— Şi cu cine vrei să încerci?
— Asta-i problema. Majoritatea bărbaţilor sînt imposibili.
— Ce compliment!
— Şi tu eşti imposibil, Phil. De fapt, cel mai imposibil. Şi culmea e că te iubesc, totuşi. O ştii şi o exploatezi.
Taxiul trase Ia trotuar. Elinor întinse mîna şi luă umbrela. — Fii atent, urmă ea, ridicîndu-se, n-am să mă las exploatată la infinit. N-am să-ţi ofer ceva la infinit fără să primesc nimic în schimb. într-o zi, am să încep să
caut alt bărbat. Coborî pe trotuar.
— De ce nu încerci cu Everard? o persifla el, uitîndu-se la ea prin geamul taxiului.
— Poate c-am să încerc, răspunse ea. Ştiu că de-abia aşteaptă.
Philip rise şi—i trimise o bezea.
— Spune-i şoferului să mă ducă la Club, spuse el. Everard o făcu să aştepte aproape zece minute. După ce se
pudră din nou, Elinor începu să se plimbe curioasă prin odaie. în vaze florile erau înfiorător aranjate. O vitrină
plină cu săbii vechi, pumnale şi pistoale încrustate arăta de-a dreptul oribil, ca o piesă de muzeu; o monstruozitate, avînd în acelaşi timp ceva oarecum emoţionant şi absurd. Everard avea ambiţia unui şcolar de a se plimba călare şi de a tăia capetele oamenilor. Vitrina îl trăda, ca de altfel şi masa cu capacul de cristal sub care trona o tavă cu monezi şi medalii. Cu ce mîndrie îi arătase comorile lui! O tetradrachma macedoniană, cu capul lui Alexandrul cel Mare, în chip de Hercule; sesterţiul din anul 44 înaintea erei noastre, bătut cu profilul impunător al lui Cezar, iar alături „trandafirul nobil", o monedă de pe vremea lui Edward al III-lea, purtînd efigia unei corăbii ce simboliza începutul dominaţiei engleze pe
294
mări. Pe medalia lui Pisanello' se afla capul lui Sigismondo Malatesta, cel mai fru.mos tîlhar; uite-o şi pe regina Elisabeta, cu gulerele ei de dantelă, pe Napoleon fără coroana de lauri şi pe ducele de Wcllington. Elinor le zîmbi cu afecţiune. Erau prieteni vechi. Trăsătura cea mai agreabilă a lui Everard o constituia faptul că ştiai întotdeauna la ce te poţi aştepta de la el. Era veşnic acelaşi şi fidel reputaţiei sale. Elinor deschise pianul şi atinse cîteva clape; ca de obicei, pianul era dezacordat. Pe o măsuţă lîngă cămin se afla un volum cu ultimele discursuri şi proclamaţii ale lui Everard. Ridică volumul şi-l frunzări. „Politica «Englezilor liberi», citi ea, poate fi rezumată
astfeclass="underline" Socialism fără democraţie politică, combinat cu naţionalism fără sentimentul izolării." Suna grozav. Dar dacă ar fi scris „democraţia politică fără socialism combinată cu sentimentul izolării fără naţionalism", l-ar fi admirat poate la fel de sincer. Aceste abstracţii! Elinor clătină capul şi suspină. „Trebuie să fiu proastă", îşi spuse ea. Cuvintele citke n-aveau nici un sens. Vorbe goale. Vorbe şi nimic altceva. întoarse pagina. „Sistemul de guvernare cu partide politice funcţionează destul de bine în cazul cînd partidele sînt doar două grupe de oligarhii rivale, aparţinînd aceleiaşi clase, avînd aceleaşi interese şi idea-luri fundamentale şi luptînd între ele pentru a obţine puterea în stat. Cînd partidele se identifică însă cu clasele şi îşi dezvoltă principii stricte de partid, sistemul devine o nebunie. Deoarece eu locuiesc într-o parte a casei iar tu în cealaltă, eu sînt silit să cred în individualism, pînă la înlăturarea oricărui amestec al statului, iar tu eşti silit să crezi în amestecul statului pînă la înlăturarea oricărui individualism; eu sînt silit să cred în naţionalism chiar şi în naţionalismul economic (ceea ce e o prostie), iar tu eşti silit să crezi în internaţionalism (ceea ce e şi mai ridicol); eu sînt silit să cred în dictatura celor bogaţi (cu excepţia celor inteligenţi), iar tu eşti silit să crezi în dictatura celor săraci (de asemenea cu excepţia celor inteligenţi). Toate astea pentru simplu motiv, fără importanţă din punct de vedere politic, că eu sînt de dreapta iar tu eşti de stînga. în parlamentele noastre pretenţiile de ordin topografic sînt mai puternice decît cele ale bunului-simţ. Iată binefacerile sistemului de guvernare modern, cu ajutorul Partidelor politice. Ţelul
«Englezilor liberi» e de a aboli acest Şisţem, împreună cu corolarul său, parlamentarismul corupt şi E'ncace."
„Sună perfect logic" îşi spuse ea; se întrebă totuşi de eŞi bat oamenii capul cu asemenea lucruri. Mai bine ar trăi
* lsanell° ('395—1455?), artist italian renascentist, cunoscut prin medaliile e ŞI pnn desene , c de anima , e
295
fără probleme. Se părea că pentru un bărbat o viaţă fără probleme se dovedea anostă. Redeschise cartea la mijloc.
„în Anglia, fiecare libertate a avut ca efect o nouă sclavie. Distrugerea ■ feudalismului a întărit monarhia. Cu ocazia Reformei, am scăpat de infailibilitatea papilor, dar ne-au căzut pe cap drepturile de ordin divin al regilor.
Cromwell a zdrobit dreptui de ordin divin al regilor, impunîndu-ne însă tirania moşierilor şi a burgheziei. Tirania moşierilor şi a burgheziei e pe punctul de a fi repede distrusă pentru a face loc dictaturii proletariatului. O nouă
politică, de data asta nu a Papei, ci a majorităţii, a fost proclamată ca fiind infailibilă, iar legea ne sileşte s-o credem. «Englezii liberi» s-au angajat pe calea unor noi reforme şi a unei noi revoluţii politice. Ne vom lepăda de dictatura proletariatului, aşa cum părinţii noştri s-au lepădat de dreptul de ordin divin al regilor. Vom nega infailibilitatea majorităţii, aşa cum strămoşii au negat infailibilitatea papei. «Englezii liberi» reprezintă. ." Elinor întîmpină unele greutăţi în a întoarce pagina. „Ce reprezintă? se întrebă ea, altceva decît dictatura lui Everard şi infailibilitatea lui Webley?" Suflă în paginile ce se prinseseră la un loc şi le desfăcu, „. .dreptate şi libertate.
Politica lor preconizează ca cei mai buni să conducă, indiferent de originea lor. într-un cuvînt, accesul la carierele politice trebuie oferit oricărei persoane talentate. Iată ce înseamnă dreptate. «Englezii liberi» cer ca fiecare problemă să fie tratată în mocj inteligent, după importanţa ei, fără să se ţină seamă de tradiţionalele prejudecăţi ale partidelor sau de părerea lipsită de valoare a majorităţii stupide. Iată ce înseamnă libertatea. Acei care-şi închipuie că libertatea e sinonimă cu sufragiul universal. ." Undeva se trînti o uşă şi în hol răsună o voce puternică. Pe scară se auziră paşi; casa se cutremură. Uşa salonului se dădu brusc de perete, de parcă afară ar fi explodat o bombă. Cerîndu-şi iertare şi urindu-i bun venit, Everard Webley dădu năvală în cameră.
— Cum să mă scuz? strigă el prinzîndu-i mîinile. Dac-ai şti în ce agitaţie trăiesc! Mă bucur grozav că te văd iar!
Nu te-ai schimbat deloc. Eşti la fel de frumoasă. O privi cu atenţie. — Aceiaşi ochi senini şi trişti, aceleaşi buze pline şi melancolice. Arăţi extraordinar!
Drept răspuns, Elinor îi zîmbi. Ochii lui, foarte căprui, păreau de aproape o imensă pupilă; erau frumoşi, deşi te alarmau datorită unei expresii fixe, strălucitoare şi vigilente. Inspirau totuşi un sentiment se nelinişte, recunoscu Elinor. îi privi fugar apoi se uită în altă parte.
296
— Şi tu arăţi la fel! spuse ea v Eşti neschimbat. De fapt, nu ştiu de ce-ar trebui să fim altfel. îl privi din nou şi observă că Everard continua s-o fixeze. — O absenţă de zece luni şi călătoriile la tropice nu fac din tine alt om.
Everard rîse.
— Slavă Domnului că-i aşa! Hai să mergem la masă. Ce face Philip? întrebă el după ce se servi peştele. Şi el e neschimbat?
— Mai neschimbat ca niciodată, dacă-i cu putinţă. Everard dădu din cap.