Sunetul era straniu, ca și cum o duzină de picioare desculțe de copii lipăiau pe o podea acoperită cu linoleum; neîndoielnic, se apropia. Nicole nu avu mult timp să se minuneze. Câteva secunde mai târziu, antenele și capul unui biot centiped se iviră la marginea cavității și, fără să-și încetinească câtuși de puțin mersul, creatura coborî în jos pe peretele opus.
Biotul avea patru metri lungime. Coborî pe zid cu ușurință, plasându-și fiecare din cele șaizeci de picioare pe suprafața netedă și menținându-se pe ea printr-un fel de sucțiune. Nicole își luă trusa în spate și așteptă momentul prielnic. Apariția biotului nu o surprindea extrem de mult. După cele ce i se arătaseră în viziune, era convinsă că avea să fie salvată într-un fel sau altul.
Biotul centiped era format din cincisprezece segmente articulate între ele, fiecare cu patru picioare, și un cap asemănător cu al unei insecte, prevăzut cu o înșiruire bizară de senzori, dintre care doi erau lungi și subțiri, similari unor antene. Se părea că depozitul metalic din celălalt colț al cavității reprezenta piesele sale de schimb. Urmărit de privirea lui Nicole, biotul își schimbă trei picioare, carapacea unuia din segmente și două protuberanțe noduroase, plasate pe laturile capului. Întregul proces se desfășură în mai puțin de cinci minute. Odată operațiunea terminată, biotul începu urcușul afară din groapă.
Nicole sări pe spatele lui în clipa în care trei sferturi din corp erau agățate deja pe perete. Greutatea suplimentară se dovedi prea mare. Biotul își pierdu priza și se prăbuși împreună cu Nicole în cavitate. Câteva secunde mai târziu încercă din nou să escaladeze zidul. De astă dată Nicole așteptă până ce întreaga lungime a centipedului se afla pe perete, sperând că rezistența tuturor segmentelor îi va compensa greutatea. Zadarnic. Biotul și Nicole se prăbușiră grămadă.
Unul din picioarele din față fusese grav avariat, așa încât biotul execută reparațiile necesare înainte de a relua încercarea de escaladare a peretelui pentru a treia oară. Între timp, Nicole scosese din trusa medicală cel mai rezistent material de sutură pe care-l avea. Legă un capăt al firului pus în opt de ultimele trei segmente ale creaturii, iar la celălalt capăt făcu o buclă. După ce-și puse mănușile pentru a-și proteja mâinile și-și confecționă un soi de brâu ca firul să nu o taie, își trecu bucla în jurul taliei.
Ar putea fi un dezastru, realiză Nicole trecând în revistă toate rezultatele posibile ale planului său. Dacă legătura cedează, voi cădea. Și s-ar putea să nu mai fiu așa de norocoasă.
Centipedul porni meticulos ascensiunea. La câțiva pași mici după ce se desfășurase complet pe perete, biotul simți greutatea lui Nicole. Acum nu se mai prăbuși; se luptă să-și continue drumul. Nicole își menținu trupul perpendicular pe suprafață, ca și cum s-ar fi cățărat pe o stâncă, ținându-se cu ambele mâini de fir.
Se afla la circa patruzeci de centimetri în spatele ultimului segment al biotului. Când capul acestuia atinse marginea gropii, Nicole străbătuse jumătate din distanță. Urcușul continuă încet dar sigur, pe măsură ce, segment după segment, biotul dispărea din vedere. Totuși, câteva minute mai târziu înaintarea se reduse considerabil, oprindu-se cu totul în momentul în care numărul segmentelor rămase pe peretele vertical se reduse la patru. Dacă ar fi întins mâna, Nicole ar fi atins ultimul segment al creaturii. Pe perete se mai găsea cam un metru din lungimea totală a biotului, și cu toate acestea, centipedul părea că se împotmolise. Presiunea exercitată de Nicole asupra articulațiilor posterioare era prea mare.
Scenarii sinistre se succedară în mintea lui Nicole, în vreme ce atârna la mai bine de șase metri de fundul cavității. Bună treabă, reflectă sarcastic trăgând cu putere de fir și punându-și picioarele pe perete. Există trei variante posibile, nici una din ele grozavă. Firul să se rupă. Biotul să cadă înăuntru. Sau eu să rămân suspendată aici pentru totdeauna.
Nicole luă în considerare alternativele. Singurul plan cu o probabilitate rezonabilă de succes — deși rămânea extrem de periculos — la care se putea gândi era să urce pe firul de sutură până la ultimul segment și apoi, folosind cumva trupul sau picioarele centipedului, să-și croiască drum până la margine.
Privind sub ea, își aminti prima căzătură. Cred că am să aștept puțin să văd dacă mașina asta are sau nu de gând să se miște mai departe. Așa se scurse un minut, apoi altul. Nicole respiră adânc. Apucă bine firul și se ridică în sus pe zid. Repetă operația folosindu-se de cealaltă mână. Ajunsese chiar sub ultimul segment. Întinse mâna și apucă unul din picioarele biotului, însă de îndată ce încercă să se sprijine de el, piciorul se desprinse de perete.
Cam atâta cu acest plan, își zise după o clipă de spaimă. Se echilibra iarăși imediat sub centiped, și îl studie cu atenție. Carapacea fiecărui segment era confecționată din plăcuțe suprapuse. Poate dacă aș apuca una din ele… Nicole recapitulă primele două încercări de a călări pe spatele biotului. Forța de sucțiune din picioare a fost cea care a cedat. Acum cea mai mare parte a biotului se află pe nivelul de deasupra. Ar trebui să mă susțină.
Înțelese că odată ajunsă pe spatele creaturii, nu mai avea nici o protecție dacă ar fi căzut. Pentru a-și verifica ideea, se ridică pe fir și apucă una din plăcile carapacei. Problema era dacă placa îi va suporta greutatea. Încercă să-i determine rezistența în timp ce se ținea cu cealaltă mână de firul de sutură. Toate bune până atunci.
Prinse o placă de pe segmentul posterior al centipedului și se trase în sus cu mare precauție, dând apoi drumul firului. Își încolăci picioarele în jurul creaturii și înaintă pe el până ce ajunse la următoarea plăcuță. Picioarele ultimului segment posterior se desprinseră cu zgomot de pe perete, însă biotul nu făcu altă mișcare.
Repetă operațiunea de încă două ori, trecând de la un segment la altul. Nicole aproape ajunsese sus. Pe parcursul ultimei ascensiuni o scutură un frison de spaimă, în momentul în care biotul alunecă câțiva centimetri înapoi în groapă. Ținându-și respirația, așteptă până ce biotul se stabiliză, după care continuă să se târască spre primul segment aflat la nivelul solului. Brusc biotul se puse iarăși în mișcare, dar Nicole se rostogoli pur și simplu într-o parte și ateriză pe spate.
— Aleluia! strigă ea.
Stând pe zidul ce înconjura New York-ul și privind apele învolburate ale Oceanului Cilindric, Nicole se întrebă de ce nu răspunsese nimeni apelurilor sale de ajutor. Autotestul aparatului de emisie indica că acesta funcționează, și totuși, de trei ori încercase să stabilească legătura cu restul echipajului, fără succes. Nicole cunoștea mijloacele de comunicații aflate la dispoziția astronauților. Lipsa unui răspuns însemna că pe o rază de șase-opt kilometri nu se găsea nici unul din colegii ei, și că stația releu de la baza Beta nu era operațională. Dacă ar fi fost, atunci m-ar auzi indiferent de unde, chiar și de pe Newton.
Nicole se îmbărbătă spunându-și că echipajul se afla fără îndoială la bordul navei, pregătindu-se pentru o altă ieșire, iar stația de comunicații fusese probabil avariată de uragan. Ce o deranja însă era faptul că trecuseră patruzeci și cinci de ore de când marea începuse să se topească și nouăzeci de ore de la căzătura ei în groapă. De ce n-o căuta nimeni?
Ochii ei cercetară cerul în căutarea vreunui elicopter. După cum prevăzuse, atmosfera conținea nori. Topirea Oceanului Cilindric modificase considerabil starea meteorologică a lui Rama. Temperatura crescuse simțitor. Nicole aruncă o privire spre termometru, care-i confirmă supoziția că în prezent erau patru grade peste valoarea de îngheț.