— Iar aceste obiecte au fost plasate intenționat aici, pentru a ne informa că vizita noastră pe Rama I a fost observată și înregistrată.
— Păianjenii bioți care au vizitat tabăra lui Norton și celelalte echipamente aferente trebuie să fi fost echipați cu senzori de imagine, zise Richard.
— Și toate astea au fost reproduse după fotografii transmise de pe Rama I pe Rama II.
După comentariul lui Nicole, rămaseră amândoi tăcuți, fiecare urmându-și propriul șir de gânduri.
―— Dar de ce vor ca noi să cunoaștem acest fapt? Cum ar trebui să procedăm în continuare? Richard se ridică în picioare și începu din nou să se plimbe încoace și-ncolo. Brusc, izbucni în râs. N-ar fi uluitor dacă David Brown ar avea în cele din urmă dreptate? Ca ramanii să nu fie deloc interesați în orice ar găsi, programându-și în schimb navele să se poarte diferit? Orice specie ar fi flatată prin modificări ale traiectoriei și prin imitarea unor obiecte simple. Ce ironie incredibilă! Întrucât civilizațiile timpurii sunt probabil în totalitate egocentrice, vizitatorii lui Rama nu s-ar ocupa de altceva decât de înțelegerea unui presupus mesaj―
— Cred că te lași purtat de valuri, îl întrerupse Nicole. Tot ce știm până în prezent e că acestei nave i s-au transmis fotografii de pe Rama I și că reproducerile unor obiecte uzuale ale echipajului lui Norton au fost puse aici, în această cameră, ca noi să le găsim.
— Mă întreb dacă și tastatura este la fel de nefolositoare, se întrebă Richard ridicând-o de jos. Tastă cuvântul «Rama». Nu se întâmplă nimic. Încercă «Nicole». Iarăși nimic.
— Nu-ți aduci aminte cum funcționau tipurile vechi? îl întrebă Nicole cu un zâmbet. Aveau un comutator separat de alimentare. Femeia apăsă un buton nemarcat situat în colțul din dreapta sus al tastaturii. O porțiune a peretelui opus lunecă într-o parte, dezvelind un pătrat mare și negru, cu latura de aproximativ un metru.
Mica tastatură era similară cu cele atașate computerelor portabile, în timpul primei misiuni Rama. Avea patru rânduri cu câte douăsprezece caractere, și un comutator suplimentar în colțul din dreapta sus. Cele douăzeci și șase de litere ale alfabetului latin, cele zece cifre arabe și cei patru operatori matematici erau marcați pe patruzeci de taste individuale. Celelalte opt taste conțineau puncte ori figuri geometrice, putând în plus să fie deplasate în pozițiile «sus» și «jos». Richard și Nicole descoperiră repede că aceste taste speciale reprezentau adevăratele comenzi ale sistemului raman. Prin încercări repetate, descoperiră de asemenea că rezultatul apăsării unei taste depindea de poziția celorlalte șapte. Astfel, prin acționarea oricărei taste se obțineau 128 de rezultate diferite. Cu totul, claviatura permitea 1024 de comenzi.
Alcătuirea unui dicționar de comenzi se dovedea o operație dificilă. Richard se oferi imediat voluntar. Folosind propriile computere, începu elaborarea unui limbaj care să traducă comenzile speciale ale tastaturii. Scopul inițial era simplu— să fie capabili să utilizezi computerul raman ca pe unul de al lor. Odată traducerea terminată, orice input în calculatoarele portabile de pe Newton ar fi avut drept rezultat setul de comenzi de pe tastatura ramană care producea un rezultat identic, pe ecranul negru din perete.
Chiar pentru inteligența și experiența in computere a lui Richard, sarcina se arăta a fi extraordinar de grea. Și nu putea fi explicată cu ușurință. La sugestia bărbatului, Nicole ieși de două ori afară din adăpost pe durata primei zile petrecute în Camera Albă. De fiecare dată făcuse plimbări lungi în jurul New York-ului, ridicîndu-și din când în când ochii spre cer în căutarea vreunui elicopter. La a doua ieșire, Nicole reveni la hambarul unde căzuse în groapă. Atât de multe lucruri se întâmplaseră de atunci, încât înfricoșătoarea experiență de pe fundul cavității părea deja de domeniul unui trecut îndepărtat.
Adeseori se gândea la Borzov, la Wilson și la Takagishi. Înainte de a părăsi Pământul, cu toții fuseseră conștienți de riscurile inerente misiunii. Fuseseră antrenați să facă față situațiilor de urgență provocate de defecțiuni ale propriilor nave. Însă nimeni nu-și închipuise că se va ajunge cu adevărat la pierderi de vieți omenești. Dacă Richard și cu mine pierim aici în New York, atunci aproape jumătate din echipaj va fi mort, remarcă Nicole în sinea ei. Va reprezenta cel mai mare dezastru suferit de la reluarea misiunilor pilotate.
Stătea în exteriorul hambarului, în același loc unde ea și Francesca discutaseră ultima dată cu Richard prin comunicator. De ce ai mințit, Francesca? Credeai cumva că dispariția mea va îndepărta toate suspiciunile?
În ultima dimineață petrecută la baza Beta, înainte ca ea și ceilalți să plece în căutarea lui Takagishi, Nicole transmisese toate datele din computerul portabil în cel aflat în cabina ei de pe Newton. În acel moment intenționase doar să elibereze spațiu de memorie pe calculatorul portabil. Însă totul e acolo, dacă un detectiv conștiincios se gândește vreodată să caute. Medicamentele, tensiunea arterială a lui David, chiar și o mențiune criptică la avort. Și desigur, soluția lui Richard pentru proasta funcționare a lui RoSur.
Pe parcursul celor două plimbări, Nicole zări câțiva centipezi, și chiar un biot buldozer o singură dată, la limita câmpului vizual. Nu văzu nici un avian și nici un octospider. Poate că ies doar noaptea, murmură Nicole, întorcându-se să ia masa împreună cu Richard.
49. INTERACȚIUNE
— Mâncarea se apropie de sfârșit, spuse Nicole. Împachetară ceea ce mai rămăsese din pepenele-mană și-l îndesară în rucsacul lui Richard.
— Știu. Am făcut un plan să obții încă un pepene.
— Eu? întrebă femeia. De ce eu?
— Ei bine, în primul rând deoarece-i nevoie de o singură persoană. Tot executând grafică pe computerul raman, mi-a venit o idee. În al doilea rând, eu unul nu-mi pot permite să pierd timp. Cred că sunt pe cale să sparg sistemul operațional. Există vreo două sute de comenzi pe care nu le pot explica, numai dacă nu cumva ele permit trecerea într-un alt nivel, într-un soi de spațiu cu un grad ierarhic mai înalt.
Richard îi explicase lui Nicole în timpul prânzului că intuise modalitatea de a folosi computerul raman ca pe unul terestru. Era capabil să înregistreze și să apeleze informații, să execute calcule matematice, să deseneze grafică și chiar să creeze limbaje noi.
— Dar nu am reușit încă să-i întrebuințez tot potențialul, declarase el. Mâine și poimâine trebuie să-i descopăr mai multe din secrete. Intrăm în criză de timp.
Planul său de a face rost de hrană era într-adevăr extrem de simplu. După lunga noapte ramană — în decursul căreia Richard nu dormise mai mult de trei ore — Nicole se îndreptă spre piața centrală, cu intenția de a-l pune în aplicare. Bazându-se pe analiza matricelor progresive, Richard stabilise trei amplasamente posibile pentru bârlogul avianiior. Avea o asemenea încredere în rezultatul judecății sale, încât nici măcar nu voise să discute ce ar fi trebuit să facă Nicole în eventualitatea că nu găsea placa de deschidere. Richard avu însă dreptate. Nicole descoperi fără dificultate declanșatorul. Deschise capacul și strigă în coridorul vertical. Nu primi nici un răspuns.
Îndreptă fasciculul lanternei spre întunericul de dedesubt. Tancul santinelă se găsea la datorie, patrulând înainte și înapoi în fața tunelului orizontal care se termina în sala cisternei cu apă. Nicole strigă din nou. Dacă se putea, nu dorea să coboare nici până la prima terasă. Chiar dacă Richard îi promisese că îi va veni în ajutor în caz că întârzia, lui Nicole nu-i surâdea deloc să rămână iarăși prizoniera avianilor.