să anuleze o întîlnire lipsită de importanţă pe care o avea cu Lucy în acea seară. "
„Abia se bucurase de ea, şi o şi dispreţuise;
Alergase după ea ca un nebun, abia o ţinuse în braţe
Şi o urîse demenţial."
Literatura, ca de obicei, îl condusese pe un drum greşit. Nu numai că n-o urîse şi n-o dispreţuise pe Lucy, dar faptul că fusese a lui şi îi permisese să se bucure de favorurile ei îl făcuse să tînjească şi mai mult după aceste favoruri. E adevărat, se mai ruşina oarecum de dorinţele lui, şi dorea să le găsească o justificare mai nobilă —
cum ar fi dragostea. („La urma urmei, argumenta el, nu-i nimic imposibil sau nefiresc în a fi îndrăgostit de două
femei în acelaşi timp. Sincer îndrăgostit.")
îşi întovărăşea pasiunea cu gesturile ,tandre, delicate şi încîntătoare ale firii lui cam slabe şi încă adolescente. O
trata pe Lucy nu ca pe o amatoare de distracţii, înrăită şi crudă, aşa cum o considerase încă dinainte de a deveni amantul ei, ci ca pe o fiinţă ideală, plină de graţie şi sensibilitate, o fiinţă care merita să fie adorată şi dorită, un fel de copil, mamă şi amantă la un loc, ce Trebuia, pe de o parte, apărată ca o mamă fiindcă te apăra ca o mamă, iar pe de altă parte, iubită bărbăteşte şi, de ce nu? ca un faun. Senzualitatea şi sentimentul, dorinţa şi tandreţea sînt nu numai prieteni ci şi duşmani. Unii oameni, după ce fac dragoste, dispreţuiesc femeia, în timp ce alţii o copleşesc cu amabilitate şi afecţiune. Walter simţea nevoia de a-şi justifica dorinţele prin dragoste, care reprezenta clar, în ultimă analiză, expresia morală a tendinţei sale fireşti de a asocia satisfacţia actului sexual unui sentiment tandru, apărind cavalereşte fiinţa iubită şi umilindu-se copilăreşte în acelaşi timp. în cazul lui, senzualitatea dădea naştere tandreţei; pe de altă parte, acolo unde nti există senzualitate, tandreţea rămîne nedezvoltată. Legăturile cu Marjorie erau prea asexuale şi platonice pentru a fi în întregime tandre. Pe Lucy, Walter o cucerise cu aerul său senzual, dur şi cinic. Senzualitatea îl făcea sentimental. Acel Walter care o ţinuse pe Lucy goală în braţe era complet diferit de cel care dorise să facă acest lucru; noul Walter voia să creadă, din simplu instinct de conservare, că sub efectul sărutărilor Lucy se simţea şi ea la fel de fericită ca el. Tandreţea nu se poate înfiripa decît într-o atmosferă de tandreţe. A continua să creadă, aşa cum făcuse Walter mai înainte, că
Lucy e o fiinţă rea, egoistă, frigidă, însemna să ucidă sentimentul plăcut ce-l stăpînea. Convingerea că Lucy e o. fiinţă tandră
212
devenise esenţială. Făcea tot ce-i stătea în puteri ca să se amăgească. Fiecare gest languros sau de abandon al lui Lucy era imediat interpretat ca un simptom de îmblînzire sufletească, de încredere, de capitulare.
Fiecare cuvînt de dragoste — iar Lucy îi dădea zor, cum era şic, cu „dragul meu", „îngeraşule",
„iubitule", acestea fiind expresiile ei curente pentru a complimenta pe cineva sau a-şi exterioriza pasiunea — era reţinut cu sfinţenie, ca izvorînd din adîncul inimii. La aceste dovezi imaginare de îmblînzire şi pasiune, Walter răspundea dublîndu-şi recunoscător manifestările de dragoste; iar aceste manifestări duble solicitau din partea lui Lucy un răspuns corespunzător. Dragostea naşte dorinţa de a fi iubit. Dorinţa de b-a fi iubit dă naştere la rîndul ei credinţei apăsătoare şi nesigure f că eşti iubit. Credinţa că eşti iubit îţi întăreşte dragostea. Şi î " astfel, prin acest proces de autoconsolidare ciclul reîncepe. '
Lucy era emoţionată de dragostea şi adoraţia lui, emoţionată şi surprinsă. îl acceptase fiindcă se plictisea, fiindcă
buzele lui erau catifelate, iar mîinile lui ştiau s-o mîngîie, şi fiindcă în ultimul moment se' amuzase şi fusese încîntată de trecerea lui neaşteptată de la starea de abjecţiune la o^ obrăznicie cuceritoare. Ce seară stranie petrecuseră împreună! în faţa ei, la " masă, Walter avusese o expresie dură, de parcă ar fi fost îngrozitor de supărat şi ar fi avut chef să scrîşnească din dinţi; cu toate acestea, fusese foarte nostim, relatase cele mai răutăcioase istorii pe seama tuturor şi scosese la iveală cele mai fantastice şi mai groteşti amănunte istorice, şi cele mai uimitoare citate din cărţi vechi. Cînd dineul se terrninase, îi spusese: „Ne întoarcem la tine acasă". Lucy însă voia s-o vadă pe Nellie Wallace la varieteul „Victoria Palace", să ia o gustare şi să danseze niţel la clubul de noapte „Embassy", apoi să meargă cu maşina pînă la apartamentul lui Cuthbert Arkwright, în speranţa că. . Nu ţinuse morţiş să meargă la varieteu, să danseze sau să asculte conversaţia lui Cuthbert. Voise numai să-şi impună
voinţa faţă de Walter. Voise să domine, să conducă şi să-l oblige s-o urmeze. Walter nu putuse fi convins. Nu spusese nimic şi se mulţumise să zîmbească. Cînd taxiul trăsese la uşa restaurantului, dăduse şoferului adresa ei din Bruton Street.
— Da ăsta-i curat viol, protestase ea. Walter rîsese.
— Nu încă, răspunsese el. Dar o să fie.
în dormitorul ei roz şi cenuşiu, violul aproape că avusese loc. Lucy provocase şi -se supusese tuturor violenţelor senzuale. La ce nu se aşteptase însă era dragostea pasionată şi adoraţia care urmaseră primelor violenţe.
Expresia aspră de supărare
213
dispăruse de pe faţa lui Walter, ca şi cum o haină protectoare i-ar fi fost smulsă de pe umeri, despuindu-l şi lăsîndu-l în goliciunea tremurătoare şi vulnerabilă a dragostei şi adoraţiei. Săruturile lui fuseseră o alinare a durerii, a spaimei, o potolire a urei, o împăcare delicată. Cuvintele lui păruseră uneori şoapte sau fragmente de rugăciuni adresate unui zeu, iar altădată încurajări şoptite unui copil bolnav. Lucy fusese surprinsă, emoţionată, aproape ruşinată de înflăcărarea pasiunii lui.,
— Nu, nu sînt aşa, nu sînt aşa, protestase ea, ca răspuns la şoaptele lui de adoraţie.
Nu putea accepta sub masca prefăcătoriei o asemenea dragoste. Buzele lui catifelate îi atingeau pielea, vîrfurile degetelor lui se plimbau uşor pe corpul ei, o alinau, o mîngîiau pînă ce Lucy devenea drăgăstoasă, o transformau în chip magic în făptura bună, iubitoare şi sensibilă a adoraţiei lui, o încărcau electric cu toate acele calităţi pe care şoaptele lui i le atribuisera, şi pe care ea le nega.
Lucy îi trase capul spre sînul ei şi îşi plimbă degetele prin părul lui
.
— Iubitul meu, şopti ea, iubitul meu Walter.
Urmă o tăcere îndelungată, o fericire caldă şi liniştită. Apoi, deodată, fiindcă această fericire tăcută era atît de adîncă, de perfectă, şi prin urmare, după ea, în fond cam absurdă şi chiar primejdioasă prin completa ei lipsă de personalitate, şi cam ameninţătoare în ce priveşte liberul'ei arbitru, Lucy îl ciupi de urechi şi îl întrebă:
— Ai adormit, Walter?
în zilele următoare Walter încercă cu disperare s-o crediteze cu emoţiile lui. Lucy nu-l ajută. Nu voia să simtă
acea tandreţe adîncă, care echivalează cu o capitulare a voinţei, cu o anihilare a individualităţii. Voia să fie ea însăşi, Lucy Tantamount, stăpînă pe situaţie, încercînd lucidă toate satisfacţiile pînă la j limită, şi distrîndu-se fără să-i pese; liberă nu numai din punct de vedere financiar şi legal, dar şi sentimental — liberă deci să-'l accepte sau să-l refuze. -Să-l poată abandona oricînd. N-avea intenţia să - capituleze. Tandreţea lui era, nici vorbă, emoţionantă, măgulitoare, chiar încîntătoare, dar şi cam absurdă, iar prin pretenţiile ei nestăpînite ca ea să