— . .eşti copleşit de .sentimentele ce i le porţi, continuă Spandrell. înaintezi spre el cu mîna întinsă, îi oferi prietenia şi
308
devotamentul tău, iar el, drept răspuns, îşi vîră mîinile în buzunar şi—ţi întoarce spatele. Ce te faci atunci? Philip rîse.
— Trebuie să consult cartea de bune maniere publicată de revista A Vogue.
— îi tragi una de-l dobori la pămînt. Asta cel puţin aş face eu. Ar fi un principiu de onoare. Şi cu cît l-ai admirat mai mult, cu atît îl pocneşti mai tare şi joci mai vîrtos pe stîrvul lui. Iată de ce nu puteau fi evitate prostituatele şi alcoolul. Din contră, îmi făcusem un principiu de onoare să nu le evit niciodată. Viaţa în Franţa semăna cu cea pe care o dusesem înainte de război — atît doar că era mult mai urită, mai idioată şi cu desăvîrşire lipsită de orice element compensator. După un an de astfel de viaţă, ajunsesem să mă cramponez cu disperare de dezonoare pentru a evita moartea. Sfintul Augustin are dreptate, ascultaţi-mă pe mine; sîntem condamnaţi sau salvaţi dinainte. Ceea ce ni se întîmplă e o conspiraţie providenţială.
— O prostie providenţială! spuse Ulidge; dar în tăcerea care se lăsase, se gîndi cît de extraordinar şi aproape infinit de improbabil era faptul că se afla acolo, bînd vin de Bordeaux, alături de masa secretarului perpetuu al
„Academiei Britanice" şi stînd cu spatele la cel de-al doilea judecător al Tribunalului Suprem. Acum douăzeci de ani, şanSele de a se afla sub tavanul aurit al acestui club fuseseră una la mai multe sute, sau mii de milioane. Şi totuşi, se afla aici. Mai bău puţin vin.
Philip se gîndea la acea namilă neagră care lovise cu copita. se repezise înainte cu dinţii rînjiţi şi cu urechile date pe spate, pornind fără veste şi trăgînd căruţaşul după ^el. Auzi din nou hodorogeala roţilor şi ţipătul său de'durere. îşi aminti cum se lipise de malul abrupt, cum încercase să se caţere, cum alunecase, cum căzuse; goana şi tropotul îngrozitor! Ţipătul său de durere! Silueta uriaşă a calului trecînd prin faţa soarelui, copitele mari şi, deodată, durerea care anihilase totul.
în timpul aceleiaşi tăceri, Walter se gîndea la acea după-amiază cînd intrase pentru prima oară în salonul lui Lucy Tantamount. întîmplările sînt pe măsura celor care le trăiesc.
— Dar care e secretul ei? întrebă Marjorie. De ce e nebun după ea? Fiindcă e absolut nebun.
— E un secret destul de vizibil, spuse Elinor. Nu i se părea ciudat,că Walter îşi pierduse capul după Lucy, ci că
găsise ceva atrăgător la sărmana Marjorie.
309
— De fapt, continuă Elinor, Lucy e foarte nostimă şi plină de viaţă. Şi pe deasupra are şi o reputaţie proastă, adăugă ea. amintindu-şi comentariile enervante ale lui Philip cînd călcaseră cu maşina cîinele, la Bombay.
— Şi o proastă reputaţie e atît de atrăgătoare? întrebă Marjorie, rămînînd cu ceainicul suspendat deasupra ceştii de ceai.
— Fireşte, înseamnă că femeia care se bucură de o astfel de reputaţie e accesibilă. Fără zahăr, mulţumesc.
— Sînt sigură însă, spuse Marjorie, oferindu-i ceaşca, că bărbaţilor nu le place să-şi împartă
amantele cu alţii.
— Poate că nu. Faptul însă că o femeie a avut mai mulţi amanţi dă speranţe unui bărbat. „Aşa cum au/euşit alţii, pot să reuşesc şi eu." Iată argumentul unui bărbat. în acelaşi timp, o proastă reputaţie îl face să se gîndească imediat la posibilitatea de a o cuceri repede. Şi pune în mişcare imaginaţia. Dacă
te întîlneşti cu Lola Montes1, datorită reputaţiei ei, te gîndeşti automat la un dormitor. Nu aceleaşi gînduri ţi le provoacă şi o întîlnire cu Florence Nightingale2. îţi evocă mai degrabă saloane de spital.
Ceea ce e cu totul altceva, încheie Elinor.
Se lăsă tăcerea. Elinor îşi spuse că e uriţ din partea ei să nu manifeste nici un fel de simpatie pentru Marjorie. N-avea însă ce-i face. îşi aminti viaţa înfiorătoare a bietei femei mai întîi alături de soţul ei, iar acum alături de ^Walter. Absolut înfiorătoare. Dar şi aceşti cercei oribili, din imitaţie de jad, ce-i atîrnau din urechi! Şi ce voce, ce ton serios...
Marjorie ridică privirea.
— Cum e posibil ca bărbaţii să fie atît de uşor înşelaţi? Cu o momeală atît de primitivă? Bărbaţi ca Walter. Ca Walter, insistă ea. Cum e posibil ca bărbaţii să fie atît de... atît de...
— Porci? sugeră Elinor. Aparent pot să fie, deşi, fireşte, pare ciudat. „Poate c-ar fi mai bine, îşi spuse ea, dacă Philip ar fi mai mult un porc decît un crab-hermit. Porcii au ceva omenesc. Pe cînd crabii-hermiţi fac tot ce pot ca să devină moluşte."
Marjorie clătină din cap şi suspină.
— E extraordinar, spuse ea cu o hotărire care-i păru lui Elinor cam ridicolă.
„Ce-ar fi gîndit Marjorie despre ea însăşi?" se întrebă Elinor. Marjorie avea însă o bună părere nu atît despre sine, cît despre virtute. Fusese educată să creadă în urîţenia viciului şi în
' Lola Montesfz) (1818—1861), artistă irlandeză, cu o viată foarte aventuroasă. A fost amanta regelui Ludovic I, al Bavariei.
2 Florence Nightingale (1820—1910), directoare de spital şi reformatoare a sistemului de îngrijire a bolnavilor de către surori, în Anglia.
310
aspectul animalic al naturii omeneşti, în frumuseţea virtuţii şi a spiritului. Lipsită de temperament, vădea completa lipsă de înţelegere a femeilor reci faţă de senzualitate. Faptul că Walter încetase deodată să mai fie cel pe care-l cunoscuse ea şi începuse să se poarte „ca un porc", cum se exprimase cam brutal Elinor, i se părea lui Marjorie un lucru cu totul extraordinar şi fără nici o legătură cu părerile lui asupra propriului ei farmec.
— Şi pe urmă, nu trebuie să uiţi, spuse Elinor cu voce tare, că Lucy mai are un avantaj asupra unor bărbaţi ca Walter. E una din femeile cu temperament de bărbat. Bărbaţii îşi pot procura plăcerile din întîlniri întîmplătoare, în timp ce majoritatea femeilor nu reuşesc niciodată, căci trebuie să fie, mai mult sau mai puţin, îndrăgostite. Trebuie să simtă emoţia dragostei. Aşa sînt aproape toate. Lucy e una din rarele excepţii. E
detaşată de emoţii ,ca un bărbat. Poate ridica o barieră între apetitul sexual şi celelalte sentimente.
— Ce grozăvie! se cutremură Marjorie.
Observînd reacţia ei fizică, Elinor începu, iritară, s-o contrazică.
— De ce crezi asta? Mie îmi pare uneori o însuşire demnă de invidiat. Rîse, şi aşa cum se aşteptase, Marjorie se scandaliza de cinismul ei. — Pentru un băiat timid şi modest ca Walter, continuă Elinor, acest gen de temperament îndrăzneţ reprezintă o trăsătură foarte atrăgătoare. E opusul temperamentului său: zănatic, lipsit de scrupule, încăpăţînat şi fără nici un dram de
"conştiinţă. înţeleg perfect de ce l-a zăfjăcit. Se gîndea la Everard Webley.— Forţa atrage întotdeauna, adăugă
ea. Mai ales cînd îţi lipseşte, cum e cazul lui Walter. Evident, Lucy reprezintă o forţă. O astfel de forţă poate să
nu-ţi placă. Ei. de gildă, nu-i plăceau prea mult ambiţia şi energia lui Webley. — însă nu te poţi abţine să nu admiri forţa în sine. Ca Niagara. Splendidă, deşi poate că nu ţi-ar face plăcere să te afli dedesubt. Pot să mai iau o felie de pune cu unt? Se servi singură. Marjorie vrînd să fie politicoasă mai luă şi ea o felie. E delicioasă .pîinea neagră, comentă Elinor şi se miră cum putea Walter să trăiască cu cineva care îşi îndoia degetul mic al mîinii cu care ţinea ceaşca de ceai, şi care muşca bucăţele atît de mici din felia de pîine. apoi le mesteca în dinţii din faţă, ca un cobai, de parcă mîncatul ar fi fost ceva nedelicat şi cam dezgustător. „ ■— Şi ce crezi c-ar trebui să fac? se hotărî în sfîrşit s-o 'ntrebe Marjorie.