De asta ți-am telefonat. Să-ți spun că mă bazez pe dumneata. La fel face și Courtney.
Generalul O’Toole sperase, înainte de a-l asculta pe Președinte, că ar fi putut profita de prilej pentru a-și expune dilema înaintea conducătorului nației americane. Își închipuise chiar că va avea ocazia să-l întrebe pe Bothwell Stângaciul despre caracterul speciei care distrage pentru a se proteja de un risc improbabil. Dar în urma scurtului discurs, practic perfect, al fostului jucător de baseball, O’Toole nu mai avea ce să spună. Cum să refuze o asemenea rugăminte? Toate fetițele Courtney Bothwell de pe întreaga planetă contau pe el.
O’Toole se trezi după un.somn de cinci ore. Era conștient că îl aștepta cea mai importantă acțiune din viața lui. I se părea că tot ce facuse până atunci, cariera, studiile religioase, chiar și activitățile familiale, îl pregătiseră doar în vederea acestei clipe. Dumnezeu îi încredințase o hotărâre de mare însemnătate. Dar ce aștepta de la el? Fruntea i se îmbroboni de sudoare în vreme ce îngenunchea în fața Christului de pe crucea aflată în spatele biroului.
Sfinte Dumnezeule, se rugă el împletindu-și degetele, ora mea se apropie și eu încă nu văd clar dorința Ta. Ar fi atât de simplu pentru mine să mă supun ordinelor si să fac ceea ce toată lumea dorește. Asta este și dorința Ta? Cum pot să știu cu precizie?
Michael O’Toole închise ochii și se rugă pentru călăuzire, cu o fervoare ce depășise orice alt sentiment trăit până atunci. Rugându-se, își reaminti un alt moment, cu ani în urmă, când fusese angajat ca tânăr pilot într-o forță de menținere a păcii în Guatemala. O’Toole și oamenii săi se treziseră într-o dimineață, în mica lor bază aeriană din junglă, complet înconjurați de teroriștii de dreapta care încercau să îngenuncheze firavul guvern democratic. Rebelii doreau să obțină avioanele. În schimb, garantau liberă trecere lui O’Toole și subordonaților săi.
Maiorului O’Toole îi trebuiseră cincisprezece minute de deliberare și rugăciune înainte de a se hotărî să lupte. În bătălia ulterioară, avioanele fuseseră distruse și aproape jumătate din oamenii săi uciși, dar rezistența lui simbolică împotriva terorismului impulsionase atât proaspătul guvern al Guatemalei, cât și multe altele din întreaga Americă Centrală, într-un moment când toate aceste țări sărace luptau disperate pentru a depăși ravagiile celor două decenii de criză. Lui O’Toole i se decernase Ordinul de Merit, cea mai înaltă decorație militară COG, pentru faptele vitejești din Guatemala.
Peste ani, la bordul lui Newton, procesul de decizie se dovedea mult mai puțin direct. În Guatemala, tânărul maior nu se îndoise de moralitatea acțiunilor sale. Dar ordinul de a distruge Rama reprezenta cu totul altceva. După părerea lui O’Toole, nava extraterestră nu întreprinsese nici o acțiune războinică. În plus, știa că ordinul primit se baza în principal pe doi factori: frica de ceea ce ar fi putut întreprinde Rama și strigătul xenofob al opiniei publice. Din punct de vedere istoric, atât frica cât și opinia publică nu fuseseră niciodată preocupate de moralitate. Dacă cumva ar fi reușit să determine adevăratul scop al lui Rama, atunci poate…
Sub portretul lui Isus, pe birou se afla o mică statuie a unui tânăr cu părul cârlionțat și ochii mari. Figura Sfântului Michael din Siena îl însoțise pe O’Toole în toate călătoriile întreprinse de la căsătoria cu Kathleen. Privind statueta, îi veni o idee. Căută într-unul din sertarele biroului și scoase o cărțulie electronică. O porni, verifică meniul și apelă conform indexului predicile Sfântului Michael.
Sub cuvântul «Rama», generalul găsi o mulțime de referințe. Cea pe care o căuta era marcată cu litere aldine. Constituia «predică ramană», ținută în fața a cinci mii de neofiți, cu trei săptămâni înainte de holocaustul din Roma. O’Toole începu să citească.
«Ca topică a predicii mele de astăzi, voi aborda chestiunea ridicată de Sora Judy în consiliu, anume pe ce se bazează afirmația mea că nava extraterestră denumită Rama ar putea foarte bine să fie vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos. Să înțelegeți că până în acest moment nu am avut o revelație clară în nici una din direcții; totuși, Dumnezeu mi-a sugerat că heralzii celei de-a doua veniri vor fi extraordinari, altminteri oamenii nu-i vor observa. Nu va fi de ajuns un simplu înger sau sunetul a două trâmbițe în ceruri. Heralzii vor trebui să facă lucruri cu adevărat spectaculoase pentru a atrage atenția lumii.
Există un precedent, stabilit în profețiile Vechiului Testament, unde vestitorii venirii lui Isus soseau din ceruri. Carul lui Isaia a fost Rama timpului său. Tehnologic vorbind, era la fel de misterios pentru oamenii vremii sale precum este Rama astăzi. În această privință există un fel de similaritate, o simetrie deloc incompatibilă cu ordinea Domnului.
Dar ceea ce cred că dă speranță în venirea primei nave Rama acum opt ani — și spun «prima» întrucât sunt sigur că vor urma și altele — este că ea obligă oamenii să se gândească la ei înșiși dintr-o perspectivă extraterestră. Prea adesea limităm conceptul nostru de Creator și în acest fel, ne limităm propria spiritualitate. Aparținem universului. Suntem copiii săi. Numai șansa și întâmplarea a făcut ca atomii noștri să atingă conștiința de sine aici, pe această planetă.
Rama ne obligă să ne gândim la noi înșine, și la Dumnezeu, ca ființe ale universului. E un tribut adus inteligenței Sale că ne-a trimis un astfel de herald acum. Pentru că așa cum v-am spus de multe ori, evoluția noastră va întârzia atâta timp cât nu vom fi în stare să ne dăm seama că întreaga specie umană nu e decât un singur organism. Apariția lui Rama reprezintă un alt semnal că a sosit vremea să ne schimbăm felul de a fi și de a începe evoluția finală.»
Generalul O’Toole închise cartea și se frecă la ochi. Mai citise predica o dată, de fapt, chiar înainte de întrevederea acordată de Papă la Roma. Cumva totuși, nu avusese aceeași semnificație ca în prezent. Deci ce ești tu, Rama? se întrebă el. O amenințare pentru Courtney Bothwell sau heraldul celei de a doua sosiri a lui Hristos?
Înainte de micul dejun, generalul O’Toole încă șovăia. Nu știa ce decizie va lua. Îl apăsa puternic faptul că primise un ordin direct din partea superiorului său. O’Toole era conștient că jurase, atunci când fusese numit în funcția respectivă, nu numai să se conformeze ordinelor, dar să-i și protejeze pe Courtney Bothwell-ii planetei. Avea oare vreun indiciu că acest ordin era atât de imoral încât să-l oblige să-și încalce jurământul?
Atât timp cât se gândea la Rama doar ca la o mașină, nu-i venea greu să-i accepte distrugerea. La urma urmei, acțiunea lui nu omora nici un raman. Dar ce spusese Wakefield? Că nava ramană era probabil mult mai inteligentă decât orice creatură de pe Pământ, inclusiv omul? Și oare inteligența artificială nu deținea un loc aparte între creațiile lui Dumnezeu, găsindu-se poate chiar deasupra formelor inferioare de viață?
În cele din urmă, O’Toole fu doborât de oboseală. Pur și simplu nu mai avea energia de a face față neîntreruptului șuvoi de întrebări fără răspuns. Șovăind, se hotărî să pună punct frământărilor și să se pregătească să ducă la îndeplinire ordinul.
Prima grijă fu să memoreze iarăși codul RQ, un șir de cincizeci de numere cuprinse între 0 și 9, cunoscut doar de el și de procesoarele armelor nucleare. O’Toole introdusese personal codul și verificase dacă fusese înmagazinat corect de memoria fiecărei arme, înainte de lansare. Șirul de cifre era lung pentru a minimaliza probabilitatea duplicării lui printr-un procedeu electronic de căutare. Ofițerii misiunii Newton fuseseră sfătuiți să aleagă o succesiune de cifre care să îndeplinească două criterii: să fie aproape imposibil de uitat și să nu reprezinte ceva ușor de ghicit, ca numerele de telefon ale familiei, pe care cineva interesat le putea foarte ușor afla din dosarele personale.