De cealaltă parte a structurii cu opt laturi, în centrul pieței, se întindea un spațiu circular larg, lipsit de clădiri. Shigeru Takagishi se deplasă deliberat de-a lungul circumferinței, studiind cu atenție clădirile înconjurătoare. Nu căpătă nici un indiciu despre scopul structurilor. După ce se apropie de centru, la intervale regulate, pentru a cerceta zona, nu observă nimic neobișnuit sau demn de interes. Cu toate acestea, introduse în computer amplasamentul cutiilor metalice, joase și cu un aspect indescriptibil, care împărțeau piața în secțiuni.
Ajuns iarăși înaintea octaedrului, doctorul Takagishi băgă mâna în geantă și scoase o placă subțire, hexagonală, acoperită cu dispozitive electronice. Fixă aparatul în piață, la trei sau patru metri distanță de octaedru, apoi petrecu următoarele zece minute verificând, cu ajutorul transmițătorului, buna funcționare a instrumentelor științifice. Terminând testele, părăsi repede piața și se îndreptă spre ocean.
Takagishi se găsea la mijlocul celui de al doilea bulevard concentric când auzi un pocnet puternic venind din piață. Se răsuci și rămase nemișcat. După câteva momente auzi un alt zgomot. Pe acesta Takagishi îl recunoscu; atât hârșâitul periilor pe metal, cât și țiuitul de înaltă frecvență. Îndreptă fasciculul lanternei în direcția pieței. Sunetul încetă. Stinse lanterna și rămase tăcut în mijlocul bulevardului.
După câteva minute, periile începură iarăși să foșnească. Takagishi traversă pe furiș celelalte două bulevarde și vru să ocolească octaedrul, îndreptându-se spre sursa sunetului. A-proape ajuns în piață, un bip-bip ieșit din geantă îi întrerupse concentrarea. Până să oprească alarma care-i indica că instrumentele din piață nu mai funcționau, în New York se instalase iarăși liniștea. Doctorul Takagishi așteptă, dar zgomotul nu se mai auzi din nou.
Trase cu putere aer în piept să se liniștească și își făcu curaj.
Într-un fel sau altul, curiozitatea îi birui teama și doctorul Takagishi se întoarse în piață să afle ce se întâmplase aparatura științifică. Prima surpriză fu că dispozitivul hexagonal dispăruse din locul unde îl lăsase. Unde putuse oare să se evapore? Cine sau ce îl luase de acolo?
Takagishi realiză că era pe cale să facă o descoperire de o copleșitoare importanță. În același timp era înspăimântat. Luptând împotriva unei dorințe acerbe de a fugi, plimbă fascicolul puternic al lanternei împrejur, sperând să găsească o explicație pentru dispariția stației. Raza de lumină se reflectă de o piesă metalică situată la vreo treizeci sau patruzeci de metri mai aproape de centrul pieței. Instinctiv, Takagishi știu că reflecția provenea de la aparatul căutat. Se repezi într-acolo.
Se lăsă în genunchi și cercetă dispozitivele electronice. Nu se vedea nici o stricăciune evidentă. Tocmai își scosese transmițătorul pentru a efectua o verificare metodică, când observă un obiect ca o funie, cu un diametru de aproximativ cincisprezece centimetri, la marginea zonei luminate de fasciculul lanternei. Doctorul Takagishi ridică lanterna și se apropie de el. Era vărgat, negru cu auriu, și se întindea pe o distanță de vreo doisprezece metri, dispărând în spatele unui ciudat paralelipiped metalic, de trei metri înălțime. Pipăi funia groasă. Era moale și pufoasă la suprafață. Când încercă s-o întoarcă pentru a o atinge și pe cealaltă parte, obiectul începu să se miște. Takagishi îi dădu drumul imediat și îl urmări cum șerpuiește încet în direcția paralelipipedului. Mișcarea era însoțită de un zgomot asemănător hârșâitului unor perii pe metal.
Doctorul Takagishi își auzea bătăile inimii. Își învinse iarăși impulsul de a o lua la fugă. Își aminti de meditațiile studenției, în grădina maestrului său Zen. Nu-i va fi teamă. Ordonă picioarelor să-l ducă către paralelipiped.
Funia neagră-aurie dispăruse. Tăcerea inundase piața. Takagishi se apropie de paralelipiped, cu lanterna îndreptată spre punctul unde văzuse ultima dată funia. Ocoli colțul și îndreptă fasciculul în spatele paravanului. Nu-și putu crede ochilor. O masă de tentacule negre și aurii se ondulau în bătaia luminii.
Un scâncet de înaltă frecvență îi explodă brusc în urechi. Doctorul Takagishi privi peste umăr și rămase înmărmurit. Ochii îi ieșiră din orbite. Țipătul său se pierdu în zgomotul tot mai puternic făcut de cele trei tentacule care se întindeau spre el. Pereții inimii sale cedară iar el se prăbuși, deja mort, în strânsoarea uluitoarei creaturi.
33. PERSOANĂ DISPĂRUTĂ
— Amirale Heilmann?
— Da, generale O’Toole.
— Ești singur?
— Desigur. Abia m-am sculat de câteva minute. Întrevederea mea cu doctorul Brown nu e prevăzută decât peste o oră. De ce suni așa de devreme?
— În timp ce dormeai, am primit un mesaj codificat strict secret de la cartierul general. Despre Trinity. Doresc să-i cunoască statutul.
— Ce vrei să spui, generale?
— Linia e sigură? Ai oprit înregistrarea convorbirii?
— Am facut-o acum.
— Au pus două întrebări. Dacă Borzov a murit fără să comunice nimănui RQ-ul său, și dacă mai știe cineva din echipaj despre Trinity.
— Cunoști răspunsul la ambele întrebări.
— Am vrut să fiu sigur că nu ai vorbit cu doctorul Brown. Au insistat să verific acest lucru înainte de a răspunde. Ce crezi că-i cu povestea asta?
— Nu știu, Michael. Poate că cineva de pe Pământ a devenit nervos. Moartea lui Wilson i-a înfricoșat, probabil.
— Pe mine m-a speriat cu siguranță. Dar nu până acolo încât să mă gândesc la Trinity. Mă întreb dacă nu cumva ei știu ceva despre care noi habar n-avem?
— Ei bine, bănuiesc că vom afla destul de curând. Toți oficialii de la ASI insistă să părăsim Rama cât mai repede posibil. Nu le-a plăcut nici hotărârea noastră de a permite echipajului să se odihnească câteva ceasuri. De data asta nu cred că se vor răzgândi.
— Amirale, îți aduci aminte de discuția ipotetică pe care am purtat-o cu generalul Borzov, legată de condițiile în care ar urma să activăm operațiunea Trinity?
— Vag. De ce?
— Încă dezaprobi insistența lui de a cere mai întâi să cunoaștem de ce este pusă Trinity în aplicare? Ai spus atunci că dacă cei de pe Pământ consideră pericolul ca fiind iminent, nu ai personal nevoie să cunoști raționamentul deciziei.
— Mă tem că nu te înțeleg, generale. De ce-mi pui aceste întrebări?
— Aș vrea să-ți cer permisiunea, Otto, ca atunci când transmit răspunsul către cartierul general, să-i întreb de ce se interesează despre Trinity exact în acest moment. Dacă ne aflăm în primejdie, avem dreptul să cunoaștem acest lucru.
— Nu ai decât să-i întrebi, Michael. Însă pariez că nu-i decât o investigație de rutină.
Janos Tabori se trezi când interiorul lui Rama se afla încă în întuneric. Punându-și combinezonul de zbor, făcu o listă mentală cu activitățile cerute de transportul crabului biot pe Newton. Dacă ordinul de abandonare a lui Rama era cofirmat, atunci urmau să plece în zori. Janos consultă procedura obișnuită de evacuare înmagazinată în computer și o aduse la zi, adăugând câteva noi sarcini asociate biotului.
Își verifică ceasul. Zorii aveau să vină peste cincisprezece minute, firește, dacă ciclul diurn al lui Rama era regulat. Janos râse în sinea lui. Rama le oferise atâtea surprize, încât nu era deloc sigur că luminile se vor aprinde după orarul stabilit. Dacă totuși acest lucru avea să se întâmple, Janos dorea să admire «răsăritul» raman. Putea să-și ia micul dejun și după aceea.