Noiembrie 2181: I se refuză numirea în catedra de astronomie de la Stanford, întrucât doi membri ai comisiei au considerat că Brown își falsificase datele științifice în câteva din multele sale articole de specialitate. Problema nu a fost niciodată elucidată.
Ianuarie 2184: Numit membru în prima Comisie Consultativă a Agenției Spațiale. Pregătește planuri amănunțite pentru o serie de noi telescoape astronomice importante, situate pe fața nevăzută a Lunii.
Mai 2187: Numit șeful Catedrei de Fizică și Astronomie la SMU în Dallas, Texas.
Februarie 2188: Altercație însoțită de pumni cu Wendell Thomas, profesor la Princeton, înaintea unei ședințe a Academiei Aerospațiale Americane în Chicago. Thomas insistă că Brown a furat și publicat sub numele său idei pe care le discutaseră împreună.
Aprilie 2190: Electrizarea lumii științifice nu numai prin publicarea unor modele epocale de studiu a supernovelor, dar și prin prezicerea apariției uneia la mijlocul lui martie 2191. Cercetările fuseseră conduse alături de doctorandul Elaine Bernstein din New York. Colegii domnișoarei Bernstein afirmă cu tărie că principalele idei îi aparțin de fapt ei. Brown devine celebru prin prevederile sale îndrăznețe și corecte.
Iunie 2190: Divorțează de soția de care se separase timp de optsprezece luni. Separarea se produsese la trei luni după ce Elaine Bernstein își începuse doctoratul.
Decembrie 2190: Se căsătorește în Dallas cu domnișoara Bernstein.
Martie 2191: Apariția supernovei 2191a, așa cum fusese prevăzut de Brown și colab.
Iunie 2191: Brown semnează un contract ca reporter științific cu CBS. Trece la UBC în 2194, apoi la INN în 2197.
Decembrie 2193: I se acordă de către ASI Medalia pentru Servicii Științifice Deosebite.
Noiembrie 2199: Semnează un contract exclusiv de mai multe milioane de mărci, pe mai mulți ani, cu gigantul german Schmidt și Hagenest, pentru «a exploata» toate posibilele aplicații comerciale ale misiunii Newton, inclusiv cărți, înregistrări video și material educațional. Face echipă cu Francesca Sabatini, Heilmann și Tabori, ultimii doi având rolul de consultanți. Primește o bonificație de două milioane de mărci, depuse într-un cont secret în Italia.
Deșteptătorul o trezi după numai două ore de somn. Se ridică cu greu din pat și se răcori, spălându-se cu apă rece. Porni încet pe coridor spre centrul de control. Ceilalți patru cadeți se grupaseră deja în jurul lui David Brown, revăzând exaltați detaliile primei ieșiri.
— În regulă, tocmai spunea Richard Wakefield, prioritățile le reprezintă scaunele-lift individuale de lângă scările din dreapta și stânga, cât și liftul pentru sarcini grele din Butuc până la Câmpia Centrală. Vom amplasa apoi un centru temporar de control la marginea câmpiei, unde se vor asambla și testa cele trei rovere. Tabără provizorie la noapte, tabără de bază în punctul Beta, în apropierea Oceanului Cilindric, mâine. Vom lăsa asamblarea și desfășurarea celor două elicoptere pentru mâine, iar ice-mobilul și bărcile cu motor pentru Ziua Trei.
— Excelentă recapitulare, interveni doctorul Brown. Francesca vă va însoți în timp ce veți pune la punct infrastructura în această dimineață. După ce lifturile ușoare vor fi instalate și vor deveni operaționale, vor veni și restul dintre noi: Amiralul Heilmann, doctorul Takagishi și domnul Wilson. La noapte vom dormi cu toții în Rama.
— De câte trasoare dispunem? o întrebă Janos Tabori pe Irina Turgheniev.
— Douăsprezece. Sunt chiar prea multe pentru azi.
— Iar diseară, când vom dormi înăuntru, va fi cea mai întunecată noapte pe care oricare dintre noi a trăit-o vreodată, spuse Takagishi. Nu vor fi nici stele, nici lună și nici reflexii ale solului, în jurul nostru nu va fi decât o beznă adâncă.
— Ce temperatură va fi? se interesă Wakefield.
— Nu știm cu siguranță, răspunse omul de știință japonez. Sondele inițiale nu erau echipate decât cu aparate de luat vederi. Dar temperatura în zona de la capătul tunelului era la fel ca pe Rama I. Dacă ne ghidăm după ea, atunci aș zice că in tabere vor fi cam zece grade sub temperatura de îngheț.
Takagishi făcu o scurtă pauză. În creștere însă, continuă el. Am pătruns în interiorul orbitei lui Venus. Ne așteptăm ca lumina să se aprindă în vreo opt sau nouă zile, iar Oceanul Cilindric să înceapă să se topească de la fund la suprafață curând după aceea.
— Ei, glumi David Brown. Se pare că treptat te convertești. Nu îți mai verifici toate afirmațiile.
— Cu fiecare informație primită care indică că această navă se aseamănă cu predecesoarea sa de acum șaptezeci de ani, crește și probabilitatea ca ele să fie identice, replică Takagishi. Până în prezent, dacă ignorăm momentul precis al manevrei de corecție, toate elementele legate de cele două nave au fost similare.
Nicole se apropie de grup.
— Ia priviți cine a venit, rânji ca de obicei Janos. Cel de-al cincilea și ultimul nostru cadet. Observându-i ochii înroșiți, reluă: Noul nostru comandant a avut dreptate. Arăți ca și cum câteva zile de odihnă ți-ar prinde într-adevăr bine.
— Eu unul sunt dezamăgit că îl am pe Yamanaka asistent la asamblarea roverului pe Yamanaka, în locul doamnei des Jardins, interveni Richard Wakefield. Cel puțin ofițerul nostru biolog mai și vorbește. Va trebui să-mi recit singur Shakespeare ca să rămân treaz. Îi dădu un ghiont în coaste pilotului japonez, iar Yamanaka aproape că zâmbi.
— Vreau să vă urez tuturor succes, spuse Nicole. Așa cum sunt convinsă că v-a comunicat Dr. Brown, mă simt prea obosită ca să vă fiu de ajutor. În schimb, voi fi odihnită și pregătită în vederea celei de a doua ieșiri.
— Mă rog, remarcă nerăbdătoare Francesca Sabatini după ce panoramă încă o dată cu aparatul ei video, filmând prim planuri ale chipurilor tuturor. Suntem gata?
— Să mergem, rosti Wakefield. Se îndreptară spre ecluza situată în partea din față a navei spațiale Newton.
22. ZORI DE ZI
Richard Wakefield lucra cu repeziciune într-o beznă aproape totală. Se găsea deja la jumătatea diurnului spre scările Alfa, unde gravitația datorată forței centrifuge create de rotația lui Ramă crescuse la peste un sfert de g. Lumina căștii îl ajuta să vadă doar o zonă restrânsă. Termina instalarea unui alt pilon.
Își verifică rezerva de aer. Rămăsese mai puțin de jumătate. Până în acel moment, ceilalți trebuiau să fi pătruns adânc în Rama, până aproape de punctul unde respirarea aerului înconjurător devenea posibilă. Subestimaseră însă durata necesară instalării scaunelor-lift individuale. Modalitatea de construcție era extrem de simplă și cosmonauții o repetaseră de câteva ori pe durata simulărilor. Cât timp lucraseră lângă scări, aflându-se practic în stare de imponderabilitate, totul mersese ca pe roate. În schimb, la nivelul la care se afla acum, amplasarea fiecărui stâlp devenise dificilă din cauza gravității mărite și într-o continuă creștere.
Exact la o mie de trepte deasupra lui Wakefield, Janos Tabori termină de înfășurat cablurile de ancorare în jurul stâlpilor metalici ce străjuiau scara. După patru ore de lucru monoton începuse să obosească. Își aminti replica directorului de program, căruia el și Richard îi ceruseră o mașină specializată pentru instalarea lifturilor: «Nu este eficient din punct de vedere al costului să realizezi un robot pentru operații nerepetitive. Roboții sunt buni doar atunci când îi folosești mereu și mereu, la operațiuni care se repetă.»