Să fi auzit oare zgomot de voci în depărtare? Așa i se păru. Nicole scoase din buzunar una din monedele descoperite în Camera Albă și o aruncă în puț. Moneda zbură în jos, lovind una din terasele situate în apropierea celui de al doilea nivel principal. De astă dată, vociferările se auziră puternic. Un avian trecu prin raza de lumină a lanternei și zbură peste capul santinelei. Câteva secunde mai târziu, capacul începu să se închidă și Nicole fu nevoită să se dea deoparte.
Discutase această posibilitate cu Richard. Așteptă câteva minute, apoi apăsă din nou plăcuța. Cînd strigă a doua oară spre coridorul vertical, răspunsul veni imediat. Prietenul ei, avianul cu trup negru catifelat, zbură până la cinci metri de suprafață și îi aruncă o serie de țipete. Lui Nicole îi fu limpede că i se cerea să plece. Înainte ca avianul să se întoarcă, totuși, femeia ridică monitorul computerului și activă un program prestabilit. Pe ecran apărură doi pepeni-mană.
În vreme ce pasărea continua să privească, pepenii se colorară, iar o incizie precisă dezvălui conținutul și culoarea interiorului unuia dintre ei.
Avianul negru zbură mai aproape de deschizătură pentru a privi mai bine. Apoi se răsuci și scoase un țipăt pătrunzător către golul de sub el. Peste câteva secunde, o altă pasăre familiară, evident perechea celei dintâi, se opri pe prima terasă a culoarului, Nicole prezentă încă o dată graficele computerizate. Cei doi aviani discutară între ei, după care dispărură în adâncurile adăpostului.
Se scurseră mai multe minute. Din când în când, Nicole auzea frânturi de țipete venind din adâncurile puțului. În cele din urmă, cei doi prieteni reveniră, fiecare ducând în gheare câte un mic pepene-mană. Aterizară în piață, lângă deschizătură. Nicole se apropie de pepeni, însă avianii continuau să-i țină strâns în gheare. Ceea ce urmă fu (după aprecierea lui Nicole) o lungă prelegere. Avianii vociferară singuri și împreună, privind-o întotdeauna și bătând adesea cu ghearele în pepeni. Cincisprezece minute mai târziu, aparent satisfăcuți de a-și fi comunicat mesajul, avianii își luară zborul, se învârtiră de câteva ori deasupra pieței și dispărură în bârlog.
Cred că au vrut să-mi spună că pepenii-mană sunt în cantitate limitată, conchise Nicole revenind în piața estică. Pepenii erau grei. Pusese câte unul în cele două rucsace, golite în acest scop în dimineața aceea, înainte de a părăsi Camera Albă; Sau poate m-au atenționat să nu-i mai deranjez pe viitor. Oricare ar fi mesajul, de acum înainte nu vom fi bineveniți.
Socotise că la întoarcerea ei Richard va fi extaziat. Așa se întâmplă, dar nu datorită ei sau pepenilor-mană. Un rânjet larg i se întipărise pe toată fața, iar o mână și-o ascundea la spate.
— Așteaptă să vezi ce am, zise el în vreme ce Nicole scotea pepenii din saci. Bărbatul întinse mâna și desfăcu palma. Pe ea se afla o minge neagră, solitară, cu diametrul de vreo zece centimetri.
— Nu-mi dau nici pe departe seama de logica lui, sau câtă informație trebuie să conțină cererea, spuse Richard. Dar am stabilit un principiu fundamental. Putem solicita și primi «lucruri» folosind computerul.
— Ce vrei să zici? întrebă Nicole, fără să înțeleagă prea bine de ce pe Richard îl entuziasma mica minge neagră.
— Au făcut-o pentru mine, îi explică el, întinzându-i iarăși mingea. Nu pricepi? Undeva aici au o fabrică, capabilă să confecționeze lucruri pentru noi.
— Atunci poate că «ei», oricine ar fi, ne vor face ceva de mâncare. Nicole era oarecum iritată de faptul că Richard nici nu o felicitase și nici nu-i mulțumise pentru pepeni. Deoarece se pare că avianii n-au de gând să ne mai ajute, continuă ea.
— Nu vor fi probleme. În cele din urmă, odată ce vom descoperi întreaga gamă de posibilități, vom fi în stare să cerem pește și cartofi prăjiți, friptură, salată, orice, cu singura condiție să fim în stare să explicităm totul în termeni științifici clari.
Nicole se uită țintă la bărbat. Cu părul ciufulit, fața nerasă, cearcăne sub ochi și un rânjet larg, arăta ca un evadat dintr-un ospiciu de nebuni.
— Richard, nu vrei să o iei mai încet, te rog? Chiar dacă ai găsit Sfântul Graal, acordă-mi o secundă și explică-mi despre ce e vorba.
— Privește ecranul, zise el. Folosind tastatura, desenă un cerc, după care îl deformă, transformându-l în pătrat. În mai puțin de un minut, Richard desenă cu atenție un cub în trei dimensiuni. După ce termină de executat grafica, poziționă cele opt taste speciale într-o configurație prestabilită. Un șir de simboluri stranii se ivi pe monitorul negru.
— Nu-ți face griji, nu-i nevoie să înțelegem toate amănuntele. Ni se cer doar dimensiunile specifice pentru cub, rosti Richard.
Introduse o serie de rânduri folosindu-se de tastele alfanumerice.
— Acum, spuse el întorcându-se cu fața spre Nicole, dacă am procedat corect, în circa zece minute vom avea un cub, confecționat din același material ca și mingea.
Cât așteptară, se serviră cu două bucăți din pepenele proaspăt. Avea același gust ca și celălalt. Friptură cu cartofi ar fi nemaipomenit, gândea Nicole, în momentul în care peretele se ridică cu o jumătate de metru de la podea, lăsând în deschizătură să se vadă un cub negru.
— Așteaptă o clipă, nu-l atinge! o opri Richard. Uite-te aici! Îndreptă fascicolul lanternei în întunericul din spatele cubului. Dincolo de acești pereți se întinde o rețea vastă de tuneluri și ele trebuie să ducă la uzine atât de avansate tehnologic, încât nu le-am putea nici măcar recunoaște. Imaginează-ți! Să facă orice obiecte la cerere!
Nicole începea să înțeleagă motivul entuziasmului lui.
— De acum avem capacitatea de a ne controla destinul într-o oarecare măsură, continuă el. Dacă voi reuși să sparg repede codul, vom putea cere de mâncare, eventual tot ce avem nevoie ca să construim o barcă.
— Fără motor zgomotos, sper, remarcă cu sarcasm Nicole.
— De acord, fără motor. Richard își termină pepenele și se răsuci din nou spre tastatură.
Nicole începea sa se neliniștească. Richard izbutise să facă o singură descoperire importantă într-o întreagă zi ramană. Tot ceea ce era în stare să prezinte după treizeci și opt de ore de muncă (nu dormise decât opt ore în această perioadă) era un singur material nou. Putea să facă obiecte «ușoare» și negre asemănătoare cu prima minge, a căror densitate se apropia de cea a lemnului de plută, ori obiecte «grele», iarăși negre, având densitatea stejarului sau a pinului. Munca îl extenua treptat. Și nu putea, sau nu voia, să o lase și pe Nicole să preia o parte din povară.
Dacă prima lui descoperire s-a datorat numai norocului? se întrebă Nicole, urcând scările pentru plimbarea obișnuită de dimineață. Sau daca sistemul nu e capabil să confecționeze altceva decât două tipuri de obiecte negre? Nu putea să nu se gândească la timpul irosit. Până la coliziunea cu Pământul mai rămăseseră șaisprezece zile. Nu se zărea nici un semn al unei echipe de salvare. În minte i se strecura tot mai mult ideea că ea și Richard fuseseră abandonați definitiv.
Încercase cu o seară înainte să-i vorbească iui Richard despre planurile lor, dar bărbatul era prea obosit. Nu-i răspunsese. Mai târziu, după ce ea schițase cu grijă fiecare opțiune și îl întrebase cum ar trebui procedat în continuare, constatase că el dormea deja. Când Nicole se trezi la rândul ei după un somn scurt. Richard lucra din nou, refuzând să fie întrerupt fie de micul dejun, fie de conversație. Nicole se împiedicase de maldărul în continuă creștere de obiecte negre de pe podea, în timp ce părăsea Camera Albă pentru exercițiile de dimineață.