familie şi o ediţie expurgată din Decăderea si prăbuşirea Romei de Edward Gibbon.
3 John fVilmot, conte de Rochester (1647—1680), poet englez la curtea lui Carol al II-lea al Angliei. A scris poezii, satire şi romane licenţioase (Sodom).
130
omuleţ veşnic zîmbitor, cu ochelarii qălare pe nasul lung, bîlbîindu-se, bine dispus şi trăncănind la nesfirşit — îl urma cu un aer plin de ifose. în spatele lui, la fel de mărunt şi de asemenea cu ochelari, dar cenuşiu, posomorit, sfrijit şi tăcut, venea Peter Slipe.
— Parcă sînt reclama unei doctorii, spuse Spandrell,în timp ce se apropiau. Slipe ar fi pacientul înaintea tratamentului, Weaver, pacientul după ce-a luat prima sticlă, iar Cuthbert Arkwright ar ilustra dezastrul provocat de urmările unui tratament complet.
Lucy mai rîdea încă de glumă, cînd Cuthbert îi strînse mîna.
— Lucy! strigă el. îngeraşule! De ce-mi scrii totdeauna cu creionul, pentru numele lui Dumnezeu? Nu-nţeleg ce scrii! Astă-seară sînt aici dintr-o pură întîmplare.
„Va să zică i-a scris să se întîlnească cu ea aici, îşi spuse Walter. Cu mitocanul ăsta stupid şi vulgar."
Willie Weaver dădu mîna cu Mary şi Mark Rampion.
— Nici nu mi-a trecut prin cap c-o să întîlnesc celebrităţi, spuse el. Ca să nu mai pomenesc de femeile frumoase.
Făcu o plecăciune spre Mary, care izbucni într-un ris puternic şi masculin. Willie Weaver se simţi mai degrabă
flatat decît jignit.
— Ai putea să juri că-i Mermaid Tavern1, continuă el.
— Te mai ocupi cu bric-ă-brac2-uîl i se adresă Spandreii, aplecîndu-se peste masă, lui Peter Slipe care se aşezase alături de Walter. '
Peter era asiriolog şi lucra la British Museum.
— De ce scrii cu creionul? De ce? răcnea Cuthbert.
— Mă murdăresc pe degete cînd scriu cu tocul.
— Am să şterg petele de cerneală cu săruturi, protestă Cuthbert şi, aplecîndu-se peste mîna pe care o mai ţinea încă, începu să-i sărute degetele subţiri.
Lucy rîse.
— Prefer să-mi cumpăr un stilou, spuse ea.
Walter îi privea nefericit. Cum era cu putinţă? Un farsor ordinar şi odios ca ăsta?
— Ce nerecunoştinţa! spuse Cuthbert. Am ceva neapărat de discutat cu Rampion, spuse el şi, întorcîndu-se, îl bătu pe umăr, salutînd-o în acelaşi timp pe Mary.
— Ce agapă! continuă Willie Weaver să susure ca un ceainic pus la fiert. Se îndrepta spre Lucy. — Ce simpozion! Cum să
Circiumă celebră la Londra în sec. XVI, frecventată de poejii elizabetani. Obiecte disparate şi fără valoare, adunate la un loc (fr.).
131
zic... — ezită o clipă căutînd comparaţia cea mai potrivită şi mai evident izbitoare — mai ceva ca la Atena! Ce orgie, mai mult 'decît platonică!
— Ce înseamnă „mai ceva ca la Atena"? întrebă Lucy. Willie se aşeză pe scaun şj începu să explice.
— „Mai ceva ca la Atena", adică, prin contrast cu meschinăriile noastre burgheze.
— De ce nu-mi dai ceva să-ţi publici? îl întrebă Cuthbert pe Rampion, încercînd să-l convingă.
Pictorul îl privi cu scîrbă.
— Crezi că am ambiţia să-mi văd cărţile în prăvăliile unde se vînd prezervative?
— Ar fi într-o bună companie, spuse Spandrell. Operele lui Aristotel. .
Cuthbert protestă, izbucnind într-un hohot de rîs...
— Compari un scriitor important din epoca victoriană cu un altul din epoca lui Pericle, spuse Willie Weaver.
Zîmbi, fermecat de elocinţa lui.
Asupra lui Peter Slipe vinul de Burgundia avusese un efect deprimant. Departe de a-l stimula, băutura îi accentuase apatia congenitală şi melancolia.
— Ce mai face Beatrice? îl întrebă pe Walter. Beatrice Gilray, spuse el, sughiţînd şi prefăcîndu-se că
tuşeşte. Presupun că o vezi deseori acum, de cînd lucrează la Literary World?
Walter o vedea de trei ori pe săptămînă şi găsea că o duce întotdeauna bine.
— Salut-o din partea mea, cînd o mai vezi, spuse Slipe.
— Chiorăiturile sforăitoare ale unui Carlyle dispeptic, declamă Willie Weaver, şi oqhii îi luciră prin lentilele ochelarilor.
Se gîndi flatat că le mot suna delicios de juste. Tuşi discret, ceea ce consituia comentariul său invariabil asupra celor mai bune găselniţe. „Aş vrea să rid, să aplaud, iată cum se putea interpreta tuşea lui discretă, dar mă
opreşte modestia".
— Ce e sforăitor? întrebă Lucy. Nu uita că n-am mers la şcoală.
— Cînţi ca o păsărică melodia din pădurea ta de baştină,
(spuse Willie. Pot să-mi torn puţin din acest nobil coniac? Te , mînie această băutură, venerată fîntînă a Muzelor? I — S-a purtat rău cu mine, extrem de rău, se plîngea Peter Slipe. Nu vreau însă să-şi închipuie că-i port pică.
Willie Weaver plescăi din buze, în vreme ce sorbea coniacul.
— „Bucuriile solide şi plăcerile lichide nu le cunosc decît copiii Sionului", cită el greşit şi tuşi iar discret, încîntat de sine.
132
— Nenorocirea lui Cuthbert, spunea Spandrell, e că n-a învăţat niciodată să deosebească arta de pornografie.
— Desigur, continuă Peter Slipe, avea tot dreptul să facă ce-i place cu propria ei casă. Da' ca să mă dea afară cu un preaviz atît de scurt!...
Cu altă ocazie, Walter ar fi fost încîntat să-l asculte pe sărmanul Slipe povestind versiunea acestei istorii ciudate.
Fiind însă preocupat de Lucy, îi era greu să manifeste un interes deosebit.
— Mă întreb cîteodată dacă victorienii nu se distrau mai bine decît noi, spuse Lucy. Cu cît sînt mai mari opreliştile, cu atît e distracţia mai grozavă. Dacă vreţi să vedeţi oameni care beau cu o reală plăcere, duceţi-vâ în America. în Anglia reginei Victoria existau interdicţii în toate domeniile. De pildă, un al nouăsprezecelea amendament la legea asupra dragostei. Sînt sigură că l-au redactat cu entuziasmul cu care americanii beau whisky. Nu cred că i-am întrecut pe atenieni — nu sîntem mai perverşi decît ei.
— îl preferi -pe Pecksniff1 lui Alcibiade2, trase concluzia Willie Weaver.
Lucy dădu indiferentă din cap.
— N-am încercat experienţele lui Pecksniff.
•— Nu ştiu, spuse Peter Slipe, dacă v-a ciupit vreodată o gîscă.
— Ce anume? întrebă Walter, îndreptîndu-şi din nou atenţia spre el.
— Dacă v-a ciupit o gîscă.
— Niciodată, după cîte îmi amintesc.
— E o senzaţie puternică, uscată. Slipe tăie aerul cu degetul arătător, pătat de nicotină. — Aşa e şi Beatrice.
Ciupeşte. îi place să ciupească. Poate fi însă şi foarte bună. Insistă chiar să fie bună în felul ei, aparte, iar dacă
nu-ţi place te ciupeşte. Ciupitul face parte din • bunătatea ei, sînt convins. N-am avut nimic împotrivă. Dar de ce să mă dea afară din casă, de parcă aş fi fost un criminal? Iar camere se găsesc atît de greu astăzi. A trebuit să stau trei săptămîni la o pensiune. Ce mîncare.. Se cutremură.
Walter zîmbi, nemaiputîndu-se stăpîni.
— Probabil că era foarte grăbită să-l instaleze pe Burlap în locul tău.
Personificarea ipocriziei.
2 Alcibiade (450—404 î.e.n.), general atenian, ambiţios şi imoral.
Pecksniff, personaj din romanul Martin Chuzzlewit de Charles Dickens. ■nificarea ipocriziei Alcibiade (450— Personificarea viciului.