Mîna fusese rece şi umedă. întorcîndu-se cu spatele, se ştersese pe furiş de haină. Eliberase, printr-un suspin adînc răsuflarea prea mult reţinută şi aspirase din plin aerul greţos. Fusese ultima oară cînd trebuise să tragă acel aer în piept, căci mama lui se şi îndreptase spre uşă. Micuţul ei pechinez se zbenguia în jurul ei, lătrînd.
— Fii cuminte, T'ang! spusese cu vocea ei frumoasă, şi limpede. Era poate singura persoană din Anglia, reflectă el, care pronunţa cu adevărat apostroful în cuvîntul T'ang. -, Se înapoiaseră. acasă pe jos, de-a lungul unei poteci, care străbătea pajiştile. T'ang, o apariţie fantastică
şi neverosimil de mică, asemeni unui balaur chinez, fugea înainte, sărind uşor peste ceea ce el îşi închipuia a fi obstacole uriaşe. Coada pufoasă îi flutura în vînt. Uneori, cînd iarba era prea înaltă făcea sluj pe poponeţul turtit, ca şi cum ar fi cerşit zahăr, şi privea cu ochişorii rotunzi şi bulbucaţi peste buruieni, ca să vadă pe unde s-o apuce.
Sub cerul luminos şi uşor înnorat, Walter se simţise ca un prizonier graţiat. Alergase, strigase. Mama lui mergea încet, păstrînd tăcerea. Din cînd în cînd se oprea şi închidea ochii. Avea acest obicei cînd era gînditoare sau nedumerită. Era deseori nedumerită, reflectă Walter, zîmbind melancolic.
19
Sărmanul Wetherington trebuie să fi constituit o mare nedumerire pentru ea. îşi aminti că se opriseră
de multe ori în drumul spre casă.
— Hai mai repede, mama. strigase el nerăbdător, o să întîrziem la ceai.
Bucătăreasa le pregătise cornuleţe la ceai: mai rămăseseră de ieri cîteva felii de cake cu prune şi un borcan proaspăt deschis, cu dulceaţă de cireşe Tiptree.
„Trebuie să rămîi credincios gîndurilor şi instinctelor tale". Accidentul naşterii hotărîse însă pentru el.
Dreptatea era veşnică; mila şi dragostea frăţească erau sentimente frumoase, în ciuda pipei bărînelului şi a camerei de boală a lui Wetherington. Erau frumoase tocmai din cauza acestor lucruri. Metroul îşi încetini mersul. Staţia Leicester Square. Păşi pe platformă şi îşi croi drum spre lifturile metroului.
„Premisa personală cea mai importantă, îşi spuse el, este greu de negat; cum e la fel de greu de crezut într-o premisă importantă care nu e personală, oricît ar fi ea de excelentă. Onoarea, fidelitatea sînt lucruri bune." Dar premisa personală cea mai importantă a filozofiei lui prezente era că Lucy Tantamount rămînea cea mai frumoasă, cea mai atrăgătoare..
— Biletele, vă rog!
Dezbaterea interioară ameninţa să reînceapă. O reprimă cu h.otărîre. Liftierul trînti uşile. Ascensorul începu să urce. Ajuns în stradă. Walter chemă un taxi.
— Palatul Tantamount, în Pali Mall.
Capitolul II
Capătul răsăritean al străzii Pail Mall e bîntuit pe furiş de trei fantome italiene. Bogăţia Angliei recent industrializate, precum şi entuziasmul şi geniul arhitectural al lui Charles Barry1 le-au înviat din trecutul lor şi din ţinuturile de baştină însorite. Un ochi expert recunoaşte sub murdăria încrustată pe zidurile Reform CluT>ului detalii ce sugerează plăcut palatul Farnese. La cîţiva paşi mai încolo, pe aceeaşi stradă, se profilează prin aerul tulbure al Londrei, Traveller's Club, clădit de Sir Charles după
impresiile pe care i Ie-a lăsat casa proiectată de Raphael pentru familia Pandolfini. Iar între cele două
cluburi, se înalţă cu un aer de severitate clasică, tristă ca o puşcărie şi înnegrită de funingine, o versiune de proporţii mai reduse (deşi încă enorme) a Cancellariei2. E palatul Tantamount.
Sir Charles Barry i-a desenat planurile în 1839. Vreo doi ani au lucrat la el o sută de muncitori.
Cheltuielile au fost achitate de cel de al treilea marchiz Tantamount. Sumele erau imense, dar suburbiile din Leeds şi Sheffield începuseră să se extindă peste ţinuturile furate de la mănăstiri cu trei sute de ani în urmă de strămoşii marchizului. Biserica catolică în spiritul Sfîntului Duh a predicat, pe baza scrierilor sfinte şi a vechilor tradiţii ale părinţilor bisericii, existenţa Purgatoriului şi ideea că
sufletele închise acolo sînt ajutate de rugăciunile bincredincioşilor, dar mai -ales de sacrificiile oferite altarului.' Oamenii bogaţi şi cu o conştiinţă încărcată îşi lăsaseră prin testament călugărilor pămîntul, pentru ca sufletul să le scape mai repede din Purgatoriu. Henric al VlII-lea rîvnise la o nevastă tînără şi îşi dorise un fiu, dar Papa Clement al VH-lea, influenţat de verişoara fiicei primei neveste a lui Henric, n-a voit să-i acorde divorţul. Mînăstirile au fost în consecinţă secularizate» Mii de cerşetori, de nevoiaşi şi de schilozi au murit de foame în condiţii
1 Arhitect englez (1795—1860). A construit clădirea Parlamentului ia Londra. ■ ■ ' 2 Palat renascentist ridicat la Roma între 1498—1517.
21
îngrozitoare. Familia Tantamount a pus însă mina pe ţinuturi vaste cu ogoare, păduri şi păşuni. Cîţiva ani mai tîrziu, sub Eduard al Vl-lea, au mai furat şi averea a două licee întreţinute pînă atunci de biserică. Copiii au rămas fără învăţătură de carte pentru ca familia Tantamount să se îmboţească.
Pentru a obţine un profit cît mai mare şi-au lucrat pămîntul pe baze ştiinţifice. Contemporanii îi considerau drept „oameni care îşi duc existenţa ca şi cum n-ar exista un Dumnezeu, oameni care vor să
pună stăpînire peste toate, să nu lase nimic altora, şi veşnic nemulţumiţi". Din amvonul catedralei Sf.
Paul, Lever1 i-a acuzat „că au pîngărit numele Domnului şi au transformat bunăstarea generală într-o mizerie generală". Familia Tantamount nici nu s-a sinchisit. Pămîntul le aparţinea^ iar banii veneau cu regularitate. *
Semănatul, creşterea şi seceratul recoltei se desfăşurau neîntrerupt. Vitele se înmulţeau, erau îngrăşate şi trimise la abator. Plugarii, ciobanii şi văcarii munceau din răsputeri din zori şi pînă seara, ani de-a rîndul, pînă la moarte. îi înlocuiau copiii lor. Un Tantamount urma unui alt Tantamount. Regina Elizabeta i-a făcut baroni, sub Carol al II-lea au devenit viconţi, sub domnia lui William şi Mary au ajuns conţi, iar sub George al II-lea marchizi. Se căsătoreau numai cu moştenitoare bogate — zece mile pătrate în Nottinghamshire, cincizeci de mii de lire, două străzi în cartierul Blooomsbury, o jumătate de fabrică de bere, o bancă, o plantaţie cu şase sute de sclavi în Jamaica. între timp, oameni de origine umilă inventau maşini care fabricau obiecte mai repede decît dacă ar fi fost făcute cu mîna.
Satele se transformau în orăşele, iar orăşelele în centre mari. Pe fostele păşuni şi ogoare ale familiei Tantamount se clădeau case şi fabrici. Sub iarba pajiştilor, oameni pe jumătate goi sfredeleau straturile de cărbune negru şi strălucitor. Copiii mici şi femeile trăgeau vagonetele pline. Găinaţul a zeci de mii de generaţii de pescăruşi a fost adus pe mare din Peru pentru a fertiliza cîmpiile, recolta creştea şi noile guri avură ce mînca. Ani de-a rîndul, familia Tantamount se îmbogăţi tot mai mult, în timp ce sufletele contemporanilor cuvioşi de pe vremea Prinţului negru2, lipsite de ajutorul sacrificiilor oferite altarului, 1 Charles James Lever (1806—1872), romancier şi pamfletist irlandez.
2 Eduard, Prinţul Negru (1330—1376). Fiul cel mare al Iui Eduard al III-Iea. A luptat in Franţa, ieşind învingător în lupta de la Poitiers, în timpul războiului de 100 de ani. A fost denumit „Prinţul Negru", din cauza armurii hegre pe care o purta în luptă.