— Atențiune, îl întrerupse vocea lui Otto Heilmann. Noutăți de ultimă oră. O’Toole tocmai m-a anunțat că peste douăzeci de minute, INN va prelua în direct operațiunea.
— Bine lucrat, aprecie Brown. Până atunci ar trebui să terminăm pregătirile. Îl văd deja pe Wakefield venind încoace cu roverul. Aruncă o privire la ceas. Iar crabii se vor întoarce peste câteva secunde. Apropo, Otto, continui să fii împotriva propunerii mele de a atrage în cursă biotul din frunte?
— Da. E un risc inutil. Puținele informații de până acum sugerează că liderul biot are capabilitățile cele mai avansate. De ce să riscăm? Oricare din ei ar reprezenta o comoară de neprețuit pe Pământ, mai cu seamă dacă încă va mai funcționa. De conducător ne putem ocupa după aceea.
— În acest caz voturile îmi sunt împotrivă. Doctorul Takagishi și Tabori îți împărtășesc părerea. La fel O’Toole. În consecință vom proceda conform planului B. Ținta va fi biotul numărul patru, ultimul din dreapta dacă ne apropiem din spatele formației.
Roverul care-i transporta pe Wakefield și Sabatini ajunse în zona cortului, aproape simultan cu helicopterul.
— Bună treabă, rosti David Brown văzându-i pe Tabori și Yamanaka sărind jos din elicopter. Ia o pauză scurtă, Janos, apoi verifică dacă Turgheniev și cablul-capcană sunt gata. Vreau să fiți în aer peste cinci minute. În regulă, continuă întorcându-se spre ceilalți. Wilson, Takagishi și des Jardins urcă în rover alături de Wakefield. Francesca, tu vii cu mine și Hiro în al doilea elicopter.
Nicole se îndreptă spre rover, dar Francesca îi tăie calea.
— Ai folosit vreodată așa ceva? o întrebă reportera întinzându-i o cameră video, de mărimea unei cărțulii.
— O singură dată, acum unsprezece sau doisprezece ani, răspunse Nicole, studiind aparatul din mâna Francescăi. Am filmat una din operațiile doctorului Delon. Bănuiesc―
— Uite, o întrerupse Francesca, am nevoie de ajutor. Regret că n-am discutat problema mai devreme, însă nu știam… Oricum, am nevoie de încă o cameră pe teren, mai ales cu transmisia INN în direct. Nu cer miracole. Ești singura care―
— De ce nu-l rogi pe Reggie? replică Nicole. Și el e ziarist, nu?
— Reggie nu vrea să mă ajute. Doctorul Brown o strigă pe Francesca din elicopter. Vrei s-o faci, Nicole? Te rog? Sau trebuie să mă adresez altcuiva?
De ce nu? socoti Nicole. Dacă nu apare vreo urgență, nu am altceva de făcut.
— Bine, încuviință ea.
— Mii de mulțumiri, strigă Francesca întinzându-i camera și repezindu-se spre elicopterul care aștepta.
— Ia te uită, se miră Reggie Wilson observând-o pe Nicole cu aparatul video în mână. Doctorița a fost recrutată de reportera numărul unu. Sper că ai cerut măcar salariul minim.
— Potolește-te, Reggie, replică Nicole. Nu mă deranjează să dau o mână de ajutor dacă nu am altceva de făcut.
Wakefield porni vehiculul și se îndreptă spre est. Punctul de comandă fusese intenționat stabilit în zona deja «curățată» de crabi. Solul compact ușura înaintarea. În mai puțin de trei minute ajunseră la o sută de metri de bioți. Deasupra crabilor se învârteau deja elicopterele, amintindu-i lui Wilson de un stol de ulii, rotindu-se în jurul unui animal pe moarte.
— Spune-mi cu exactitate ce vrei să fac, se adresă Nicole Francescăi prin intermediul stației radio.
— Încearcă să mergi paralel cu bioții, răspunse italianca. Vei reuși să o faci, cel puțin pentru o bucată de vreme. Momentul cel mai important vine atunci când Janos va încerca să închidă capcana.
— Totul e gata aici, anunță câteva momente mai târziu Tabori. Așteptăm să v-auzim.
— Suntem în emisie? o întrebă Brown pe Francesca.
Femeia încuviință din cap.
— În regulă, se adresă el lui Janos. Îi dăm drumul.
Un cablu lung și subțire, având la capăt ceva asemănător cu un coș cu fundul în sus, coborî dintr-un elicopter.
— Janos va încerca să-l centreze pe biotul țintă, explică Wakefield lui Nicole, lăsându-i marginile să cadă peste colturile carapacei. Apoi va crește tensiunea, ridicând creatura de pe pe sol. După ce ne întoarcem la Beta o vom pune în cușcă.
— Să vedem cum arată de jos, o auzi Nicole pe Francesca.
În prezent roverul se afla exact lângă bioți. Nicole sări din vehicul și începu să alerge pe alături. La început fu înfricoșată. Dintr-un motiv oarecare, nu se așteptase să i se pară atât de mari și de ciudați la înfățișare. Strălucirea lor metalică îi amintea de exterioarele reci ale multor clădiri pariziene. Alergând pe lângă ei, păstra o distanță de numai doi metri. Având în vedere focalizarea automată a camerei, lui Nicole nu-i venea greu să filmeze imaginile corespunzătoare.
— Fii cu băgare de seamă să nu ajungi în fața lor, o preveni Takagishi. Nu trebuia însă să-și facă griji: Nicole nu uitase soarta obstacolului din metal.
— Imaginile tale sunt realmente foarte bune, bubui în receptorul roverului vocea Francescăi. Nicole, încearcă să te apropii de lider, apoi lasă-i să te depășească, filmându-i pe fiecare. Italianca așteptă până ce Nicole ajunse în fața bioților. Oho! Superb. Acum știu de ce avem cu noi un campion olimpic.
Janos rată ținta în primele două încercări. Totuși, cea de-a treia îi reuși, iar coșul ateriză perfect pe spatele crabului numărul patru. Marginile plasei se mulară pe carapacea acestuia. Nicole începuse să transpire. Alerga de patru minute.
— Din acest moment, se auzi glasul Francescăi din elicopter, focalizează doar pe crabul țintă. Apropie-te de el atât cât îndrăznești.
Nicole reduse la un metru distanța până la biotul cel mai apropiat. Aproape că alunecă o dată, și un fior rece o străbătu din cap până-n picioare. Dacă aș cădea în calea lor, m-ar face bucățele. Camera era fixată pe ultimul crab din dreapta când Janos strânse cablurile.
— Acum! urlă el. Capcana, cu biotul prins înăuntru, începu să se ridice. Totul se petrecu extrem de repede. Biotul își folosi cleștii-foarfece pentru a tăia unul din cablurile metalice ale coșului. Ceilalți cinci se opriră brusc, preț poate de o secundă întreagă, apoi atacară imediat capcana. Plasa metalică fu sfâșiată complet și biotul eliberat în cinci secunde.
Cele văzute o uimeau peste măsură pe Nicole. Continua să filmeze, în ciuda bătăilor nebunești ale propriei inimi. Crabul din frunte se așezase pe sol. Ceilalți îl înconjurară într-un cerc extrem de strâns, punând câte un clește pe carapacea lui, iar celălalt pe vecinul din dreapta. Formația se închegă în doar câteva clipe. După care bioții rămaseră înlănțuiți și nemișcați.
Francesca vorbi prima.
— Absolut incredibil, strigă cu înflăcărare. Tocmai le-am ridicat tuturor de pe Pământ părul măciucă.
Nicole îl simți pe Richard Wakefield lângă ea.
— Ești teafără?
— Așa cred, răspunse ea. Încă tremura. Amândoi priviră crabii. Nici unul nu se mișca.
— S-au strâns grămadă, se auzi din rover vocea lui Reggie Wilson. Scorul a devenit 7 la 0 pentru bioți.
— Întrucât sunteți convinși că nu există nici un pericol, sunt de acord să mai încercăm o dată, deși vă mărturisesc că ideea mă face foarte nervos. E limpede că lucrurile alea comunică între ele. Și nu cred că vor să fie capturate.
— Otto, Otto, replică doctorul Brown. Procedeul de acum e doar o îmbunătățire a celui folosit prima dată. Plasa de fire va adera pe carapacea crabului, învăluindu-l complet. Ceilalți bioți nu-și vor putea utiliza cleștii, deoarece nu va exista deloc spațiu între plasă și carapace.