Pe atunci avea optsprezece ani și tocmai terminase școala. M-am îndrăgostit de ea din prima seară când am văzut-o interpretând-o pe Julieta. Îi trimiteam trandafiri în cabină în fiecare zi și mi-am cheltuit mare parte din economii pentru a-i vedea toate spectacolele. Am luat de două ori masa împreună și apoi am cerut-o în căsătorie. A acceptat mai mult din uimire decât din dragoste.
La sfârșitul verii am plecat la Cambridge pentru cercetări. Locuiam într-un apartament modest, iar ea s-a transferat la teatrul din Londra. O însoțeam ori de câte ori puteam, însă după câteva luni studiile au început să-mi consume tot mai mult timp.
Richard se opri din povestit și-i aruncă o privire lui Nicole. Ea nu se mișcase. Ședea pe jumătate răsturnată peste el, cu un surâs de dragoste întipărit pe față,
— Continuă, îi zise Nicole cu voce moale.
— Sarah era moartă după aventură. Avea în permanență nevoie de varietate și suspans. Lucrurile obișnuite și plictisitoare o enervau. Să cumpere alimente, de exemplu, constituia o corvoadă colosală. Pentru ea era pur și simplu prea mult să pornească aparatul și să hotărască ce dorea să comande. De asemenea, considera orice orar ca pe o incredibilă constrângere.
Trebuia să facem dragoste de fiecare dată în altă poziție, sau ascultând mereu altă muzică, altminteri se plictisea. O bucată de vreme, am avut destulă imaginație să o satisfac. Am preluat în același timp toate treburile casei, pentru a o elibera pe ea. Însă ziua are un număr limitat de ore. În cele din urmă, în ciuda considerabilei mele capacități, studiile mele au început să sufere, deoarece îmi cheltuiam întreaga energic făcându-i ei viața cât mai interesantă.
La un an de la căsătorie, Sarah a hotărât să închirieze un apartament în Londra, pentru a nu mai fi nevoită să facă naveta în fiecare seară. De fapt, petrecea deja câteva nopți pe săptămână în Londra, chipurile la una dintre prietenele ei actrițe. Dar carierea ei mergea de minune și aveam bani din belșug; așa că de ce să mă fi împotrivit’?
Nu a trecut mult timp și zvonurile despre comportamentul ei au început să se răspândească. Am ales să le trec cu vederea, fiindu-mi teamă că ea nu va nega dacă aș fi întrebat-o direct. Apoi, într-o noapte, pe când studiam pentru un examen, am primit un telefon de la o femeie. Era foarte politicoasă, deși vizibil tulburată. S-a recomandat ca fiind soția actorului Hugh Sinclair, și mi-a spus că domnul Sinclair — partenerul lui Sarah în drama americană In Any Weather — avea o aventură cu soția mea. «De fapt», mi-a spus ea, ’«se află în apartamentul soției dumneavoastră chiar în acest moment». Apoi femeia a început să plângă și a închis.
Nicole ridică mâna și-l mângâie pe obraz.
— Am simțit că mi se rupe ceva în piept, continuă el amintindu-și de durerea încercată atunci. Eram furios, speriat, înnebunit. Am plecat la gară și am luat trenul de noapte spre Londra. Când taxiul m-a lăsat în fața apartamentului lui Sarah, am alergat la ușă.
N-am bătut. Am țâșnit ca fulgerul pe scări și i-am găsit dormind goi în pat. Am ridicat-o în sus pe Sarah și am izbit-o de perete — încă îmi aduc aminte ce sunet a scos capul ei izbind oglinda. Apoi m-am năpustit asupra lui, pocnindu-l de nenumărate ori peste față, până ce i-am transformat-o într-o masă sângerândă. A fost groaznic…
Richard se opri, începând să plângă în tăcere. Nicole îl îmbrățișă cu putere, încercând să-l liniștească.
— Am fost ca un animal, plânse el. Am fost mai rău decât tatăl meu. I-aș fi omorât pe amândoi dacă vecinii nu m-ar fi împiedicat.
Câteva minute nici unul dintre ei nu scoase o vorbă. Când Richard vorbi din nou, vocea i se îmblânzise, sunând aproape detașat.
— A doua zi, după interogatoriul luat de poliție, după reporterii de la ziarele de scandal și acuzațiile lui Sarah, am vrut să mă sinucid. Aș fi făcut-o chiar, dacă aș fi avut o armă. Tocmai luam în considerație celelalte macabre alternative — pilule, să-mi tai venele cu briciul, să mă arunc de pe un pod — când m-a sunat un student să-mi ceară niște amănunte referitoare la relativitate. După cincisprezece minute petrecute cu gândul la Einstein, sinuciderea încetase să mai reprezinte o alternativă viabilă. Divorțul, cu siguranță. Celibatul, foarte probabil. În nici un caz moartea. N-aș fi putut pune punct prematur dragostei mele pentru fizică. Vocea i se frânse.
Nicole își șterse ochii și-l apucă de mâini. Își întinse corpul gol peste al lui și-l sărută.
— Te iubesc, îi spuse ea.
Alarma de la ceasul lui Nicole indica că se făcuse iarăși zi pe Rama. Încă zece zile, calculă ea rapid în gând. Ar fi timpul să avem o âiscuție serioasă.
Alarma îl trezise și pe Richard. Bărbatul se răsuci și îi zâmbi partenerei de somn.
— Dragul meu, rosti Nicole, a sosit timpul―
— «Să vorbim despre multe lucruri, spuse morsa.»
— Haide, fii serios. Trebuie să hotărâm ce facem. E limpede că nimeni nu vine să ne caute.
— De acord, încuviință Richard ridicându-se și întinzându-se după cămașă peste salteaua lui Nicole. De zile întregi mi-a fost teamă de acest moment. Bănuiesc totuși că a sosit clipa să ne gândim serios la traversarea înot a apei.
— Nu crezi că avem șanse să construim o barcă din materialul nostru negru?
— Nu, răspunse el. Unul din materiale este prea ușor, celălalt prea greu. Am putea eventual construi un hibrid care să plutească, dacă am avea cuie, însă fără pânze tot am fi nevoiți să vâslim, așadar, cea mai bună șansă este să înotăm.
Richard se ridică și se îndreptă spre chenarul de pe perete.
— Planurile mele frumoase n-au dat roade, nu-i așa? Bătu ușor cu degetul în pătrat. Și în afară de barcă aveam de gând să cer friptură cu cartofi.
— «Cele mai bune planuri ale oamenilor și șoarecilor dau adesea greș», recită ea din memorie.
— Ce poet ciudat a mai fost bătrânul Robbie. Niciodată nu am priceput ce au văzut oamenii la el.
Nicole termină să se îmbrace și execută câteva exerciții de înviorare.
— Pfui, făcu ea, mi-am ieșit din formă. Nici un fel de exerciții fizice mai serioase de zile întregi. Îl privi pe Richard, care o privea zâmbind ștrengar. Pe tine nu te-am pus la socoteală, prostuțule!
— Eu unul am făcut-o, rânji el. E aproape singurul exercițiu care mi-a plăcut vreodată. La Academie am urât întotdeauna acele weekend-uri speciale de «antrenament fizic».
Richard puse pe masă porții mici de pepene.
— Încă trei prânzuri în afară de acesta, rosti cu o voce lipsită de emoție. Ar trebui să pornim înot înainte de căderea nopții.
— De ce să nu pornim în această dimineață?
— Nu. Tu mergi să supraveghezi coasta și să alegi un loc propice. Noaptea trecută am găsit pe calculator ceva care m-a uluit complet. Nu ne va da mâncare sau bărci cu pânze, dar se pare că am pătruns în sfârșit într-o altă ordine structurală.
După micul dejun, Nicole îl sărută pe Richard și se îndreptă spre suprafață. Nu-i trebui mult timp să cerceteze coasta. N-avea nici un rost să alegi un anume punct de plecare. Realitatea înfricoșătoare a traversării oceanului o copleși. Sunt toate șansele ca nici eu și nici Richard să nu mai fim în viață când se va lăsa iarăși întunericul.
Încercă să-și închipuie cum s-ar simți mâncată de un rechin biot. Ar fi o moarte rapidă? Sau s-ar îneca lent, conștientă că picioarele i-au fost amputate? Pe Nicole o trecură fiorii. Poate ar trebui să obținem un alt pepene… Știa că n-avea sens. Mai devreme sau mai târziu, tot trebuiau să înoate.