Nicole ascultă câteva momente discuția dintre Richard și Janos referitoare la sisteme redundante, comenzi buferate și structuri de așteptare. Poseda doar o pregătire sumară în domeniu și nu reuși să urmărească schimbul de replici.
— O clipă, interveni ea într-un sfârșit, dar din nou nu mai pricep nimic. Aduceți-vă aminte că nu sunt inginer. Nu mă lămurește nimeni și pe mine într-un limbaj normal?
Wakefield se scuză.
— Îmi pare rău, Nicole. Știi ce este un program pe bază de întreruperi?
Femeia aprobă din cap.
— Ești familiarizată cu modul în care acționează prioritățile într-un astfel de sistem? Bine. Atunci explicația devine simplă. Întreruperile sistemului de protecție, bazat pe accelerometru și imagini, aveau un nivel de prioritate mai scăzut decât comenzile manuale introduse din greșeală de Janos în cădere. Sistemul a intrat într-o buclă închisă, încercând să prelucreze comenzile eronate și nu a mai avut posibilitatea să ia în seamă semnalele de urgență ale senzorilor. De aceea bisturiul a continuat să taie.
Dintr-un motiv oarecare, Nicole fu dezamăgită. Explicația era destul de clară și cu siguranță ea nu dorise ca analiza faptelor să-l implice pe Janos, ori pe altcineva. Dar totul era prea simplu. Nu meritase nici timpul și nici energia cheltuită.
Nicole se lăsă să cadă pe pat.
— Deci atât despre misterul meu, declară ea.
Janos se așeză alături.
— Capul sus, Nicole! Astea-s vești bune. Cel puțin acum știm cu certitudine că nu am greșit inițializarea operației. Există o explicație logică pentru cele întâmplate.
— Grozav, replică ea sarcastic. Însă generalul Borzov tot mort e. Și la fel și Reggie Wilson.
Nicole se gândi la ciudatul comportament al reporterului american din ultimele zile și-și aminti de conversația purtată cu Francesca.
— Apropo, întrebă pradă unui impuls spontan, l-ați auzit cumva pe generalul Borzov plângându-se de dureri de cap sau acuzând vreo indispoziție trecătoare? Mai cu seamă în ziua banchetului?
Wakefield clătină din cap.
— Nu, zise și Janos, de ce întrebi?
— Mă rog, bazându-mă pe datele biometrice ale lui Borzov, am cerut calculatorului să-mi listeze cauzele posibile ale simptomelor sale, în condițiile în care generalul nu avea apendicită. Cea mai probabilă cauză, cu un procent de 62 %, a fost considerată reacția la droguri. Am socotit că poate de vină a fost un medicament oarecare.
— Într-adevăr? rosti Janos, cu curiozitatea stârnită. De ce nu mi-ai spus nimic până acum?
— Am vrut s-o fac… de câteva ori, răspunse Nicole. M-am gândit însă că nu te interesează. Îți aduci aminte că am trecut pe la tine, la o zi după moartea lui Borzov? Imediat după consfătuirea echipajului. Din felul cum te-ai purtat, am tras concluzia că nu voiai să-ți reamintești―
— Dumnezeule, clătină Janos din cap. Cât de greu ne înțelegem uneori, noi, pământenii… Mă durea pur și simplu capul. Nici mai mult, nici mai puțin. Cu siguranță n-am intenționat să las impresia că n-aveam chef să vorbesc de moartea lui Valerii.
— Vorbind despre comunicare, spuse Nicole ridicându-se obosită de pe pat, trebuie să-i văd pe doctorul Brown și pe amiralul Heilmann înainte de a mă culca. Se uită la Wakefield. Mulțumesc mult pentru ajutor, Richard. Aș vrea să pot spune că mă simt mai bine în prezent.
Se apropie de Janos.
— Îmi pare rău, prietene. Ar fi trebuit să conduc investigația cu tine. Probabil s-ar fi terminat cu mult mai repede…
— În regulă, replică Janos. Nu-ți face griji. Janos zâmbi. Haide, te însoțesc până la cortul meu.
Nicole auzi conversația aprinsă încă dinainte să bată la ușă. David Brown, Otto Heilmann și Francesca Sabatini se certau cu privire la răspunsul ce trebuia dat ultimelor directive primite de pe Pământ.
— Exagerează, spunea Francesca. Și își vor da singuri seama de îndată ce vor avea timp să reflecteze. Nu e prima misiune care suferă pierderea unei vieți omenești.
— Dar ne-au ordonat să ne întoarcem pe Newton cât mai repede posibil, protestă amiralul Heilmann.
— Iar mâine le vom explica de ce am mers să cercetăm întâi New York-ul. Takagishi zice că oceanul va începe să se topească într-o zi sau. două, și atunci va trebui oricum să plecăm. În plus, Wakefield, Takagishi și cu mine am auzit ceva în noaptea aia, chiar dacă David nu ne crede.
— Nu știu, Francesca, începu să răspundă doctorul Brown când auzi ciocăniturile. Cine-i acolo? se răsti supărat.
— Cosmonaut des Jardins. Am importante informații de ordin medical―
— Uite ce-i, des Jardins, o întrerupse Brown, suntem foarte ocupați. Nu poți aștepta până mâine dimineață?
Bine, își spuse în sinea ei Nicole. Pot să aștept până dimineață. Oricum nu se grăbea să răspundă întrebărilor lui Brown despre condiția inimii lui Takagishi.
— Am înțeles, rosti cu voce tare, amuzându-se de expresia folosită.
Peste câteva clipe auzi discuția declanșându-se din nou. Se îndreptă încet spre cort. Mâine trebuie să fie o zi mai bună, se gândi strecurându-se în pat.
31. FENOMENUL ORVIETO
— Noapte bună, Otto, spuse David Brown la plecarea amiralului. Ne vedem mâine dimineață. Căscă și se întinse. Își privi ceasul. Mai erau peste opt ore până la probabila aprindere a luminilor.
Își scoase combinezonul de zbor și bău o înghițitură de apă. De-abia se întinsese pe pat când Francesca intră în încăpere.
— David, avem necazuri. Se aplecă și-l sărută în fugă. Am vorbit cu Janos. Nicole bănuiește că Valerii a fost drogat.
— Ceeee? strigă el. Se ridică în capul oaselor. Cum de e posibil? Nu exista nici o modalitate…
— Pare-se că au existat niște dovezi în datele biometrice, iar ea a fost destul de isteață ca să le găsească. I-a pomenit faptul lui Janos în această seară.
— N-ai reacționat când ți-a spus, nu-i așa? Adică, trebuie să fim absolut―
— Sigur că nu, răspunse Francesca. Oricum, Janos n-ar bănui nimic în vecii vecilor. E complet inocent. Cel puțin în ceea ce privește astfel de lucruri.
— La naiba cu femeia asta, izbucni David Brown. Și la naiba cu datele sale biometrice. Își frecă fața cu mâinile. Ce zi! Întâi tâmpitul de Wilson vrea să facă pe eroul. Acum asta… Ți-am spus că trebuia să ștergem toate fișierele referitoare la operație. Ar fi fost extrem de ușor de făcut. Iar situația n-ar fi devenit―
— Oricum ar fi rămas înregistrările biometrice, pară Francesca. Acolo se găsesc dovezile principale. Însemna să fii un veritabil geniu ca să cercetezi istoricul operației și să deduci ceva. Italianca se așeză pe pat și îi strânse capul la piept. Marea greșeală nu a fost că am neglijat să distrugem fișierele. Dealtfel asta ar fi trezit suspiciunile celor de la ASI. Eroarea noastră este că am subestimat-o pe Nicole des Jardins.
Doctorul Brown se eliberă din îmbrățișarea femeii și se ridică în picioare.
— La dracul, Francesca, e greșeala ta. N-ar fi trebuit să mă las niciodată atras în combinația asta. Am știut eu―
— Ai știut că, îl întrerupse tăios Francesca, dumneata, Dr. David Brown, nu participai la prima ieșire în Rama. Știai că viitoarele tale milioane ca erou și conducător în ochii publicului al acestei expediții ar fi fost serios compromise dacă rămâneai la bordul lui Newton. Brown se opri din măsurarea încăperii în lung și în lat și se întoarse spre reporteră. Și mai știai atunci, continuă ea pe un ton mai măsurat, că la rândul meu aveam un interes bine întemeiat ca tu să participi la prima misiune. Și că te puteai bizui pe ajutorul meu.