După o scurtă tăcere, Nai zise:
— Fratele prietenei mele spune că Nakamura bănuiește că la mijloc a fost o conspirație.
— Asta-i caraghios! răspunse cu dispreț Robert. Nicăieri în colonie nu există o opoziție activă contra guvernului.
Nai se trase și mai aproape de Ellie.
— Tu ce crezi că s-a întâmplat, de fapt? întrebă ea în șoaptă. Crezi că mama ta chiar a evadat? Sau Nakamura s-a răzgândit și o execută pe ascuns ca să nu devină martiră în ochii publicului?
Ellie se uită mai întâi la soțul, apoi la prietena ei. Spune-le, spune-le, o îndemnă un glas lăuntric. Însă i se împotrivi.
— Habar n-am, Nai. M-am gândit și eu, desigur, la toate posibilitățile pe care le-ai menționat. Și la alte câteva. Dar n-avem cum să știm… Cu toate că nu sunt ceea ce s-ar numi o persoană religioasă, mă rog în felul meu ca mama să fie în siguranță.
Nicole termină caisele uscate și traversă camera pentru a arunca punga la coș. Era aproape plină. Încerca să comprime gunoiul apăsând cu piciorul, dar nivelul rămase aproape același.
Timpul mi se scurge, se gândi ea, trecând mecanic în revistă mâncarea rămasă pe raft. S-ar putea s-o mai țin așa încă cinci zile. Apoi trebuie să primesc alte provizii.
Ioana și Eleanor plecaseră de patruzeci și opt de ore. Pe parcursul primelor două săptămâni ale șederii lui Nicole în încăperea de sub hambarul lui Max Puckett, unul din cei doi roboți fusese tot timpul cu ea. Conversația cu roboții fusese aproape ca și când ar fi discutat cu soțul ei, Richard, cel puțin la început, înainte ca Nicole să epuizeze toate subiectele stocate în memoria lor.
Acești doi roboți sunt cele mai grozave creații ale lui, își spuse Nicole, așezându-se pe scaun. Trebuie că a lucrat luni întregi la ei. Își aminti de roboții shakespeareani ai lui Richard din zilele expediției Newton. Ioana și Eleanor sunt mult mai sofisticate decât prințul Hal și Falstaff. Se pare că Richard a învățat mult din tehnica bioților umani din Noul Eden.
Ioana și Eleanor o ținuseră la curent cu evenimentele majore care aveau loc în habitat. Fuseseră programate ca, printre altele, să observe și să-i raporteze prin radio lui Richard, în timpul incursiunilor periodice în Noul Eden, tot ce se întâmpla, așa că-i transmiteau aceleași informații și lui Nicole. Ea știa, de exemplu, că poliția specială a lui Nakamura percheziționase fiecare clădire din așezare, în căutarea cuiva care stocase rezerve vitale. Firește, veniseră și la ferma lui Puckett iar Nicole stătuse nemișcată în întuneric patru ore. Auzise niște zgomote deasupra ei dar cel care condusese percheziția nu stătuse prea mult în hambar.
Mai de curând, Ioana și Eleanor trebuiseră deseori să stea în afara ascunzătorii amândouă în același timp. Îi spuseră că erau ocupate cu coordonarea următoarei faze a evadării. O dată, Nicole îi întrebase pe roboți cum reușeau să treacă atât de ușor prin punctele de verificare de la intrarea în Noul Eden.
— E foarte simplu, răspunse Ioana. Camioanele de marfă intră și ies pe poartă de zeci de ori pe zi, cele mai multe transportând articole necesare soldaților și constructorilor din celălalt habitat, iar unele mergând la Avalon. Noi suntem aproape imposibil de observat într-o încărcătură mare.
Toana și Eleanor o puseseră la curent pe Nicole cu toate evenimentele petrecute în colonie de când fusese ea întemnițată. Nicole știa acum că oamenii invadaseră habitatul avianilor și sesilelor și îi învinseseră în esență pe ocupanți.
Richard nu irosise spațiul de memorie al roboților și nici propriul său timp cu prea multe detalii despre aviani și sesile; totuși, Nicole știa că Richard reușise să fugă în New York cu două ouă de aviani, patru cantalupi conținând embrioni ai bizarei specii a sesilelor și o felie vitală dintr-o sesilă adultă. Mai știa și că cei doi pui de aviani ieșiseră din ou în urmă cu câteva luni și că Richard era extrem de ocupat cu îngrijirea lor.
Lui Nicole îi venea greu să și-l imagineze pe soțul ei jucând și rol de mamă, și rol de tată pentru o pereche de extratereștri. Ţinea minte că, pe vremea când propriii lor copii erau mici, Richard nu dovedise prea mult interes față de dezvoltarea lor și deseori fusese extrem de insensibil la nevoile afective ale copiilor. A, bineînțeles că se descurcase minunat când începuse să-i învețe diferite discipline științifice, mai ales conceptele abstracte ale matematicii și fizicii. Însă Nicole și Michael O’Toole discutaseră de mai multe ori în timpul îndelungatului voiaj pe Rama II despre faptul că Richard părea incapabil să trateze copiii de la nivelul lor.
Copilăria lui a fost atât de dureroasă! se gândi Nicole, aducându-și aminte de conversația avută cu Richard despre tatăl abuziv al acestuia. Probabil că a crescut cu incapacitatea de a iubi sau a avea încredere în alți oameni… N-a avut alți prieteni decât fantezii sau roboți creați de el însuși… Însă pe parcursul anilor petrecuți în Noul Eden, s-a schimbat cu certitudine… N-am avut ocazia să-i spun ce mândră sunt de el. De asta am vrut să las scrisoarea aceea…
Lumina din camera ei se stinse brusc și Nicole rămase pe întuneric. Încremeni pe fotoliu și ascultă cu atenție. Deși știa că poliția se află din nou la fermă, nu auzea nimic. Tot mai înspăimântată, își dădu seama cât de importante deveniseră pentru ea Ioana și Eleanor. În timpul primei vizite a poliției speciale la ferma lui Puckett, ambii roboței fuseseră alături de ea, în cameră, ca s-o liniștească.
Timpul trecea foarte încet. Nicole își auzea bătăile inimii. După ceea ce păru o veșnicie, auzi zgomote deasupra ei. Părea că în hambar se află mulți oameni. Inspiră adânc și încercă să se calmeze. Câteva secunde mai târziu mai să-i sară inima când auzi lângă ea un glas blând recitând un poem.
Până la urmă Nicole recunoscu glasul robotului Ioana și faptul că recita faimoasele versuri despre frică ale Benitei Garcia, scrise după ce Benita ajunsese să facă politică din cauza sărăciei și foametei din perioada Marelui Haos. Glasul prietenos al robotului și versurile familiare ale poemului domoliră temporar panica lui Nicole. Ascultă mai calmă, un timp, în ciuda faptului că zgomotele de deasupra ei se intensificau.
Totuși, când auzi zgomotul înlăturării sacilor mari cu hrană de păsări depozitați peste intrarea în ascunzătoarea ei, spaima îi reveni brusc. Asta e, își spuse Nicole. Am să fiu capturată.