Burlap protestă. Rampion rînji.
' Personaj din piesa împingeţi plugul de Thonias. P. Morton (1764—1838). Doamna Grundy a rămas personificarea pudibonderiei şi a falselor convenienţe sociale.
221
— De fapt, şi Sfîntul Francis e prea evoluat pentru tine. Copiii nu ling rănile leproşilor. Numai adoloscenţii preverşi fac aşa ceva. Parc-ai fi Sfîntul Hugh, din Lincoln. Ăsta era un copil, ascultă-mă pe mine, o scumpete de copil. Un copilaş nevinovat. Ce ochi mari avea, ce curtenitor se purta cu femeile, de parcă toate ar fi fost madone. Se ducea la ele ca să-! mîngîie, să-i calmeze durerile cu sărutări şi să-i povestească despre bietul Isus Cristos, şi eventual să bea şi nişte lapte, dacă se ivea prilejul.
— Fii serios! protestă Burlap.
— Serios, îi parodie Mark cuvintele.
îi fjlăcea să-l aţîţe, făcîndu-l să semene cu un martir creştin plin de milă. Aşa merita, din cauza aerului de discipol preferat al lui Isus, şi a veneraţiei şi admiraţiei lui dezgustătoare.
— Micuţul Sfînt Hugh, cu ochii lui mari şi 'cu paşii lui mărunţi, continuă Mark cu vocea tare, se apropia de femei cu paşii lui mărunţi şi nesiguri, de copilaş, atît de respectuos, de parcă toate femeile ar fi fost madone. îşi vîra totuşi mînuţa lui scumpă pe sub fustele lor. Venea să se roage, dar rămîneâ să împartă patul cu drăguţa de madonă.
Rampion cunoştea multe din aventurile amoroase ale lui Burlap şi le ghicea pe celelalte.
— Drăguţul şi mititelul Sfînt Hugh! Ce frumos se îndrepta el tiptil spre dormitor şi cum se strecura scumpetea, mititelul, în pat! Asta-i ceva mult prea grosolan şi lipsit de spirit pentru ţîncul nostru, Hugh!
Rampion îşi zvîrli capul pe spate şi începu să rîdă.
— Continuă, te rog, spuse Burlap. Nu te jena de mine. Văzîndu-i zîmbetul de martir, zîmbetul lui spiritual, Rampion rîse şi mai tare.
— Doamne, Dumnezeule! spuse el, înăbuşit de hohote. Cînd ai să mai vii am să-ţi dau o copie după tabloul Sfînta Monica şi Sfîntul Augustin de Ary Scheffer1. O să te facă sigur fericit. Vrei să vezi cîteva din desenele mele? îl întrebă el, schimbînd tonul. Burlap dădu afirmativ din cap. — Cele mai multe sînt groteşti. Caricaturi.
Cam deşănţate, te previn. Dacă ţii morţiş să le vezi, trebuie să te aştepţi la ce urmează.
Deschise o mapă de pe masă.
— De ce îţi închipui că nu-mi plac picturile tale? întrebă Burlap. în fond, amîndoi credem în viaţă. Există şi deosebiri
l Arie (Ary) Scheffer (1795—1835), pictor francez de origine olandeză. Multe din picturile sale sînt inspirate de Dante şi Byron.
222
între noi, dar în majoritatea problemelor avem aceleaşi opinii. Rampion îşi ridică pnvirca asupra lui.
— Sînt cohvins, o ştiu, spuse el şi rînji.
— Dacă ştii, zise Burlap, care, ferindu-şi privirea, nu văzuse rînjetul de pe faţa lui Mark, de ce-ţi închipui că n-am să fiu de acord cu desenele tale?
— într-adevăr, de ce?- îl persifla Mark.
— Ţinînd seama de faptul că avem aceleaşi opinii...
— E firesc ca oamenii ce privesc o vedere din acelaşi punct să aibă aceleaşi opinii. Rampion rînji din nou. Quod erat demonstrandum. Se întoarse pentru a scoate din mapă unul din desene. Pe ăsta l-am intitulat: Fosilele trecutului şi fosilele viitorului.
îl înmînă lui Burlap. Desenul, în cerneală şi acuarelă^ avea o strălucire şi o viaţă extraordinară. Urmărind o magnifică linie sinuoasă în formă de S, o procesiune grotescă de monştri cobora în marş şi traversa cartonul.
Dinozauri, pterodactili, titanotheriumi, diplodoci, ichtyosauri mergeau, înotau sau zburau în trena procesiunii; capul coloanei era format din monştri umani, creaturi cu capete uriaşe, fără membre sau corp, alunecînd ca nişte viermi pe nişte vagi prelungiri vîseoase ale bărbiei şi gîtului. Cele mai multe din figuri aparţineau unor contemporani eminenţi. Prin mulţimea lor Burlap recunoscu pe J.J. Thomson1, şi pe Lordul Edward Tantamount, pe Bernard Shaw servit de eunuci şi fete bătrîne, pe Sir Oliver Lodge2 avînd alături u fantomă cu cap de gulie, drapată în cearceafuri, şi un tub catodic ambulant, pe Sir Alfred Mond3, şi capul lui John D. Rockefeller, purtata pe o tavă de către doamna Eddy4, cu aureole în jurul capului, şi pe mulţi alţii.
— Şopîrlele uriaşe au murit fiindcă au avut corpul prea mare şi capul prea mic, explică Rampion. Aşa cel puţin susţin oamenii de ştiinţă. De Ia un anumit punct, dimensiunea fizică e un handicap. Dar ce părere ai de cea mintală? Proştii parc-au uitat că ei sînt la fel de dezechilibraţi, de neîndemînatici şi de disproporţionaţi ca orice diplodocus. Sacrifică viaţa fizică şi afectivă vieţii mintale. Ce-şi închipuie c-are să se întîmple?
1 Sir Joseph John Thomson (1856—1940), fizician, englez, profesor de fizică experimentală.
2 Sir Oliver Joseph Lodge (1851—1940), fizician englez; a cercetat forţa dectromotrice a celulelor voltaicc.
1 Sir Alfred Mond (1868—1930), „regele nichelului", mare om de afaceri şi Politician englez, de origine germană.
4 Mary Baker Eddy (1821—1910). fondatoarea mişcării religioase. „Ştiinţa creştină", sectă răspîndită mai ales în Statele Unite, şi care susţine vindecarea trupului prin credinţă.-
223
Burlap îi dădu dreptate.
— Asta m-am întrebat şi eu. Omul nu poate trăi fără inimă.
— Ca să nu mai vorbesc de maţe, piele, oase şi carne, spuse Rampion. Aceşti idioţi se îndreptă spre dispariţie.
Şi asta-i un lucru excelent. Singura nenorocire e că obligă restul lumii să meargă în pas cu ei. Blestemaţii!
Trebuie să-ţi spun că mă opun să fiu condamnat la dispariţie fiindcă aceşti imbecili de oameni de ştiinţă, moralişti şi oameni ai spiritului, tehnicieni şi oameni de litere, parveniţi politici, şi atîţia alţii nu pot să înţeleagă
că omul trebuie să trăiască aşa cum se cuvine unui om şi nu ca un monstru cu conştiinţa cerebralităţii şi a existenţei sufletului. Brr! Mi-ar place să-i omor pe toţi. Puse desenul la loc în mapă şi scoase un altul. Aici sînt cele două perspective ale istoriei, cea din stînga, după părerea lui H. G. Wells, cea din dreapta,-după părerea mea.
Burlap se uită, zîmbi şi apoi izbucni în rîs.
— Excelent! spuse el.
Desenul din stînga era compus pe liniile unui crescendo simplu. O maimuţă foarte mică era urmată de un pitecantrop puţin mai mare, urmat la rîndul lui de omul de Neanderthal, şi el ceva mai mare. Omul paleolitic, omul neolitic, egipteanul şi babilonianul epocii de bronz, grecul şi romanul epocii de fier. — Toate aceste siluete creşteau treptat. în momentul cînd Galileu şi Newton apăreau pe scenă, omenirea lua dimensiuni foarte respectabile. Crescendendoul continua neîntrerupt cu Watt1 şi Stephenson2, Faraday3 şi Drawin, Bessemer4 şi Edison, Rockefeller şi Wanamaker5, pentru a atinge desăvîrşirea în figurile contemporanilor, domnul H.G. Wells în persoană şi Sir Alfred Mond. Nici viitorul nu era neglijat. Prin ceaţa strălucitoare a profeţiei, formele lui Wells şi Mond, crescînd tot mai mult, cu fiecare nouă repetiţie, se îndepărtau pe o spirală triumfală, depăşind marginea cartonului, spre un infinit utopic. Desenul din dreapta avea o compoziţie mai puţin optimistă, reprezentînd creste şi văi. Mica maimuţă se transforma rapid în