Aceleași probleme le analiza și Nicole des Jardins. Completase documentele necesare în cazul unui deces survenit în spațiu și sigilase corpul lui Borzov într-un sicriu vidat din spatele uriașului depozit al navei militare. Alcătuise propriul ei raport asupra incidentului; la fel procedaseră O’Toole, Sabatini și Tabori. Între toate exista o singură — dar importantă — diferență. Janos uitase să menționeze că ar fi atins pupitrul de comandă în timpul manevrei. În acel moment, Nicole nu acordă importanță acestei omisiuni.
Teleconferințele obligatorii cu oficialii Agenției Spațiale se dovediră extrem de chinuitoare. Nicole fu cea care suportă cele mai stupide și repetate întrebări. De câteva ori se văzu nevoită să-și adune toate puterile pentru a nu-și ieși din sărite. Se așteptase ca Francesca să facă aluzii la incompetența cadrelor medicale de la bordul lui Newton. Însă italianca rămăsese imparțială și corectă în reportajul ei.
După un scurt interviu acordat Francescăi, unde arătă cât de îngrozită fusese observând sângele ce țâșnea din incizia practicată asupra lui Borzov, Nicole se retrase în camera ei, aparent să se odihnească și să doarmă. Dar nu-și permise acest lux. Revăzu de nenumărate ori momentele critice ale operației. Ar fi putut oare să întreprindă ceva care să schimbe desfășurarea ulterioară a lucrurilor? Cum se explica faptul că RoSur nu se oprise automat?
În mintea lui Nicole nu exista nici cea mai mică îndoială că algoritmii de protecție ai robotului erau bine proiectați. Dacă ei ar fi conținut greșeli, nu ar fi trecut riguroasele testări premergătoare lansării. Deci pe undeva trebuia să se fi strecurat o eroare umană, fie o neglijență (în graba lor, ea sau Janos uitaseră oare să introducă vreun parametru de protecție de bază?), fie un accident, în acele secunde de haos ce urmaseră răsucirii neașteptate a navei. Căutarea infructuoasă a unei explicații și cumplita oboseală resimțită se împletiră cu o puternică depresiune nervoasă, și în cele din urmă Nicole adormi. Pentru ea, unul din termenii ecuației pe care se străduia s-o rezolve era absolut limpede. Murise un om și responsabilitatea cădea pe umerii ei.
18. POST MORTEM
Așa cum era de așteptat, ziua ce urmă decesului generalului Borzov fu încărcată de evenimente. Ancheta ASI luase o amploare sporită și mulți dintre cosmonauți fură supuși unui îndelung interogatoriu încrucișat. Pe Nicole o întrebară despre capacitatea ei de reacție în momentul intervenției chirurgicale. Unele întrebări erau de-a dreptul respingătoare și, cu toate că se străduia să-și păstreze întreaga energie în vederea propriilor investigații, își pierdu răbdarea de câteva ori.
— Ascultați, v-am explicat deja că băusem două pahare de vin și unul de vodcă, cu trei ore înaintea operației. Am admis că nu aș fi pus nimic în gură dacă aș fi știut că urmează să operez. Am recunoscut că ar fi fost mai bine dacă măcar unul din cei doi medici de la bord nu ar fi băut deloc. Dar ideile bune vin întotdeauna prea târziu. Repet ce am spus mai înainte. Alcoolul nu mi-a influențat câtuși de puțin judecata și capacitățile fizice în timpul intervenției.
Întoarsă în cabină, Nicole se concentră asupra controversei iscate de nereușita programului de protecție al robotului de a întrerupe operația. Conform instrucțiunilor de utilizare ale lui RoSur, era clar că cel puțin două sisteme separate de senzori ar fi trebuit să trimită semnale de corecție procesorului. Accelerometrul ar fi trebuit să alerteze robotul de modificarea condițiilor de mediu, survenite prin apariția forței laterale. Iar camerele video ar fi trebuit să semnalizeze neconcordanța dintre imaginile transmise în direct și cele preînregistrate. Însă, din cine știe ce motiv, nici unul din sisteme nu întrerupsese operația. Ce se întâmplase în realitate?
Aproape cinci ore îi trebuiră lui Nicole ca să excludă orice posibilitate de eroare majoră, software ori hardware, a lui RoSur însuși. Verifică daca programul și baza de date fuseseră corecte. Izolă imaginile stereo și datele telemetrice ale accelerometrului din secundele imediat următoare răsucirii navei. Măsurătorile fuseseră transmise corect procesorului central și ar fi trebuit să ducă la întreruperea funcționării. Nu se întâmplase însă așa. De ce? Singura explicație posibilă era că programul fusese schimbat manual, după introducerea lui în computer și începutul operației de apendictomie.
Nicole pătrunsese deja într-un domeniu care o depășea. Cunoștințele ei de inginerie și calculatoare fuseseră solicitate la maximum pentru a determina inexistența unei erori de programare. Ca să afle dacă și când s-ar fi efectuat schimbarea codului și parametrilor stabiliți pentru RoSur, ar fi avut nevoie de cineva capabil să citească limbajul calculatorului și să studieze miliardele de biți de informație stocați pe durata întregii operații. Cercetările lui Nicole se vedeau blocate până în clipa când găsea pe cineva potrivit să o ajute. Poate că ar trebui să renunț? îi șopti o voce interioară. Cum să faci asta? replică o alta, cum să te dai bătută înainte de a afla cu certitudine cauza morții generalului? La baza motivației lui Nicole de a afla răspunsul stătea dorința arzătoare să se asigure că moartea comandantului nu se datora erorii sale.
Ridicându-se din fața terminalului, se prăbuși pe pat. Brusc își aminti de surprinderea încercată în cele treizeci de secunde în care avusese înaintea ochilor apendicele lui Borzov. În nici un caz nu avea apendicită, reflectă ea. Fără vreun motiv anume, Nicole se reașeză în fața terminalului și accesă al doilea set de date oferite de diagnosticianul electronic, chiar înainte de a-și face cunoscută ea decizia de intervenție operatorie. Aruncă doar o privire spre ce afișa ecranul — APENDICITĂ, probabilitate 92 % — concentrându-se asupra celorlalte posibilități. De astă dată, REACȚIE LA DROGURI era listată ca a doua alternativă, cu o probabilitate de 4 %. Nicole ceru prezentarea datelor dintr-un alt unghi: cauza posibilă a simptomelor, având în vedere că nu putea fi vorba de apendicită.
Rezultatele apărură pe ecran, iar Nicole rămase uluită. Conform acestor ultime cifre, dacă informațiile biometrice transmise de sonda implantată în corpul lui Borzov se analizau sub ipoteza că nu era vorba de apendicită, atunci existau 62 % șanse ca totul să se fi datorat acțiunii unor droguri. Înainte să solicite efectuarea altor analize, auzi o bătaie în ușă.
— Intră, strigă continuând să lucreze la terminal. Răsucindu-se, o văzu în pragul ușii pe Irina Turgheniev. Câteva clipe, pilotul sovietic rămase tăcută.
— Mi-au cerut să te chem, spuse ea, ezitând. Era foarte timidă în relațiile cu ceilalți; singurii în mijlocul cărora se simțea în largul ei erau colegii săi din Europa de Est, Tabori și Borzov. Echipajul s-a adunat într-o ședință în…
— Ce fel de ședință? întrebă Nicole, salvând datele din memorie, apoi ridicându-se și îndreptându-se spre coridor.
— De organizare, răspunse sec Irina, fără alte cuvinte.
În clipa când intrară într-una din sălile comune, între Reggie Wilson și David Brown se derula o discuție aprinsă.
— Trebuie să înțeleg, întreba sarcastic doctorul Brown, că dumneata consideri că Rama s-a decis dinadins să efectueze manevra în acel moment? N-ai vrea să ne explici cum s-a făcut ca acest asteroid de metal să cunoască cu precizie că generalul Borzov era supus unei apendictomii tocmai atunci? Și pentru că veni vorba, nu vrei să ne lămurești de ce această presupus răuvoitoare navă extraterestră ne-a permis să ne atașăm de ea și n-a întreprins nimic, împiedicându-ne să ne continuăm misiunea?