— Poate cu toții sunt ramani, replică Richard. Bioții, avianii, octospiderii — poate că provin cu toții de pe aceeași planetă. La început au constituit o familie fericită. Dar odată cu trecerea anilor și a generațiilor, specii diferite au evoluat în direcții diferite. Și-au construit adăposturi individuale și…
— Scenariul tău are prea multe lacune, îl întrerupse Nicole. În primul rând, bioții sunt în mod clar mașini. Avianii s-ar putea sau nu să fie. Octospiderii aproape sigur nu-s, deși un nivel de tehnologie capabil să construiască această navă ar fi putut să avanseze în domeniul inteligenței artificiale mai departe decât suntem noi în stare să ne închipuim. Totuși, simțul meu de intuiție îmi spune că lucrurile acelea sunt organice.
— Noi, pământenii, nu vom putea niciodată face distincție între o creatură vie și o mașină versatilă, creată de o specie cu adevărat avansată.
— De acord. Însă nu vom reuși să rezolvăm dilema de unii singuri. Pe lângă asta, mai e o problemă pe care aș vrea să o discut cu tine.
— Anume? întrebă Richard.
— Oare avianii, octospiderii și aceste galerii subterane au existat și pe Rama I? Dacă da, atunci cum de au scăpat atenției echipajului lui Norton? Iar dacă nu, de ce se află ei doar pe această navă și nu și pe prima?
Richard rămase tăcut câteva secunde.
— Înțeleg raționamentul tău, rosti el într-un târziu. Premiza fundamentală a pornit de la ideea că Rama a fost creat cu milioane de ani în urmă de ființe necunoscute, dintr-o altă regiune a galaxiei, total neinteresate de ceea ce ar fi întâlnit pe parcursul călătoriei lor. Dacă ambele vehicule au fost construite aproximativ în același timp, de ce prezintă ele deosebiri așa de izbitoare?
— Încep să cred că prietenul nostru din Kyoto avea dreptate, opină Nicole. Poate că există o anumită rațiune pentru toate astea. Sunt convinsă că membrii echipajului Norton au fost minuțioși și preciși în cercetările lor și că diferențele dintre Rama I și Rama II sunt reale. Dacă cele două nave sunt însă diferite, în față ni se ridică o problemă mult mai dificilă. De ce sunt diferite?
Richard terminase de mâncat și acum se plimba în lung și în lat pe culoarul slab iluminat.
— S-a purtat o discuție pe această temă, chiar înainte de a se decide anularea misiunii. La teleconferință, principala întrebare pusă a fost de ce și-au modificat ramanii traiectoria, îndreptându-se spre Pământ? Din moment ce primul Rama nu procedase așa, s-a considerat că Rama II era altfel. Iar cei care participau la convorbire nu știau nimic despre aviani sau octospideri.
— Generalului Borzov i-ar fi plăcut avianii, comentă Nicole după o scurtă tăcere. Considera că zborul e cea mai grozavă plăcere a vieții. Râse. Odată mi-a spus că speranța lui secretă era ca reîncarnarea să existe și ca el să se întoarcă iarăși pe Pământ ca pasăre.
— A fost un om deosebit, recunoscu Richard, oprindu-se din mers. Nu cred că i-am apreciat vreodată calitățile, așa cum trebuia.
Nicole puse restul pepenelui în rucsac și se pregăti de plecare. Îi surâse prietenelui ei peripatetic.
— Încă o întrebare, Richard?
Bărbatul încuviință în tăcere.
— Crezi că i-am întâlnit pe ramani? Prin asta înțeleg creaturile responsabile de construcția acestui vehicul. Sau pe oricare din descendenții lor?
Richard scutură cu putere din cap.
— În nici un caz. Poate că am întâlnit o parte din creațiile lor. Sau poate specii de pe aceeași planetă. Dar încă nu am făcut cunoștință cu personajele principale.
Descoperiră Camera Albă la extremitatea stângă a unuia dintre tunelurile orizontale de la cel de-al doilea nivel subteran. Până atunci explorarea fusese aproape plictisitoare. Străbătuseră o mulțime de culoare, uitându-se în încăperi goale, una după alta. De patru ori găsiseră dispozitive de reglare a luminozității și temperaturii. Până să ajungă în Camera Albă, nu văzuseră nimic demn de interes.
În schimb, amândoi rămaseră uluiți când intrară în sala cu pereții vopsiți într-un alb viu. În afară de culoare, încăperea fascina șt prin faptul că, într-unul din colțuri, erau îngrămădite o serie de obiecte, care la o inspecție mai atentă se dovediră a le fi familiare. Erau acoio un pieptene și o perie, un tub gol de ruj, câteva monede, o legătură de chei, și chiar ceva asemănător cu un radio-telefon vechi. Într-o altă grămadă se găseau un inel și un ceas de mână, un tub cu pastă de dinți, o pilă de unghii și o mică tastatură cu litere latine. Richard și Nicole erau năuciți.
— Ei bine, geniule, explică-mi asta dacă poți, rosti femeia indicând cu mâna în jur.
Richard luă tubul cu pastă de dinți, desfăcu capacul și apăsă ușor. Dinăuntru țâșni un material alb. Bărbatul îl atinse cu degetul, apoi îl băgă în gură.
— Pfui, făcu el scuipând pe jos. Dă-mi spectrometrul.
În vreme ce Nicole examina pasta cu sofisticatele sale instrumente medicale, Richard cercetă unul câte unul fiecare din obiecte. În special îl fascină ceasul. Părea să funcționeze la secundă, deși referința rămânea complet necunoscută.
— Ai vizitat vreodată Muzeul Spațiului din Florida? o întrebă pe Nicole.
— Nu, răspunse ea distrată.
— Au o colecție de obiecte personale ale echipajului primei misiuni Rama. Ceasul ăsta arată exact ca cel expus acolo — mi-l aduc bine aminte deoarece am cumpărat unul similar de la standul muzeului.
Nicole se apropie cu o expresie de nedumerire întipărită pe față.
— Chestia asta nu-i pastă de dinți, Richard. Nu știu ce e. Spectrul chimic este uluitor, cu o abundență de molecule supergrele.
Câteva minute amândoi astronauții răscoliră printre lucruri, încercând să găsească sensul ultimei lor descoperiri.
— Un lucru-i sigur, aceste obiecte sunt asociate clar cu specia umană, spuse Richard străduindu-se fără succes să desfacă radio-telefonul. Sunt prea multe ca să fie o simplă coincidență.
— Dar cum de au ajuns aici? Nicole încercă să folosească peria, însă ea era prea moale pentru părul ei. O examină cu mai multă atenție. De fapt nu este o perie. Seamănă cu una la formă și la pipăit, însă nu poate fi folosită.
Se aplecă și ridică pila de unghii.
— Iar asta nu poate fi utilizată pentru unghii omenești. Richard se apropie să vadă despre ce vorbea Nicole. Încă se lupta cu radio-telefonul. Îl aruncă dezgustat și apucă pila întinsă de Nicole.
— Deci aceste obiecte par să fie omenești, dar de fapt nu sunt? întrebă trecând pila peste una din unghii. Unghia rămase neschimbată, iar el îi înapoie pila lui Nicole. Ce se întâmplă aici? rosti cu un glas încărcat de frustrare.
— Îmi aduc aminte de un roman SF pe care l-am citit când eram la universitate, începu Nicole câteva secunde mai târziu. În el, o specie extraterestră studia ființele umane doar prin prisma primelor noastre programe televizate. Și când în cele din urmă ne întâlnesc, ne oferă cutii cu fulgi de porumb, săpunuri și alte lucruri din reclamele noastre comerciale. Ambalajele erau perfect realizate, însă conținutul lipsea ori era complet diferit.
Richard nu o ascultase cu atenție. Se juca cu cheile, cercetând cu privirea colecția de obiecte din încăpere.
— Ce au toate aceste lucruri în comun? se întrebă mai mult pe sine.
Amândoi ajunseră la aceeași concluzie câteva clipe mai târziu.
— Toate au aparținut echipajului lui Norton, exclamară la unison.
— Așadar cele două nave Rama comunică între ele.