— Signora Sabatini, rosti numaidecât în italiană Nicole, așa cum ți-am mai declarat înainte, acest subiect nu te interesează. Nu voi permite acest amestec în viața mea personală―
— Voiam doar să-ți reamintesc, Nicole, o întrerupse rapid Francesca, de asemenea în italiană, că ai secrete pe care nu dorești să le vezi dezvăluite.
David Brown le privi deconcertat pe amândouă. Nu înțelesese nici o vorbă și era complet uluit de brusca tensiune instalată în vehicul.
— Așadar, David, rosti Francesca pe un ton condescendent, ne povesteai ceva despre starea de spirit de pe Terra. Crezi că ni se va ordona să ne întoarcem acasă? Sau vom renunța pur și simplu la această ieșire?
— Consiliul executiv de la cartierul general a fost convocat într-o sesiune specială la sfârșitul săptămânii, răspunse el după o scurtă ezitare. Părerea doctorului Maxwell e că ni se va cere să abandonăm proiectul.
— Reacția ar fi tipică pentru un grup de oficialități guvernamentale, al căror obiectiv principal a fost întotdeauna minimalizarea riscurilor, comentă Francesca. Pentru prima dată în istorie, ființe umane adecvat pregătite explorează interiorul unui vehicul construit de o inteligență extraterestră. Și totuși, pe Pământ politicienii se comportă ca și cum nu s-ar întâmpla nimic neobișnuit. Sunt incapabili de viziune. Uluitor!
Nicole des Jardines încetă să mai asculte conversația dintre Francesca și David Brown. Mintea i se concentrase pe schimbul anterior de cuvinte. Crede că dețin probe despre drogurile din corpul lui Borzov, cugetă Nicole. Nu există altă explicație pentru amenințarea ei.
Ajunși la marginea întinderii de gheață, Francesca petrecu zece minute cu pregătirea camerei robot și a echipamentului de sunet pentru secvența menită să-i prezinte pe cei trei pornind în operațiunea de «cercetare a orașului extraterestru», în căutarea colegului dispărut. Nemulțumirea exprimată de Nicole despre întârziere trecu neobservată. Își făcu totuși cunoscută supărarea neparticipând la realizarea filmului respectiv. În vreme ce Francesca își termina pregătirile, Nicole urcă scara apropiată și studie orașul zgârie-norilor. În spate și sub ea, o auzea pe Francesca evocând drama pentru milioanele de spectatori de pe Pământ.
— Iată-mă la periferia misteriosului oraș-insulă denumit New York. În apropierea acestui loc doctorul Takagishi, cosmonautul Wakefield și cu mine am auzit la începutul săptămânii o serie de sunete stranii. Avem motive să credem că New York-ul a constituit destinația profesorului atunci când a părăsit tabăra noaptea trecută, într-o expediție de explorare solitară și neautorizată…
Ce i s-a întâmplat? De ce nu răspunde apelurilor noastre? Ieri am fost martorii unei teribile tragedii în decursul căreia ziaristul Reggie Wilson, riscându-și viața pentru a o salva pe cea care vă vorbește acum, a fost prins sub rover, fiind incapabil să scape de cleștii puternici ai crabilor bioți. Să fi avut expertul nostru în Rama o soartă similară? Să fi proiectat oare extratereștrii care au construit acest uimitor vehicul în urmă cu eoni un soi de capcană sofisticată, destinată să-i păcălească, iar în cele din urmă să-i distrugă pe vizitatorii prea puțin suspicioși? Nu știm. Însă…
Din punctul ei de observație, Nicole încercă s-o ignore pe Francesca și să ghicească în ce direcție ar fi putut să se îndrepte doctorul Takagishi. Consultă hărțile stocate în memoria computerului ei de buzunar. El s-ar fi dus exact spre centrul geometric al orașului, conchise ea. Era convins că această perfecțiune geometrică are o semnificație.
35. ÎN GROAPĂ
Străbăteau năucitorul labirint de străzi de vreo douăzeci de minute numai, și cu siguranță s-ar fi rătăcit deja în lipsa dispozitivelor personale de orientare. Nu aveau nici un plan prestabilit. Hoinăreau pur și simplu pe străzi, la întâmplare. La fiecare trei sau patru minute, amiralul Heilmann lua legătura cu doctorul Brown, așa încât trebuiau să găsească locuri potrivite, unde intensitatea semnalului să fie satisfăcătoare.
— În ritmul acesta, cercetarea noastră nu se va sfârși niciodată, remarcă Nicole când vocea lui Otto Heilmann slăbi încă o dată în comunicator. Doctore Brown, ce-ar fi să rămâi într-un loc fix? Francesca și cu mine am―
— Atențiune. Vocea amiralului deveni mai clară de îndată ce David Brown pătrunse într-un spațiu situat între două clădiri înalte. Ați recepționat ultima transmisie?
— Mi-e teamă că nu, replică David Brown. Repetă, te rog.
— Yamanaka, Wakefield și Turgheniev au acoperit treimea de jos a Semicilindrului Nordic. Nici urmă de Takagishi. Este improbabil să fi ajuns mai spre nord, numai dacă nu s-a îndreptat spre unul din orașele de acolo. Totuși, cineva ar fi trebuit să-i găsească urmele în cazul acesta. Așa încât se pare că voi sunteți pe pista cea bună.
Între timp, aici avem noutăți importante. Acum două minute, crabul capturat a început să se miște. Încearcă să se elibereze, dar până în prezent sculele sale de-abia dacă au zgâriat puțin cușca. Tabori lucrează febril pentru a construi una mai mare și mai rezistentă, care să o cuprindă în întregime pe prima. L-am chemat pe Yamanaka înapoi cu elicopterul ca să-i dea o mână de ajutor lui Tabori. Trebuie să sosească dintr-un minut într-altul… Așteptați… Un mesaj urgent de la Wakefield. Vă fac legătura.
Accentul britanic al lui Richard Wakefield era de neconfundat, deși transmisia se recepționa cu greu de trioul de astronauți din New York.
— Păianjeni, strigă el ca răspuns la o întrebare a Amiralului Heilmann. Vă mai aduceți aminte de biotul păianjen disecat de Laura Ernst? Ei bine, vedem șase asemenea exemplare dincolo de faleza sudică. Mișună în jurul taberei temporare pe care am construit-o acolo. Și se pare că cineva i-a reparat pe cei doi crabi morți, deoarece frații prizonierului nostru tocmai se rostogolesc spre Polul Sud…
— Imagini, țipă în microfon Francesca Sabatini. Filmezi?
— Ce? Regret, n-am auzit.
— Francesca vrea să știe dacă filmezi, repetă Amiralul Heilmann.
— Bineînțeles, scumpo, răspunse Richard Wakefield. Atât sistemul automat al elicopterului, cât și aparatul pe care mi l-ai dat astăzi dimineață funcționează încontinuu. Păianjenii bioți sunt uluitori. N-am văzut mciodată ceva care să se miște așa de repede… Apropo, vreo semn de la profesorul nostru?
— Încă nu, strigă din New York David Brown. E greu de înaintat în labirintul acesta de clădiri. Mă simt de parcă am căuta acul în carul cu fân.
Amiralul Heilmann repetă răspunsul pentru Wakefield și Turgheniev. Richard anunță apoi că se întorceau la baza Beta pentru realimentare.
— Tu ce faci, David? întrebă Heilmann. Având în vedere situația actuală, inclusiv necesitatea de a-i ține la curent cu evenimentele pe ticăloșii ăia de pe Pământ, nu crezi că ar trebui să te întorci și tu la bază? Cosmonauții Sabatini și des Jardins vor continua să-l caute pe doctorul Takagishi. Dacă trebuie, putem trimite pe cineva să te înlocuiască.
— Nu știu, Otto, nu am — Francesca răsuci butonul tran-smițătorului, nelăsându-l să termine. David îi aruncă o privire furioasă, însă se înmuie rapid.
— Trebuie să stăm de vorbă, rosti ea hotărât. Spune-i că-l contactezi peste câteva minute.
Nicole rămase stupefiată de conversația încinsă între cei doi. Nici unul nu părea câtuși de puțin interesat de soarta doctorului Takagishi. Francesca insista să se întoarcă imediat la bază ca să acopere toate evenimentele. Doctoral Brown se arăta îngrijorat că nu participa la «acțiunea» principală.