— Bineînţeles că vom permite asta, zise Preşedintele. Şi dacă vrei să mă asculţi, dr. Fastolfe, trimite-l pe Pământeanul acesta afară din Lumea noastră cât poţi de repede. A impus punctul dumitale de vedere, care nu va fi unul foarte popular dacă Aurorienii au prea mult timp de gândire asupra lui, considerându-l o victorie Pământeană asupra Aurorei.
— Aveţi foarte multă dreptate, domnule Preşedinte, iar domnul Baley va pleca repede — cu mulţumirile mele şi, sper, şi cu ale dumneavoastră.
— Ei bine, spuse Preşedintele, nu cu cea mai mare politeţe, de vreme ce inteligenţa lui ne-a salvat de la o luptă politică atroce, are mulţumirile mele… Mulţumesc, domnule Baley.
19. DIN NOU BALEY
80
Baley le urmări plecarea de la distanţă. Deşi Amadiro şi Preşedintele veniseră împreună, acum plecau separat.
Fastolfe se întoarse după ce-i condusese, fără să facă vreo încercare de a-şi ascunde uşurarea imensă.
— Vino, domnule Baley, zise el, vei lua masa de prânz cu mine şi, apoi, cât de curând posibil, vei pleca înapoi spre Pământ. Personalul lui de roboţi acţiona, evident, cu gândul ăsta în minte. Baley încuviinţă şi zise batjocoritor:
— Preşedintele a reuşit să-mi mulţumească, dar parcă îi stătea în gât.
Fastolfe spuse:
— N-ai idee ce onoare ţi s-a făcut. Preşedintele mulţumeşte rar cuiva, în schimb Preşedintelui nu-i mulţumeşte nimeni. Întotdeauna rămâne pe seama istoriei să-i laude pe Preşedinţi şi acesta este în funcţie de peste patruzeci de ani. A devenit capricios şi irascibil, aşa cum devin toţi Preşedinţii în deceniile lor finale. Totuşi, domnule Baley, eu îţi mulţumesc din nou şi, prin mine, Aurora îţi va mulţumi. Vei trăi să-i vezi pe Pământeni deplasându-se în spaţiu, chiar şi în decursul scurtei dumitale vieţi, iar noi vă vom ajuta cu tehnologia noastră. Cum ai reuşit să descurci acest nod al nostru în două zile şi jumătate — mai puţin — nu-mi pot imagina. Eşti o minune… Dar vino, poate vrei să te speli şi să te înviorezi. Eu ştiu că vreau.
Pentru prima oară de la sosirea Preşedintelui, Baley avea timp să se gândească şi la altceva, nu numai la fraza pe care urma s-o spună în clipa următoare.
Totuşi, nu ştia ce era lucrul care îi venise de trei ori în minte, mai întâi când era pe punctul de a adormi, apoi când era aproape inconştient şi în sfârşit în perioada de relaxare de după actul sexual.
„El a fost acolo mai întâi!”
Era tot fără înţeles, şi, totuşi, îşi susţinuse ideea în faţa Preşedintelui şi se descurcase fără acest lucru. Avea, oare, vreun înţeles, dacă făcea parte dintr-un mecanism de care, aparent, nu era nevoie? Era o prostie? Îi zvâcnea în gând, iar el sărbătorea o reuşită fără senzaţia de victorie. Într-un fel, se simţea de parcă n-ar fi sesizat ceva important. Se întreba — îşi va menţine Preşedintele hotărârea? Amadiro pierduse lupta, dar nu părea genul de persoană care să cedeze în vreo împrejurare. Dacă îl credeai şi presupuneai că a vorbit serios, nu se lăsa condus de vanitatea personală, ci de concepţia lui de patriotism Aurorian. Dacă aşa stăteau lucrurile, atunci el nu putea să cedeze. Baley simţi că e nevoie să-l prevină pe Fastolfe:
— Dr. Fastolfe, zise, nu cred că s-a terminat. Dr. Amadiro va continua să lupte pentru a exclude Pământul.
Fastolfe încuviinţă, în timp ce se aducea mâncarea:
— Ştiu că va continua. Mă aştept s-o facă. Oricum, nu mă tem, atâta timp cât problema imobilizării lui Jander este lăsată deoparte. Fără asta, sunt sigur că-l voi putea manevra cu mai multă uşurinţă în Adunarea Legislativă. Nu te teme, domnule Baley, Pământenii se vor putea deplasa. Nici nu trebuie să te temi de vreun pericol personal din partea unui Amadiro răzbunător. Vei pleca de pe această planetă şi vei fi pe drumul de întoarcere spre Pământ înainte de apusul soarelui — iar Daneel te va însoţi, desigur. Mai mult, raportul pe care-l vom trimite cu dumneata îţi va asigura, încă o dată, o avansare frumoasă.
— Sunt nerăbdător să plec, spuse Baley, dar sper că voi avea timp să-mi iau rămas bun. Aş vrea să… s-o mai văd pe Gladia o dată, şi aş vrea să-mi iau rămas bun de la Giskard, care mi-a salvat viaţa aseară.
— Fără îndoială, domnule Baley. Dar, te rog, mănâncă, vrei?
Baley mâncă fără nici o plăcere. Ca şi în cazul confruntării cu Preşedintele şi a victoriei care urmase, şi mâncarea era ciudat de insipidă. N-ar fi trebuit să câştige. Preşedintele ar fi trebuit să-l întrerupă. Dacă era nevoie, Amadiro ar fi trebuit să nege răspicat. Ar fi fost acceptat cuvântul lui împotriva cuvântului — sau raţionamentului — unui Pământean.
Dar Fastolfe jubila. Spuse:
— M-am temut de ce e mai rău, domnule Baley. M-am temut că întâlnirea cu Preşedintele e prematură şi că nimic din ce vei spune n-ar salva situaţia. Totuşi, ai reuşit atât de bine. Eram cuprins de admiraţie, ascultându-te. Mă aşteptam în orice clipă ca Amadiro să ceară să fie crezut cuvântul lui în locul aceluia al unui Pământean care, la urma urmei, s-a aflat într-o permanentă stare de seminebunie, pentru că se găsea pe o planetă străină, în aer liber…
Baley spuse cu răceală:
— Cu tot respectul, dr. Fastolfe, nu m-am aflat într-o permanentă stare de seminebunie. Aseară a fost ceva neobişnuit, dar a fost singura dată când mi-am pierdut stăpânirea de sine. În ceea ce priveşte restul şederii mele pe Aurora, poate că nu m-am simţit bine din când în când, dar am fost întotdeauna în deplinătatea facultăţilor mele mintale. O parte din furia pe care şi-o oprimase cu un efort considerabil în timpul confruntării cu Preşedintele răbufnea acum:
— Numai în timpul furtunii, domnule… desigur, cu excepţia — îşi aminti — câtorva clipe pe nava care se pregătea de aterizare…
Nu-şi dădea seama de felul în care îi venise gândul, nici cu ce viteză. Îi explodase deodată în minte, ca şi cum ar fi fost tot timpul acolo şi n-ar fi fost nevoie decât de spargerea unui balon de săpun ca să iasă la iveală.
— Pe Iehova! şopti înspăimântat.
Apoi, lovind cu pumnul în masă şi făcând farfuriile să zdrăngăne:
— Pe Iehova!
— Ce s-a întâmplat, domnule Baley? întrebă Fastolfe uimit.
Baley se holbă la el şi auzi întrebarea cu întârziere:
— Nimic, dr. Fastolfe. Tocmai mă gândeam la violenţa infernală cu care dr. Amadiro i-a făcut rău lui Jander şi cum s-a străduit, apoi, să arunce vina asupra dumitale, cum a aranjat ca eu să înnebunesc pe jumătate în furtuna din seara trecută şi cum s-a folosit de asta ca să arunce îndoiala asupra declaraţiilor mele. Eram numai… momentan… furios.
— Ei bine, nu e nevoie să fii, domnule Baley. Şi de fapt, este aproape imposibil ca Amadiro să-l fi imobilizat pe Jander. Rămâne doar un accident. Ca să fiu cinstit, s-ar putea ca investigaţia lui Amadiro să fi crescut şansele ca un asemenea accident să aibă loc, dar n-aş susţine asta.
Baley auzi declaraţia cu jumătate de ureche. Ceea ce tocmai îi spusese lui Fastolfe erau pure invenţii, iar ce spunea Fastolfe n-avea importanţă. Nu avea (aşa cum ar fi spus Preşedintele) nici o legătură cu cazul. De fapt, tot ce se întâmplase — tot ce explicase Baley — nu avea nici o legătură cu cazul. Dar nimic nu trebuia schimbat din cauza asta.
Cu excepţia unui lucru — după un timp.