— Îmi convine, dădu din cap Francesca. Mulțumesc.
Irina Turgheniev și generalul O’Toole rămaseră în încăpere după ce Borzov ieși, transportat de Heilmann și Yamanaka.
— Sunt sigur că vorbesc în numele amândurora, declară în stilul său sincer americanul. Vă putem fi cumva de folos?
— Janos mă va asista, în vreme ce RoSur va efectua operația. Însă aș avea nevoie.de ajutor, în caz de urgență.
— Sunt gata, declară O’Toole. Am o oarecare experiență medicală în urma acțiunilor caritabile la care am participat.
— Perfect, replică Nicole. Haideți atunci să facem curat.
RoSur, chirurgul-robot îmbarcat pe Newton tocmai în perspectiva unor asemenea urgențe, nu se compara câtuși de puțin cu sofisticatele și complet autonomele săli de operații ale spitalelor de pe Pământ. Cu toate acestea, RoSur rămânea o minune a tehnicii. Putea fi împachetat într-o valijoară și cântărea doar patru kilograme. Nu avea nevoie de o sursă puternică de alimentare, fiind capabil să lucreze în peste o sută de situații distincte.
Janos Tabori despacheta mașina. Cu toate articulațiile și anexele bine strânse la un loc, chirurgul electronic nu arăta câtuși de puțin impresionant. După ce Janos reciti instrucțiunile de utilizare, conectă dispozitivul central de comandă al robotului la tăblia patului special pe care zăcea generalul. Durerile acestuia se atenuaseră și nerăbdătorul comandant îi presa pe toți să se grăbească.
Janos introduse cuvântul de cod al operației. RoSur își desfășură automat brațele, inclusiv extraordinara sa mână-bisturiu cu patru degete, în poziția cerută pentru extirparea unui apendice. Nicole intră în cameră, într-un costum alb operator și cu mâinile înmănușate.
— Ai terminat verificările?
Janos încuviință în liniște.
— Termin eu testele preoperatorii în timp ce te dezinfectezi, continuă Nicole. Le făcu semn Francescăi și generalului O’Toole, aflați chiar în fața ușii, să intre înăuntru. E ceva mai bine? îl întrebă după aceea pe Borzov.
— Nu prea, mormăi acesta.
— Ți-am administrat un sedativ ușor. RoSur va fi cel care te va anestezia în prima fază a operației. Îmbrăcându-se, Nicole își reîmprospăta memoria; de fapt știa totul pe dinafară, aceasta fiind una din intervențiile simulate pe durata testelor. Introduse datele medicale personale ale lui Borzov în memoria lui RoSur, cuplă dispozitivele electronice ce asigurau transmiterea informațiilor monitorizate ale pacientului către robot în timpul apendictomiei și verifică dacă programele se autotestau. În cele din urmă, reglă minusculul cuplu de camere stereo menite să lucreze în tandem cu mâna chirurgului.
Janos reintră în încăpere. Nicole apăsă pe un buton de pe pupitrul robotului, listând două copii ale etapelor operației. Îi întinse una lui Janos și o păstră pe cealaltă.
— Toată lumea-i pregătită? întrebă ea, privindu-i pe Borzov. Comandantul misiunii Newton dădu din cap, iar Nicole îl activă pe RoSur.
Una din cele patru mâini mecanice administră pacientului un anestezic și într-un minut, Borzov deveni inconștient. Sub ochii camerei video a Francescăi (jurnalista șoptea ocazional comentarii în microfonul ultrasensibil) mâna-bisturiu, ajutată de cei doi «ochi», practică incizia necesară izolării organului suspect. Nici un chirurg nu putea fi mai rapid și mai abil. Având la dispoziție o baterie de senzori ce verificau sute de parametri în fiecare microsecundă, RoSur îndepărtase țesuturile și dezgolise apendicele în aproximativ două minute. Urma o verificare de treizeci de secunde înainte ca robotul să extirpeze organul bolnav.
Nicole se aplecă peste pacient pentru a cerceta apendicele dezgolit. Nu era umflat și nici inflamat.
— Repede, Janos, privește, spuse ea cu ochii ia ceasul digital care număra secundele acordate verificării. Pare normal. Janos se aplecă de cealaltă parte a mesei de operație. Dumnezeule, gândi Nicole, suntem pe punctul de a extirpa… Ceasul digital indica 00:08.
— Oprește-l, țipă ea. Oprește operația. Nicole și Janos se întinseră simultan spre pupitrul de control al robotului.
Și în același moment, întreaga navă Newton se lăsă într-o parte. Nicole fu aruncată înapoi și izbită de perete. Janos se rostogoli în față, lovindu-se cu capul de masa de operație. Degetele sale întinse și țepene căzură pe tastele pupitrului de comandă, apoi alunecară jos, în vreme ce bărbatul se prăbușea pe podea. Generalul O’Toole și Francesca fură proiectați în peretele cel mai îndepărtat. Un bip-hip strident provenind de la câteva sonde Hakamatsu arăta că cineva prezent în cameră avea serioase probleme. Nicole verifică rapid dacă O’Toole și Sabatini nu pățiseră nimic, apoi se strădui să-și reia vechea poziție lângă masa de operație. Cu mare efort reuși să se târască într-acolo, folosind ca punct de sprijin picioarele prinse în podea ale mesei. În cele din urmă se ridică.
În clipa în care capul îi ajunse la nivelul mesei de operație, se trezi împroșcată cu sânge. Se holbă la Borzov, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Incizia era plină de sânge, iar mâna-bisturiu se găsea undeva înăuntru, după toate probabilitățile încă în funcțiune. Sonda implantată în corpul lui Borzov emisese acel sunet, în ciuda faptului că Nicole mărise considerabil valorile de toleranță înainte de operație.
Femeia fu străbătută de un fior de teamă și de greață, dându-și seama că robotul nu încetase să opereze. Împotrivindu-se din toate puterile forței care o împingea spre perete, reuși să ajungă la pupitrul de comandă și să întrerupă alimentarea cu energie. Bisturiul se retrase din balta de sânge, reluându-și poziția inițială, lăsând-o pe Nicole să încerce să oprească masiva hemoragie.
Treizeci de secunde mai târziu, forța neașteptată dispăru la fel de brusc precum apăruse. Generalul O’Toole se ridică cu greu în picioare și se apropie de o Nicole ajunsă deja în pragul disperării. Bisturiul produsese prea multe leziuni. Comandantul se stingea sub ochii lor, din cauza unei hemoragii mult prea intense.
— Oh, nu. Oh, Dumnezeule, nu, rostea încontinuu O’Toole, neputându-și dezlipi privirea de pe trupul prietenului său. Alarma declanșată de sondă continua să sune, ei alăturându-i-se și celelalte sisteme de siguranță branșate la masa de operație. Francesca își reveni în simțiri la timp ca să înregistreze ultimele zece secunde din viața lui Valerii Borzov.
Urmă o noapte lungă pentru întregul echipaj Newton. În cele două ore scurse imediat după operație, Rama mai efectuă încă trei manevre similare cu cea dintâi, fiecare de unul sau două minute. Centrul de Control de pe Terra confirmă că aceste manevre combinate modificaseră poziția, viteza de rotație și orbita vasului extraterestru. Nimeni nu reușise să stabilească scopul exact al manevrelor; fuseseră considerate «modificări de orientare», schimbând înclinația și apsidele orbitei ramane. Și totuși, energia traiectoriei nu se modificase semnificativ: Rama se găsea mai departe pe o curbă hiperbolică în raport cu Soarele.
Atât pe Newton cât și pe Pământ, moartea bruscă a generalului Borzov șocase. Generalul fu elogiat de mijloacele mass-media ale tuturor națiunilor, realizările sale fiindu-i scoase în evidență de colegi și colaboratori. Moartea sa fu catalogată drept accidentală, datorată mișcării surprinzătoare efectuate de Rama în timpul unei banale operații de apendice. Dar la opt ore după deces, mulți specialiști de pe Pământ ridicau deja o serie de întrebări neliniștitoare. De ce se mișcase Rama exact în acel moment? De ce sistemul de siguranță al lui RoSur nu anulase operația? De ce nu reușiseră medicii umani prezenți la intervenție să întrerupă alimentarea cu energie a robotului, înainte să fie prea târziu?