Richard reflectă o clipă.
— Așa se explică de ce Falstaff te-a pierdut. Tu ai rămas înăuntru în hambar, iar pereții au blqpat semnalul. Acum era rândul său să se mire. Dar de ce ar născoci Francesca o asemenea poveste?
Asta aș vrea să știu și eu, își zise în sinea ei Nicole. Înseamnă că l-a otrăvit intenționat pe Borzov. Altminteri de ce să încerce…
— S-a întâmplat ceva între voi două? o întrebă Richard, întotdeauna am crezut că observ―
— Probabil gelozie, acționând din ambele direcții. Francesca și cu mine ne situăm la ani lumină depărtare.
— Asta poți să o spui din nou, chicoti Richard.. Mi-am petrecut cea mai mare parte a anului încercând să-ți sugerez faptul că te găsesc inteligentă, interesantă și atractivă. Și totuși n-am primit altceva decât un răspuns profesional, politicos și reținut. Francesca, pe de altă parte, își dă seama imediat numai dacă se întâmplă s-o privești într-un anume fel.
— Mai sunt și alte deosebiri, mai de substanță, replică Nicole, deloc supărată că Richard își manifestase în cele din urmă interesul față de ea ca femeie.
Urmă o pauză în conversație. Nicole își consultă ceasul.
— Nu vreau să mai pierdem timpul discutând despre Francesca Sabatini, spuse ea. Peste o oră se va lăsa iarăși întunericul și trebuie să plănuim cum vom scăpa de pe această insulă. Avem de abordat și alte aspecte… logistice să zicem, precum apa, alimentele și alte chestiuni de nemenționat și care fac izolarea într-o groapă mică să pară suficient de dezgustătoare.
— Am adus un cort portabil — dacă avem nevoie.
— Minunat, replică Nicole, o să-mi aduc aminte atunci când plouă. Întinse automat mâna spre rucsac pentru a lua pepenele-mană, dar nu scoase pachetul. Apropo, Richard, n-ai adus cumva mâncare omenească?
Cortul se dovedi trebuincios când fură gata să se culce. Hotărâră să-l întindă pe o latură a pieței centrale. Nicole se simțea mai în siguranță în apropierea avianilor. Într-un anume sens îi erau prieteni și probabil ar fi ajutat-o la nevoie. În plus, reprezentau și singura lor sursă cunoscută de hrană. Richard și Nicole de-abia aveau apă și alimente pentru încă două zile.
Ea nu obiectase la propunerea lui Richard de a împărți împreună cortul. Galant, el se oferise să doarmă afară «dacă asta te-ar face să te simți mai bine», însă cortul se dovedea destul de mare pentru doi saci de dormit, în lipsa altui mobilier. Faptul că stăteau întinși la o distanță de jumătate de metru unul de celălalt, făcea conversația ușor de întreținut. Nicole îi relată amănunțit timpul pe care-l petrecuse singură, omițând doar partea cu sticluța verde și viziunile ulterioare. Era un lucru prea intim pentru a-l împărtăși altcuiva. Pe Richard îl fascină întreaga povestire, și se arătă intrigat mai ales de aviani.
— Vreau să zic, cum naiba de-au ajuns aici? începu el ridicându-se pe un cot și sprijinindu-și capul de umăr. Din cele ce mi-ai spus, cu excepția tanculuisantinelă — și aici sunt de acord cu tine că el constituie o anomalie — nu sunt mai avansați decât oamenii preistorici. Ce lovitură ar fi să le descoperim secretul.
Nu poți renunța complet la ipoteza că ar fi totuși bioți, continuă el, de-abia reținându-și entuziasmul. Poate că nu sunt impresionanți din punct de vedere biologic, dar Isuse, ca inteligență artificială ar constitui ultimul răcnet în domeniu. Se ridică pe saltea. Gândește-te numai ce semnificație ar avea asta. Trebuie să găsim aceste răspunsuri. Tu ești lingvistă, poate reușești să înveți să le vorbești.
Nicole era amuzată.
— Ți-a trecut oare prin minte, Richard, că întreaga noastră discuție va fi doar academică dacă nimeni nu vine în căutarea noastră?
— De câteva ori. Richard râse și se întinse iarăși pe saltea. Ticălosul de Heilmann m-a tras deoparte chiar înainte să mă întorc în Rama și mi-a spus că «violam toate regulamentele în vigoare» prin acțiunea mea. Mi-a promis că nu vor veni după mine, indiferent de circumstanțe.
— Și atunci de ce te-ai întors?
— Nu sunt complet sigur, zise el încet. Știu că voiam să-l iau pe Falstaff și să văd dacă, prin cine știe ce minune, nu mai recepționase alte semnale de la baliza ta. Cred însă că am avut și alte motive. Misiunea se transforma tot mai mult în politică în loc de știință. Îmi era limpede că birocrații de pe Pământ aveau de gând să abandoneze misiunea, din «rațiuni de securitate», și că echipajului i se va interzice să revină pe Rama. Știam că discuțiile politice aveau să mai dureze încă o zi sau două. Făcu o pauză. Și doream să mai arunc o privire la cea mai incredibilă priveliște din viața mea.
Nicole rămase tăcută câteva clipe.
— Cu siguranță nu îți era teamă, spuse ea blând, deoarece nici acum nu lași să se vadă vreun semn de frică. Nu te deranjează deloc gândul de a fi lăsat să mori la bordul lui Rama?
— Puțin, răspunse Richard. Dar a muri într-o situație captivantă e mai bine decât să trăiești într-una plictisitoare. Din nou se sprijini în cot. Trei ani am așteptat această misiune. Am considerat încă de la început că am o șansa reală să fiu selectat în echipaj. Cu excepția roboților și a lui Shakespeare, în viața mea nu mai există altceva decât munca. N-am nici familie și nici prieteni la care să mă gândesc…
Vocea i se stinse.
— Și ideea de a mă întoarce înapoi mă sperie la fel de mult ca moartea. Cel puțin Richard Wakefield, cosmonaut pe Newton, are un țel bine definit. Încercă să mai spună ceva, dar se opri. Se lăsă pe spate și închise ochii.
43. PSIHOLOGIE EXOBIOLOGICĂ
— Și mai este un motiv ca să nu ne pierdem speranța, pe care am uitat să-l menționez seara trecută, declară vesel Richard de îndată ce ea deschise ochii.
Nicole se trezea întotdeauna foarte greu. Ghiar și când era copil. Îi plăcea să-și savureze ultimul vis, înainte de a înfrunta realitatea dură. Acasă, Pierre și Genevieve știau că nu trebuie, să-i vorbească despre nimic important până ce nu-și sorbea cafeaua de dimineață. Clipi spre Richard, care îndreptase fascicolul lanternei în spațiul dintre ei.
— Acest vehicul se îndreaptă în prezent către Pământ, spuse el. Chiar dacă Newton pleacă, mai devreme sau mai târziu s-ar putea să sosească altcineva aici.
— Cum așa? întrebă Nicole, ridicându-se în capul oaselor.
— În agitația de aseară am uitat complet o chestiune foarte importantă, replică Richard. Manevra — bănuiesc că nu ai simțit-o, zăcând inconștientă pe fundul gropii — a pus Rama pe o traiectorie de coliziune cu Pământul. Asta a făcut evacuarea noastră imperativă.
Richard observă că Nicole îl privea țintă, de parcă el și-ar fi pierdut mințile.
— Nava se găsește în continuare pe o hiperbolă față de soare, continuă el, dar se îndreaptă cu toată viteza spre Pământ. Impactul va avea loc în douăzeci și trei de zile.
— Richard, nu-mi plac glumele atât de devreme dimineața, spuse Nicole tânjind din tot sufletul după o ceașcă de cafea. Dacă-ți consumi energia născocind―
— Nu, nu, o întrerupse el. Sunt foarte serios, crede-mă.
Nicole își scoase termometrul de buzunar și îl verifică.
— Atunci spune-mi, geniul meu ingineresc, de ce temperatura continuă să crească? Dacă ne îndepărtăm de soare, n-ar trebui să scadă?