A doua zi trenul de dimineaţă sosi cu aproape douăzeci de. minute întîrziere.
— E o ruşine, repetă tot timpul domnul QuarJes, uitîndu-se la ceas. O ruşine!
— Te grăbeşti foarte tare să ajungi la indienii tăi, spuse Philip zîmbind de pe locul său din colţul compartimentului.
Tatăl său se încruntă şi schimbă vorba. La staţia Liverpool Street se despărţiră, Sidney luînd un taxi, iar Philip şi Elinor un altul. Sidney ajunse la apartamentul său tocmai la vreme. Era încă ocupat să-şi spele de pe mîinile mari şi groase murdăria adunată în timpul călătoriei, cînd se auzi soneria. Se grăbi cu spălatul şi se şterse pe mîini.
Luînd o expresie demnă, intră în hol şi deschise uşa. Era Gladys. O primi cu un feJ de condescendenţă
maiestuoasă, cu bărbia ridicată, cu jiletca lipită pe burta suptă, zîmbindu-i de sus (Gladys se considera „petite").
>i clipind amabil. Faţa micuţă, care îi răspunse tot zîmbind, era obraznică; vulgară şi dispreţuitoare. Dar nu faţa ei îl adusese pe Quarles la Londra şi nici măcar Gladys Helmsey ca ■i/or — Biblia, traducerea Vasile Radu şi Gala Galaction.
285
persoană, ci simplul aspect generic al femeii, „silueta" ei, cum ar fi numit-o eufemistic Sidney/
— Eşti foarte punctuală, draga mea, spuse el întinzîndu-i mîna.
Gladys fu cam surprinsă de tonul rece al primirii. După cele petrecute ultima dată, se aşteptase la o primire mai drăgăstoasă.
— Cred şi eu! răspunse ea din lipsă de altceva mai bun; şi cum fiinţele omeneşti.nu pot scoate decît un număr limitat de zgomote şi de strîmbături prin care să-şi exprime multitudinea emoţiilor, Gladys începu să rîdă ca şi cum ar fi distrat-o ceva, cînd de fapt era doar surprinsă şi neliniştită.
Murea de nerăbdare să-l întrebe, pe un ton pe jumătate provocator, pe jumătate iritat, de ce n-o sărută, sau poate că se şi săturase de ea. Se hotărî să aştepte.
— Aproape prea punctuală, continua Sidney. Trenul meu a întîrziat scandalos de mult. Scandalos! Radia îndigarea.
— Nu zău, zise Gladys. Nota rafinată care îi învăluia conversaţia, ca un deghizament prea distins, dispărea uneori. Atunci îşi pronunţă cuvintele şi frazele în cel mai vulgar argou londonez.
— O mahre ruşine! spuse Sidney. Trenurile n^au voie să întîhrzie. Am să scriu şefului gării din Livehrpool Street. Nu sînt siguhr, adăugă el mai plin de importanţă, dacă n-am să scriu şi ziahrului Times.
Gladys fu impresionată. Aceasta şi urmărise domnul Quarles. în afară de simplele satifacţii senzuale, farmecul cel mai mare al vacanţelor sale sexuale consta în faptul că şi le petrecea în tovărăşia unor fete uşor impresionabile. Lui Sidney îi plăcea ca ele să fie nu numai tinere, dar şi de condiţie joasă şi sărace. Sentimentul cert al superiorităţii sale şi al admiraţiei sincere a altora faţă de el reprezenta pentru Sidney o voluptate la fel de mare ca o îmbrăţişare. Escapadele lui nu erau numai evadări de sub tutela castităţii, dar şi momente cînd scăpa de acea senzaţie de inferioritate care îl obsedase întotdeauna acasă, la Parlament sau la birou. Femeilor tinere din clasele sărace le apărea ca un om important şi plin de pasiune.
Pe Gladys, ameninţările lui o impresionară, dar o şi distrară. O impresionară fiindcă ea venea din lumea celor săraci, a sclavilor ce-şi cîştigă cu răbdare un salariu şi consideră aspectele neplăcute ale vieţii sociale ca fenomene fireşti, scăpate de sub controlul forţelor omeneşti şi opunîndu-se dorinţelor umane. Sidney era unul din bogătaşii inaccesibili; oamenii înstăriţi refuză să recunoască aspectele neplăcute ale vieţii; trimit scrisori ziarului Times în această problemă, trag sforile, se folosesc de
286
influenţa lor, depun plîngeri oficiale la, poliţie, unde găsesc întotdeauna amabilitate şi o politeţe exagerată. Lui Gladys i se părea minunat — minunat dar şi foarte caraghios. Se făcea prea multă agitaţie în jurul întregii întîmplări. Parcă era parodia unei astfel de întîmplări pe scena unui teatru de revistă. Admira şi înţelegea perfect motivele de ordin economic şi social ale purtării lui Sidney (din cauza acestei înţelegeri devenise atît de prompt amanta lui). îi venea însă să şi rîdă. îi lipsea respectul. Domnul Quarles deschise uşa salonului, invitînd-o să
intre.
— Mercil spuse Gladys şi păşi înăuntru.
Sidney o urmă. La rădăcina cefei, părul ei negru, tăiat scurt, se termina într-un mic triungh, îndreptat cu un vîrf spre şira spinării. Gladys purta o rochie verde şi subţire. Prin materialul fin se vedea mai jos de umeri pielea, acolo unde se termina furoul. O centură de piele neagră, lucioasă, se încheia. în diagonală şi foarte jos pe şoldurile ei. La fiecare pas cureaua se ridica şi apoi cădea la loc pe şoldul stîng cu o regularitate ritmică. Ciorapii aveau culoarea pielii bronzate. Crescut într-o vreme cînd doamnele lăsau impresia că alunecă pe roţi, domnul Quarles era deosebit de susceptibil la glezne; găsea grozavă moda modernă, fiind veşnic convins că tinerele femei care o adoptau luau cu premeditare acest aer indecent, din dorinţa de a-l avea pe el ca amant. Urmărea din ochi curbele bronzate magnific. Dar ceea ce îl fascina astăzi, în primul rînd, era centura de piele neagră jucînd la fiecare mişcare a piciorului, de jos în sus pe şoldul stîng, cu regularitatea unei maşini. Prin acea mişcare ritmică, întreaga specie neindividualizată, întregul sex feminin îi semnalau ca un far apelul lor.
Zîmbind şi invitîndu-i cu cochetărie, Gladys se opri şi se întoarse spre el. Domnul Quarles însă nu reacţiona cum se aştepta ea.
— Am adus cu mine maşina de scris „Cohrona", spuse el. Poate c-ar fi mai bine să începem imediat.
Gladys fu surprinsă a doua oară, avu intenţia să spună ceva dar se răzgîndi; se aşeză în faţa maşinii de scris, fără
să scoată o vorbă. '
Domnul Quarles îşi puse pince-nez-ul cu montură de bagă şi îşi deschise mapa. îşi găsise o metresă, dar nu vedea de ce trebuie să se lipsească de serviciile unei dactilografe, pe care, la urma urmei, o plătea.
•— Ahr fi poate mai bine, spuse el uitîndu-se la ea peste
pince-nez, dacă am începe cu aceste scrisohri către Ministrul iranspohrtuhrilor şi către ziarul Times. Gladys potrivi hîrtia în maşină şi bătu data. Domnul Quarles înghiţi în sec şi începu să
icteze. In scrisori se aflau cîteva fraze reuşite, îşi spuse el 287
măgulit. „O neglijenţă impahrdonabilă implicînd piehrdehrea unui timp util, spre deosebihre de cel al bihrocraţilor adohrmiţi de la Compania Căilohr Fehrate" asta, de pildă, suna excelent. Tot astfel şi fraza adresată binevoitor ziarului Times: „răsfăţaţii sociali dintr-o industrie protejată". — O să le sehrveascâ de lecţie, mizehrabililor, spuse el cu satisfacţie, recitindu-şi scrisorile. Asta o să-i doahră