Micuţa şi sărmana Harriet fusese singura fiinţă nevinovată asupra căreia, deocamdată, reuşise să-şi pună în aplicare întregul program. Cu cele dinaintea ei nu mersese atît de departe, iar după Harriet nu mai urmase nimeni. Sedusă conform planului descris de el soţilor Rampion, Harriet îl adorase şi îşi închipuise că e adorată.
Şi aproape că nu se înşelase, căci Spandrell ţinuse sincer la ea, chiar şi atunci .cînd o 236
făcuse dinadins să sufere. Profanarea sentimentelor lui ca şi alor ei adăugase o savoare perversă acestei operaţii.
Plin de răbdare, cu tactul, blîndeţea şi înţelegerea celui mai delicat, mai drăguţ şi mai afectuos amant, el îi spulberase temerile de fecioară, îi topise treptat răceala tinereţii, dărîmase barierele ridicate de educaţia ei, exclusiv cu scopul de a o sili, profitînd de lipsa ei de experienţă, să accepte cu ingenuitate cele mai fantastice acte lubrice . Faptul că Harriet le acceptase, considerîndu-le dovezi obişnuite de dragoste, reprezentase pentru Spandrell, cu sufletul lui de fals ascet, o răzbunare admirabilă împotriva ei, împotriva femeilor. Dar asta nu ajungea; începuse să simuleze scrupule, să se ferească cu un aer mîhnit de gesturile ei înflăcărate sau, dacă le accepta, să o facă pasiv, ca şi cum ar fi fost ultragiat şi violat. Harriet devenise deodată neliniştită şi nefericită, se ruşinase, ca persoanele sensibile, ale căror pasiuni nu primesc răspuns. îşi .dăduse brusc seama că e puţin ridicolă
— ca un actor care, jucînd împreună cu alţi actori, e părăsit de ei şi se trezeşte pe neaşteptate singur pe scenă —
ridicolă şi chiar dezgustătoare. Oare Spandrell n-o mai iubea? O iubea foare mult, răspunsese el. Atunci de ce se purta astfel cu ea? Tocmai fiindcă o iubea mult; începuse să-i vorbească despre suflet. Trupul e o fiară ce devoră
sufletul, anihilează conştiinţa şi anulează personalitatea reală. Şi, ca din întîmplare, chiar în seara aceea, cineva trimisese un pachet misterios care, odată desfăcut, scosese la iveală o mapă cu gravuri franţuzeşti pornografice.
Cu un sentiment crescînd de groază şi silă, sărmana Harriet văzuse reproduse pe gravuri toate gesturile pe care în nevinovăţia şi entuziasmul ei le luase drept dragoste. Gesturile erau conturate în linii atît de reci, de lucide şi intenţionate, să pară atît de hidoase, de josnice şi imens de vulgare, încît ajungea să le priveşti o singură dată
pentru a urî şi dispreţui întreaga rasă umană. Cîteva zile la rind Spandrell îi insuflase cu 'abilitate această groază, iar cînd sentimentul de vinovăţie pusese complet stăpînire pe ea şi tremura de scîrbă gîndindu-se la ce făcuse, el îşi reluase cu cinism şi violentă manifestările de dragoste obscenă.
în cele din urmă, Harriet îl părăsise, urîndu-l, şi urîndu-se şi pe ea. Asta se petrecuse acum trei luni. Spandrell nu încercase s-o convingă să se întoarcă, şi nici nu reîncepuse experienţele cu o nouă victimă. Nu merita efortul.
Nimic nu merita^uni_ efort. Se mulţumea să discute despre fiorii cultului Satanei', iâFîrTpractică rămăsese cufundat apatic în trista obişnuinţă de a bea coniac şi de a face dragoste cu prostituatele. Momentan discuţia' îl însufleţea; însă odată încheiată, recădea mai adînc în plictiseală
237
şi marasm. Uneori se simţea cuprins de un fel de paralizie j interioară, iar sufletul îi amorţea treptat.
Printr-un efort de ' voinţă reuşea să scape de această paralizie. Dar nu putea, nu voia să facă acest efort.
— Dar dacă viaţa te plictiseşte, dacă n-o poţi suferi, îl întrebase Philip Quarles, concentrîndu-şi asupra lui Spandrell curiozitatea sa vie şi inteligentă, de ce dracu mai duci o astfel de existenţă?
Se împlinise aproape un an de cînd îi pusese această întrebare; pe atunci paralizia nu se înrădăcinase atît de adînc în sufletul lui Spandrell. Dar chiar şi în acea vreme Philip găsise foarte enigmatic cazul lui. Cum Spandrell se arăta dispus să se destăinuie, fără să ceară în schimb nici un fel de amănunte personale, şi întrucît nu părea să-l deranjeze faptul că e obiectul unei curiozităţi ştiinţifice, lăudîndu-se mai degrabă cu slăbiciunile lui decît simţindu-se jenat de ele, Philip profitase de prilej pentru a-l supune unui contrainterogatoriu.
— Nu. înţeleg ce motive ai, insistase* el. Spandrell ridicase nepăsător din umeri.
— Sînt condamnat să fiu aşa. Pentru că, într-un fel, acesta e destinuPmeu. Pentru că, la urma urmei, aşa e viaţa
— scîrboasă şi plictisitoare; de altminteri, şi fiinţele omeneşti cînd sînt lăsate de capul lor sînt la fel de scîrboase şi de plictisitoare. Penţru_că o dată ce eşti blestemat trebuie să te blestemi singur de două ori. Pentru că.. da, pentru că îmi place sincer să urăsc şi să fiu plictisit.
îi plăcea. Afară continua să plouă; bureţii îi năpădeau sufletul, iar el îi ajuta să se dezvolte. Ar fi putut să se ducă
să-şi viziteze prietenii, dar prefera să rămînă singur şi plictisit. Sezonul concertelor era în toi: la Covent Garden se deschisese opera, iar toate teatrele dădeau spectacole. Spandrell însă se mulţumea să citească cu mare atenţie anunţurile — la Queen's Hali se cînta Eroica, la sala Wigmone, Schnabel executa la pian Opus 106, la Covent Garden se juca Don Giovanni, la Alhambra revista Little Tich, la teatrul Old Vie Othello, pe ecranul cinematografic Marble Arch rula un film cu Charlie Chaplin —, iar după ce le citea cu atenţie, să rămînă acasă.
Pe pian se afla un teanc de note muzicale, rafturile gemeau de cărţi şi avea la dispoziţie Biblioteca din Londra; Spandrell nu citea decît revistele, săptămînalele ilustrate şi ziarele de dimineaţă şi seară. Ploaia continua să se scurgă neîncetat pe geamurile murdare ale ferestrelor; Spandrell întoarse paginile imense şi foşnitoare ale ziarului Times. „Ducele de York", citi el, după ce, întocmai ca larva unui cărăbuş ce îşi devoră substanţa ce-i dăduse naştere,
238
parcurse rubricile de naşteri, morţi, coloana de anunţuri speciale din prima pagină, cererile de angajare de servitori, ofertele de vînzare şi cumpărare de terenuri şi case, rapoartele legale, ştirile din imperiul britanic şi informaţiile externe, dările de seamă asupra dezbaterilor din Parlament, întîmplările de dimineaţă, cele cinci articole de fond, rubrica „Scrisori către Redacţie" şi ajunse la anunţurile de la Curtea Regală, informaţiile din societate şi micul eseu clerical Biblia în vremea proastă, „Ducele de York îşi continuă el lectura articolului, va primi luni brevetul de Membru Onorofic al «Companiei Fabricanţilor de sîrmă de aur şi argint». După
solemnitate, Alteţa-Sa Regală va lua masa cu directorul şi administratorii companiei." Pe raft, Spandrell avea la îndemînă pe Pascal şi pe Blake. Preferă însă să citească: „Lady Augusta Crippen a părăsit Anglia pe bordul
«Berengariei», îndreptîndu-se spre Statele Unite pentru a-şi vizita cumnatul, guvernatorul general al Melanesiei de Sud, şi pe sora ei, Lady Ethelberta Todhunter". Spandrell începu să rîdă, risul fiind o descătuşare, un izvor de energie. Se ridică în picioare, îşi îmbrăcă ■iTrrpeTrneăr5ÎTuT~şi' pTecă de acasă. „Guvernatorul general al Melanesiei de Sud şi Lady Ethelberta Todhunter." Zîmbind încă, dădu colţul străzii şi intră într-o cîrciumă. Era devreme. La bar nu se afla decît un singur consumator.
— De ce trebuie ca doi oameni să convieţuiască nefericiţi? întreba fata de la bar. De ce, dacă pot să divorţeze şi să fie fericiţi?