— Wakefield, explică Janos. Tipu-i absolut strălucit, dar spre deosebire de alte genii, e și foarte deștept. Și un admirator fanatic al lui Shakespeare. Are o întreagă familie de asemenea indivizi minusculi, deși bănuiesc că Puck este singurul care zboară, iar Bottom unicul capabil să-și schimbe aspectul.
— Puck nu zboară, declară Richard Wakefield pătrunzând în cabină. Poate numai să planeze și asta doar pentru scurt timp. Wakefield părea încurcat. Nu știam că vei trece pe aici, se adresă el lui Nicole. Uneori îi mai distrez pe ăștia doi când joacă șah.
— Într-o noapte, adăugă Janos văzând-o pe Nicole fără replică, tocmai mă recunoscusem învins în fața lui Shig când am auzit un mare tărăboi pe hol. Câteva momente mai târziu Tybald și Mercutio năvăleau în cameră, înjurându-se și încrucișându-și spadele.
— E un hobby? întrebă Nicole după câteva momente, arătând cu mâna micii roboți.
— Draga mea, interveni Janos înainte ca Wakefield să răspundă, niciodată, dar niciodată să nu confunzi o pasiune cu un hobby. Pentru stimatul nostru coleg japonez, șahul nu este un hobby. Și nici acest tânăr din orașul natal al Bardului din Stratford-upon-Avon nu-și creează roboții ca rezultat al unui hobby.
Nicole îi aruncă o privire lui Richard. Încerca să-și imagineze orele de muncă și energia necesară pentru realizarea unor roboți atât de sofisticați ca cei pe care tocmai îi văzuse în acțiune. Fără să mai menționeze talentul și, firește, pasiunea.
— Foarte impresionant, declară ea.
Zâmbetul lui Wakefield îi răsplăti complimentul. Nicole se scuză și se pregăti să se retragă. Dar Puck i-o luă cu ușurință înainte și se opri în cadrul ușii.
Râdea din toată inima în timp ce, pășind peste micul drăcușor, își lua rămas bun de la prietenii ei.
În sala de exerciții, Nicole zăbovi mai mult decât se așteptase, în mod obișnuit, treizeci de minute de alergare sau de pedalare susținută pe bicicletă îi erau suficiente să se relaxeze înainte de culcare. Și totuși în seara aceea, gândindu-se la misiunea aflată pe punctul să înceapă cu adevărat, avu nevoie de o perioadă mai lungă pentru a-și calma sistemul hiperactiv. Poate își spunea cuvântul și concentrarea psihică datorată redactării rapoartelor despre Wilson și Brown.
Să mă fi pripit oare? L-am lăsat pe generalul Borzov să-mi influențeze părerea? Nicole era foarte mândră de reputația ei profesională, iar intuiția o ajuta adesea să ia hotărâri importante. Spre sfârșitul exercițiului, se autoconvinsese că procedase așa cum trebuie. Oboseala resimțită o vestea că era gata de culcare.
Zona rezidențială a navei se găsea cufundată în întuneric, doar coridorul fiind luminat. Dând colțul pentru a se îndrepta spre cabină, aruncă din întâmplare o privire în direcția micii încăperi unde păstra rezervele de medicamente. Ciudat, socoti ea, întorcându-se să privească încă o dată în lumina slabă a becurilor, pare-se că am lăsat ușa depozitului deschisă.
Nicole traversă holul. Într-adevăr, ușa era deschisă. Activase deja încuietoarea automată și se pregătea să închidă ușa, când auzi un zgomot în camera întunecată. Întinzând mâna, Nicole răsuci întrerupătorul, surprinzând-o pe Francesca Sabatini într-un colț, în fața unui terminal de computer. Monitorul afișa o mulțime de date, iar în mâna Francescăi se afla un flacon subțire.
— Oh, bună Nicole, zise netulburată Francesca, ca și cum ar fi fost normal să stea pe întuneric, lucrând la un computer din depozitul de medicamente al misiunii.
Nicole se apropie încet de computer.
— Ce se întâmplă? rosti ea degajat în timp ce parcurgea cu privirea informațiile de pe ecran. După codurile folosite, Nicole își dădu seama că Francesca ceruse o listă cu anticoncepționalele disponibile la bord.
— Ce-i asta? întrebă acum Nicole arătând cu degetul spre monitor. Vocea îi trăda iritarea. Toți astronauții știau că singura persoană autorizată să pătrundă acolo era ofițerul biolog.
Cum Francesca nu se obosea să-i răspundă, Nicole deveni furioasă.
— Cum ai intrat aici? Doar câțiva centimetri în mica nișă de lângă pupitru le despărțeau pe cele două femei. Nicole se aplecă brusc înainte și smulse sticluța din mâna Francescăi. În vreme ce citea eticheta, reportera își făcu loc în spațiul îngust și se îndreptă spre ușă. Nicole descoperi că lichidul din recipient era destinat provocării avorturilor și se repezi în hol după ea.
— N-ai de gând să-mi explici ce căutai înăuntru?
— Dă-mi, te rog, sticluța, rosti în cele din urmă Francesca.
— Nu se poate, replică Nicole, clătinând din cap. E un medicament foarte puternic, cu efecte secundare considerabile. Ce credeai că faci? Să-l furi, sperând că totul va trece neobservat? De îndată ce aș fi făcut un simplu inventar, mi-aș fi dat seama de dispariția lui.
Cele două femei se priviră fix câteva secunde.
— Uite ce-i, Nicole, rosti Francesca încercând să zâmbească, problema-i foarte simplă. Spre marea mea mâhnire, am descoperit de curând că sunt însărcinată. Vreau să scap de copil. E o chestiune strict personală și nu doresc să te implic nici pe tine și nici pe altcineva din echipaj.
— Nu se poate să fii însărcinată, replică rapid Nicole. Mi-aș fi dat seama din datele biometrice…
— Sunt doar în patru sau cinci zile și sunt sigură. Simt deja schimbările produse în corpul meu. În plus, este momentul propice din lună.
— Cunoști procedura corectă pentru orice problemă de sănătate, zise Nicole după o scurtă ezitare. Folosindu-ți propriile cuvinte, ar fi fost o problemă foarte simplă dacă ai fi venit direct la mine. Mai mult ca sigur că ți-aș fi respectat dorința de confidențialitate. Însă acum m-ai pus în fața unei dileme…
— Ce-ar fi să termini cu prelegerea asta birocratică, i-o tăie scurt Francesca. Nu mă interesează deloc blestematele de reguli. Un bărbat m-a lăsat însărcinată și intenționez să scap de copil. Și acum ai de gând să-mi dai sticluța, sau trebuie să găsesc alt mijloc să-mi rezolv problema?
Nicole se simți insultată.
— Știi că ai tupeu? Chiar te aștepți să ți-o dau și să mă prefac că nu s-a petrecut nimic? Fără să pun întrebări? Nu ți-o fi pasând ție de propria ta viață și sănătate, dar eu una am altă părere. Trebuie să te examinez, să-ți verific datele medicale, să determin vârsta embrionului — atunci și numai atunci s-ar puteți să iau în considerație prescrierea unui tratament. Pe lângă asta, mă văd obligată să-ți atrag atenția că există implicații morale și psihologice…
Francesca râse cu poftă.
— Mai scutește-mă cu implicațiile tale, Nicole. N-am nevoie de concepțiile morale ale unei reprezentante a protipendadei din Beauvois ca să-mi arate drumul în viață. Felicitări pentru că ți-ai crescut singură fiica. Situația mea e cu totul diferită. Tatăl acestui copil nu și-a luat dinadins nici un mijloc de precauție, gândindu-se că dacă voi rămâne gravidă, dragostea mea pentru el va renaște. Numai că a calculat greșit. Copilul nu este dorit. Trebuie să fiu mai explicită?
— Destul, o întrerupse Nicole, țuguindu-și dezgustată buzele. Nu mă interesează detaliile vieții tale intime. Eu trebuie doar să decid ce este mai bine pentru tine și pentru misiune. Făcu o pauză. În orice caz, insist să te examinez cu atenție, ceea ce va necesita și câteva imagini pelviene interne. Dacă refuzi, nu-mi voi da autorizația pentru avort. Și desigur, voi fi obligată să întocmesc un raport complet…