— Asta-i o dragoste interesată, după părerea mea, continuă domnişoara Fulkes. Şi nu trebuie să-mi spui că
sînt rea.
Elinor suspină uşor, se smulse din reverie şi, ridicînd copilul în braţe, îl strînse la piept.
— Nu-i nimic, spuse ea. adresîndu-se parţial domnişoarei Fulkes, care nu mai contenea cu reproşurile, şi parţial propriilor ei temeri. Nu-i nimic. îl sărută.
Philip se uită la ceas.
— Poate c-ar trebui să ne spălăm şi să ne periem puţin hainele înainte de masă, spuse el. îi plăcea să fie punctual.
— Mai întîi, însă, spuse Elinor, căreia i se părea că mesele sînt făcute pentru oameni şi nu oamenii pentru mese, mai întîi trebuie neapărat să mergem în bucătărie şi s-o salutăm pe doamna Inman. Ar fi de neiertat dacă n-am face-o. Veniţi. Cu
264
copilul încă în braţe, îi conduse prin sufragerie. Pe măsură ce înaintau, mirosul de raţă friptă devenea tot mai puternic.
Iritat puţin de faptul că nu va fi punctual şi simţindu-se niţel prost că trebuie să se aventureze, dhiar avînd-o pe Elinor ca tîlmaci. în bucătărie, printre servitori, Philip o urmă cu regret.
La'masa de prînz, micul Phil sărbători întoarcerea părinţilor, purtîndu-se înfiorător.
— S-a agitat prea mult, repeta sărmana dpmnişoariLEulkes, încercînd să scuze copilul şi indirect să se justifice.
îi venea să plîngă. — O să vedeţi cum se poartă cînd o să se obişnuiască cu prezenţa dumneavoastră aici, doamnă Quarles, spuse ea întorcîndu-se spre Elinor, o să vedeţi; un adevărat înger. Acum e prea nervos.
Ajunsese să iubească copilul atît de mult, încît satisfacţiile şi durerile, calităţile şi defectele'lui o făceau să
jubileze sau să plîngă, să fie mulţumită sau ruşinată, de parc-ar fi fost ea la mijloc. Pe. deasupra mai pIfL_!"|"T
j[j^â\ filă
Toate aceste luni răspunsese exclusiv de el, îl învăţase cum să se poarte în lume şi de ce e pictat pe hartă în stacojiu triunghiul Indiei; £a_J[l formase pe Phil. ea îl modelase. Iar acum, cînd obiectul dragostei ei fierbinţi, produsul competenţei şi răbdării ei ţipa la masă, scuipa mîncarea pe jumătate mestecată şi vărsa apa, domnişoara Fulkes nu numai că roşea de ruşine, ca şi cum ar fi ţipat, ar fi scuipat şi ar fi vărsat apa, dar mai încerca şi sentimentul penibil al prestidigitatorului, ăl cărui număr, îndelung pregătit, dă faliment în public, sau sentimentul celui care, punînd la punct o maşină ideală de zburat, descoperă că invenţia sa refuză cu încăpăţînare să
decoleze.
— La urma urmei, spuse Elinor, consolînd-o, trebuia să te aştepţi. îi părea sincer rău de biata fată. Se uită la copil. Plîngea — iar ea spera (cît fusese de lipsită de judecată!) că acum avea să fie altfel, că avea să găsească o fiinţă complet raţională şi maturizată. I se strînse inima. îl iubea, dar copiii sînt atît de îngrozitori. Iar micul Phil rămăsese un copif.
— Ascultă, Phil, spuse ea severă, trebuie să mănînci. Lasă prostiile. .
Copilul zbieră şi mai tare. Ar fi voit să se poarte frumos, dar nu ştia ce să facă pentru a nu se mai purta urît. îşi provocase singur această stare de nefericire şi revoltă care pusese stăpînire pe el şi se dovedea mai puternică
decît voinţa lui. îi era cu neputinţă să se calmeze, deşi se căznea din răsputeri. Pe deasupra, friptura de raţă nu-i plăcuse niciodată prea mult. Iar acum, după ce se gîndise cinci minute cu oroare şi dezgust la 265
friptura de raţă, ajunsese să n-o mai poată suferi. Vederea ei, mirosul ei, gustul ei îi provocau o greaţă
violentă.
între timp, doamna BidJake îşi păstra calmul ei metafizic. Sufletul ei părea un imens vapor ce înaintează pe o mare agitată; sau mai degrabă un balon ce se ridică în înaltul cerului, deasupra apelor, în lumea senină şi calmă a fanteziei. Discutase cu Philip despre budism. (Doamna Bidlake avea o adevărată slăbiciune pentru budism.) La primele ţipete nici măcar nu se întorsese să vadă ce s-a întîmplat, mulţumindu-se să ridice vocea ca să poată fi auzită cu tot vacarmul. Răcnetele se repetau continuu. «Doamna Bidlake tăcu şi închise ochii. Un Budha aşezat turceşte, senin şi' auriu îi apăru pe fondul roşu al pleoapelor închise; văzu în jurul lui preoţi cu robe gălbui, în atitudinea zeului şi adînciţi într-o meditaţie extatică.
— Maya, suspină ea, maya, eterna iluzie. îşi deschise din nou ochii. — Friptura e într-adevăr cam tare, adăugă ea, adresîndu-se lui Elinor şi domnişoarei FuJkes, care încercau zadarnic să-l facă pe copil să
mănînee.
Micul Phil profită de pretextul pe care doamna Bidlake i-l oferise gratuit.
— E tare, strigă el cu ochii plini de lacrimi, dînd la o parte furculiţa cu care domnişoara Fulkes, cu mîna tremurînd din cauza emoţiilor prea mari, îi oferea o bucăţică de raţă friptă şi jumătatea unui cartof nou.
Doamna Bidlake închisese iar ochii o clipă; apoi se întoarse către Philip şi îşi continuă discuţia despre calea cu cele opt
ca rari
în aceeaşi seară Philip scrise pe larg în carnetul său, în care îşi nota vraişte, gînduri şi întîmplări, discuţii, lucruri auzite şi văzute. Pagina întîi purta titluclass="underline" „Bucătăria din vechea casă. Poate fi descrisă cu multă uşurinţă.
Ferestrele stil Tudor se reflectă pe fundurile tingirilor de aramă. Soba de gătit, neagră şi imensă, are podoabe de oţel lustruit, iar focul joacă prin ochiul întredeschis, din partea de sus. în pervazurile ferestrelor se află muşcate.
Pisoiul, un eunuc enorm cu blana roşcată, stă aţipit în coşul lui de pe bufet. Masa din bucutărie e atît de tocită de timp
1 Unul din principiile budismului. Cele opt cărări sînt: adevărata credinţă, adevărata gîndire, limbajul adevărat, acţiunea adevărată, adevăratele mijloace ale existenţei, efortul regal, amintirea adevărată şi disciplina interioară, adevărata concentrare a gîndirii. Conform budismului, cel ce respectă aceste „cărări" se va elibera de durere şi-va obţine în cele din urmă salvarea sufletului.
266
şi de frecături permanente, încît nodurile au ieşit la suprafaţă acolo unde lemnul era mai moale — ca şi cum un gravor ar fi preparat o matriţă pentru o imensă amprentă digitală. Pe tavanul scund sînt fixate bîrne. Scaunele cafenii sînt din lemn de fag. Coca e încă necoaptă şi gata să fie întinsă. Miros de bucătărie. în coloana aplecată a unei raze de soare galbene dansează fire de praf. Şi, în fine, doamna Inman, bucătăreasa, micuţă, delicată, tiranică, autoarea cîtorva mii de mese! Imaginaţi-vă puţin toate acestea şi veţi avea în faţa ochilor tablou] bucătăriei. Eu vreau însă ceva, mai mult. O schiţă a bucătăriei în timp şi spaţiu, ceva din semnificaţia ei în cosmosul general uman. Scriu o frază: Vară de vară, de pe vremea copilăriei lui Shakespeare şi pînă astăzi, zece generaţii de bucătărese au folosit radiaţiile infraroşii pentru a sparge moleculele de proteină ale raţelor la frigare. («Nu te-ai născut să
mori, pasăre mortală...»1) O singură frază şi iaţă-ne intraţi în domeniul istoriei, a! artei şi al tuturor ştiinţelor. întreaga istorie a universului este cuprinsă în fiecare din părţile lui componente. Ochiul meditativ priveşte prin orice obiect şi vede, ca printr-o fereastră, întregul cosmos. Faceţi ca mirosul de raţă prăjită să plutească diafan într-o veche bucătărie şi veţi avea apariţia fugitivă a oricărui lucru, de la spiralele nebuloase la muzica lui Mozart şi la stigmatele Sfintului Francisc de Assisi. Problema de ordin artistic e cum să desfaci acest element diafan în părţi izolate, alegîndu-le astfel încît ele să