— E absolut insuportabilă, se plînsese mai tîrziu lui Burlap, fără ca totuşi să-i împărtăşească toate motivele pentru care o considera insuportabilă.
Burlap semăna cu Isus Cristos.
— E foarte dificilă, recunoscuse el, dar şi demnă de compătimit. . A dus o viaţă grea.
254
-+r Nu-mi dau seama de ce o viaţă grea poate fj o scuză pentru cineva ca să se poarte necorespunzător, vorbise ea sacadat.
— Trebuie să faci unele concesii, spusese Burlaţ», dînd din cap.
— Dac-aş fi în locul tău, replicase Beatrice, n-aş rnai ţine-o. Aş da-o afară'
— Nu, n-aş putea să fac una ca asta, răspunsese Burlap, vorbind încet şi gînditor, ca şi cum întreaga discuţie ar fi avut loc în sinea sa. Nu în aceste împrejurări. Ii zîmbise enigmatic, subtil, spiritual şi dulce, şi clătinase din nou capu-j brunet şi romantic. — E o situaţie cam ciudată, spusese el, şi continuase pe un ton vag, fără să explice niciodată limpede în ce consta acea situaţie ciudată. Vorbea, de altfel, cu o oarecare reţinere, ea şi cum i-ar fi venit greu dă se laude singur. Beatrice trebuia să înţeleagă că el o angajase şi o ţinea mai departe în serviciu pe domnişoara Cobbett numai din milă. Beatrice fusese cuprinsă de un sentiment complex de admiraţie şi milă -r admirare pentru bunătatea lui şi milă pentru faptul că era dezarmat în mijlocul unei lumi ingrate.
— Cu toate astea, răspunsese ea furioasă, în timp ce cuvintele ei loveau tare, ca nişte ciocănele, nu înţeleg de ce trebuie să te laşi terorizat. Eu una nu m-aş lăsa tratată astfel.
De atunci profita de fiecare prilej pentru a o umili pe domnişoara Cobbett, şi pentru a fi grosolană cu ea.
Domnişoara Cobbett^ la rindul ei, îi vorbea răstit, o sfida şi îi răspundea obraznic. în birourile revistei Litercu-y World începuseră ostilităţile.
Distant, fără a fi însă cu totul imparţial, ca un zeu favorabil virtuţii — virtutea fiind reprezentată în acest caz de Beatrice — Burlap privea ostilităţile de sus, făcînd pe filozoful.
întîmplarea cu Romola Saville îi oferi domnişoarei Cobbett ocazia să fie răutăcioasă.
— Aţi văzut pe cele două poetese înfiorătoare, o descusu ea pe Beatrice a doua zi dimineaţă cu un fals aer de prietenie.
Beatrice se uită la ea cu atenfie. Ce urmărea femeia asta?
— Care poetese? întrebă ea bănuitoare.
— Cele două. doamne în vîrstă, cu un aer formidabil, pe care redactorul-şef le-a invitat să vină şi să-J
vadă, fiindcă îşi închipuiau că va întîlni o fată tînără. Izbucni în rîs. Romola Saville. Aşa sînt semnate poeziile. Ce romantic sună! Iar poemele sînt şi eje romantice. în schimb, cele două autoare! Dumnezeule.'
Cînd l-am văzut pe redactor prins în ghearele lor
255
mi-a părut sincer rău de el. La urma urmei, însă, singslr şi-a făcut-o. Dacă ţine morţiş să scrie colaboratoarelor...
în aceeaşi seară Beatrice se plînse din nou lui Burlap de domnişoara Cobbett, care nu devenise numai obositoare şi obraznică, căci te-ai fi putut obişnui cu ea dacă şi-ar fi îndeplinit corect obligaţiile profesionale, dar mai era şi leneşă. Publicarea unei reviste e o afacere ca oricare alta. Cui îi dă mîna să facă afaceri pe o bază sentimentală?
Burlap vorbi din nou vag despre situaţia ciudată a acestui caz. Beatrice insistă. Se luară la ceartă.
— Asta înseamnă să fii prea bun, încheie Beatrice, pe un ton tăios.
— A, da? spuse Burlap, iar surîsul său de călugăr franciscan era atît de splendid şi de melancolic, încît Beatrice simţi cum în adîncul sufletului i se înfiripă un sentiment de afecţiune.
— Da, asta înseamnă, vorbi ea sacadat în timp ce duşmănia ei împotriva domnişoarei Cobbett creştea proporţional cu sentimentul de tandreţe şi de protecţie maternă pe care-l nutrea pentru Burlap. Afecţiunea ei era, ca să zicem aşa, căptuşită cu indignare. Cînd nu voia să-şi exteriorizeze bunătatea, îşi întorcea sentimentele pe dos ca pe o haină, şi se înfuria. „Sărmanul Denis, îşi spuse ea, în ciuda indignării. Are absolută nevoie de cineva care să-l îngrijească. E prea cumsecade". Apoi, tare: — Tuşeşti scandalos, îi reproşa pe un ton de aparentă
indiferenţă. Era prea cumsecade, n-avea pe nimeni care să-l îngrijească şi mai şi tuşea — ideile se legau logic una de alta. — Ai nevoie, continuă ea sacadat, pe acelaşi ton strident de comandă, de o fricţie bună cu ulei camforat şi de o compresă cu vată termogenă. Pronunţa cuvintele aproape drastic, ca şi cum l-ar fi ameninţat cu o bătaie bună şi o lună de post negru. îşi exprima solicitudinea cu brutalitate, deşi, în fond, sufletul îi vibra de o mare afecţiune.
Burlap era absolut încîntat s-o lase să-şi pună în aplicare ameninţările ei tandre. La zece şi jumătate se afla în pat, cu o sticlă de apă caldă, suplimentară, la picioare. Băuse un pahar de lapte fierbinte amestecat cu miere,, iar acum sugea o pastilă contra tusei. Ce păcat, îşi spunea el, că Beatrice nu e mai tînără. Arată totuşi uimitor de tînără pentru vîrsta ei. Faţa şi silueta păreau de douăzeci şi cinci de ani în loc de treizeci şi cinci. Burlap se întrebă cum o să reacţioneze Beatrj£e după ce-şi va calma spaimele. Aceste spaime copilăreştTTiTo femeie în toată firea păreau extrem de ciudate. Jumătate din fiinţa ei rămăsese neevoluată, la vîrsta cînd unchiul Ben făcuse acea experienţă prematură. Diavolul din Burlap zîmbi, amintîndu-şi de felul cum relatase întîmplarea.
256 ■
Se auzi o bătaie în uşă; Beatrice intră, aducînd uleiul camforat şi vata termogenă.
— Vine călăul, spuse Burlap, rîzînd. Să mor barbă teste. îşi desfăcu bluza de la pijama. Avea un piept alb şi foarte musculos; coastele de-abia se vedeau. între piepţi, o dîră de păr negru, buclat» urma linia osului pectoral. — Chinuie-mă cît vrei, continuă el în glumă. Sînt gata. îi zîmbi tandru şi şăgalnic.
Beatrice destupă sticla şi îşi turnă puţin ulei aromatic în palma dreaptă.
— Ţine sticla, îi porunci ea, şi pune-o jos. Burlap făcu cum i se spuse. — Aşa, zise ea, şi începu să-l fricţioneze. Denis rămăsese întins şi nemişcat.
M/na ei alunecă viguros şi expert de sus în jos pe pieptul lui. Cînd mîna dreaptă obosea., reîncepea cu stînga, în sus şi în jos, în sus şi în jos.
— Parc-ai fi o locomotivă Jn miniatură, spuse Burlap şi îi surise iar tandru şi şăgalnic.
— Mă şi simt ca o locomotivă, răspunse ea.
Dar nu era adevărat, căci se simţea, oricum, mai puţin ca o locomotivă. Trebuise să-şi înfrîngă un fel de groază
înainte de-ai atinge pieptul alb şi musculos. Nu c-ar fi fost urît sau repulsiv. Din contră, pieptul lui Burlap era destul de frumos, puternic, cu pielea albă şi netedă. Avea frumuseţea bustului unei statui. Da, • al unei statui. Atît doar că în cazul de faţă statuia avea pe piept pâr neşru buclat şi un mic neg cafeniu, care se ridica şi cobora, o dată cu pielea ce palpita deasupra inimii. Statuia era vie şi asta o neliniştea. Pipetul alb şi gol era frumos, dar îi provoca un fel de scîrbă, fiindcă era viu. Cînd îl atingea. . Se cutremură cu un uşor spasm de oroare, enervînduse pe sine pentru aceste sentimente prosteşti. îşi întinse repede mîna şi începu să-l fricţioneze. Peste pielea unsă