„sărmanul moş Bidlake". Iar atunci cînd i se adresau
' Walter Sickert (1860—1942), pictor englez peisagist.
2 Sir Max Beerbohm (1872—1956), caricaturist, eseist şi critic dramatic englez.
3. Andre Rouveyre (1879—1962), scriitor şi ilustrator francez.
149
complimente pentru mîna lui care nu îşi pierduse dibăcia, de fapt îl asigurau cu condescendenţă că pictează
colosal de bine pentru un bătrîn ramolit, căzut în a doua copilărie. Singura deosebire între criticul ostil şi cel favorabil era că primul spunea brutal şi concis ceea ce al doilea sugera prin complimente amabile. Aproape că
dorea să nu fi pictat niciodată Naiadele. Deschise celălalt plic, care conţinea o scrisoare de la fiica sa Elinor.
Scrisoarea era trimisă din Lahore. ■
„Bazarurile sînt singurul lucru autentic — o adevărată maimuţăreală. Din cauza mirosului şi a senzaţiei că totul fermentează, ai impresia că-ţi croieşti drumul printr-o bucată de brînză. Din punct de vedere artistic, e trist că
această combinaţie orientală seamănă leit cu tablourile pictate în Franţa pe la mijlocul secolului trecut şi reprezentînd scene orientale. Cunoşti genul, ceva neted şi lucios, ca vechile desene de pe cutiile mari de ceai.
Cînd te afli aici, îţi dai seama că stilul e necesar. Pielea cafenie uniformizează feţele, iar transpiraţia dă lustru pielii. Ar trebui să pictezi pe un material cel puţin la fel de neted ca acel folosit de Ingres."
Continuă lectura cu plăcere. Fata avea întotdeauna ceva nostim de spus în scrisorile ei. Vedea totul cu un ochi atent. Deodată de încruntă.
„Cine crezi c-a venit ieri să ne vadă? John Bidlake-junior. îl crdeam la Washington, dar se află aici în concediu.
Nu l-am văzut de cînd eram mică. Poţi să-ţi închipui surpriza mea cînd un gentleman uriaş, în uniformă militară
şi cu o'mustaţă cenuşie, se apropie cu paşi mari.şi mă strigă pe numele de botez. Fireşte, nu-l văzuse niciodată pe Phil. Am tăiat în cinstea fratelui risipitor cel mai gras viţel pe care ni l-a oferit hotelul."
John Bidlake se lăsă pe scaun şi închise ochii. Militarul gigantic, cu mustaţă cenuşie era fiul său. Tînărul John avea cincizeci de ani. Cincizeci.într-o vreme, cincizeci de ani i se părea o vîrstă matusalemică. „Dacă Manet n-ar fi murit prematur. ." îşi aminti cuvintele bătrinului său profesor de la şcoala de artă din Paris. „A murit oare Manet atît de tînăr?" Bătrînul clătinase sceptic din cap. (Bătrîn? se gîndi John Bidlake. Atunci părea foarte bătrîn. Nu avea însă probabil mai mult de şaizeci de ani.) „Manet avea numai cincizeci şi unu de ani", răspunsese profesorul. Se abţinuse cu greu să nu rîdă. Iar acum propriul său fiu avea vîrsta la care murise Manet. Un gentleman uriaş, în uniformă militară şi cu mustaţă cenuşie. Iar fratele lui murise şi se afla îngropat în cealaltă
parte a lumii, în California. Cancer
150
la intestine. Elinor îl întîlnise la Santa Barbara — un june cu o nevastă tînără şi bogată. Fugind de legile prohibiţiei şi consumînd amîndoi o sticlă de gin pe zi.
John Bidlake se gîndi la prima lui soţie, mama gentleman-xilu'i în uniforma militară şi a californianului mort de cancer la intestine. John Bidlake avusese doar douăzeci şi doi de ani cînd se căsătorise prima dată. Rose nu împlinise nici douăzeci. Se iubiseră cu frenezie, cu o pasiune sălbatică.
Şi se certau, la început cearta făcîndu-le plăcere, pentru că se puteau împăca prin revărsări de senzualitate, la fel de violente ca şi crizele de furie pe care le potoleau astfel. O dată cu naşterea copiilor, doi în douăzeci şi cinci de luni, farmecul începu să se destrame. Nu aveau destui bani ca să nu fie obligaţi să stea tot timpul cu copiii, sau să angajeze persoane calificate pentru a se ocupa de această
muncă obositoare şi neplăcută. Paternitatea nu reprezenta o sinecură pentru John Bidlake. Atelierul de pictură se transformase într-o cameră a copiilor. Foarte repede, rezultatele dragostei sale fierbinţi —
urletele, scutecele ude,, somnul întrerupt, mirosul — îl dezgustară de pasiunea lui. Mai mult încă, obiectul iubirii se schimbase. După ce născuse băieţii, Rose începuse să se îngraşe. Faţa i se buhăise, corpul se umflase şi se urîfise. Certurile nu se mai terminau a'tît de uşor şi deveneau tot mai dese.
Paternitatea îl scotea din sărite pe John Bidlake. Arta îi oferise pretextul să se ducă la Paris. Plecase pentru două săptămîni şi rămăsese patru luni. La întoarcere certurile reîncepuseră. Rose îl dezgusta complet. Modelele îi ofereau consolări facile; avusese o aventură mai serioasă cu o femeie măritată, care venise la el să-i facă portretul. Viaţa familială se dovedise exasperant de plictisitoare; scandalurile se ţineau lanţ. După o ceartă extrem de violentă, Rose îşi strînsese catrafusele şi plecase la părinţii ei.
Luase copiii cu ea; John Bidlake fusese îneîntat că scăpase de ei. Cel mai mare, care zbiera şi îşi uda scutecele, se transformase în enormul gentleman în uniformă militară şi cu mustaţa cenuşie, iar celălalt murise de cancer la intestine. Nu-i văzuse pe nici unul de cînd aveau douăzeci şi cinci de ani. Fiii lui rămăseseră cu mama lor. Murise şi ea, de vreo cincisprezece arii.
Tine s-a fript cu ciorbă suflă şi în iaurt. După divorţ, John Bidlake jurase să nu se mai căsătorească.
Dar cînd te mdrăgosteşti la nebunie de o tînără onestă şi de bună familie,-ce poţi face? Se căsătorise, şi cei doi ani scurţi petrecuţi împreună cu Isabel fuseseră cei mai frumoşi, cei mai extraordinari şi cei mai fericiţi din viaţă. Apoi Isabel murise, absurd, din naştere. Bidlake se străduise din răsputeri să nu se mai gîndească la ea. Amintirile
151
erau prea dureroase. între imaginea Isabelei rămasă în mintea lui şi imaginea ei cînd începea să-şi depene amintirile, prăpastia timpului şi a despărţirii era mai adîncă de'cît orice altă breşă între prezent şi trecut. în comparaţie cu clipele petrecute alături de Isabel, fiecare moment al prezentului i se părea întunecat; moartea ei îi reaminti îngrozitor de perspectivele care îl aşteptau. Nu pomenea niciodată de ea, şi tot ce-ar fi putut să-i amintească de Isabel — scrisorile, cărţile ei, mobila din odaia ei — le distrusese sau le vînduse. Nu voia să ştie de nimic în afara clipei prezente, ca şi cum s-ar fi născut chiar acum şi urma să rămînă nemuritor. Memoria îi supravieţuia însă chiar dacă încercase să facă abstracţie de ea şi,' deşi lucrurile care-i aparţinuseră lui Isabel fuseseră distruse, rfu se putea apăra de amintirile întîmplătoare. în seara aceasta hazardul găsise multe puncte vulnerabile în armura lui. Rana cea mai adîncă i-o pricinuise scrisoarea lui Elinor. Scufundat în fotoliu, John Bidlake rămase mult timp nemişcat.
Polly Logan stătea în faţa oglinzii. în timp ce se pieptăna se auzeau uşoare şi fine pîriituri de scîntei electrice.
— Scîntei micuţe, ca o mică luptă, fantome minuscule trăgînd cu arma. O mică luptă, ecoul fantomatic al unui zăngănit de arme.
Polly pronunţa cuvintele pe un ton egal şi cu o voce sonoră, ca şi Cum ar fi recitat în faţa unui auditoriu. Apăsa rar şi cu plăcere pe cuvinte, rostogolind /"-urile, sîsîind, bîzîind w-urile ca o albină, lungind vocalele deschise, rostogolindu-le şi purificîndu-le.
— O zăngăneală fantomatică de puşti fantomatice, o canonadă fantomatică in-fi-ni-te-zi-mală.