— Tata lucra la Căile Ferate Britanice. Era un bărbat foarte deștept, însă stângaci în societate; a avut greutăți în a-și găsi o slujbă după ce a terminat universitatea în Sussex. Timpurile erau încă dificile. Economia de-abia începuse să se redreseze după Marele Haos…
Când mama i-a spus că este însărcinată, responsabilitatea l-a copleșit. Căuta o poziție mai sigură, mai bună. Întotdeauna obținuse rezultate mari la teste, iar guvernul forțase monopolurile din transport, inclusiv sistemul căilor ferate, să angajeze personalul conform punctajelor de la teste. Așa că tatăl meu a ajuns director de trafic la Stratford.
Își ura slujba. Era plicticoasă și monotonă, complet nepotrivită pentru un absolvent cu distincție. Mama mi-a povestit că s-a străduit să obțină și alte posturi când eram foarte mic, însă într-un fel sau altul dădea greș la interviuri. Mai târziu, după ce eu am mai crescut, a încetat până să și încerce. Stătea acasă și se plângea. A început să bea. Și să ne facă zile negre amândurora.
Urmă o tăcere lungă. Richard se lupta din greu cu demonii copilăriei sale. Nicole îl strânse de mână.
— Îmi pare rău, șopti ea.
— Și mie mi-a părut, replică Richard cu glasul ușor voalat. Eram doar un puști cu un incredibil simț de a se minuna și cu dragoste de viață. Veneam acasă entuziasmat de orice lucru nou, povesteam ce se întâmplase la școală, iar tatăl meu se mulțumea să mârâie.
La opt ani, m-am întors de la școală mai devreme și m-am certat cu el. Era ziua lui liberă și băuse, ca de obicei. Mama ieșise după cumpărături. Nu-mi amintesc de la ce a pornit totul, dar știu că i-am spus că nu avea dreptate în privința unui flecușteț. Când a văzut că persistam în a-l contrazice, m-a lovit brusc în nas cu toată forța. M-am izbit de zid, iar din nasul rupt mi-a țâșnit sângele. De atunci și până la paisprezece ani, când am început să simt că eram în stare să mă apăr, n-am mai intrat niciodată în casa aceea până nu mă asiguram mai întâi că mama se afla înăuntru.
Nicole încercă să-și imagineze un adult lovind un copil de opt ani. Ce fel de ființă umană poate sfărâma nasul propriului fiu? se întrebă ea.
— Am fost mereu foarte timid, convingându-mă singur că moștenisem stângăcia tatălui meu, spunea Richard. Așa că n-aveam mulți prieteni de vârsta mea, dar tot tânjeam după relații umane. O privi pe Nicole și fâcu o pauză, reme-morându-și amintirile. Mi-am făcut prieteni din personajele lui Shakespeare. Îi citeam piesele în fiecare după amiază în parc și mă cufundam în lumea sa închipuită. Chiar învățasem pe de rost scene întregi. Apoi, pe drumul spre casă vorbeam cu Romeo, sau Ariel, sau Jaques.
Lui Nicole nu-i fu greu să vizualizeze restul povestirii lui Richard. Mi te închipui ca adolescent. Singuratic, stângaci, reținut din punct de vedere emoțional. Obsesia ta pentru Shakespeare ți-a oferit o evadare din fața durerii. Teatrele se găseau în apropierea casei tale. Ți-ai văzut prietenii luând viață pe scenă.
Pradă unui impuls brusc, Nicole se aplecă și-l sărută ușor pe obraz.
— Mulțumesc pentru că mi-ai povestit, zise ea.
De îndată ce se lumină, se îndreptară spre plasa întinsă între zgârie-nori. Nicole fu surprinsă să descopere că tăieturile practicate pentru a elibera avianul erau acum reparate. Plasa arăta ca nouă.
— Un biot de întreținere a trecut evident pe aici, comentă Richard, fără a se mai lăsa impresionat de minunățiile la care era martor.
Tăiară câteva bucăți lungi de coardă și porniră spre hambar. Pe drum, Richard testă elasticitatea materialului, descoperind că se întindea cu aproximativ cincisprezece la sută, după care revenea la dimensiunea inițială, deși uneori fenomenul se producea lent. Intervalul varia semnificativ, depinzând de durata de timp a aplicării forței de întindere. Richard începuse să examineze structura internă a corzii când ajunseră la hambar.
Nicole nu pierdu nici o clipă. Legă un capăt al frânghiei de un obiect aflat în imediata vecinătate a hambarului și-și dădu drumul încet de-a lungul peretelui. Sarcina lui Richard era să vegheze să nu se întâmple ceva neprevăzut, fiind de asemenea pregătit în caz de urgență. Ajunsă pe fundul cavității, Nicole fu scuturată de un fior amintindu-și cât de neajutorată se simțise în același loc cu câteva zile mai devreme. Revenindu-și însă repede, introduse un soi de mâner, confecționat cu ajutorul câtorva ustensile din trusa medicală, în interiorul pepenelui, legându-l apoi de rucsacul din spate. Urcușul decurse fără nici un fel de problemev
— Rezolvat, zâmbi ea întinzându-i lui Richard pepenele-mană. Continuăm cu planul A?
— ’nțeles, spuse el. Acum știm de unde vor veni următoarele noastre zece mese.
— Nouă, îl corectă Nicole cu un hohot de râs. Am reevaluat estimarea după ce te-am văzut mâncând de câteva ori.
Porniră rapid din hambar spre piața vestică. Traversară în zig-zag zona deschisă, cercetând cu atenție aleile înguste din împrejurimi, dar nu descoperiră nimic care să-i ajute la construirea unei bărci. Richard se întâlni totuși cu un centiped biot; pe la jumătatea operațiunii lor de căutare, unul pătrunsese în piață și se deplasase în diagonală. Richard făcuse tot posibilul pentru a-l determina să se oprească, inclusiv să i se așeze înainte sau să-l ciocănească în cap. Nu avusese succes. Nicole râdea în momentul în care Richard se întoarse lângă ea, puțin frustrat.
— Centipedul ăla e absolut inutil, se plânse el. La ce dracul folosește? Nu transportă nimic. N-are nici un fel de senzori. Pur și simplu se plimbă voios pe aiurea.
— Tehnologia unei specii extraterestre avansate nu poate fi discernută de magie, îi aminti ea unul din citatele sale preferate.
— Dar blestematul acela de centiped n-are nimic magic în el, replică Richard oarecum supărat de veselia ei. E chiar tâmpit de-a binelea!
— Și ce-ai fi făcut dacă se oprea? se interesă Nicole.
— Cum, l-aș fi examinat, bineînțeles, ce altceva să fac?
— Cred că-i mai bine să ne concentrăm eforturile în alte direcții, replică Nicole. Nu-mi imaginez cum ne-ar ajuta un centiped biot să plecăm de pe insulă.
— Mă rog, declară Richard un pic prea brusc, îmi pare evident că am abordat complet greșit problema. Nu vom găsi nimic folositor la suprafață. Bioții o curăță probabil regulat. Ar trebui să căutăm o altă intrare în subteran, ceva asemănător cu bârlogul avianilor. Radarul multispectral ne va identifica locurile unde terenul nu este solid.
Le luă mult timp ca să descopere a doua deschizătură, deși ea nu se afla la mai mult de două sute de metri de centrul pieței. Richard și Nicole se dovediseră din cale-afară de restrictivi în primele cercetări. După o oră totuși, ajunseră la concluzia ca terenul de sub piață era peste tot solid. Își lărgiră aria cercetărilor, incluzând străzile și aleile alăturate, până la bulevardele concentrice. Într-o fundătură încadrată din trei părți de zgârie-nori descoperiră un alt capac în mijlocul drumului. Nu era deloc camuflat. Avea aceleași dimensiuni ca și cel aflat deasupra avianilor, un dreptunghi cu lungimea de zece metri și lățimea de șase.
45. NIKKI
— Crezi că acoperământul avianilor se deschide în același fel? întrebă Nicole după ce Richard cercetase cu mare grijă împrejurimile, descoperind pe una din clădiri o placă vizibil nelalocul ei. Apăsarea ei dusese la deschiderea capacului.
— Probabil. Va trebui să ne întoarcem și să verificăm.