— Nu, nu vreau.
— De ce?
— Nu-i bine.
— De ce nu?
— în primul tînd ai -să-ţi complici şi mai rău situaţia.
— Nu-i adevărat, spuse Walter.
Nu mai existau complicaţii. Marjorie dispăruse din mintea lui.
— în afară de asta, continuă Lucy, ani impresia că m-ai uitat, şi nu vreau.
Buzele lui Walter erau însă catifelate iar mîinile lui o atingeau uşor. Săruturile şi mîngîierile trezeau tremurător la viaţă anticipări ale plăcerii. Lucy închise ochii. Mîngîierile acţionau ca un drog ameţitor şi calmant. Trebuia doar să-şi relaxeze voinţa şi drogul va pune complet stăpînire pe ea. Va înceta să mai existe şi va deveni o epidermă fremătînd de plăcere şi acoperind un vid, o beznă abisală şi caldă.
— Lucy! Pleoapele ei se zbătură şi tremurară sub săruturile lui. Walter îşi lăsă mîna pe sinii ei. — Iubito!
Lucy rămăsese perfect nemişcată, cu ochii încă închişi.
Un ţipăt ascuţit, brusc şi sfîşietor îi făcu pe amîndoi să tresară, trezindu-se de-a binelea din uitarea timpului.
Parcă s-ar fi comis o crimă alături, iar victima ar fi considerat uciderea ei o glumă şi o operaţie dureroasă.
Lucy izbucni în ris. .
— E Polly.
Se uitară peste umăr la colivie. Cu capul lăsat Duţin pe o parte, pasărea îi cerceta cu un ochi negru şi rotund. In timp ce-l priveau, un oblon de piele, de culoarea pergamentului, cobori rapid peste ochii strălucitori şi inexpresivi ai papagalului, iar apoi se ridică. Ţipătul de martir muribund dar vesel se repetă.
— Va trebui să-i acoperi colivia cu husa, spuse Lucy. Walter se întoarse spre ea şi, furios, începu s-o sărute.
Papagalul ţipă iar, Lucy începu să rida mai tare.
— E inutil, spuse ea, răsuflînd greu. Nu tace pînă nu acoperi colivia.
Pasărea îi confirmă cuvintele, scoţînd un alt urlet de agonic veselă. Exasperat, jignit şi simţindu-se ridicol, Walter se ridică şi traversă încăperea. Văzîndu-l că se apropie, pasărea începu să ţopăie neastîmpărată pe trapezul ei. Creasta i se zbîrli, iar penele de pe cap şi gît i se înfoiară ca solzii unui con de molift, ajuns Ia maturitate.
184
— Bună dimineaţa, spuse papagalul cu o voce guturală de ventrilog, bună dimineaţa, mătuşico, bună
dimineaţa, rnătuşico. .
Walter desfăcu husa de brocat roz ce se afla împăturită alături pe o masă şi acoperi colivia cu ea, înăbuşind astfel strigătele. De sub husă se auzi un ultim: „Bună dimineaţa, mătuşica", apoi se făcu tăcere.
— îi place să facă glume, spuse Lucy cînd papagalul dispăru subA husă. '
îşi aprinse o ţigară.
Walter străbătu din nou încăperea cu paşi mari şi, fără să spună un cuvînt, îi luă ţigara dintre degete şi o aruncă în cămin. Lucy ridică mirată din sprîncene; el nu-i dădu răgazul să vorbească. îngenunche din nou la marginea divanului şi începu s-o sărute pătimaş.
— Walter! protestă ea. Nu! Ce te-a apucat?
încercă să se desfacă din braţele lui, dar descoperi că era neaşteptat de puternic.
— Eşti o fiară.
Walter se simţi cuprins de o dorinţă şi sălbatică.
— Walter! îţi repet! îi veni o idee absurdă, care o făcu deodată să rida. — Parc-ai fi un artist de cinema. Văzut de aproape, cînd rinjeşte.
încercarea de a-l ridiculiza se dovedi la fel de ineficace ca şi protestul. De fapt, nu dorea ca el să înceteze. De ce să nu-i cedez;? Era totuşi oarecum umilitor să fie dominată, să i se impună dragostea, în loc ca ea să aleagă.
Mîndria şi voinţa ei se impuseră, înfrînîndu-i propria dorinţă. Dar de ce nu, în definitiv? Stupefiantul era puternic şi îmbătător. De ce nu? închise ochii. în timp ce ezita încă, împrejurările hotărîră subit în locul ei. Cineva bătu la uşă. Lucy redeschise ochii.
— Am de gînd să-i spun să intre, şopti ea.
Walter se ridică grăbit în picioare; între timp bătaia în uşă se repetă.
— Intră!
Uşa se deschise.
— A venit, domnul Illidge, doamnă! spuse servitoarea. Walter rămase lîngă fereastră, ca şi cum l-ar fi interesat
foarte mult camionul staţionat în faţa casei de peste drum.
— Condu-l aici, spuse Lucy.
Cînd uşa se închise, Walter se întoarse. Faţa i se acoperise cu I paloare puternică, iar buzele îi tremurau.
— Am uitat cu desăvîrşire, explică ea. L-am invitat aseară, sau mai degrabă âzi-dimineaţă.
185
Walter privi în altă direcţie şi fără să rostească o vorbă traversă odaia, deschise uşa şi plecă.
— Walter! îl strigă ea, Walter! dar el nu se întoarse. Pe scară se întîlni cu Illidge care urca în urma servitoarei. Walter îi răspunse la salut cu un gest neglijent şi se grăbi să
treacă pe lîngă el. Nu era destul de calm pentru a-i vorbi.
— Prietenul nostru Bidlake părea foarte grăbit, spuse Illidge după ce se salutară.
Se simţea încîntat, fiind convins că Walter plecase din cauza lui.
Lucy îi observă expresia satisfăcută. „Parcă-i un cocoşel roşu", îşi spuse ea.
— A uitat ceva, explică ea vag.
— Sper că nu s-a uitat pe sine, se interesă Illidge pe un ton glumeţ.
Lucy începu să rîdă, mai mult din cauza pozei lui de mascul îngîmfat, decît de glumă. Illidge se umflă în pene, plin de încredere şi satisfacţie. Manierele mondene se dovedeau simple ca un joc de popice. Simţindu-se ca la el acasă, îşi întinse picioarele şi se uită prin cameră. Eleganţa sobră şi costisitoare îl impresiona imediat, ca fiind de bun gust. Trase pe nări, încîntat, parfumul din aer.
— Ce-i sub husa aceea roşie şi misterioasă? întrebă el arătînd spre colivia acoperită.
— Un papagal, răspunse Lucy, un papagal care face cucurigu, rectifică ea, izbucnind brusc într-un hohot de rîs neliniştitor şi inexplicabil.
Există dureri ce pot fi mărturisite şi suferinţe cu care te poţi
, mîndri pe drept. Despre moartea unei fiinţe iubite, despre 1 despărţire, despre remuşcări şi teama de moarte au vorbit elocvent poeţii. Durerile solicită simpatia lumii. Există însă şi
dureri compromiţătoare, nu mai puţin sfîşiitoare decît celelalte,
" dar despre care cei ce le îndură nu îndrăznesc, sau nu pot să
vorbească. De pildă, durerea pricinuită de o dorinţă
nesatisfăcută. Iată sentimentul lui Walter cînd ajunse în stradă.
Simţea în acelaşi timp durere, furie, dezamăgire, ruşine şi nefericire. Avea senzaţia că sufletul i se năruie de atîta durere.
Totuşi, nu putea mărturisi nimănui adevărata cauză a
suferinţelor sale, dat fiind caracterul lor josnic şi chiar ridicol.
Să presupunem că s-ar fi întîlnit cu un prieten care I-ar fi
întrebat de ce este atît de nefericit.
„Eram cu o femeie în pat şi am fost întrerupt, la început, de ţipetele unui papagal, apoi de sosirea- unui invitat."
Răspunsul ar fi fost un imens si bajocoritor hohot de rîs.
186
Mărturisirea ar fi făcut ocolul cluburilor, ca o glumă straşnică. Şi totuşi Walter n-ar fi suferit mai cumplit nici dacă i-ar fi murit mama. .
Rătăci cam o oră pe străzi şi prin Regent Park. Lumina descreştea treptat în după-amiaza albă şi ceţoasă. Se mai linişti. „E o lecţie, îşi zise el, o pedeapsă"; îşi călcase promisiunea. Atît pentru binele lui cît şi pentru al lui Marjorie, jură că lucrul nu avea să se mai repete. Se uită la ceas şi văzînd că e trecut de şapte o luă spre casă.