— Da, cred că de aici am început. Dr. Fastolfe şi cu mine suntem foarte siguri că n-a făcut-o el.
— Atunci cum ar fi putut avea loc un roboticid, domnule?
— Să presupunem că altcineva ştia tot atâtea lucruri despre roboţi ca şi dr. Fastolfe.
Baley îşi îndoi genunchii şi-i înlănţui cu braţele. Nu-l privea pe Giskard şi părea dus pe gânduri.
— Cine ar putea fi, domnule? întrebă Giskard.
Şi, în sfârşit, Baley ajunse la punctul hotărâtor. Spuse:
— Tu, Giskard.
84
Dacă Giskard ar fi fost om, s-ar fi holbat, pur şi simplu, tăcut şi uluit, ori s-ar fi înfuriat, ori s-ar fi tras înapoi, îngrozit, ori ar fi avut vreo alte zece reacţii. Pentru că era robot, nu arătă nici un semn de emoţie, ci, pur şi simplu, întrebă:
— De ce spuneţi asta, domnule?
Baley zise:
— Sunt foarte sigur, Giskard, că tu ştii exact cum am ajuns la această concluzie, dar fă-mi plăcerea ca, în acest loc liniştit şi în puţinul timp dinaintea plecării, să explic totul pentru mine. Aş vrea să mă aud vorbind despre asta. Şi aş vrea să mă corectezi unde n-am dreptate.
— Neapărat, domnule.
— Cred că greşeala mea de la început a fost să-mi închipui că eşti un robot mai puţin complicat şi mai primitiv decât Daneel, pentru că semeni mai puţin cu un om. O fiinţă umană va presupune întotdeauna că un robot, cu cât seamănă mai mult cu un om, cu atât este mai avansat, complicat şi inteligent. La drept vorbind, un robot ca tine se proiectează uşor, iar unul ca Daneel este o problemă grea pentru oameni ca Amadiro şi poate fi rezolvată numai de un geniu al roboticii, precum Fastolfe. Totuşi, dificultatea de a-l proiecta pe Daneel stă, bănuiesc, în reproducerea tuturor trăsăturilor umane, ca expresia feţei, intonaţia glasului, gesturi şi mişcări extraordinar de complicate, dar care n-au, de fapt, nici o legătură cu complexitatea minţii. Am dreptate?
— Absolut, domnule.
— Aşa că automat te-am subestimat, ca toată lumea. Totuşi, te-ai trădat chiar înainte de a ateriza pe Aurora. Poate ţi-aduci aminte că în timpul aterizării am fost copleşit de un acces de agorafobie şi, o clipă, am fost chiar mai neajutorat decât aseară în furtună.
— Ştiu, domnule.
— Atunci Daneel era în cabină cu mine, în timp ce tu erai afară, lângă uşă. Eu cădeam într-un fel de stare catatonică, în tăcere, iar el probabil că nu se uita la mine şi nu ştia nimic. Deşi erai afară, totuşi, tu ai năvălit în cabină şi ai oprit vizorul pe care-l ţineam în mână. Tu ai ajuns la mine primul, înaintea lui Daneel, deşi reflexele lui sunt la fel de rapide ca ale tale, sunt sigur — cum a demonstrat când l-a împiedicat pe dr. Fastolfe să mă lovească.
— Desigur că dr. Fastolfe nu vă lovea.
— Nu mă lovea. Demonstra, doar, reflexele lui Daneel. Şi totuşi, cum am spus, în cabină tu ai ajuns primul la mine. Nu eram în situaţia să pot observa asta, dar am fost antrenat să observ, iar spaima agorafobiei nu mă scoate cu totul din circuit, aşa cum am demonstrat şi aseară. Am observat, într-adevăr, că ai ajuns la mine primul, deşi am avut tendinţa să uit. Bineînţeles, asta e doar o soluţie logică.
Baley se opri, parcă ar fi aşteptat ca Giskard să-l aprobe, dar robotul nu zise nimic.
(În ultimii ani, de asta îşi aducea aminte Baley, când se gândea la şederea lui pe Aurora. Nu de furtună. Nici măcar de Gladia. Mai degrabă de liniştea de sub copac, cu frunzele verzi pe cerul albastru, de briza blândă, de sunetele slabe pe care le scoteau vieţuitoarele şi de Giskard în faţa lui, cu ochii strălucind şters.)
Baley spuse:
— S-ar părea că tu mi-ai putut detecta starea şi, chiar prin uşa închisă, ţi-ai dat seama că aveam un acces. Sau, ca s-o spun pe scurt şi poate simplist, tu poţi citi gândurile.
— Da, domnule, zise Giskard liniştit.
— Şi le poţi şi influenţa. Cred că ai observat că mi-am dat seama de asta şi mi-ai întunecat gândul, ca să-l uit sau ca să nu-i prind sensul, dacă rememorez, întâmplător, scena. Totuşi, n-ai făcut-o destul de bine, poate pentru că puterile tale sunt limitate.
Giskard spuse:
— Domnule, Prima Lege este precumpănitoare. Trebuia să vă salvez, chiar dacă mi-am dat seama că mă trădez. Şi a trebuit să vă întunec gândul cât mai puţin, ca să nu vă fac vreun rău.
Baley dădu din cap:
— Văd că ai problemele tale. L-ai întunecat prea puţin — aşa că mi-am amintit atunci când mintea mi-a fost suficient de relaxată şi putea gândi prin asocieri libere. Chiar înainte de a-mi pierde cunoştinţa în furtună. Ştiam că vei fi primul care mă va găsi, aşa cum făcuseşi pe navă. Poate m-ai găsit după radiaţiile cu infraroşii, dar orice mamifer sau pasăre emitea aceleaşi radiaţii; şi asta ar fi putut da naştere la confuzii, numai că tu detectai şi activitatea creierului, chiar dacă eram inconştient, şi asta te-a ajutat să mă găseşti.
— Cu siguranţă că a ajutat, zise Giskard.
— Chiar dacă îmi aminteam, înainte de a adormi sau de a-mi pierde cunoştinţa, uitam din nou când eram pe deplin conştient. Noaptea trecută mi-am amintit, totuşi, pentru a treia oară, şi nu eram singur. Gladia a fost cu mine şi mi-a repetat ce am spus, adică „El a ajuns acolo mai întâi.” Şi nici atunci nu-mi aminteam înţelesul; până ce o remarcă întâmplătoare a doctorului Fastolfe m-a dus la un gând care şi-a croit drum în întuneric. Atunci, o dată ce am reuşit să pricep, mi-am amintit alte lucruri. Astfel, când mă întrebam dacă, într-adevăr, aterizam pe Aurora, m-ai asigurat că destinaţia e Aurora înainte ca eu să întreb ceva. Presupun că nu dai voie nimănui să afle de capacitatea ta de a citi gândurile.
— Aşa este, domnule.
— De ce?
— Citirea gândurilor îmi oferă o capacitate unică de a respecta Prima Lege, aşa că îi apreciez existenţa. Pot preveni vătămarea fiinţelor umane mult mai eficient. Am impresia, totuşi, că nici dr. Fastolfe, nici o altă fiinţă umană, n-ar tolera mult timp un robot care citeşte gândurile, aşa că am ţinut secretă această însuşire. Doctorului Fastolfe îi place să povestească legenda robotului care citea gândurile şi care a fost distrus de Susan Calvin, iar eu n-aş vrea ca el să repete fapta doctorului Calvin.
— Da, şi mie mi-a povestit legenda. Cred că ştie că citeşti gândurile, altfel n-ar insista atât cu legenda. Şi cred că, în ceea ce te priveşte, e periculos că o face. Bineînţeles că asta m-a ajutat să-mi vâr ideea în cap.
— Fac ce pot ca să neutralizez pericolul, fără să-i influenţez prea mult gândirea doctorului Fastolfe. El pune, invariabil, accent pe caracterul legendar şi imposibil al poveştii, când o spune.
— Da, şi de asta-mi amintesc. Dar dacă dr. Fastolfe nu ştie că tu citeşti gândurile, înseamnă că n-ai fost proiectat de la început cu puterile astea. Domnişoara Vasilia a fost deosebit de fascinată de tine în tinereţe, când a început s-o intereseze robotica. Mi-a povestit că a făcut experienţe programându-te pe tine, sub controlul de la distanţă al doctorului Fastolfe. S-ar putea ca o dată, din întâmplare, să-ţi fi făcut ceva care ţi-a dat această putere? Aşa e?
— Aşa e, domnule.
— Şi ştii despre ce e vorba.
— Da, domnule.
— Eşti singurul robot existent care citeşte gândurile?
— Până acum, da, domnule. Vor fi şi alţii.
— Dacă te-aş întreba ce ţi-a făcut dr. Vasilia ca să-ţi confere o asemenea putere — sau dacă dr. Fastolfe ţi-a făcut ceva — ai spune, în virtutea celei de-a Doua Legi?
— Nu, domnule, pentru că eu consider că v-ar dăuna să ştiţi, iar refuzul de a vă răspunde, din cauza Primei Legi, ar avea întâietate. Totuşi, nu s-ar pune problema, pentru că eu aş şti că cineva urmează să pună întrebarea şi să dea ordinul, iar eu aş înlătura acest impuls din minte înainte ca aşa ceva să se întâmple.