Comentariile Francescăi stârniră curiozitatea lui Nicole. Dorea să-i pună reporterei italiene niște întrebări, dar înțelese că nu era nici momentul, nici locul favorabil. După terminarea ședinței, spusele Francescăi încă o intrigau. Să fie viața atât de simplă pentru ea? Să evalueze oare totul în funcție de riscuri și răsplată? Își aminti de completa lipsă de emoție a Francescăi în clipa când băuse lichidul menit să-i provoace avortul. Dar cum rămâne cu principiile și cu valorile vieții? Sau chiar cu sentimentele? După plecarea tuturor, Nicole se văzu nevoită să recunoască că Francesca reprezenta încă o șaradă nedezlegată.
Nicole îl privi cu atenție pe Takagishi. Omul de știință se comporta mult mai bine.
— Am scos pe imprimantă un plan de strategie, doctore Brown, ca să ne reamintim tezele fundamentale rezultate la capătul anului de proiectare a misiunii, spuse el fluturând un vraf de vreo patru inci grosime. Să citesc sumarul?
— Nu cred că-i necesar, răspunse David Brown. Suntem cu toții familiarizați―
— Eu nu sunt, îl întrerupse generalul O’Toole. Aș vrea să-l ascult. Amiralul Heilmann m-a rugat să fiu atent și să-l țin la curent cu mersul discuțiilor.
Doctorul Brown îi făcu semn lui Takagishi să continue. Scundul savant japonez tocmai împrumuta o pagină din mapa personală a lui Brown. Deși știa că acesta se declarase în favoarea cercetării crabilor bioți pe parcursul celei de a doua ieșiri, Takagishi era încă tentat să-i convingă pe ceilalți că prioritatea trebuia să o dețină expediția în New York.
Reggie Wilson se scuzase cu o oră mai devreme, retrăgându-se în cabină pentru a trage un pui de somn. Restul de cinci astronauți de la bordul lui Newton petrecură cea mai mare parte a după amiezii încercând fără succes să ajungă la o înțelegere în privința următoarelor activități. Nu se ajunsese însă la consens deoarece cei doi oameni de știință, Brown și Takagishi, nutreau opinii radical diferite despre cele ce trebuiau întreprinse. Între timp, pe monitorul mare din spatele lor se perindau imagini intermitente ale cadeților spațiali și ale amiralului Heilmann lucrând în interiorul lui Rama. În prezent, imaginea îi înfățișa pe Tabori și Turgheniev la baza situată în apropierea Oceanului Cilindric. Cei doi terminaseră de asamblat a doua barcă cu motor și-i verificau subsistemele electrice.
―… Succesiunea ieșirilor a fost astfel proiectată pentru a fi compatibilă cu documentul de politică și priorități a misiunii, ISA-NT-0014, citea Takagishi. Scopurile principale ale acestei etape sunt de a definitiva infrastructura inginerească și de a examina interiorul, cel puțin la un nivel superficial. De o mare importanță va fi identificarea oricăror caracteristici care se deosebesc, indiferent în ce măsură, de cele ale primului vehicul Rama.
A doua ieșire are drept scop completarea cartografierii interne a lui Rama, un mare accent punându-se pe zonele neexplorate acum șaptezeci de ani și pe grupurile de clădiri denumite orașe. Întâlnirile cu bioții se vor evita în această fază, chiar dacă prezența și localizarea diferitelor tipuri de creaturi face parte din procesul de cartografiere.
Interacțiunea cu bioții se va efectua abia la a treia ieșire, și numai după o observație atentă și prelungită…
— De ajuns, doctore Takagishi, interveni David Brown. Am priceput cu toții esența respectivului document care, din păcate, a fost conceput cu luni de zile înaintea lansării. Situația de astăzi n-a fost niciodată preconizată. Luminile se sting și se aprind. Iar noi am localizat un grup de șase crabi bioți dincolo de țărmul sudic al Oceanului Cilindric.
— Nu sunt de acord, rosti cu respect savantul japonez. Chiar dumneata ai afirmat că profilul imprevizibil al iluminării nu constituie o diferență semnificativă între cele două nave. Nu ne confruntăm cu un Rama necunoscut. Cer să organizăm ieșirile conform planului inițial al misiunii.
— Așadar consideri că această etapă ar trebui dedicată exclusiv cartografierii, incluzând probabil o explorare detaliată a New York-ului?
— Exact, generale O’Toole. Chiar dacă unii cred că acel «sunet straniu» auzit de cosmonauții Wakefield, Sabatini și de mine însumi nu înseamnă o «diferență» oficială, cartografierea atentă a New York-ului este în mod clar una din activitățile prioritare. Și e vital să o realizăm pe durata acestei ieșiri. Temperatura s-a ridicat deja pe câmpie la -5 grade. Rama ne poartă tot mai aproape de Soare. Nava se încălzește de la exterior spre interior. Prevăd că oceanul va începe să se topească de la fund în sus, în trei sau patru zile―
— N-am spus niciodată că New York-ul nu este o țintă justificată pentru explorare, ci doar am susținut de la început ideea că bioții constituie adevărata comoară științifică, îl întrerupse iarăși David Brown. Priviți aceste creaturi uimitoare, rosti el făcând să apară pe ecranul central imaginea celor șase crabi bioți, deplasându-se încet în zona Emisferei Sudice. S-ar putea să nu mai avem niciodată prilejul de a captura unul. Sondele aproape au terminat survolarea întregii emisfere, fără să descopere nici un alt biot.
Restul echipajului, inclusiv Takagishi, urmăreau cu atenție concentrată monitorul. Bizarul grup al creaturilor extraterestre, dispus într-o formație triunghiulară condusă de un specimen puțin mai mare, se apropia de o structură metalică nedefinită. Crabul conducător intră direct în obstacol, rămase nemișcat câteva secunde, apoi își folosi cleștii pentru a ciopârți metalul în bucăți mici. Cei doi crabi din al doilea rând încărcară fragmentele metalice pe spatele ultimilor trei membri ai trupei. Fragmentele sporiră grămezile deja existente acolo.
— Probabil sunt gunoierii ramanilor, comentă Francesca. Ceilalți izbucniră în râs.
— Dar vedeți de ce vreau să ne mișcăm repede, reluă David Brown. În acest moment, scurtul film pe care l-ați văzut este deja pe drum către rețelele de televiziune ale Terrei. Mai bine de un miliard de pământeni îl vor viziona astăzi cu aceeași frică și fascinație resimțită de noi. Închipuiți-vă ce fel de laboratoare vom putea să construim pentru a studia o asemenea creatură. Închipuiți-vă câte vom învăța…
— Ce te face să crezi că vom reuși să le capturăm? întrebă generalul O’Toole. Arată ca și cum ar putea fi niște adversari formidabili.
— Suntem siguri că, deși par a avea o structură biologică, sunt de fapt roboți. De aici și denumirea de «biot», foarte populară în timpul și după prima expediție pe Rama. Așa cum s-a menționat în rapoartele lui Norton și ale celorlalți colegi ai săi, fiecare din acești bioți pare proiectat pentru un singur scop. După câte știm, nu au o inteligență proprie. Prin urmare ar trebui să fim capabili să-i păcălim… și să-i capturăm.
Pe ecran apăru un prim plan cu cleștii-foarfeci. Erau în mod evident foarte ascuțiți.
— Nu știu, opină O’Toole. Sunt înclinat să urmez sugestia doctorului Takagishi și să-i mențin o vreme sub observație, înainte de a încerca să capturez vreunul.