— Sînt convinsă, spuse Lucy căscînd; trebuie însă să te intereseze teoriile, şi pe mine mă lasă rece.
— Dar pe mine mă interesează, protestă Spandrell, aşa că nu mă scuz. Dacă prteferi pot să-ţi dau cîteva exemple de inconsecvenţele lui practice. Cu totul întîmplător, am descoperit, nu demult, că Illidge manifestă^
faţă de familia lui cel mai emoţionant simţ. al răspunderii. îşi ajută mama, plăteşte taxele fratelui mai mic la şcoală şi i-a dat surorii lui, la căsătoria ei, cincizeci de lire.
— Şi ce găseşti rău în asta?
— Ce găsesc rău? E o atitudine dezgustător de burgheză! Din punct de vedere teoretic nu face nici o diferenţă
între mama lui şi orice femeie în vîrstă. Ştie că într-o societate organizată cum trebuie, mama lui va fi dusă în camera de execuţie, din cauza artritei. Şi cu toate astea îi trimite nu ştiu cît pe săptămînă ca să-şi ducă o existenţă inutilă! L-am înţepat pe tema asta acum cîteva zile. S-a înroşit şi s-a enervat foarte tare, de parcă
l-aş fi prins trişînd la cărţi. Aşa că pentru a-şi reface prestigiul, a fost silit să schimbe subiectul şi a început cu o ferocitate extrem de calmă, de obiectivă şi de ştiinţifică, o discuţie despre asasinatul politic şi avantajele care rezultă de pe urma lui. M-am mulţumit să-i rid în nas. Zilele astea l-am ameninţat şi i-am spus: „Am să
te cred pe cuvînt şi-am să te invit la o serată ca să împuşti oamenii". Şi unde mai pui, c-am să-l invit.
1 Sir Arthur Stanley Eddington (1882—1944), fizician englez, promotor al teoriei expansiunii universului. A aplicat teoria relativităţii în astrofizica.
2 Henry Poincare (1854—1912). matematician francez de orientare pozitivistă.
Ernst Mach (1838—1916), fizician şi filozof austriac de formaţie idealist subiectivă.
165
>
— Nu te cred. Eşti bun doar să trăncăneşti, ca toată lumea.
— E adevărat, recunoscu Spandrell.
— Anunţă-mă şi pe mine dacă ai să încetezi vreodată cu trăncăneala şi dacă intenţionezi să întreprinzi ceva.
Cine ştie ce-ai putea crea.
— Cine ştie mai degrabă ce-aş putea ucide.
— Exact, această energie vitală care ucide e, de fapt, cea mai vie. Lucy se încruntă. Sînt sătulă de tipurile comune şi convenţionale ale energiei vitale. Tinereţea la prora vasului, plăcerea la cîrmă, ştii tu. E
idiot şi monoton. Energia pare să aibă astăzi puţine posibilităţi de manifestare. Am impresia că pe vremuri era altfel.
— Există o violenţă şi o artă de-a face dragoste. La ele te referi?
— Da. Făcu un gest afirmativ! Mai înainte, energia vitală nu era atît de exclusiv. . atît de exclusiv ticăloasă, ca s-o spun pe şleau.
— A fost călcată şi cea de-a şasea poruncă, iar pe de altă parte sînt prea mulţi poliţişti astăzi.
— Mult prea mulţi. Nu te lasă nici să clipeşti. Ar fi trebuit să încerci pînă acum toate experienţele.
— Dar dacă nici una nu face doi bani aşa cum crezi tu — ce sens mai are?
— Ce sens? Ar putea să fie amuzant, interesant.
— Dar nu pot fi niciodată foarte interesante dacă nu eşti convins că sînt greşite.
Timpul şi obişnuinţa extirpaseră greşelile din mai toate manifestările pe care Spandrell le considerase reprobabile. Le îndeplinea cu lipsa de zel a celui ce ia tramvaiul dimineaţa, cînd se ducea la slujbă. „Unii, continuă el să rteflecteze, încercînd să formuleze obscurităţile vagi ale propriilor lui sentimente, nu pot săvîrşi o faptă bună decît încălcînd-o. Dar ce te faci cînd vechile delicte au încetat de-a mai fi considerate ca atare?
Argumentaţia continuă la nesfirşit. Singura soluţie pare a fi comiterea unor delicte noi şi din ce în ce mai grave, încercarea tuturor experienţelor, cum ar spune Lucy în jargonul ei".
— O cale de-al cunoaşte pe Dumnezeu, încheie el rar, este \ de a-i nega existenţa.
,'- — Maurice dragă! protestă Lucy.
— Mă opresc. Rîse. Dar spune-mi, de vreme ce mă iei cu „Maurice dragă!" (îi imită intonaţia), dacă nu-ţi dai seama ce înseamnă bunătatea şi nici ce înseamnă s-o batjocoreşti, ce sens 166
are să încerci experienţe care te pot duce la comisariatul de poliţie?
Lucy dădu nepăsătoare din umeri.
— Curiozitatea. Plictiseala.
— Din nefericire e adevărat, sîntem plictisiţi cu toţii. Rîse din nou. Cred totuşi că fiecare din noi ar face bine să-
şi vadă de treburi.
— Şi care sînt treburile mele? Spandrell rinji:
— Modestia, începu el, mă împiedică..
Capitolul XIII
Walter luă autobuzul spre Fleet Street1; nu se simţea foarte fericit, dar, cel puţin, se liniştise — se liniştise căci ştia că totul se aranjase. Da, totul se aranjase; totul — căci în zbuciumul din noaptea trecută totul ieşise la iveală.
Mai întîi n-avea s-o mai vadă pe Lucy; hotărîse definitiv, o făgăduise, atît spre binele lui cît şi al lui Marjorie.
Urma apoi să-şi petreacă serile acasă. în sfîrşit, avea să-i ceară lui Burlap o majorare a salariului. Totul se aranjase. Pînă şi vremea părea să se bucure de hotăririle lui. Era o zi cu ceaţă albă şi deasă, o zi atît de calmă
încît aveai impresia că toate zgomotele din Londra erau nefireşti. Vuietul traficului intens nu afecta liniştea şi tăcerea zilei. Totul se aranjase; lumea o lua-de la început — poate puţin triumfătoare şi complet lipsită de strălucire, dar cu o resemnare şi o linişte fermă, pe care nimic nu putea să le tulbure.
Amintindu-şi întîmplarea din seara trecută, Walter se aştepta să fie primit cu răceală la birou. Burlap însă se afla într-o dispoziţie excelentă. Şi el îşi reamintea noaptea trecută şi dorea cu orice preţ ca Walter s-o uite. îl salută
cordial, îi strînse afectuos braţul, şi îl fixă de pe scaun cu o privire inexpresivă; ochii lui păreau nişte găuri în bezna din fundul craniului. Buzele zîmbeau însă subtil şi încîntător. Walter îi întoarse salutul şi zîmbetul, cu sentimentul penibil al ipocriziei. Burlap îi provoca întotdeauna această senzaţie, căci, alături de el, nu se simţea perfect cinstit sau sincer. Era foarte neplăcut. Avea impresia vagă că în prezenţa lui Burlap devenea mincinos şi farsor. Tot ce spunea, chiar şi atunci cînd îşi dezvăluia convingerile cele mai intime, suna fals.
— Mi-a plăcut articolul tău despre Rimbaud, declară Burlap, continuînd să strîngâ braţul lui Walter şi zîmbindu-i de pe scaunul turnant, lăsat pe picioarele din spate.
' Arteră principală la Londra, sediul celor mai importante ziare publicaţii.
168
— Mă bucur, răspunse Walter jenat totuşi că remaca nu i se adresa numai lui, ci şi unui anumit sector din mintea lui Burlap. care-i şoptise: „Spune-i neapărat ceva amabil despre articol". Exigenţele acestui sector erau îndeplinite conştiincios de un alt sector din mintea lui Burlap.
— Ce tip! exclamă Burlap. Iată un om care într-adevăr credea în viaţă!
Din clipa cînd preluase conducerea revistei Literary World, ca şi redactarea articolelor de fond, Burlap j>roclama aproape săptămînal necesitatea de a crede în viaţă. încrederea în viaţă era unul din cele mai neplăcute lucruri, găsea Walter. Ce însemau aceste cuvinte? Nici măcar acum nu avea cea mai vagă idee despre sensul lor. Burlap nu-i explicase niciodată. Trebuia să înţelegi intuitiv; dacă nu reuşeai, erai pierdut. Walter îşi închipuia că se numără printre cei pierduţi. N-avea să uite niciodată prima lui discuţie cu viitorul şef.