120
adînci ale fiinţei. Această parte a sufletului său suferea tainic din pricina marii disponibilităţi a lui Mary, exprimată deschis, de a se bucura şi distra, de a rîde spontan, de a avea o excelentă poftă de mîncare şi o senzualitate firească; îi trebui mult timp pînă să se dezbare de puritanismul copilăriei.
Uneori dragostea pentru mama lui era gata să se transforme în ură.
— N-avea dreptul să mă crească astfel, spunea el. A procedat exact ca un grădinar japonez care împiedică dinadins un pom să crească. N-avea dreptul.
Se simţea totuşi fericit că nu se născuse nobil.şi sălbatic, ca Mary. Era fericit că împrejurările îl obligaseră să înveţe din greu această sălbăticie nobilă. Mai tîrziu, la cîţiva ani de la căsătorie, ajuseseră
la o intimitate imposibil de realizat în primele luni de relaţii, şocuri şi surprize. Mark se simţea capabil să discute cu ea despre aceste subiecte.
— Pentru tine e foarte uşor să trăieşti, încerca el să-i explice. Trăieşti instinctiv. Ştii să faci orice în chip firesc, ca o insectă care iese din crisalidă. E prea simplu, mult prea simplu. Clătină sceptic din cap. N-ai fost silită să înveţi ceea ce ştii, şi nu ţi-ai dat niciodată seama că există şi alte căi.
— Cu alte cuvinte, spuse Mary, sînt o proastă.
— Nu, eşti femeie.
— Asta-i un fel politicos de-al tău de-a spune acelaşi lucru. Aş vrea să ştiu, continuă ea schimbînd subiectul, cu o nepăsare doar aparentă, ce te-ai fi făcut fără mine. Ce te-ai fi făcut dacă nu m-ai fi întîlnit?
întrebările se succedau pe baza unui argument perfect întemeiat din punct de vedere emotiv.
— Aş fi făcut exact ceea ce fac şi acum.
Fireşte nu vorbea serios, căci îşi dădea seama, mai bine ca nimeni altul, cît îi datora de mult şi cîte învăţase din exemplul şi sfaturile ei. îl distra însă s-o necăjească.
— Ştii bine că nu e eadevărat, spuse Mary foarte indignată.
— Te asigur că e adevărat.
— Minciuni. Şi ca să-ţi dovedesc, adăugă ea, să ştii că am să plec cu copiii şi am să te las cîteva luni să te descurci singur. Să văd cum ai s-o faci fără mine.
— Perfect, o asigură el cu un calm exasperant. Mary se înroşi; începea să se supere cu adevărat.
— Foarte bine, îi răspunsese ea, îţi promit c-am să plec. De data asta îşi promit solemn.
îl ameninţase şi altădată; se certau deseori, căci erau amîndoi iuţi la mînie.
121
— N-ai decît. Nu uita însă că jocul ăsta cu plecatul se poate juca în doi. Dacă mă părăseşti, am să te părăsesc şi eu.
— Să vedem cum ai să te descurci fără mine, continuă ea ameninţătoare.
— Şi tu cum ai să te descurci!
— Ce-ţi pasă?
— îţi închipui c-ai s-o duci mai bine fără mine, decît pot s-o duc eu fără tine? ■
Se priviră, fără să-şi răspundă, şi, deodată, izbucniră în rîs.
Capitolul X
— îţi trebuie o adevărată tehnică, repetă Spandrell. Le alegi nefericite, nesatisfăcute, cu ambiţii de actriţă sau încercînd, fără succes, să colaboreze la reviste — închipuindu-şi prin urmare că sînt des âmes incomprises1.
Se lăuda generalizînd cazul micuţei şi_ sărmanei Harriet Watkins. Dacă ar fi povestit sincer aventura lui cu Harriet, n-ar fi făcut cine ştie ce impresie. Harriet era o creatură micuţă, demnă de milă, timidă; oricine ar fi putut să-şi bată joc de ea. Generalizînd însă astfel, ca şi cum cazul ei n-ar fi fost decît unul din cîteva sute, şi povestind pe tonul cu care sînt scrise cărţile de bucate („Le alegi nefericite.. " aducea cu reţetele doamnei Beaton), istoria suna, după părerea lui Spandrell, mai cinic şi mai impresionant.
— La început te arăţi foarte amabil, foarte înţelegător şi de o puritate perfectă, un fel de frate mai mare. îşi închipuie că ai un suflet absolut minunat, deoarece, evident, n-au cunoscut decît oameni de afaceri cu idei şi ambiţii meschine. Te cred o fiinţă minunată, fiindcă ştii totul despre artă, ai întîlnit toate celebrităţile, nu te preocupă doar banii şi nici nu-ţi împrumuţi ideile din jurnalele de dimineaţă. Se tem puţin, adăugă el, amintindu-şi expresia de admiraţie şi spaimă a micuţei Harriet. Deşi nu pari foarte respectabil, ai totuşi un aer aristocratic şi vorbeşti degajat şi familiar de marile opere şi de oamenii celebri; ştiu că eşti răutăcios, şi totuşi te consideră extraordinar de bun la suflet, cult, voiajat; văd în tine un cosmopolit extrem de rafinat, ceva gen West End2 (aţi auzit vreodată ce cred cei de la mahala despre West End?); semeni în ochii lor cu gentleman-u\ decorat cu ordinul „Lînii de aur", de pe reclamele de ţigări. „De Reszke". Ei bine, femeile de tipul lui Harriet se tem de tine, dar te şi adoră. Cît eşti de înţelegător, ce bine cunoşti viaţa în Suflete neînţelese (fr.).
Cartier aristocratic, situat în partea de apus a Londrei.
123
general şi sufletele lor în special, fără să fii un crai sau un tip obraznic ca majoritatea bărbaţilor. Simt că se pot încrede în tine, o simt din primele săptămîni. Le obişnuieşti cu această cursă; să fie blînde şi încrezătoare, dresate, să nu se ferească cînd le mîngîi uneori frăţeşte pe umeri sau le săruţi alteori cast pe frunte. Intre timp le smulgi mici mărturisiri, le faci să vorbească despre dragoste, le vorbeşti şi tu ca între bărbaţi, ca şi cum ar fi de vîrsta ta, cu decepţii şi experienţe de viaţă la fel de amare ca ale tale. Mărturisirile le scandalizează îngrozitor (deşi, fireşte, nu recunosc) dar, vai, cît sînt de captivante, şi ce colosal le măguleşte. Iată de ce te iubesc. în fine, cînd se iveşte prilejul, după ce le-ai domesticit complet, şi nu se mai tem, pui la cale le denouement1. Le inviţi acasă, la un ceai — vin din obişnuinţă, fără să se mai teamă — şi le promiţi c-o să luaţi masa de seară . în oraş, aşa că nu-i nici o grabă. Amurgul se lasă; dezamăgit începi o discuţie pasionantă despre tainele amorului, serveşti nişte cocktail-un foarte tari, şi în toiul conversaţiei ai grijă să bea, distrate, mai multe pahare. Te aşezi pe duşumea, la picioarele lor, le mîngîi uşor gleznele, cu totul platonic, le vorbeşti despre filozofia amorului, ca şi cum n-ai şti ce face mîna ta. Dacă nu se opun şi cocktail-urile şi-au făcut efectul, restul e simplu. Aşa, cel puţin, am descoperit eu. Spandrell îşi mai turnă puţin coniac şi îl bău. — Dar numai cînd ţi-au devenit amante poţi spune că începe adevărata distracţie. Atunci trebuie să-ţi desfăşori toate talentele socratice. Le dezvolţi micile temperamente, le îmblînzeşti — cu multă înţelepciune, dragoste şi răbdare — şi le înveţi toate ororile senzualităţii. Ştiţi bine că-i foarte posibil. Cu cît sînt mai "nevinovate, cu atît merge mai repede. Poţi să le aduci, cu toată marea lor ingenuitate, pînă la cele mai uimitoare stadii ale depravării.