133
— Dar de ce atîta grabă?
— Pentru că vrea să scape de-o fostă dragoste şi s-o ia de-a capul cu una nouă.
— Ce-are a face dragostea cu evacuarea mea din casă? întrebă Slipe. Vreau să spun, în cazul lui Beatrice.
— Are foarte mult de-a face, interveni Willie Weaver. Contează imens. Fecioarele astea prea coapte sînt cele mai pline de pasiune.
— Dar n-a avut în viaţa ei o aventură amoroasă.
— Din cauza asta pasiunea ei e atît de violentă, încheie Willie triumfător. Beatrice are un negrişor aşezat pe o supapă de siguranţă, iar nevastă-mea m-a asigurat că lenjeria ei e ca a lui Phryne1. Un lucru absolut sinistru.
— Poate că-i place să fie bine îmbrăcată, sugeră Lucy. Willier Weaver clătină din cap. Ipoteza era prea simplă.
— Femeia asta e misterioasă ca o groapă întunecoasă. Willie ezită un moment. — O groapă plină de broaşte încîrligate în beznă, încheie el, şi tuşi modest ca pentru a-şi -sărbători performanţa.
Beatrice Gibrayi îşi cîrpea un combinezon roz de mătase. Avea treizeci şi cinci de ani, dar arăta mai tînără, sau, mai degrabă, părea fără nici.o vîrstă. Avea pielea netedă şi delicată. Din orbitele nu prea adînci şi fără riduri, ochii îi străluceau. Faţa osoasă, nu lipsită de frumuseţe, trăda hotărîre; nasul ei obraznic îi dădea totuşi un aer cam ridicol; avea un aer cam absurd din pricina luciului sticlos al ochilor, a gurii cu buze răsfrînte şi a bărbiei rotunde şi semeţe. "Cînd o vedeai îţi venea să rîzi de ea şi să rîzi cu ea, căci forma buzelor predispunea la haz, iar expresia ochilor ei rotunzi şi miraţi trăda ironie şi o curiozitate răutăcioasă.
îşi petrecea timpul cosînd. Se auzea tic-tacul pendulei. Clipa mişcătoare, care, după Sir Isaac Newton, desparj£„_tfecujul infinit de viitorul infiniţ,_se apropia inexorabil prin dimensiunea timpului. Sau, dacă
ATistotel avea dreptate, încă_rjyjindjn_ceea ce e posibil devenea real cujjgcare_£[ipă; prezentul stateiâ"pe loc şi se contopea cu viitorul, aşa cum un~bm"aTpuTea~sa-şi petreacă toată viaţa sugînd capătul nesfîrşit al unei spaghete. Din cînd în cînd, Beatrice căsca din răsputeri. Lîngă cămin, într-un coş, se 1 Curtezană greacă, celebră, prin orgoliul şi lăcomia ei. Acuzată de impietate, a fost achitată de judecători atunci cînd avocatul, ca supremă
probă a nevinovăţiei, i-a dat jos voalurile transparente.
134
afla o pisică neagră culcată pe o parte; torcea şi da să sugă la patru pisoi de culori diferite, care nu făcuseră încă
ochi. Pereţii odăii aveau o culoare gălbuie ca ciuboţica-cucului. Pe raftul de sus al bibliotecii, praful creştea pe manualele de asiriologie, cumpărate pe vremea cînd Peter Slipe locuise la etaj. Volumul din Pensees de Pascal, cu observaţii în creion, făcute pe margine de Burlap, stătea deschis pe masă. Tic-tacul pendulei continua.
Deodată, uşa de la intrare se deschise cu zgomot. Beatrice lăsă din mînă combinezonul de mătase roz şi sări în picioare.
— Denis, nu uita să-ţi bei .laptele fierbinte, spuse ea, căutîndu-l cu privirea prin hol.
Vocea ei răsună limpede, tăios şi poruncitor.
Burlap îşi atîrnă haina în cuier şi se apropie de uşă.
— Nu era cazul să mă aştepţi, îi reproşa tandru, fixînd-o cu zîmbetul lui grav şi subtil, copiat după portretele lui Sodoma.
— Am avut ceva de terminat, minţi Beatrice.
— Eşti fioros de amabilă.
Aceste expresii colorate şi amuzante, folosite de Burlap ca să dea savoare conversaţiei, sunau foarte ciudat unei urechi fine.
— Vorbeşte în argou, spusese odată Mark Rampion despre el, de parc-ar fi un străin care ştie perfect engleza —
totuşi engleza unui străin. Nu ştiu dacă aţi auzit vreodată un indian spunînd cuiva că este un „tip pe cinste". Asta îmi aminteşte de argoul lui Burlap.
Lui Beatrice, acel „fioros de amabilă" i se păru cît se poate de firesc şi de obişnuit. Se înroşi de o plăcere timidă
şi feciorelnică. Răspunse însă scurt şi poruncitor.
— Intră şi închide uşa.
Timiditatea ei delicată şi proaspătă era acoperită de o carapace dură; o parte a fiinţei ei te ciupea ca o gîscă, arătînd că îşi cunoştea atribuţiile.
— Stai jos, porunci Beatrice şi, în timp ce se agita cu o cană de lapte şi o tingire la plita de aragaz, îl întrebă cum se distrase la serată.
Burlap clătină din cap.
— Fascinaţia nugacitatis, spus el. Fascinaţia nugacitatis. Rumegase la fascinaţia fleacurilor de cînd plecase din Piccadilly Circus.
Beatrice nu ştia latineşte, dar putea citi pe faţa lui că opinia era negativă.
— Nu găseşti că seratele sînt un fel de pierdere de timp? întrebă ea.
Burlap îi dădu dreptate.
135
— O pierdere de timp, repetă el încet şi căzu pe gînduri; îşi aţinti privirea impenetrabilă şi preocupată
asupra micului demon ^nvizibil aflat puţin mai Ia stînga lui Beatrice. La patruzeci de ani ţi-ai trăit mai mult de jumătate din viaţă şi lumea e plină de minuni şi taine. Şi totuşi, îţi petreci patru ore flecărind în palatul Tantamount. De ce trivialitatea e atît de fascinantă? Sau mai există ceva, în afara trivialităţii, care te atrage?
Oare vreo speranţă fantastică şi vagă c-ai putea să întîlneşti acea persoană mesianică pe care ai căutat-o veşnic, sau că ai putea să auzi cuvîntul revelator?
în timp ce vorbea, Buriap dădea din cap cu o mişcare ciudat de dezarticulată, ca şi cum muşchii gîtului ar fi fost moi. Beatrice era atît de familiarizată cu gestul lui, încît nu i se păru deloc straniu. Aşteptînd să fiarbă laptele, îl asculta pe Buriap cu admiraţie şi îl privea cu religiozitate. Conversaţia unui om ale cărui incursiuni în saloanele celor bogaţi reprezentau simple episoade într-o cercetare spirituală de-o viaţă întreagă putea fi pe bună dreptate considerată egală ca importanţă cu participarea la serviciul divin de duminică dimineaţa.
— Cu toate acestea, adăugă Buriap, uitîndu-se deodată la ea cu un rînjet răutăcios şi ştrengăresc, complet deosebit de zîmbetul de mai înainte copiat după personajele lui Sodoma, şampania şi icrele negre au fost formidabile. Demonul din el întrerupsese reflecţiile filozofice ale îngerului. Buriap îi îngăduise să vorbească cu voce tare. De ce nu? îl distra să fie enigmatic. Aruncă o privire spre Beatrice, care1 rămăsese descumpănită.
— Sînt convinsă c-au fost formidabile, răspunse ea, reluîndu-şi expresia bisericească pentru a se armoniza cu rînjetul lui. începu să rîdă cam nervos şi se întoarse să toarne laptele într-o ceaşcă. — Uite-ţi laptele, vorbi ea scurt, încercînd sâ-şi ascundă încurcătura, printr-un ton poruncitor. Nu uita să-l bei fierbinte.
Se lăsă o lungă tăcere. Buriap îşi sorbea încet laptele fierbinte, iar Beatrice aşezată pe un taburet în faţa căminului gol aştepta, aproape cu respiraţia tăiată, să se întîmple ceva, fără să ştie însă ce.
— Parcă eşti micuţa domnişoară Muffet' stînd pe taburetul ei, spuse Burlad, rupînd tăcerea.
Beatrice zîmbi.
— Noroc că nu-i pe-aici nici un păianjen mare.
— Mulţumesc pentru compliment, dac-ai avut această intenţie.
1 Eroina unei poezii pentru copii (nursery rhyme); micuţa domnişoară Muffet stă pe un taburet (tuffet) şi deodată apare un păianjen mare şi negru...