflet de vagabond, îi declară ea într-o seară, în timp ce stăteau culcaţi pe finul dintr-un hambar.
117
Nu pot să-ţi spun ce plăcere-mi face să nu fiu respectabilă. Iese la iveală atavismul. îţi baţi prea mult capul, Mark. Gîndeşte-te la crinii de pe cîmp.
— Şi totuşi, medita Rampion, Isus era sărac. Grija pentru a-şi asigura pîinea cea de toate zilele şi îmbrăcămintea trebuie să fi preocupat serios familia lui. Cum putea să vorbească despre viitor ca un milionar?
— Fiindcă era unul din marii aristocraţi ai naturii, îi răspunse ea. Iată de ce. Se născuse cu un titlu înalt şi simţea că are un drept divin, ca regii. Milionarii care cîştigă din gros se gîndesc întotdeauna la bani şi îi obsedează viitorul. Isus avea sentimentul sigur al unui mare aristocrat, care ştie că n-o să rămînă niciodată pe drumuri. Nu ca financiarii ăştia, sau proprietarii de fabrici de săpun înnobilaţi. Isus a fost un adevărat aristocrat. Şi pe deasupra, un artist, un geniu. Avea preocupări mai importante decît sâ-şi bată capul cum să procure hrana şi îmbrăcămintea pentru a doua zi. Mary tăcu o clipă, apoi adăugă, ca şi cum i-ar fi venit o idee nouă: — în plus, nu era respectabil. Nu-i păsa de aparenţe. Deseori sînt utile, dar mie nu-mi pasă dacă
arătăm ca nişte sperietori.
— Ţi-ai făcut o droaie de complimente, spuse Rampion. Reflectă însă la cuvintele ei şi la felul ei de viaţă
spontan,
firesc şi nepăsător. îi invidie atavismul.
Lui Mary nu-i plăcea numai să vagabondeze. încercă satisfacţii aproape la fel de mari şi în viaţa tihnită şi banală
pe care o duseră, după înapoierea în Anglia. „Măria Antoaneta la Trianon" o numi Rampion cînd o văzu pregătind masa, căci Mary depunea un entuziasm copilăresc.
— Gîndeşte-te cu toată atenţia, o prevenise el înainte de căsătorie. Ai să fii săracă. Săracă cu adevărat, şi nu săracă cu o mie de lire venit pe an, ca prietenii tăi rieînstăriţi. N-o s-avem servitori. Va trebui să găteşti, să
cîrpeşti şi să faci gospodărie. N-o să fie plăcut.
Mary se mulţumi să rîdă.
— Te asigur că tu vei fi cel nemulţumit, îi răspunsese ea, cel puţin pînă în clipa cînd voi învăţa să gătesc.
Pînă la căsătorie nu ştiuse să facă nici ochiuri.
Destul de ciudat, dar entuziasmul ei copilăresc, în stilul Măriei Antoaneta, de a găti pe plită adevărată, de a folosi un aspirator adevărat, ca şi o maşină de cusut adevărată, supravieţui primelor luni de noutate şi surprize. Mary continuă să se simtă mulţumită.
— N-aş putea niciodată să devin iarăşi o adevărată doamnă.
118
M-ar plictisi de moarte. Dumnezeu mi-e martor, gospodăria şi grija de copii pot fi destul de plicticoase şi de exasperante. Dar dacă pierzi contactul cu întîmplările mărunte ale vieţii, dacă trăieşti într-o altă lume decît cea a realităţilor zilnice şi fizice, e mult mai rău.
Rampion era de aceeaşi părere. Refuza să folosească arta şi gîndirea ca "pretexte pentru a duce o viaţă de abstracţii. Cînd nu era ocupat cu scrisul sau pictatul, o ajuta pe Mary la gospodărie.
— Nu poţi să ai pretenţia ca florile să crească într-un vid curat şi frumos. Iată raţionamentul lui. Florile au nevoie de pămînt gras, de argilă, de bălegar. La fel şi arta.
Rampion simţea un fel de obligaţie morală să ducă o viaţă ca cei săraci. Chiar atunci cînd cîştiga frumos, nu ţineau decît o servitoare, conţinuînd să se ocupe ei de o mare parte din treburile casei. în cazul lui, se putea spune că noblesse oblige sau mai degrabă roture oblige1. Dacă ar fi trăit ca. cei bogaţi, comod şi făcînd abstracţie de grijile materiale, ar fi avut sentimentul câ-ţi trădează clasa şi semenii. Dacă n-ar fi ţinut ei gospodăria şi şi-ar fi angajat mai mulţi servitori, ar fi insultat într-un fel memoria mamei sale; avea sentimentul că-i reproşează
postum viaţa pe care o dusese alături de ea.
Uneori Mark ura această constrîngere morală, deoarece îşi dădea seama că îl sileşte să facă lucruri stupide şi ridicole; urîndu-o, se răzvrătea împotriva ei. De pildă, obiceiul lui Mary de a sta în pat dimineaţa îl indignase în mod absurd. Cînd o apuca lenea nu se dădea jos din pat, şi n-aveai ce-i face. Prima dată, Rampion se înfuriase de-a binelea.
— Dar nu poţi să stai în pat toată dimineaţa, protestase el.
— Şi de ce nu?
T— Cum, de ce nu? Fiindcă pur şi simplu nu se poate.
— Ba eu te asigur că se poate, răspunsese Mary calm. Şi-am să stau.
Analizîndu-şi sentimentele, îşi dăduse seama că se indignase prosteşte. Indignarea avea totuşi o explicaţie. Mark se sculase întotdeauna devreme, căci în familia lui toţi trebuiau să se scoale devreme. îl scandaliza ideea că unii puteau să stea în pat în timp ce alţii se treziseră şi munceau. Sculatul tîrziu reprezenta nu numai o jignire, dar şi o insultă. Se convinsese totuşi că sculatul lui fără rost dis-de-dimineaţă nu ajuta cu nimic, pe acei ce trebuiau să se scoale devreme. Sculatul în zori, cînd nimic nu
Originea nobilă implică obligaţii.. Originea umilă implică obligaţii (fr.).
119
te obligă s-o faci, e doar un fel de expresie a respectului, ca atunci cînd îşi scoţi pălăria Ia intrarea în biserică. Un fel'de a obţine favoarea divină şi de a-ţi linişti prin acest sacrificiu conştiinţa.
„N-ar trebui să mă gîndesc la aşa ceva, reflecta el. Un grec din antichitate nu ar avea asemenea sentimente!"
Era de neconceput. Şi totuşi, în ciuda dezaprobării, sentimentul continua sâ-l stăpînească.
„Mary are o mentalitate mai sănătoasă ca a mea", îşi spuse el; îşi aminti versurile lui Walt Whitman despre animale: „Nu se văicăresc şi nici nu se plîng de starea lor. Nu stau treze noaptea, văitîndu-se de păcatele săvîrşite." Ce bine că Mary era astfel. Să fii un animal perfect şi în acelaşi timp un om perfect
— iată idealul. Se supăra însă cînd ea nu se dădea jos din pat dimineaţa. încerca să se mai gîndească la altceva, dar nu reuşea. Răzvrătindu-se, rămînea şi el uneori culcat pînă la prînz, din principiu. Era o datorie să nu fii un barbar al conştiinţei. îi trebui multă vreme pînă să se complacă cu adevărat în lene.
Obiceiul ei de a rămîne pironită în pat nu era singurul lucru care-l scandaliza. în timpul primelor luni de căsătorie, purtarea ei îl revoltase deseori, pe ascuns, în ciuda principiilor lui. Mary reuşi repede să
recunoască indiciile nemulţumirii lui mute şi îl scandaliza şi mai tare. Aşa, gîndea ea, o să se înveţe minte.
— Eşti un puritan înrăit şi absurd, îi spunea ea.
Ironia îl supăra, căci îşi dădea seama că era perfect întemeiată. Datorită părinţilor şi mai mult educaţiei, Mark rămăsese pe jumătate puritan. Pierzîndu-şi tatăl încă de mic, fusese crescut de o mamă
virtuoasă şi bigotă, care făcuse tot ce-i stătuse în puteri pentru a-l determina să renunţe şi să nu recunoască existenţa instinctelor şi a componentelor fizice ale trupului. Cu timpul se revoltase împotriva sfaturilor ei, dar numai cu spiritul, nu şi în practică. întrucît concepţia de viaţă împotriva căreia se răzvrătise avea rădăcini adînci înfipte în fiinţa lui, Mark se afla într-o permanentă luptă cu sine. Teoretic, aproba toleranţa îngăduitoare şi aristocratică a purtării lui Mary, care, după preceptele mamei lui, reprezenta un păcat îngrozitor; admira felul firesc al soţiei sale de a gusta plăcerile pe care i le ofereau hrana, băutura, săruturile, dansul şi cîntatul, bîlciurile, teatrele şi orice fel de distracţii. Şi totuşi, ori de cîte ori, în primele zile ale căsătoriei, Mary începea să vorbească în felul ei liniştit şi simplu despre ceea ce el ştia din auzite că e un lucru îngrozitor, ca de pildă contactul sexual sau adulterul, Mark se scandaliza, dar nu raţional (căci raţiunea lui, după clipă de chibzuinţă, se declara de acord), ci în unele straturi mai