— Iar asta îl apropie foarte mult de noi, remarcă Francesca. În cameră se făcu liniște. Richard este foarte deștept, continuă ea cu o voce îmblânzită. Probabil are motivele lui pentru a se întoarce în Rama, pe care nici unul nu le înțelege.
— Sper doar să vină înapoi înainte de a se face întuneric, așa cum a promis, spuse Janos. Nu cred că aș suporta să pierd încă un prieten.
Astronauții ieșiră pe coridor.
— Unde-i doctorul Brown? o întrebă Janos pe Francesca.
— Cu Yamanaka și Turgheniev. Discută posibilele sarcini ale echipajului pe durata călătoriei de întoarcere. Am rămas așa de puțini, încât va trebui să ne policalificăm, râse Francesca. Chiar m-a întrebat dacă aș putea servi ca rezervă a inginerului de navigație. Îți poți închipui una ca asta?
— Cu ușurință, replică Jones. Ai putea învăța fără probleme atribuțiile oricărui inginer de pe navă.
În spatele lor mergeau Heilmann și O’Toole. Ajunși la capătul coridorului dinspre cabinele individuale, generalul O’Toole vru să se îndepărteze.
— O clipă, Michael, îl opri Otto Heilmann. Trebuie să-ți vorbesc despre altceva. Întâmplarea cu Wakefield aproape m-a făcut să uit. Poți veni în biroul meu peste o oră?
— În esență, explică Otto Heilmann indicând criptograma de pe monitor, este vorba de o schimbare majoră în procedura Trinity. Nimic surprinzător. Acum când cunoaștem mai multe despre Rama, era de așteptai ca lucrurile să se prezinte oarecum diferit.
— Dar n-am anticipat niciodată să utilizăm toate cele cinci arme, răspunse O’Toole. Perechea suplimentară a fost adusă la bord numai în eventualitatea unei defecțiuni. Atâtea megatone ar vaporiza Rama în întregime.
— Asta e intenția, rosti Heilmann. Se lăsă pe spate în fotoliu și zâmbi. Fie vorba între noi, dar cred că acolo pe Pământ se fac presiuni serioase. Sentimentul general este că am subestimat mult capabilitățile lui Rama.
— Dar de ce vor să amplasăm cele mai puternice două bombe în ecluză? Cu siguranță o singură bombă ar avea rezultatul dorit.
— Și dacă dintr-un motiv sau altul nu explodează? Trebuie să existe o rezervă. Heilmann se aplecă în față. Cred că această schimbare de procedură clarifică strategia. Cele două bombe de la vârful cilindrului vor asigura distrugerea completă a structurii navei — lucru esențial pentru a ne garanta că Rama nu va mai fi capabil să manevreze după detonare. Celelalte trei bombe sunt împrăștiate în diverse puncte din interior, astfel ca nici o porțiune să nu rămână întreagă. La fel de important este ca explozia să producă o schimbare destul de mare de viteză, ca nici unul din fragmente să nu lovească Pământul.
Generalul O’Toole își formă o imagine mentală a uriașei nave anihilate de cinci bombe nucleare. Nu era o imagine plăcută. O dată, cu cincisprezece ani în urmă, zburase împreună cu alți douăzeci de membri ai comandamentului COG în Pacificul de Sud ca să asiste la explozia unei bombe de o sută de kilotone. Personalul tehnic convinsese liderii politici și presa mondială că testele nucleare erau necesare la «fiecare douăzeci de ani», pentru a avea certitudinea că vechile arme ar fi funcționat într-un caz de forță majoră. O’Toole și echipa lui observaseră demonstrația, aparent ca să învețe cât mai mult posibil despre efectele armelor nucleare.
Generalul se adâncise în gânduri, amintindu-și oroarea acelei mingi de foc înălțate pe cerul pașnic al Pacificului. Nu sesiză că Amiralul Heilmann îi pusese o întrebare.
— Îmi pare rău, Otto, mă gândeam la altceva.
— Te-am întrebat cât timp crezi că va dura obținerea aprobării pentru Trinity.
— În cazul nostru adică? întrebă neîncrezător americanul.
— Bineînțeles.
— Nu-mi dau seama, replică rapid O’Toole. Armele au fost urcate la bord doar în eventualitatea unor acțiuni vădit ostile ale ramanilor. Îmi aduc bine aminte scenariul de bază — un atac neprovocat al navei extraterestre asupra Pământului, utilizând arme sofisticate care ne depășesc posibilitățile defensive. Situația prezentă este cu totul diferită.
Amiralul german își studie colegul.
— Nimeni nu și-a închipuit vreodată că Rama se va înscrie pe o traiectorie de coliziune cu Pământul. Dacă nu-și modifică această traiectorie, va produce o gaură enormă în scoarța terestră, ridicând o asemenea cantitate de praf în aer, încât temperatura va scade pretutindeni timp de ani… Cel puțin, așa susțin oamenii de știință.
— Dar asta-i absurd, pledă O’Toole. Ai ascultat discuțiile de la conferință. Nimeni nu crede cu adevărat că Rama se va izbi de Pământ.
— Impactul reprezintă doar unul dintre scenarii. Ce-ai face dacă ai fi în locul lor? Distrugerea lui Rama constituie o soluție sigură. Nimeni nu pierde nimic.
Vizibil zguduit, Michael O’Toole se scuză și se îndreptă spre camera sa. Pentru prima dată de când intrase în rândurile echipajului Newton, se gândi că i s-ar putea ordona să folosească codul RQ pentru armarea bombelor. Niciodată înainte, nici măcar pentru o clipă, nu considerase că bombele din containerele de metal, situate la spatele navei militare, ar fi putut fi altceva decât un paleativ pentru temerile politicienilor civili.
Stând în fața terminalului din cabină, îngânduratul O’Toole își reaminti cuvintele lui Armando Urbina, activistul mexican în lupta pentru pace, care pledase pentru dezafectarea completă a arsenalului nuclear al COG. «Așa cum am văzut la Roma și la Damasc», spusese Senor Urbina, «dacă armele există, ele pot fi utilizate. Numai dacă nu vor mai fi deloc arme, vom reuși să garantăm că oamenii nu vor mai suferi niciodată oroarea deflagrațiilor nucleare!»
Richard Wakefield nu se întorsese înainte de căderea nopții. Având în vedere că stația releu a bazei Beta fusese scoasă din funcțiune de uragan (echipajul monitorizase topirea Oceanului Cilindric și declanșarea furtunii prin telemetrie retransmisă de Beta, înainte de dezafectarea ei), Richard ieșise din raza de acțiune a emițătoarelor de îndată ce trecuse de jumătatea Câmpiei Centrale. Ultima lui transmisie recepționată de Janos Tabori, oferit voluntar să supravegheze legătura radio, fusese tipică pentru Wakefield. Pe măsură ce semnalul din Rama se auzea tot mai slab, Janos, pe un ton lejer, îl întrebase pe Richard cum dorea să fie amintit de «fani», în cazul în care ar fi fost «înghițit de Marele Vârcolac Galactic».
— Să spui de-un om care-a iubit Rama adânc, dar nu și înțelept, [Replică finală din Othello (n.r.)], strigase Richard în comunicator.
— Ce-a zis? întrebase uluit Otto Heilmann. Amiralul intrase în stație pentru a discuta cu Janos o problemă tehnică.
— El a ucis-o, răspunsese Janos, încercând fără succes să păstreze legătura radio.
— Cine a ucis pe cine… despre ce vorbești?
— Nimic important, continuase Janos răsucindu-se în scaun și plutind în aer. Și acum, ce pot face pentru dumneavoastră, Herr Amiral?
Lipsa lui Richard nu fu considerată ca fiind serioasă decât după câteva ore de la răsăritul unei noi zile ramane. Cosmonauții rămași pe Newton se convinseseră singuri noaptea precedentă că Wakefield se adâncise în cine știe ce treabă («probabil să repare stația Beta», cum sugerase Janos), încât pierduse noțiunea timpului și se hotărâse să nu pornească de unul singur pe întuneric. Dar când se făcu dimineață și el tot nu se întorsese, un sentiment de dezastru începu să se strecoare în convorbirile echipajului.
— Nu știu de ce nu o admitem, rosti brusc Irina Turgheniev într-una din perioadele de tăcere din timpul prânzului. Nici Wakefield nu se va mai întoarce. Ceea ce le-a venit de hac lui Takagishî și des Jardins l-a prins și pe el.