Nicole observă că ținea un obiect în mâna dreaptă.
— Ți-am adus ceva, reluă el. Un talisman, presupun. Ceva care să-ți poarte noroc. M-am gândit că poate îi vei lua cu tine în New York.
Wakefield își desfăcu palma. Nicole recunoscu figura Prințului Hal.
— Poți spune ce vrei despre valoare și discreție și toate astea, dar uneori puțin noroc contează mai mult.
Nicole fu surprinzător de mișcată. Luă mica figurină din mâna lui Wakefield și îi studie detaliile cu admirație.
— Prințul are cumva și alte calități pe care ar trebui să le cunosc? întrebă ea zâmbind.
— Oh, da, se învioră Richard. Îi place să-și petreacă serile în cârciumi, alături de cavaleri grași și de alte personaje dezagreabile. Sau să se bată cu duci și conți renegați. Ori să curteze minunate prințeze franțuzoaice.
Nicole se înroși ușor.
— Dacă mă simt singură și doresc ca prințul să mă înveselească, ce trebuie să fac?
Richard se apropie de Nicole și-i arătă o minusculă tastatură amplasată chiar deasupra feselor Prințului Hal.
— Răspunde la multe comenzi, zise Richard, înmânându-i o mică baghetă de mărimea unui ac. Se potrivește perfect în oricare din taste. Apasă pe T pentru text sau pe A pentru acțiune, dacă vrei să-ți arate ce poate.
Nicole introduse robotul și bagheta într-unul din buzunarele costumului.
— Mulțumesc, Richard. A fost tare drăguț din partea ta.
Wakefield se fâstâci.
— Ei, mă rog, nu-i cine știe ce. Doar că am avut mult ghinion în ultima vreme și m-am gândit, adică…, poate―
— Mulțumesc încă o dată, Richard, îl întrerupse Nicole. Apreciez grija ta.
Ieșiră împreună afară.
34. ÎNSOȚITORI NEOBIȘNUIȚI
Doctorul David Brown era genul de savant căruia nu-i plăceau și nici nu avea încredere în mașini. Cele mai multe dintre lucrările sale tratau subiecte teoretice, căci detesta formalismul și detaliile științelor empirice. Empiriștii aveau de luptat cu instrumentele și, chiar mai rău, cu inginerii. Pentru David Brown, inginerii nu erau decât dulgheri și instalatori cu diplomă. Le tolera existența doar pentru că unii din ei puteau fi necesari, dacă teoriile sale ar fi fost să fie verificate de măsurători reale.
Când Nicole îi puse inocent câteva întrebări referitoare la funcționarea ice-mobilului, Francesca nu-și putu reține un chicotit.
— Habar n-are, și nici nu îl interesează, explică italianca. Ai crede că nu știe nici măcar să conducă un cărucior electric? L-am văzut privind un simplu robot de bucătărie mai bine de treizeci de minute, încercând fără succes să-și dea seama cum se utilizează. Dacă nulI-ar ajuta nimeni, ar muri de foame.
— Haide Francesca, lucrurile nu pot sta așa de rău, zise Nicole în timp ce urcau pe bancheta din față a vehiculului. La urma urmei, trebuie să se folosească atât de computere și de echipamentul de transmisie, cât și de sistemul de prelucrare a imaginilor de pe Newton. Exagerezi.
Tonul conversației era ușuratec și inofensiv. David Brown se lăsă să cadă pe bancheta din spate și oftă din greu.
— Cu siguranță că două femei excepționale ca voi au și altceva mai important de discutat. Dacă nu, poate îmi explicați și mie de ce un lunatic cercetător japonez părăsește tabăra în puterea nopții.
— Potrivit asistentului lui Maxwell, nulitatea aia slugarnică de Mills, mulți de pe Pământ consideră că bunul nostru doctor a fost răpit de ramani.
— Fii serioasă, Francesca. De ce s-ar decide Takagishi să plece de unul singur?
— Eu am o idee, declară rar Nicole. Nu era satisfăcut de programarea explorării. Știți cât de mult crede în importanța New York-ului. După incidentul cu Wilson… ei bine, a devenit convins de iminența unui ordin de evacuare. Până ne-am fi întors — dacă ne-am mai fi întors vreodată — Oceanul Cilindric avea să se topească, făcând mult mai dificil accesul în oraș.
Onestitatea înnăscută a lui Nicole o îndemna să-i informeze pe Brown și Sabatini despre problemele inimii lui Takagishi, însă intuiția o sfătuia să nu aibă încredere în cei doi.
— Nu pare a fi un tip care să se pripească, opină doctorul Brown. Mă întreb dacă nu cumva a auzit sau a văzut ceva.
— Poate că-l durea capul, ori nu reușea să adoarmă, avansă Francesca. Reggie Wilson obișnuia să hoinărească în timpul nopții când avea migrene.
David Brown se aplecă în față.
— Apropo, se adresă el lui Nicole, Francesca îmi spune că ești de părere că instabilitatea lui Wilson ar fi putut fi exacerbată de pilulele pe care le lua. E limpede că te pricepi la medicamente. M-a impresionat din cale-afară rapiditatea cu care ai identificat somniferul pe care îl luasem eu.
— Vorbind de medicamente, adăugă Francesca după o scurtă pauză, Janos Tabori a menționat ceva despre o discuție avută cu tine referitoare la moartea lui Borzov. Poate că nu l-am înțeles eu bine, însă cred că a spus că la mijloc ar fi putut să fie o reacție adversă la administrarea unui medicament.
Înaintau pe gheață cu o viteză constantă. Atmosfera părea degajată, aparent normală. Nu exista nici un motiv vizibil de suspiciune. Totuși, se gândi Nicole formulând un răspuns Francescăi, ultimele două remarci au fost prea lunecoase. Aproape exersate. Se răsuci să-l privească pe David Brown. Pe Francesca o știa capabilă să-și ascundă sentimentele, însă Nicole era sigură că putea citi pe chipul doctorului Brown dacă întrebările lor erau sau nu repetate. Bărbatul se foi ușor sub privirea ei scrutătoare.
— Cosmonautul Tabori și cu mine am vorbit despre generalul Borzov și împreună am emis o serie de speculații despre ce i-ar fi putut provoca durerea, declară Nicole afabil. În definitiv, apendicele său era perfect sănătos, așa că simptomele trebuie să fi fost induse de altceva. Pe parcursul discuției, i-am spus lui Janos că o reacție negativă la medicamente constituie una din posibilități. Nu este o afirmație foarte categorică.
Doctorul Brown păru ușurat și schimbă subiectul imediat. Cu toate acestea, răspunsul lui Nicole nu o satisfăcuse pe Francesca. Dacă nu cumva greșesc, jurnalista noastră mai are încă întrebări, cugetă Nicole. Dar nu mi le va pune acum. O privi pe Francesca și își dădu seama că italianca nu acorda nici o atenție monologului lui Brown de pe scaunul din spate. În vreme ce el vorbea despre reacția celor de pe Pământ la moartea lui Wilson, Francesca se adâncise în propriile sale gânduri.
După ce Brown își sfârși ideea, se instală tăcerea. Nicole privi în jur la nesfârșitele mile de gheață, la impunătoarele faleze de pe țărmurile Oceanului Cilindric, la zgârie-norii New York-ului profilați în față. Rama era o lume plină de glorie. Pe moment se simți vinovată de neîncrederea arătată Francescăi și doctorului Brown. Ce păcat că noi, pământenii, nu suntem niciodată capabili să mergem în aceeași direcție. Nici chiar atunci când suntem confruntați cu infinitul.
— Nu-mi dau seama cum ai reușit, rupse brusc tăcerea Francesca. Se răsucise pentru a i se adresa lui Nicole. După atâta amar de timp, nici măcar ziarele tabloide n-au nici un indice. Și nu trebuie să fii un geniu ca să calculezi când s-a întâmplat.
Doctorul Brown pierduse complet șirul replicilor.
— Despre ce naiba vorbiți?
— Celebrul nostru ofițer biolog, replică Francesca. Nu găsești fascinant faptul că, după atâta vreme, identitatea tatălui fiicei ei nu este încă cunoscută publicului?