— îmi place să mă gîndesc la toţi birocraţii.
— Mie, nu, spuse Elinor.
— Mîzgălesc tot timpul, continuă el, de dimineaţa pînă seara, ca să putem trăi în libertate şi confort.
Hîrţoage peste hîrţoage, iar rezultatul e Imperiul Britanic. Ce plăcut e, adăugă el, să trăieşti într-o lume în care poţi lăsa pe seama altora toate lucrurile plicticoase — de la conducerea guvernului pînă la prepararea cîrnaţilor.
La intrarea cazărmii Regimentului de Gardă Călare sentirelele călare păreau împăiate. Lîngă Cenotaph4 o doamnă de vîrstă mijlocie, în picioare, cu ochii ridicaţi spre cer, murmura o rugăciune deasupra aparatului de fotografiat Kodak, cu care îşi propusese să ia un instantaneu al sufletelor celor nouă sute de mii de morţi. în timp ce maşina trecea prin faţa agenţiei Grindley, un indian Sikh, cu barbă neagră şi turban mov-deschis, ieşi pe uşă.
După Big-Ben5 era ora unsprezece şi douăzeci şi şapte de minute. In biblioteca din Camera Lorzilor aţipise oare un marchiz? în faţa uşii de la Westminster Abbey un autocar revărsa turişti americani. Uitîndu-se prin geamul din
' Sir Envin Henry Landseer (1802—1873), sculptor, pictor şi gravor englez, 'Paolo Uccello (1396—1475), pictor italian, a introdus în pictură Perspectiva liniară.
Pierro della Francesca (1420—1492). pictor italian, inovator în perspectivă, lumină şi atmosferă.
s Monument ridicat la Whitehall în memoria soldaţilor căzuţi în război. Ceasul din turnul palatului Westminster, clădire în care se află
sediul rarlaniemului englez.
291
spate observară că spitalul avea o mare nevoie de fonduri pentru întreţinere. '
Casa lui John Bidlake se afla pe Grosvenor Raad cu vedere asupra Tamisei.
— Pimlico, spuse Philip meditativ, pe cînd se apropiau de casă. Mai ţii minte melodia absurdă pe care o cînta tot timpul tatăl tău?
— „Să mergeri deci la Pimlico", fredona Elinor.
— Nu uita că a fost omis un vers. Rîseră, amîntindu-şi comentariul lui Johq Bidlake. _
— S-a omis un singur vers. în toate antologiile. N-am reuşit niciodată să descopăr ce s-a întîmplat cînd au ajuns la Pimlico. M-a chinuit ani de zile întrebarea. Nimic nu se compară cu doctrina lui Bowdler cînd e vorba să-ţi înflăcăreze imaginaţia.
— Pimlico, repetă Philip. Bătrînul Bidlake, îşi spuse el, făcuse din Pimlico un fel de Olimp de tip rabelaisian. Ii plăcu fraza. De tip gargantuan suna mai bine pentru public decît de tip rabelaisian. Pentru cei care nu-l citesc, Rabelais nu reprezintă decît pornografie. Un Olimp de tip gargantuan era mai bine. Se ştia, cel puţin, din auzite că.Gargantua avea o statură gigantică.
John Bidlake însă, stînd pe un scaun lîngă soba din atelierul de pictură, nu avea deloc un aer olimpian şi părea mai mic decît în realitate. O lăsă pe Elinor să-l sărute, iar cu Philip dădu. mîna.
— Mă bucur că vă văd, spuse el. Vocea îşi pierduse însă forţa; toată vigoarea şi buna dispoziţie dispăruseră.
Vorbea fără chef. Privirea îi devenise opacă, iar pupilele se congestionaseră. Arăta slab şi pămîntiu.
— Cum te simţi, tată? Elinor îşi exprimă surpriza şi neliniştea. Niciodată nu-l văzuse în aşa hal.
— Nu mă simt bine, răspunse el, clătinînd din cap, nu mă simt bine. E ceva intern în neregulă. Bătrînul leu scoase un răcnet brusc, cum avea obiceiul. — Sîntem siliţi să trăim avînd în noi o roabă de maţe! Niciodată n-am putut suferi glumele proaste ale lui Dumnezeu. Răgetul deveni tînguitor. — Nu ştiu ce se întîmplă cu maţele mele. Ceva foarte neplăcut. Răgetul degenera aproape într-un scheunat. — Mă simt groaznic. Bătrînul le descrise amănunţit simptomele.
— Âi fost la doctor? îl întrebă Elinor, cînd tatăl ei termină de vorbit.
Bidlake dădu negativ din cap.
— N-am încredere în ei. Nu-s buni de nimic. De fapt, avea o spaimă superstiţioasă de doctori. — Păsări de rău augur. Nu putea să sufere să-i vadă prin casă.
292
— Ar trebui să te vadă totuşi un doctor. Elinor încercă să-l convingă.
__ Fie, consimţi el "bombănind. Să vină şarlatanii.
în taină însă se simţea uşurat. Voia mai de mult să vadă un doctor, dar superstiţiile se dovediseră mai puternice decît dorinţa. Doctorul de rău augur avea să sosească, dar nu chemat de el, ci de Elinor. Nu-i revenea răspunderea chemării lui, iar ghinionul nu o să cadă pe capul lui. Convingerile religioase secrete ale bătrînului Bidlake erau obscure şi complicate.
începură să discute despre altele. Ştiind că poate să consulte un "doctor cu toată siguranţa, John Bidlake se simţea mai bine şi mai vesel.
__Sînt necăjită din cauza lui, spuse Elinor, după ce plecară.
Philip îi dădu dreptate.
— La şaptezeci şi trei de ani nu-i de glumit. A început să-şi arate vîrsta.
„Ce cap are!" îşi spuse el. Ar fi dorit să-l poată picta. Literatura n-ar fi reuşit să-l redea atît de bine. Putea fi descris evident pînă la ultima zbîrcitură. Dar ce realizai? Nimic. Descrierile sînt lente. O faţă e surprinsă
instantaneu. Un cuvînt, o singură frază — atît e necesar. „Splendoarea Greciei de odinioară, azi îmbătrînită."'
Cuvintele acestea, de exemplu, ar fi putut da o idee despre el. Fireşte, nu mergea. Citatele au uneori un aer comic şi pedant. „O statuie de pergament", suna mai bine. „Statuia din pergament a celui ce odinioară fusese Ahile stătea ghemuită lingă sobă." Te apropii de obiectiv. Fără descrieri lungi şi complicate. Oricine văzuse statuia Discobolului, ţinuse în mînă un volum legat în pergament şi auzise de Ahile, îl identifica ca pe John Bidlake în această frază. Dar ce se întîmpla cu cei ce nu văzuseră statuia şi nici nu citiseră despre Ahile într-o carte legată în piele de oaie scorojită de vreme? Ce să le facă el, n-aveau decît să se ducă dracului. Şi totuşi, procedeul e prea livresc. Excesiv de pedant.
Elinor rupse tăcerea.
— Mă întreb ce impresie o să-mi facă Everard, de cînd a devenit o personalitate atît de importantă. îşi imagină
figura lui concentrată, trupul enorm dar agil. Iuţeală şi violenţă. Era îndrăgostit de ea. Elinor se întrebă
dacă Everard îi plăcea cu adevărat sau dacă nu cumva îl detesta.
■ Sînt curios să ştiu dacă a început să ciupească oamenii de urechi, ca Napoleon? spuse Philip şi rîse. Oricum, e numai o chestiune de timp.
' Parafrazare a unui citat celebru din Decăderea şi prăbuşirea Imperiului "oman, vastă lucrare a istoricului englez Edward Gibbon (1737—1794).
293
— Cu toate astea, spuse Elinor, mie îmi place. Ironia lui Philip pusese capăt îndoielilor ei.
— Şi mie. Dar nu-mi dai voie să ironizez pe cei la care ţin?
— Mă ironizezi desigur pe mine. Asta tot fiindcă ţii la mine? Philip îi luă mîna şi i-o sărută.
— Te ador şi nu te ironizez niciodată. Te iau în serios. Elinor îl privi fără să zîmbească.
— Din cauza ta uneori mă apucă disperarea. Ce te-ai face dac-aş pleca într-o bună zi cu un altul? Ai regreta oare?
— Aş fi complet nenorocit.
— Crezi? îl privi. Philip zîmbea; era cu totul absent. — Sînt foarte hotărîtă să încerc, adăugă Elinor, încruntîndu-şe. Eşti sigur că ai să fii nenorocit? Aş vrea să am această certitudine înainte de-a începe.