— Ei bine, prietene, îmi vei povesti cândva, spuse ea cu voce ușoară. Nici unul dintre noi nu e obișnuit să-și împărtășească secretele cele mai adânci. Poate că în timp vom învăța s-o facem. Voi începe eu prin ați mărturisi de ce cred că nu vom muri și de ce ar trebui să cercetăm în continuare zona din jurul pieței estice.
Nicole nu povestise nimănui, nici chiar tatălui ei, despre «călătoria» din timpul ceremoniei Poro. Înainte să termine de povestit lui Richard, spusese nu numai ce i se întâmplase la vârsta de șapte ani, pe durata acelui ritual de trecere, ci și despre vizita lui Omeh la Roma, profețiile Senoufo legate de «femeia fără însoțitor» ce-și împrăștia progeniturile «printre stele», și detaliile propriei șale viziuni după ce băuse conținutul sticluței verzi pe fundul cavității din hambar.
Richard rămăsese fără grai. Toate aceste istorisiri erau atât de străine minții sale matematice, încât nu știa nici măcar cum să reacționeze. O privea pe Nicole cu uimire și perplexitate. În cele din urmă, jenat de propria-i tăcere, începu:
— Nu știu ce să spun…
Nicole îi duse degetele la buze.
— Nu-i nevoie să zici nimic. Îți citesc reacția pe față. Putem discuta despre asta mâine, după ce te vei gândi la cele ce ți-am povestit.
Nicole căscă și-și privi ceasul. Își scoase sacul de dormit din rucsac și-l întinse pe jos.
— Sunt istovită. Nimic nu te obosește mai repede decât puțină frică. Ne vedem peste patru ore.
— Cercetăm zona de o oră și jumătate, declară Richard plin de nerăbdare. Uită-te pe hartă. Nu există loc pe o rază de cinci sute de metri pe care să nu-l fi călcat de două ori.
— Atunci procedăm greșit, veni replica lui Nicole. În viziunea mea existau trei surse de căldură. Richard își încruntă sprâncenele. Gândește logic, dacă preferi. De ce să existe trei piețe și numai două adăposturi subterane? Tu însuți ai afirmat că ramanii acționează mereu după un plan.
Stăteau în fața unui dodecaedru situat la marginea pieței estice.
— Și încă un lucru, mârâi ca pentru sine Richard, care-i scopul acestor poliedre blestemate? În fiecare sector se găsește câte unul, iar primele trei ca mărime se află în piețe… Stai un pic, rosti deodată, mutându-și privirea de la una din cele douăsprezece fețe ale dodecaedrului spre zgârie-norul de vizavi. Privirea i se roti apoi pe deasupra petei. Să fie oare așa? Nu, e imposibil.
O observă pe Nicole privindu-l fix.
— Mi-a venit o idee, zise el surescitat. S-ar putea să se dovedească complet absurdă, dar… Ți-l amintești pe doctorul Bardolini și matricile sale progresive? Cu delfinii?… Ce-ar fi dacă ramanii au procedat la fel, lăsând în New York modele geometrice cu diferențe mici și subtile de la secțiune la secțiune și de la piață la piață?… Știi, ideea nu-i deloc mai trăznită decât propriile tale viziuni.
Bărbatul se lăsase deja în genunchi, cercetând febril hărțile New York-ului.
— Îmi dai voie să mă folosesc și de computerul tău? o întrebă pe Nicole câteva minute mai târziu. Ar grăbi lucrurile.
Ore întregi Richard Wakefield rămase lângă calculatoare, vorbind de unul singur și străduindu-se să rezolve ghicitoarea. În timpul pauzei de prânz, la insistențele lui Nicole explică faptul că cea de a treia deschizătură subterană putea fi găsită numai dacă reușea să înțeleagă în profunzime relațiile geometrice dintre poliedre, piețe și toți zgârie-norii situați vizavi de principalele fețe ale poliedrelor din cele nouă sectoare. Cu două ore înainte de lăsarea întunericului, Richard alergă spre un sector alăturat pentru a obține date suplimentare care nu fuseseră încă introduse în hărțile stocate de memoria computerelor.
Nu se opri din calcule nici măcar după ce se întunecă. Nicole dormi în prima parte a nopții de cincisprezece ore. Când se trezi cinci ore mai târziu, Richard încă lucra cu febrilitate. Era atât de absorbit, încât n-o auzi. Femeia se ridică în liniște și îi puse mâinele pe umeri.
— Trebuie să dormi, Richard.
— Sunt aproape gata. Nicole îi observă cearcănele de sub ochi în clipa când el se întoarse. Nu durează mai mult de o oră.
Nicole se întoarse pe saltea. Când Richard o trezi mai târziu, era plin de entuziasm.
— Știi ce? spuse cu un rânjet. Sunt trei soluții posibile, fiecare din ele compatibilă cu toate modelele. Se răsuci aproape un minut pe loc, apoi îi ceru rugător. N-am putea să le verificăm acum? Nu cred că voi reuși să dorm dacă nu mă conving.
Nici una dintre cele trei soluții ale lui Richard nu se găsea în apropierea pieței. Prima se afla la mai bine de un kilometru distanță, la marginea New York-ului, în partea opusă Emisferei Nordice. Richard și Nicole nu descoperiră nimic acolo. Merseră după aceea încă cincisprezece minute în întuneric, către cel de-al doilea.amplasament posibil, situat în colțul sud-estic al orașului. Capacul se afla exact în punctul indicat de Richard.
— Aleluia! strigă bărbatul, întinzându-și sacul de dormit alături de capac. Hip hip ura pentru matematică!
Ura pentru Omeh, gândi Nicole. Nu-i mai era somn, dar nu dorea câtuși de puțin să exploreze singură în întuneric teritoriul nou descoperit. Ce vine mai întâi, intuiția sau matematica? se întrebă în vreme ce ședea întinsă pe saltea. Folosim modele ca să descoperim adevărul? Sau îl cunoaștem de la început, și abia apoi elaborăm matematica necesară pentru a-l explica?
Se treziră amândoi pe lumină.
— Zilele se scurtează câte puțin, observă Richard. Însă durata însumată a zilei și a nopții rămâne constantă, de patruzeci și șase de ore, patru minute și paisprezece secunde.
— Cât mai e până la impact? se interesă Nicole împachetându-și sacul de dormit.
— Douăzeci de zile și trei ore. Gata pentru o nouă aventură?
Ea încuviință din cap,
— Bănuiesc că știi și locul unde se găsește plăcuța de acționare a capacului?
— Nu, dar pariez că nu-i greu de aflat, replică Richard plin de încredere. Și după ce-o vom descoperi; deschiderea bârlogului avianilor va fi floare la ureche, deoarece vom cunoaște întreg modelul.
Zece minute mai târziu, Richard apăsă o placă metalică și cel de-al treilea acoperiș se deschise brusc. Coborârea avu loc pe o scară largă, întreruptă din când în când de terase. Richard o luă de mână pe Nicole. Folosiră fasciculele lanternelor, pentru că de această dată nici o lumină nu se mai aprinse.
Încăperea unde se găsea cisterna de apă era situată în același punct ca în celelalte adăposturi subterane. Nu se auzeau nici un fel de sunete în tunelurile orizontale deschise în cilindrul central, la fiecare din cele două nivele principale.
— Cred că aici nu locuiește nimeni, constată Richard.
— Cel puțin nu încă, completă la rândul ei Nicole.
48. BUN VENIT, PĂMÂNTENI!
Richard era nedumerit. În prima sală a unuia dintre tunelurile superioare descoperise un set de dispozitive stranii, pe care le descifrase în mai puțin de un ceas. În prezent știa cum să regleze luminile și temperatura în fiecare porțiune specifică a adăpostului subteran. Dar dacă totul se dovedea atât de simplu, și toate subteranele erau construite similar, atunci de ce nu foloseau avianii lămpile care le fuseseră oferite? În vreme ce-și luau micul dejun, Richard o descusu pe Nicole privitor la detaliile bârlogului avian.
— Scapi din vedere chestiuni fundamentale, zise Nicole servindu-se cu o bucată de pepene-mană. Avianii nu sunt atât de importanți. Adevărata întrebare este, unde sunt ramanii? Și de ce au săpat aceste găuri sub New York?