199
— Gata! strigă Phil. Veniţi să vedeţi! îşi ridică desenul. Domnişoara Fulkes se sculă şi traversă camera, îndreptîndu-sc spre masă.
— Splendid! spuse ea.
— Astea sînt fire mici de iarbă zburînd prin aer, spuse Phil. arătînd cu mîna în centrul desenului un nor de pete mici şi liniu'ţe.^ Se simţea foarte mîndru de felul cum desenase iarba.
— înţeleg, spuse domnişoara Fulkes.
— Şi priviţi-l pe Albert cum trage din greu!
Era adevărat; Albert trăgea anevoie maşina. Bâtrînul domn Stokes, uşor de recunoscut prin cele patru linii paralele ce-i porneau din bărbie, împingea şi el din răsputeri maşina la celălalt capăt.
Pentru vîrsta lui, micuţul Phil avea simţ de observaţie şi un talent ciudat de a reda pe hîrtie ceea ce văzuse —
fireşte nu realist, ci cu mijloacele de expresie ale simbolului. Atît Albert cît şi domnul Stokes, în ciuda liniilor nesigure şi tremurătoare, palpitau de viaţă.
— Piciorul stîng al lui Albert e cam caraghios, nu găseşti? spuse domnişoara Fulkes. Cam lung, subţire şi. .
Se reţinu, amintindu-şi ce-i spusese bătrînul domn Bidlake. „pentru nimic în lume nu trebue învăţat copilul cum să deseneze, vreau să spun în sensul în care ar fi învăţat la o şcoală de arte. Pentru nimic în lume. Nu vreau să se nenorocească."
Phi! îi smulse desenul din mînă.
— Nu, nu-i aşa, spuse el supărat. Mîndria îi fusese rănită, căci nu putea să sufere critica şi refuza să-şi recunoască greşelile.
— Poate că ai dreptate. Domnişoara Fulkes se grăbi să aplaneze conflictul. — Poate m-am. înşelat. Phil surise din nou. „Nu înţeleg deloc de ce nu trebuie, reflecta ea, să atragi atenţia unui copil cînd desenează un picior imposibil de lung, de subţire şi de tremurat. Nu înţeleg şi pace." Bătrînul Bidlake ştie desigur ce spune. Un om cu situaţia lui, cu reputaţia lui, un mare picior — auzise adeseori lumea afirmînd că este un mare pictor, citise şi în ziar şi chiar în cărţi. Domnişoara Fulkes avea un respect adînc pentru celebrităţi. Milton, Shakespeare, Michelangelo.. Da, domnul Bidlake, Marele John Bidlake ştia mai bine decît orişicine. Făcuse o gafă
pomenind de acel picior stîng.
— Â trecut de douăsprezece şi jumătate, continuă ea cu o voce hotărîtă şi autoritară. E timpul să te culci puţin.
înaintea mesei de prînz, micul Phil se întindea întotdeauna o jumătate de oră.
— Nu vreau!
200
Phil dădu violent din cap, se schimonosi feroce şi făcu un gest de furie, încleştîndu-şi pumnii.
— Ba da, spuse calm domnişoara Fulkes. Şi nu te mai strîmba aşa prosteşte.
Ştia din experienţă că băieţelul nu era cu adevărat supărat şi că juca teatru în speranţa vagă că va ieşi învingător speriindu-şi adversarul şi făcîndu-l să cedeze — aşa cum se spune că procedau soldaţii chinezi care purtau pe faţă măşti cu chipuri de diavoli şi scoteau răcnete înfiorătoare cînd se apropiau de duşmani, nădăjduind să-i îngrozeaască în felul acesta.
— Da de ce? Vocea lui Phil se calmase între timp.
— Fiindcă aşa trebuie.
Copilul se sculă ascultător. Dacă masca şi răcnetul nu-şi făceau efectul, soldatul chinez, fiind un om de bun simţ, şi neavînd cîtuşi de puţin intenţia să fie rănit, se preda.
— Am să viu să trag perdelele în cameră, spuse domnişoara Fulkes.
Parcurseră împreună coridorul care ducea la dormitorul lui Phil. Băieţelul îşi scoase pantofii şi se întinse pe pat.
Domnişoara Fulkes trase la geam perdelele din creton portocaliu.
— Să nu fie prea întuneric, spuse Phil, pîndindu-i mişcările prin lumina crepusculară, bogat colorată.
— Te odihneşti mai bine pe întuneric. • —: Dar mi-e frică, protestă Phil.
— Nu ţi-e frică deloc. în afară de asta nu-i deloc întuneric. Domnişoara Fulkes se îndreptă spre uşă.
— Domnişoară Fulkes! Ea nu-i dădu atenţie. — Domnişoară Fulkes!
Din pragul odăii, domnişoara Fulkes se întoarse.
— Dacă mai ţipi, spuse ea cu severitate, mă supăr foarte tare. Ai înţeles?Se întoarse, ieşi şi închise uşa.
— Domnişoară Fulkes! continuă Phil să strige dar în şoaptă, cu voce stinsă. Domnişoară Fulkes!
Domnişoară Fulkes!
Fireşte, nu trebuie să-l audă, căci atunci s-ar fi supărat de-a •binelea. Pe de altă parte n-avea de gînd să se supună
docil şi proteste. Şoptindu-i numele, se răzvrătea, îşi afirma Iară
personalitatea, dar într-o siguranţă deplină.
în camera ei, domnişoara Fulkes luă loc şi începu să citească - pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele. Cartea se numea Avuţia naţiunilor. Ştia că Adam Smith e celebru. O carte pe care -trebui a p-9 citeşti. O culme a gîndirii şi a scrisului. Familia domnişoarei Fulkes~^era"săracă, dar instruită. Trebuie să iubim lucrurile 201
înălţătoare cînd le întîlnim. Dar cînd aceste lucruri înălţătoare seamănă cu un capitol care începe astfeclass="underline" „După
cum posibilitatea de a schimba prilejuieşte diviziunea muncii, tot astfel întinderea acestei diviziuni este întotdeauna limitată de întinderea acelei posibilităţi, sau, cu alte cuvinte, de întinderea pieţii", atunci, orice s-ar spune, e greu să-ţi placă cu atîta pasiune cum ai vrea, „Cînd piaţa comercială este foarte mică. nimeni nu are curajul sâ se consacre cu totul unei singure ocupaţii, din lipsa posibilităţii de schimb a întregului surplus din produsul muncii sale, care întrece propriul său consum cu excedentul din produsul muncii celorlalţi oameni de care el arc nevoie."1
Domnişoara Fulkes citi toată fraza> mai înainte de a ajunge la capul ei uitase despre ce era vorba la început.
Reluă lectura: „din lipsa posibilităţii de schimb a întregului surplus. . („As putea să dau jos mînecile rochiei mele maro, îşi spuse ea, fiindcă nu s-a ros decît la subsuoară şi am s-o port doar ca fustă, cu un pulover fără mîneci pe deasupra.").. care întrece propriul său consum, cu excedentul. . („poate cu un plover portocaliu"), încercă pentru a trei oară, citind fraza cu voce tare. „Cînd piaţa comercială este foarte mică".. O imagine a tîrgului de vite2 de la Oxford îi pluti în minte. Era o piaţă mare. „Nimeni nu are curajul să se consacre cu totul. ." Despre ce era vorba?
Domnişoara Fulkes se răzvrăti deodată împotriva propriei ei conştiinciozităţi. Ura capodoperele cînd dădea cu ochii de ele. Se sculă şi puse la loc în raft Avuţia naţiunilor. Era un raft de cărţi celebre. „Comorile mele", cum le spunea ea. Poeziile lui Wordsworth, Longfellow şi Tennyson, legate în piele moale şi semănînd, din cauza colţurilor rotunjite şi a literelor gotice, cu nişte Biblii, Sartor Resartus\ ca şi Eseurile lui Emerson, Marcus Aurelius într-una din acele ediţii format mic, legate în piele suplă şi lucrată artistic, pe care din pură disperare o faci cadou la Crăciun, celor cărora nu găseşti nimic mai bun să le oferi. Istoria lui Macaulay. Thomas â Kempis4
şi Doamna Browning5. Domnişoara Fulkes nu luă nici una din ele. îşi vîrî mîna în f Adam Smitli. Avuţia naţiunilor, voi. I. Editura Academici Republicii Populare Române. 1962, p. 16.
2 în engleză e folosit acelaşi cuvînt market şi pentru mata comerciala" s. pentru tîrgul de vite". De aici asocia de Lf a doSarci Fulkes
WehorihT Resartus. sa" Via*> -" °P>»">e Profesorului Teufehclrockh din Wensnichtwo roman de Thomas Carlyle (1795—1881)