— Amirale Heilmann, aici doctorul Takagishi. Vocea îi trăda în mod vizibil îngrijorarea. Trebuie să-mi exprim dezaprobarea totală cu privire la continuarea vânătorii. Am văzut deja cât de puțin înțelegem comportamentul acestor creaturi. După cum a arătat Wakefield, încercarea de captură a declanșat un sistem de protecție. Habar n-avem cum vor reacționa data viitoare.
— Cu toții înțelegem aceasta, doctore Takagishi, interveni David Brown înainte ca Heilmann să răspundă. Dar există circumstanțe care atârnă mai greu în balanță decât incertitudinile. În primul rând, cum bine a accentuat Francesca, întregul Pământ ne va urmări dacă continuăm acțiunea imediat. Ați auzit ce a spus Jean-Claude Revoir acum douăzeci de minute — că deja am realizat pentru explorarea spațiului mai mult decât oricine altcineva, de la primii cosmonauți sovietici și americani ai secolului douăzeci. În al doilea rând, de astă dată suntem pregătiți să ducem la bun sfârșit operațiunea. Dacă renunțăm și ne întoarcem cu tot echipamentul în tabără, atunci am irosit atât timp cât și efort. De ce insistați cu aceste profeții funeste? Tot ce am văzut este că bioții au recurs la o simplă manevră defensivă.
— Profesore Brown, uitați-vă vă rog în jur, se strădui eminentul savant japonez să formuleze un ultim apel la rațiune. Încercați să vă imaginați posibilitățile celor care au construit acest uluitor vehicul. Închipuiți-vă că ceea ce încercăm noi să întreprindem ar putea fi considerat un act ostil și că a fost cumva comunicat inteligenței, oricare ar fi ea, aflată la comanda navei. Gândiți-vă că noi, ca reprezentanți ai speciei umane, ne-am condamna astfel nu numai pe noi înșine, dar și pe semenii―
— Prostii, pufni David Brown. Cum să mă acuze cineva pe mine de speculații nefondate…? Râse din toată inima. E absurd. Dovezile indică fără putință de tăgadă că această navă are același scop și funcționalitate ca și prima, nefiind interesată câtuși de puțin de existența noastră. Faptul că o singură familie de roboți coalizează atunci când sunt amenințați nu are o importanță semnificativă. Privi spre ceilalți din jur. Eu cred că s-a vorbit prea mult, Otto. Dacă nu ai nimic de obiectat, vom trece la prinderea biotului.
De cealaltă parte a Oceanului Cilindric avu loc o scurtă ezitare. Apoi astronauții auziră răspunsul afirmativ al amiralului.
— Continuă, David. Dar fără riscuri inutile.
— Chiar crezi că suntem în pericol? îl întrebă Hiro Yamanaka pe compatriotul său, în timp ce noua tactică era trecută în revistă de Brown, Tabori și Wakefield. Pilotul japonez privea fix în depărtare la structurile masive ale Emisferei Sudice, gândindu-se, poate pentru prima dată, la vulnerabilitatea poziției lor.
— Probabil că nu, însă e o nebunie să―
— Nebunie e termenul perfect, îl întrerupse Reggie Wilson. Dumneata și cu mine suntem singurii care ne-am opus reluării acestei vânători tâmpite. Însă obiecțiile noastre au fost făcute să sune a neghiobie și chiar a lașitate. Personal, aș dori ca unul din crabii ăștia blestemați să-l provoace pe stimatul doctor Brown. Ori și mai bine, un fulger să trăznească dinspre vârfurile de colo. Indică cu degetul spre marile cornuri privite mai devreme de Yamanaka. Vocea lui Wilson se schimbă, devenind tăioasă: Suntem vârâți până peste cap într-o porcărie. Se simte în aer. Am fost avertizați de primejdie de forțe pe care nici unul din noi nu le înțelege. Dar ignorăm mai departe avertismentele.
Nicole întoarse spatele celor doi colegi și aruncă o privire iestului cosmonauților care, la vreo cincisprezece metri depărtare, se aflau pe punctul de a încheia scurta ședință tactică. Inginerii Wakefield și Tabori gustau din plin posibilitatea de a-i păcăli pe bioți. Nicole se întrebă dacă nu cumva Rama le trimitea cu adevărat un avertisment. Prostii, repetă ea în minte expresia lui David Brown. Corpul îi fu zguduit de frisoane amintindu-și cât de puțin le trebuise crabilor bioți pentru a face bucăți obstacolul metalic. Poate fac din țânțar armăsar. La fel și Wilson. Nu avem motive de teamă.
Și totuși, după ce se răsuci să privească iarăși prin binoclu formația bioților oprită la o distanță de jumătate de kilometru, în ea dăinuia o frică palpabilă pe care nimic nu o putea potoli. Cei șase crabi nu se mișcaseră de aproape două ore. Erau în continuare înlănțuiți în același mod. Ce ne pregătești cu adevărat, Rama? se întrebă Nicole fără să mai știe a câta oară. Următoarea întrebare o făcu să tresară, deoarece nu ornai exprimase în cuvinte până atunci. Și câți dintre noi se vor întoarce pe Pământ să-ți spună povestea?
La a doua încercare, Francesca hotărâse să rămână la sol, lângă bioți. Ca mai înainte, Turgheniev și Tabori se găseau în primul elicopter, împreună cu echipamentul cel mai important. Brown, Yamanaka și Wakefield urcaseră în celălalt. Doctorul Brown îl invitase pe Richard să-l ajute cu sfatul, iar Francesca, bineînțeles, îl convinsese să ia câteva fotografii aeriene pentru a completa sistemul automat de camere video al aparatului de zbor.
Reggie Wilson transportă echipa de teren în rover spre grupul crabilor.
— Iată o slujbă numai bună pentru mine, declară el în vreme ce se apropiau de țintă. Șofer de lux. Aruncă o privire spre tavanul îndepărtat al lui Ramei. Sper că ați auzit, băieți. Sunt multilateral. Sunt în stare să fac o mulțime de lucruri. Se uită către Francesca, care ocupa locul de alături: Apropo, doamnă Sabatini, ai de gând să-i mulțumești lui Nicole pentru splendida sa prestație? În definitiv, imaginile luate de ea au fost cele ce au cucerit publicul în ultima ta transmisie.
Francesca era ocupată cu verificarea echipamentului video și la început ignoră înțepătura lui Reggie. După ce el o repetă, ea replica fără să ridice capuclass="underline"
— Aș putea să-i reamintesc domnului Wilson că nu am nevoie de sfaturile sale nesolicitate cum să îmi fac meseria?
— A fost un timp când lucrurile stăteau altfel, cugetă în surdină Reggie, clătinând din cap. Aruncă o căutătură reporterei. Ea nu părea nici măcar să asculte. Atunci când încă credeam în dragoste, continuă el cu o voce mai puternică. Înainte de a cunoaște ce înseamnă trădarea. Ori ambiția și egoismul ei.
Roti violent volanul spre stânga și frână la vreo patruzeci de metri vest de amplasamentul bioților. Francesca sări din vehicul fără un cuvânt. Peste trei secunde sporovăia deja prin radio cu David Brown și Richard Wakefield despre reportajul în direct. Doctorul Takagishi, politicos ca întotdeauna, îi mulțumi lui Reggie pentru călătorie.
— Intrăm în acțiune, strigă din aer Tabori. Din a doua aruncare reuși să poziționeze perfect dispozitivul atârnat la capătul cablului, o sferă rotundă și masivă de vreo douăzeci de centimetri diametru, prevăzută cu o duzină de zimți ori găurele pe întreaga suprafață. O lăsară încet exact în mijlocul carcasei unuia dintre crabii aflați la marginea formației. Apoi Janos transmise o serie de comenzi procesorului încorporat în sferă, ordonând desfășurarea fâșiilor de metal împachetate înăuntru. Nici unul din bioți nu se mișcă, în vreme ce panglicile metalice se înfășurau în jurul țintei.
— Ce zici, inspectore? strigă Janos către Richard Wakefield aflat în celălalt elicopter.
Richard cerceta straniul dispozitiv. Cablul gros era atașat de un inel la partea din față a aparatului de zbor. Cincisprezece metri mai jos, sfera metalică se sprijinea pe spatele biotului țintă, filamente subțiri derulându-se treptat peste și dedesubtul carapacei creaturii.