— Fiindcă legile căsătoriei sînt sfinte, răspunse străinul.
— Sfinte, pe dracu! replică dispreţuitor fata de la bar. Observîndu-l pe Spandrell, îi făcu un semn cu capul şi îi zîmbi. Spandrell era un client fidel al localului.
— Un 'coniac dublu, comandă el şi, sprijinindu-se de marginea barului, îl cercetă cu privirea pe străin.
Acesta avea un aer de heruvim, dar de heruvim maturizat brusc, cu obrajii bucălaţi, frumuşel ca o păpuşă, dar ofilit. Gura, îngrozitor de mică, părea o minusculă incizie într-un boboc de trandafir. Obrajii heruvimului începuseră să se pungească şi să devină cenuşii, ca şi bărbia nerasă de o zi.
— Deoarece, continuă străinul, şi Spandrell observă că era cuprins de un fel de neastîmpăr, zîmbind forţat tot timpul, încruntîndu-se, arcuindu-şi sprîncenele, zvîrlindu-şi capul dintr-o parte într-alta şi sucindu-şi corpul ca într-un extaz continuu de vanitate, deoarece, zic, un bărbat trebuie să se sudeze de soţia |ui, să fie un singur trup. Un singur trup, repetă el, întovărăşindu-şi cuvintele cu o zvîrcolire şi mai neobişnuită a 239
corpului şi cu un rîs scurt. întîlnind privirea lui Spandrell, se înroşi şi încercă să-şi păstreze demnitatea. Dădu repede paharul pe gît.
— Dumneavoastră ce părere aveţi, domnule Spandrell? întrebă fata de la bar, în timp ce se întorcea să ia sticla cu coniac.
— Despre ce? Ah, despre problema asta, de-a fi un singur trup? Fata de la bar dădu afirmativ din cap. — Ştiu eu? de fapt, eu tocmai îl invidiam pe guvernatorul general al Melanesiei de Sud şi pe Lady Ethelberta Todhunter că sînt, hotărît, două trupuri. Dacă aţi avea titlul de guvernator general al Melanesiei ■■ de Sud, continuă el adresîndu-se heruvimului ofilit, iar soţia dumneavoastră ar fi Lady Ethelberta Todhunter, v-aţi putea
-imagina că sînteţi un singur trup? Străinul se zvîrcoli ca un vierme de cîrligul unei undiţe. — Fireşte că nu. Aţi produce un < adevărat scandal dac-aţi fi un singur trup.
Străinul comandă alt whisky.
— Lăsînd gluma deoparte, spuse el, legăturile sfinte ale căsătoriei. .
— Dar de ce trebuie doi oameni să sufere, persistă fata de la bar, dacă nu-i nevoie?
— De ce să nu sufere? se interesă VŞpandrell.şPoate că aşa le e scris. De unde ştii că pămîntul nu e iadul altor planete?
Recunos'cînd numai fenomenele pozitive, fata de Ia bar rîse.
— Ce prostie! spuse ea.
— Biserica anglicană nu consideră sfinte legăturile matrimoniale, urmă Spandrell.
Heruvinul se contorsiona de indignare.
— Vă închipuiţi că sînt anglican?
Ziua de lucru se terminase şi localul începuse să se umple de oameni în căutarea unei destinderi spirituale. Berea curgea în valuri, alcoolul era măsurat cu căni mici, ca un lucru preţios. Consumînd bere, lichior amărui şi whisky, oamenii aveau sentimentul că reuşesc să compenseze călătoriile în străinătate, extazele mistice, lectura versurilor, un sfîrşit de săptămînă petrecut cu Cleopatra, vînătorile de fiare şi audiţiile muzicale. Heruvimul mai comandă un pahar.
— Ce vremuri, spuse el clătinînd sceptic din cap. Ce ignoranţă abisală a celor mai simple adevăruri religioase!
— Ca să nu mai pomenim de adevărurile igienei, spuse Spandrell, hainele astea ude put şi nu-i nici măcar o fereastră deschisă. îşi scoase batista şi o duse la nas.
Heruvimul se cutremură şi îşi ridică mîinile într-un gest de groază.
240
— Ce batistă! exclamă el. Ce oroare! Spandrell i-o întinse ca s-o examineze mai bine.
— Mie mi se pare foarte frumoasă. Era o batistă de mătase mare şi roşie cu desene îndrăzneţe în negru şi roz. — Trebuie să adaug că e şi extrem de scumpă.
— Dar ce culoare are, dragă domnule, ce culoare!
— Mie îmi place.
— Poate, dar nu-i o batistă s-o foloseşti în această perioadă a anului. în nici un caz între Paşte şi Rusalii. Imposibil! Culoarea liturgică e albul. îşi scoase batista. Era de o albeaţă imaculată. —
Priveşte şi ciorapii mei, spuse el şi îşi ridică un picior.
— Mă întrebam de ce ai aerul de parcă te-ai duce să joci tenis.
— Alb, numai alb, spuse heruvimul. E culoarea-recomandată. între Paşte şi Rusalii anteriul să fie alb. Ca să nu mai vorbesc de faptul că astăzi e ziua Sfintei Fecioare Natalia. Iar albul e culoarea tuturor fecioarelor care nu sînt şi martire.
— Eu aveam impresia că sînt toate martire, spuse Spandrell. Adică dacă au rămas fete mari destulă
vreme.
Uşa batantă se deschidea tot timpul. Afară era pustiu şi se lăsase un amurg umed; înăuntru se simţea bucuria celor care, strînşi la un loc, puteau flecari. Heruvimul începu să discute despre micul Sfînt Hugh din Lincoln şi despre Sfîntul Piran de Perranzabuloe, sfîntul patron al minerilor de la minele de alamă din Cornwall. Mai bău un whisky şi îi mărturisi lui Spandrell că scrie o carte în versuri despre vieţile sfinţilor englezi.
— Iar o să se alerge derby-vA pe ploaie, prevestiră la bar cîţiva pesimişti, fericiţi că fixaseră
pronosticul de comun acord şi că aveau în burtă vremea frumoasă, iar în suflete lumina soarelui, izvorită din bere. Hainele umede scoteau aburi mai înăbuşitori ca niciodată — aburi de fericire; zgomotul discuţiilor şi risul deveniseră asurzitoare. Heruvimul ofilit îi trimise lui Spandrell în faţă respiraţia lui, duhnind a băutură, şi începu să declame:
— „De ici-colo, de ici-colo, Piran de Perranzabuloe..."
Patru pahare de whisky aproape că-l vindecaseră de zvîrcolituri şi de strîmbături. Devenise sigur pe sine. Spiritul de autocontrol aţipise. încă două-trei pahare de whisky şi avea să scape de gînduri.
241
continuă el,
— „ Călca uşor,
— Călca uşor pe marea agitată Printre Cassiteride' ."
— Asta a fost miracolul cel mai important al sflntului Piran, explică eclass="underline" a mers pe jos de la Land's End pînă la insulele Scily2.
— Un fel de record mondial, după părerea mea, spuse Spandrell.
Celălalt clătină din cap.
— A existat un sfînt irlandez care a trecut marea pe jos ajungînd pînă în Wales, dar nu-mi mai aduc bine aminte numele lui. Domnişoară, strigă el, mai adu un whisky, te rog.
— Am impresia, zise Spandrell, că religia vă pasionează la fel ca băutura. Şase whisky. .
— Numai cinci, protestă heruvimul. Asta-i de-abia al cincilea.
— Cinci whisky atunci şi culorile liturgice. Ca să nu mai pomenesc de sfîntul Piran de Perranzabuloe. Credeţi într-adevăr că a mers pe jos pînă în insulele Scilly?
— Sînt convins.
— Whisky-ul ăsta e pentru tînărul adorator al liturghiei, spuse fata de la bar, împingînd-i paharul pe tejghea.
Heruvimul clătină iar din cap, în timp ce plătea consumaţia.
— Pretutindeni numai blasfemii, spuse el. Fiecare cuvînt e o rană în inima sfîntă a lui Isus. Bău. — O rană nouă, sîngerîndă şi sfîşietoare.
— Cu ce plăcere vorbiţi despre inima sfîntă a lui Isus!
— Plăcere? spuse indignat heruvimul.Plăcerea de a merge împleticit de la circiumă la altar şi de la confesional la bordel. E o viaţă ideală. Nu te plictiseşti o clipă. Vă invidiez.