Cînd se gîndea „mai bine" reţinea pentru el cărţile cele mai interesante.
— Viaţa Sfîntului Francisc repovestită pentru copii de Bella Jukes. Teologie sau prostii? întrebă Beatrice.
— Prostii, spuse Walter uitîndu-se peste umărul ei.
— Mi-ar place însă, ca un pretext, să scriu un mic articol despre Şfîntul Francisc, spuse Burlap.
Cînd nu era ocupat cu publicarea revistei se dedica unui Iun studiu asupra sfîntului Francisc, ce urma să fie intitulat Sfintu, Francisc şi sufletul modern. Luă cartea din mîinile lui Beatrice şi o frunzări.
— Prostii, admise el. Dar ce om extraordinar! într-adevăr extraordinar!
începu să se autosugestioneze, încercînd să se pătrundă de spiritul sfîntului Francisc.
— Ex-tra-or-di-nar! răpâi Beatrice, cu privirea fixată asupra lui Burlap.
Walter se uită la ea curios. Ideile, ca şi atitudinea ei agasantă păreau a emana de la doi oameni diferiţi, între care singura legătură perceptibilă era Burlap. Exista oare şi vreo legătură internă şi organică?
— Ce integritate nimicitoare! continuă Burlap îmbătat de propriile lui cuvinte.
Clătină din cap, oftă şi se linişti suficient ca să-şi vadă mai departe de treburile din acea dimineaţă.
Cînd lui Walter i se ivi prilejul să vorbească (dar cu timiditate, şi cu ce aversiune penibilă!) despre salariu, Burlap dădu dovada de o înţelegere nemaipomenită.
— Ştiu, amice, 'spuse el, lăsîndu-şi mîna pe umărul lui, cu un gest care-l tulbură pe Walter, amintindu-i de vremea cînd, şcolar fiind, jucase rolul lui Antoniu în Neguţătorul din Veneţia. Nesuferitul de Porter, un elev mai mare, în rolul lui Bassanio trebuia să manifeste prin gesturile lui prietenie. — Ştiu ce înseamnă s-o duci greu,
172
Rîse scurt, lăsînd să se subînţeleagă că era un specialist franciscan în materie de sărăcie, dar din prea multă
modestie nu insista asupra acestui lucru.
— Ştiu, amice, continuă el cu aerul că nu învestise un sfanţ în revistă, că de ani de zile trăia din două lire pe săptămînă, ca şi cum n-ar fi fost coproprietarul şi redactorul bine plătit al publicaţiei. — Aş dori să putem să-ţi dăm de trei ori mai mult. O meriţi, amice. îl bătu pe umeri discret.
Walter bolborosi ceva neclar, în chip de scuze. Bătutul-discret pe umăr, crezu el, era semnalul pentru a începe:
„Sînt cel mai jigărit batal, Cel mai nimerit să fie tăiat."
— Aş dori de dragul tău, continuă Burlap, ca şi de dragul meu, adăugă el situîndu-se, cu un zîmbet vag şi pocăit, în aceeaşi situaţie financiară cu Walter, ca revista să aducă mai mulţi bani. Dac-ai scrie mai prost, poate că s-ar întîmpla.
Complimentul era amabil. Burlap îl sublinie bătîndu-l pe Walter din nou pe umăr şi zîmbindu-i. Privirea lui nu exprima însă nimic. întîlnindu-i-o pentru o secundă, Walter avu impresia ciudată că ochii lui Burlap nici nu-l priveau, ci se uitau în gol.
— Revista e prea bună. în mare măsură e din vina ta. Nu poţi servi şi pe Dumnezeu şi pe Mamon.
— Fireşte, recunoscu Walter; avu iarăşi sentimentul că vorbele mari se rosteau prea uşor.
— '■ Aş dori să-i putem servi pe amîndoi.
Semăna cu un sfînt Francisc bine dispus, care se prefăcea că-şi bate joc de propriile sale principii.
Walter începu şi el să rîdă, dar fără chef. Dorea să nu fi pomenit niciodată cuvîntul salariu.
— Mă duc să vorbesc cu domnul Chivers, spuse Burlap. Domnul Chivers era administratorul revistei.
Burlap îl
folosea, aşa cum oamenii de stat romani se slujeau de oracole şi auguri pentru a-şi duce la îndeplinire politica.
Hotăririle care nu erau pe placul nimănui puteau fi veşnic atribuite domnului Chivers. în schimb, orice hotărîre agreabilă luată de Burlap părea întotdeauna rezultatul unei lupte cu tirania nemiloasă a adminstratorului. Domnul Chivers reprezenta o ficţiune convenabilă.
— Mă duc chiar azi-dimineaţă.
— Nu te deranja, spuse Walter.
— Dacă are să fie omeneşte posibil să-i smulg ceva pentru tine...
173
— Nu, te rog. Walter îl rugă insistent să nu i se dea mai mult. Cunosc greutăţile. Să nu crezi că vreau. .
— Dar te exploatăm, Walter, te exploatăm sîngeros.
Cu cît Walter protesta mai mult, cu atît Burlap devenea mai generos.
— Să nu-ţi închipui că nu-mi dau seama. Mă preocupă de mult timp.
Mărinimia lui era contagioasă. Walter se decise să nu primească bani în plus; se decise ferm, chiar dacă era sigur că revista putea să-i dea mai mult.
— Te rog, Burlap, aproape că îl rugă el, aş prefera ca lucrurile să rămînă cum sînt.
îşi aminti brusc de Marjorie. Ce nedrept era cu ea! O sacrifica de dragul comodităţii lui. Fiindcă tocmeala i se părea dezgustătoare şi refuza să lupte sau să accepte favoruri, sărmana Marjorie nu-şi va putea comanda niciodată rochii noi şi va trebui să renunţe să mai angajeze o servitoare.
Burlap înlătură cu un gest al mîinii obiecţiile lui Walter. Insista să fie generos.
— Mă duc să vorbesc imediat cu Chivers. Cred că voi reuşi să-l conving să-ţi mai dea douăzeci şi cinci de lire pe an.
Douăzeci şi cinci de lire pe an! Adică zece 'şilingi pe săptămînă. Mai nimic. Marjorie spusese că trebuie să
pretindă cel puţin o sută de lire.
— Mulţumesc, spuse el, şi se dispreţui pentru cuvintele rostite.
— Mă tem că e ridicol de puţin. Extrem de puţin. „Asta ar fi trebuit să spun", îşi zise Walter.
— Mi-e ruşine să ţi1 le ofer. Dar ce se poate face? Evident nu se putea face nimic, pentru simplul motiv că
acest „ce se poate" reprezenta de fapt ceva impersonal şi inexistent.
Walter bîlbîi.cîteva cuvinte în chip de mulţumire. Se simţea umilit şi dădea vina pe Marjorie.
Cînd venea la serviciu, de trei ori pe săptămînă, Walter lucra în acelaşi birou cu Beatrice. Burlap, în izolarea lui redacţională, stătea singur. în acea zi trebuiau scrise recenziile scurte. între ei, pe masă, se aflau teancurile de cărţi proaste. Se serviră singuri. Un banchet literar — un banchet de deşeuri. Romane proaste şi versuri fără
valoare, sisteme filozofice idioate şi cărţi moralizatoare plate, biografii fără însemnătate şi cărţi plicticoase de călătorie, volume religioase de-a dreptul greţoase şi cărţi pentru copii atît de vulgare şi de tîmpite încît dacă le citeai ţi se făcea ruşine pentru întreaga rasă umană — teancul era înalt, şi 174
în fiecare săptămînă se înălţa tot mai mult. Capacitatea de muncă a lui Beatrice, discernămîntul rapid şi acea uşurinţă a lui Walter se dovedeau neputincioase în faţa acestei avalanşe, începură să lucreze „ca nişte vulturi în Turnurile Tăcerii"1, cum spunea Walter. Recenziile din acea dimineaţă erau extrem de virulente.
în scris Walter reuşea ceea ce în viaţă nu izbutise niciodată. Articolele lui constituiau o bătaie de joc nemiloasă.
Bietele fete bătrîne şi serioase se simţeau profund rănite în amorul lor propriu, cînd citeau aprecierile lui brutal de dispreţuitoare asupra poeziilor pe care le scriseseră din inimă despre Dumnezeu, Pasiune şi Frumuseţile Naturii. Vînătorii de animale mari, care se bucuraseră atît de mult de călătoriile lor în Africa se mirau că
relatările atît de interesante făcute de ei erau considerate plictisitoare. Tinerii romancieri care împrumutaseră
stilul şi concepţile epice ale autorilor celebri, dezvăluind cu îndrăzneală cele mai intime secrete ale vieţii lor sexuale, se simţeau jigniţi, uimiţi, indignaţi, cînd aflau că stilul lor era pompos, construcţia inexistentă, psihologia personajelor falsă, iar conflictul artificios şi melodramatic. O carte proastă e la fel de greu de scris ca şi una bună; ea se naşte la fel de sincer în sufletul scriitorului. Sufletul autorului prost fiind însă, din punct de vedere artistic cel puţin, de calitate inferioară, această sinceritate, dacă nu va fi întotdeauna neinteresantă în fond, îşi va găsi în orice caz o expresie neinteresantă, iar efortul cheltuit pentru compunerea ei rămîne o pierdere de timp. Natura e monstruos de nedreaptă. Nimic nu poate înlocui talentul. Migala şi toate calităţile sufleteşti nu fac doi bani. Scufundat în teancul său de cărţi proaste, Walter comenta, cu ferocitate lipsa de talent. Conştienţi de răbdarea depusă, de sinceritatea şi bunele lor intenţii artistice, autorii de cărţi proaste se simţeau trataţi nedrept şi revoltător.