rău de tot. Se uită la Gladys aşteptîndu-i aplauzele, dar surîsul de pe faţa ei obraznică nu-l satisfăcu în întregime. — Păcat că bătrînul Lohrd Hagworm nu mai trăieşte, adăugă el, invocînd aliaţi puternici. I-aş fi scris lui. A fost unul din dihrectorii Companiei. Ultimul dintre membrii familiei Hagworm murise însă în 1912. Gladys continua să fie mai mult amuzată decît cuprinsă de admiraţie.
Domnul Quarles mai dictă vreo zece scrisori, răspunsuri la o corespondenţă pe care o lăsase să se adune mai multe zile înainte de a veni la Londra, aşa încît răspunsurile în bloc să pară mai importante, iar pe de altă parte să fie sigur că n-o plăteşte degeaba pe Gladys pentru munca de secretară.
— Slavă Domnului, spuse el, cînd se termină răspunsul la ultima scrisoare. Nici nu-ţi închipui, continuă el (şi marele gînditor veni în ajutorul gent/eman-ului cu moşie), nu-ţi poţi închipui cît de enehrvante pot fi aceste fleacuhri cînd ai preocupăhri mai sehrioase şi mai impohrtante.
— Cred şi eu, spuse Gladys, gîndindu-se cît era de caraghios.
— Scrie, porunci domnul Quarles, căruia îi venise brusc une pensee. Se lăsă pe spate în fotoliu, îşi închise ochii, şi porni în urmărirea ideii ce-i scăpa tot timpul.
Gladys aşteptă cu degetele pe claviatură. Se uită la ceasul de la mină. Douăsprezece şi zece. In curînd vine ora mesei. Un ceas nou — ăsta o să fie pimul lucru pe care o să-l oblige să i-l ia. Cel de la mînă
era ieftin şi oribil, şi mai mergea şi prost.
— Note pentru volumul de Reflecţii, spuse domnul Quarles, fără să-şi deschidă ochii. Clapele răpiră
scurt. „Culmile de fildeş ale gîndihrii", repetă el cuvintele în gînd. De-a lungul coridoarelor din mintea lui cuvintele răsunară satisfăcător. Prinsese fraza. Se sprijini pe neaşteptate în mîini şi îşi deschise ochii, descoperind că partea de sus, din bumbac, a ciorapilor de culoarea pielii bronzate, se vedea, din locul unde stătea el, pînă la o distanţă apreciabilă deasupra genunchiului lui Gladys. — Toată viaţa, dictă el, cu ochii fixaţi pe manşeta de bumbac a ciorapului, am avut de suferit de pe uhrma întrerupehrilohr lipsite de importanţă — nu, scrie mai bine: datohrită, fleacuhrilor de pe această lume, punct, de-a capul. Ştiu că unii 288
gînditohri, vihrgulă, pot să ignohre aceste înthrehrupehri, vihrgulă, acordîndu-le o atenţie supehrficialâ, dahr suficientă, vihrgulă, revenind la preocupăhrile lohr mai înalte, vihrgulă, cu o minte limpede, punct. De-a capul.
Se făcu tăcere. Deasupra manşetei ciorapului, îşi spunea domnul Quarles, e pielea goală, o piele moale, bine întinsă şi urmînd curba descrisă de carnea tare a şoldului. O putea mîngîia şi mîngîind-o să-şi simtă vîrful degetelor mîngîiate mătăsos; să poată strînge cu mîna carnea ei elastică; şi chiar s-o muşte. Un fel de potir rotund, un fel de snop de grîu.
Observînd deodată direcţia privirii lui, Glady îşi trase fusta în jos.
— Unde rămăsesem? întrebă domnul Quarles.
— La „preocupările lor mai înalte cu o minte limpede", răspunse Gladys, citind de pe pagina din faţă.
— Mda! îşi frecă nasul. Eu, vihrgulă, din păcate, vihrgulă, n-am reuşit niciodată să realizez această limpezime a minţii,' punct şi vihrgulă; sensibilitatea mea nehrvoasă e mult prea putehrnică, punct. De-a capul. împins cu fohrţa de pe culmile de fildeş ale gîndihrii (rosti fraza, rostogolind cuvintele cu satisfacţie), în cloaca ordinahră, vihrgulă, devin nehrvos, vihrgulă, îmi piehrd calmul minţii, fiind incapabil să uhrc din nou în tuhrnul meu. Se ridică şi începu să se plimbe agitat prin odaie. — Asta a fost întotdeauna nenohrocihrea mea, spuse ei. O sensibilitate prea mahre. Un gînditohr sehrios nu trebuie să aibă tempehrament şi nici nehrvi. Nu ahre dreptul să fie plin de pasiune.
„Ce piele, îşi spunea el, ce piele elastică şi, bine întinsă." Se opri în spatele scaunului ei. Micul triunghi de păr tăiat scurt
urma linia sirii spinării. îşi lăsă mîinile pe umerii ei şi se aplecă peste ea.
Gladys îşi ridică privirea spre el şi, triumfînd, îi zîmbi obraznic.
— Şi acum? întrebă ea.
Domnul Quarles se aplecă şi mai mult şi o sărută pe gît. Gladys chicoti.
— Mă gîdili!
Mîinile lui o cercetau, alunecînd de-a lungul braţelor, ipăsîndu-i trupul — acel trup al speciei, al întregului sex feminin. Gladys, un exemplar individualizat, continua să scoată chicote.
_ ~~ Răule! spuse ea şi simula gestul de a-i îndepărta mîinile. Kăule!
Capitolul XXI
— Acum o lună, spuse Elinor, în timp ce taxiul ieşea din staţia Liverpool Street, eram la Udaipur.
— Ţi se pare, fireşte, puţin probabil, îi răspunse Philip, de acord cu implicaţiile observaţiei.
— Cele zece luni de călătorie au trecut ca o oră petrecută la cinema. Uite Banca Angliei. încep să mă îndoiesc c-am lipsit cu adevărat. Suspină. Sentimentul e destul de îngrozitor.
— Crezi? întrebă Philip. Pentru mine e ceva obişnuit. N-am avut niciodată senzaţia că s-a întîmplat ceva pînă în dimineaţa aceasta. Scoase capul pe geamul taxiului. Nu înţeleg de ce trebuie să te agiţi ca să vezi Taj Mahalul1, cînd ai la îndemînă catedrala Sfintul Paul. Ce minunăţie!
— Şi ce magnifice sînt reflexele albe şi negre.
— Parc-ar fi o gravură. E o dublă operă de artă. Atît din punct de vedere arhitectural cît şi ca gravură a unei arhitecturi. Se lăsă pe spate. — Mă întreb deseori dac-am avut vreodată copilărie, continuă el, revenind la conversaţia de mai înainte.
'— îndoiala ta se datoreşte faptului că nu te-ai gîndit niciodată la ea. Multe lucruri din copilărie sînt mai reale pentru mine decît acest Ludgate Hill; unde ne aflăm acum. Eu însă mă gîndesc tot timpul la copilăria mea.
— Ai dreptate, spuse Philip. Eu nu încerc să-mi amintesc prea des. De fapt, aproape niciodată. Mi se pare întotdeauna că am prea multe de făcut şi-mi bat capul.
— N-ai nici un fel de pietate firească, spuse Elinor. îmi pare foarte rău.
Maşina înainta de-a lungul Strand-uliii. Cele două bisericuţe protestau zadarnic împotriva enormelor dimensiuni ale lui Australia House. în curtea lui King's College un grup de tineri, bărbaţi şi femei, aştepta la soare sosirea profesorului de teologie
1 Mausoleu grandios, construit la Agra între 1630—1648 de unul din împăraţii Indiei, pentru o favorită. Prin splendoarea sa arhitectonică, mausoleul e un punct de atracţie pentru turişti. - '
290
pastorală. La intrarea pentru locurile ieftine de la parterul teatrului „Gaiety" se şi formase o coadă; afişe făceau reclama celei de a patru suta reprezentaţii cu Fata de la Biarritz. Alături de restaurantul „Savoy", Philip observă
un magazin de unde mai puteai cumpăra o pereche de ghete cu doisprezece şilingi şi şase pence. în Trafalgar Square văzură jocurile de ape ale fîntînilor arteziene, leii de piatră ai lui Sir Edwin Landseer1 îi fixau cu o expresie feroce, dar blinda, iar amantul lui Lady Hamilton stătea cocoţat printre nori, ca sfîntul Simion stilitul. în dosul severelor colonade ale lui „National Gallery", călăreţii lui Uccello2 se luptau fără. să le pese de scurgerea timpului. Rubens îşi răpea Sabinele, Venus se privea în oglinda ei, iar în mijlocul corului de îngeri al lui Pierro della Francesca3 se năştea Isus într-o lume, splendidă şi magică. Maşina o luă pe Whitehall.