— Asta explică de ce toată lumea este așa de nerăbdătoare să ne vadă plecați, remarcă Janos.
— Doar parțial. Pe Pământ domină în prezent o părere clar diferită în legătură cu Rama și ramanii. Conducerea ASI și liderii lumii din COG sunt aparent convinși că Rama ne e implacabil ostil.
David Brown făcu o pauză de câteva clipe, de parcă ar fi vrut să-și cântărească iarăși propria părere.
— Cred că reacția lor e pur emoțională, dar nu am reușit să-i conving de contrariu. Personal nu văd nici un semn de ostilitate, doar un dezinteres și un dispreț total față de niște ființe mult inferioare. Moartea lui Wilson, transmisă în direct, a stricat însă totul. Populația Terrei nu se află lângă noi, nu are cum să simtă măreția acestui loc. Ei reacționează visceral la oroarea―
— Dacă nu-i crezi pe ramani motivați de intenții ostile, atunci cum explici această manevră? îl întrerupse Francesca. Nu poate fi o simplă coincidență. Ei sau el a decis, dintr-o cauză sau alta, să se îndrepte spre Pământ. Nu-i de mirare că oamenii sunt șocați. Amintiți-vă, primul Rama nu a reacționat nicidecum la prezența vizitatorilor. De astă dată ne confruntăm cu un răspuns dramatic diferit. Ramanii ne comunică că știu―
— Oprește-te, rosti Richard. Nu credeți că tragem prea repede concluzii? Mai avem douăsprezece minute până să începem a apăsa pe butoanele de panică.
— Bine, Cosmonaut Wakefield, replică Francesca, amintindu-și că era de fapt reporteră și activându-și camera video. Pentru a ne înregistra opiniile, care crezi că este semnificația acestei manevre dacă se va termina pe o traiectorie de impact cu Terra?
Când în cele din urmă vorbi, tonul lui Richard era foarte serios.
— Locuitori ai Pământului, rosti el cu dramatism, dacă Rama și-a modificat într-adevăr cursul pentru a ne vizita planeta, acest lucru nu înseamnă în mod necesar un act ostil. Din ce am văzut sau auzit până în prezent, nu există nimic, repet, nimic care să indice că specia ce a creat această navă spațială ar intenționa să ne facă rău. Desigur că moartea astronautului Wilson a tulburat, însă ea a constituit probabil un răspuns izolat din partea unei anumite categorii de roboți, nu o parte integrantă a unui plan sinistru. Eu văd această magnifică navă ca o mașină unitară, aproape organică în complexitatea ei. Este extraordinar de inteligentă, programată pentru supraviețuire și o funcționare de lungă durată. Nu e nici ostilă, nici prietenoasă. Ar fi putut cu ușurință să fie programată pentru a intercepta orice vas spațial oaspete și pentru a-i calcula locul de origine. De aceea, modificarea orbitei ramane s-ar putea să nu reprezinte decât un răspuns normal, la o întâlnire inițiată de o altă specie inteligentă. Poate pur și simplu vine să afle mai multe despre noi.
— Foarte bine, rânji Tabori. A fost aproape filozofic!
Wakefield râse nervos.
— Cosmonaut Turgheniev, spuse Francesca schimbând direcția camerei, ești de acord cu colegul dumitale? Imediat după decesul generalului Borzov ți-ai exprimat temerea că o «forță superioară», adică ramanii, ar fi putut avea un amestec în această moarte. Ce părere ai astăzi?
Pilotul sovietic, de obicei taciturn, fixă obiectivul camerei cu ochi triști.
— Da, îl consider pe Richard Wakefield un inginer strălucit. Dar el nu a dat răspuns întrebărilor dificile. De ce a manevrat Rama exact în timpul operației generalului Borzov? De celI-au tăiat bioți în bucăți pe Wilson? Unde e profesorul Takagishi?
Irina Turgheniev făcu o pauză pentru a-și stăpâni emoția.
— Nu o vom găsi pe Nicole des Jardins. Poate că Rama nu e decât o mașină, însă noi, cosmonauții, am văzut deja cât de periculoasă poate fi. Dacă se îndreaptă spre Pământ, mie personal mi-e teamă pentru familia mea, pentru prieteni, pentru întreaga omenire. Nu avem nici o modalitate să ghicim ce va face. Și nu am mai avea puterea s-o oprim.
Câteva minute mai târziu, Francesca Sabatini își transportă echipamentul video automat lângă apa înghețată, pentru o ultimă secvență. Verifică cu grijă ceasul înainte de a programa declanșarea aparatului cu exact cincisprezece secunde înainte de momentul estimat pentru încetarea mișcării.
— Imaginea pe care o vedeți tremură, începu ea cu voce tipică de jurnalist, deoarece solul de sub noi se mișcă încontinuu de la inițierea manevrei, în urma cu patruzeci și șapte de minute. Potrivit inginerilor de navigație, dacă Rama își modifică traiectoria pentru a intra în coliziune cu Pământul, manevra se va termina peste câteva secunde. Calculele lor se bazează, bineînțeles, pe presupunerea că intențiile―
Francesca se opri la mijlocul propoziției și respiră adânc.
— Solul nu mai trepidează. Manevra a luat sfârșit. Rama se găsește în prezent pe o traiectorie de impact cu Terra.
37. NAUFRAGIATĂ
Când Nicole se deșteptă, era amețită și incapabilă să-și limpezească gândurile. O durea capul, iar în spate și picioare simțea împunsăturile a mii de ace. Abia izbuti să găsească bidonuI cu apă și să bea o înghițitură. Pesemne sunt într-o stare de șoc, concluzionă căzând într-un somn adânc.
Se lăsase întunericul când se trezi din nou; de astă dată mintea nu i se mai afla în ceață. Știa unde se găsește. Își aminti că alunecase în groapă în timp ce-l căuta pe Takagishi. Își mai aduse aminte că o strigase pe Francesca, și căderea, dureroasa cădere. Apucă imediat comunicatorul de la centură.
— Atenție, echipaj Newton, zise ea ridicându-se încet în picioare. Aici des Jardins. Am suferit o, mă rog, indispoziție cred că-i termenul cel mai potrivit. Am căzut într-o groapă și mi-am pierdut cunoștința. Sabatini știe unde sunt…
Nicole își întrerupse monologul și așteptă. Nu auzea nici un răspuns. Reglă volumul la maximum, dar nu obținu decât paraziți. E deja întuneric, iar din zi nu s-au scurs mai mult de două ceasuri… Nicole știa că perioada de lumină din Rama dura aproximativ treizeci de ore. Să fi rămas inconștientă atâta vreme? Sau Rama se comportase iarăși neașteptat? Își privi ceasul care arăta timpul scurs de la începutul celei de-a doua ieșiri și efectuă rapid un calcul mental Sunt aici de treizeci și două de ore. De ce n-a venit nimeni după mine?
Nicole se concentră asupra ultimelor minute dinaintea căzăturii. Vorbiseră cu Wakefield, apoi ea se repezise să verifice gropile. Richard stabilea întotdeauna coordonatele poziției pe durata transmisiei, iar Francesca cunoștea exact…
Să fi pățit ceva întregul echipaj? Dacă nu, de ce nu o descoperiseră încă? Nicole se strădui să zâmbească, luptând să-și învingă primele mușcături de panică. Desigur, argumentă ea, m-au descoperit, dar eram fără cunoștință, iar ei au hotărât… O altă voce îi spunea că raționamentului ei îi lipsea logica. Indiferent de împrejurări, ar fi fost scoasă din groapă… dacă ar fi fost găsită.
O scutură un frison închipuindu-și, un scurt moment, că nu va fi niciodată descoperită. Nicole își impuse să schimbe subiectul și începu să stabilească leziunile pe care le suferise în cădere. Își trecu cu atenție degetele peste toate porțiunile craniului. Existau câteva cucuie, inclusiv unul mare, aflat chiar la ceafă. Iată vinovatul pentru starea mea de șoc, presupuse ea. Nu avea însă nici o fractură, iar cele câteva zgârieturi nu mai sângerau de mult.