— Uneori e necesar să extrapolezi, ba chiar să speculezi, bazându-te pe câteva informații minime, rosti înțepat Brown. Dumneata știi prea bine că științele noi se bazează mai degrabă pe probabilități maximale decât pe date certe.
— înainte de a ne lansa într-o discuție ezoterică despre științe și metodologia lor, îl întrerupse rânjind Janos, am să vă fac o propunere sportivă. Se ridică în picioare, apoi continuă: De fapt, a fost inițial ideea lui Richard, însă eu am transformat-o într-un fel de joc. Are legătură cu luminile.
Janos sorbi o înghițitură din pahar.
— De când am ajuns aici în Ramaland, începu el cu glas oficial, au existat trei tranziții în nivelul de iluminare.
— Huu, huu, strigă Wakefield în râsetul lui Janos.
— În regulă, prieteni, reluă micul ungur în maniera sa degajată, care-i treaba cu luminile? S-au aprins, s-au stins, s-au aprins din nou. Ce se va întâmpla pe viitor? Propun să încheiem un pariu și fiecare să pună jos o sumă oarecare, să zicem douăzeci de mărci, pronosticând totodată evoluția luminilor pe durata restului misiunii. Cine nimerește răspunsul corect câștigă potul.
— Dar cine va desemna câștigătorul? întrebă somnoros Reggie Wilson, după un căscat prelung. În pofida atâtor creiere de mare calibru așezate la această masă, nu cred că cineva și-a făcut cu adevărat o părere clară despre Rama. Credința mea personală este că luminile nu vor urma nici un tipar. Se sting și se aprind la întâmplare, lăsându-ne să facem tot felul de supoziții.
— Vom scrie totul pe hârtie și o trimitem generalului O’Toole prin modem. Richard și cu mine am căzut de acord că el ar fi judecătorul ideal. La sfârșitul misiunii, va compara pronosticurile fiecăruia cu realitatea, iar fericitul câștigător se va trezi cu o norocoasă cină în doi.
Dr. David Brown își împinse cu putere scaunul înapoi.
— Ai terminat? întrebă el. Dacă da, adăugă fără să aștepte un răspuns, atunci poate facem curat și ne reluăm programul.
— Ei, căpitane, replică Janos, încercam doar să mai destind puțin atmosfera. Fiecare din noi e încordat.
Brown ieși din cort înainte ca Tabori să-și termine fraza.
— Ce-l frământă? o întreba Richard pe Francesca.
— Bănuiesc că-l neliniștește vânătoarea, răspunse ea. A fost prost dispus încă de dimineață. Poate că responsabilitățile îl apasă prea tare…
— Poate că-i doar un ticălos, declară Wilson ridicându-se în picioare. Mă duc să mă culc.
Pe când Wilson părăsea la rândul său încăperea, Nicole își reaminti că intenționase să verifice datele biometrice ale colegilor ei. Era o operațiune relativ simplă. Trebuia sa stea lângă fiecare astronaut circa patruzeci și cinci de secunde, cu scanerul activat, apoi să citească informațiile pe monitor: Dacă nu existau valori alarmante, însemna că totul e bine.
La acest control, nimeni nu prezentă semne negative.
— În regulă, îi spuse Nicole cu voce joasă lui Takagishi.
Ieși afară în căutarea lui David Brown și a lui Reggie Wilson. Cortul lui Brown se afla la capătul cel mai îndepărtat al taberei: Ca și celelalte de același tip, avea forma unei pălării înalte și subțiri, așezată direct pe sol. Toate aveau culoarea albă, înălțimea de aproximativ doi metri jumătate, cu o bază circulară sub doi metri în diametru. Erau fabricate din materiale flexibile, super-ușoare, care combinau o rezistență formidabilă, cu o împachetare rapidă și simplă. Nicole își zise că semănau cu teepee-urile indienilor americani.
David Brown se găsea înăuntru, stând pe podea cu picioarele încrucișate în fața unui computer portabil. Pe display se derula textul capitolului despre bioți din Atlasul lui Takagishi.
— Scuză-mă, doctore Brown, rosti Nicole vârându-și capul pe ușă.
— Da, ce s-a întâmplat? Nu făcu nici o încercare de a-și ascunde iritarea că era deranjat.
— Trebuie să-ți verific datele biometrice. Nu le-am mai controlat încă dinainte de prima ieșire.
Brown o fixă mânios, însă Nicole îi susținu privirea. Americanul ridică din umeri, mârâi ceva și se întoarse din nou spre monitor. Nicole îngenunchie alături și-și activă scanerul.
— Sunt câteva scaune rabatabile în magazie, avansă Nicole observându-l pe Brown cum își mută greutatea de pe un picior pe altul. Bărbatul îi ignoră sugestia. De ce se poartă așa de grosolan cu mine? se miră în sinea ei Nicole. Din cauza raportului despre el și Wilson? Nu, își răspunse tot ea, pentru că n-am fost niciodată deferentă.
Pe ecran se iviră primele date. Introduse câteva comenzi, solicitând prezentarea unei sinteze a valorilor de avertizare.
— Tensiunea arterială a crescut cu intermitențe în ultimele șaptezeci și două de ore, incluzând aproape în totalitate ziua de azi, declară ea fără pic de emoție în glas. Acest model se asociază în general cu stress-ul.
Doctorul Brown încetă lectura și se răsuci spre ofițerul biolog; privi datele de pe ecran fără să le înțeleagă,
— Diagrama indică amplitudinea și durata excursiilor dumitale în afara curbelor de toleranță, explică Nicole, indicând, cu degetul un grafic. Nici unul din vârfuri nu e periculos în sine, dar ansamblul constituie motiv de îngrijorare.
— Am fost sub o anumită tensiune, mormăi el. O privi pe Nicole apelând alte diagrame ce-i coroborau afirmația inițială. Multe din bufferele lui Brown erau pline.
Luminile continuau să pulseze pe monitor.
— Care-i cel mai rău scenariu posibil? se interesă el.
Nicole aruncă o privire piezișă pacientului.
— Congestie cerebrală, cu paralizie ori deces, replică. Dacă starea actuală se menține ori se înrăutățește.
Bărbatul fluieră.
— Ce ar trebui să fac?
— În primul rând, răspunse Nicole, să începi să dormi mai mult. Profilul metabolismului arată că de la moartea generalului Borzov nu ai dormit corespunzător decât unsprezece ore. De ce nu mi-ai spus că ai probleme cu somnul?
— Am crezut că la mijloc e emoția. Într-o noapte chiar am luat un somnifer, însă nu a avut efect.
Nicole își încruntă sprâncenele.
— Nu-mi amintesc să-ți fi prescris așa ceva.
Doctorul Brown zâmbi.
— La naiba, am uitat să-ți spun. Într-o noapte îi povesteam Francescăi Sabatini despre insomnia mea și ea mi-a oferit o pastilă. Am luat-o fără să mă gândesc.
— Când s-a întâmplat asta? întrebă Nicole apăsând niște taste pentru a solicita informații suplimentare.
— Nu sunt sigur, răspunse David Brown după o clipă de ezitare. Cred că a fost…
— Oh, am găsit, îl întrerupse Nicole. Se observă din analiza chimică. S-a întâmplat pe 3 martie, a doua noapte după moartea lui Borzov. Ziua în care dumneata și Heilmann ați fost aleși împreună la conducere. Din datele spectrometrice, aș zice că ai luat o singură pastilă de medvil.
— Poți să afirmi asta doar din datele mele biometrice?
— Nu chiar, zâmbi Nicole. Interpretarea nu e unică. Ce ai zis la prânz? Uneori e necesar să extrapolezi… și să speculezi.
Ochii li se întâlniră pentru o clipă. Să fie oare frică? se minună Nicole, străduindu-se să interpreteze ceea ce vedea în privirea lui. Doctorul Brown se uită în altă parte.
— Mulțumesc, doctore des Jardins, pentru raportul asupra evoluției tensiunii mele, rosti el rece. Voi încerca să mă relaxez și să dorm mai mult. Și îmi cer scuze că nu te-am anunțat despre somnifer. Cu o mișcare a mâinii, îi făcu semn că era liberă.